Mărturie a Monahului Paulin despre unul din sfinţii români din închisorile comuniste, Părintele Iov Volănescu. "Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru Tine"

Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru Tine!”. (declaraţie dată de către Monahul Paulin Clapon, vieţuitor al Mănăstirii Petru Vodă, revistei Veghea)

Cine este Părintele Iov Volănescu?

O alta enigma este decesul ieromonahului Ion Volanescu-Iov, nascut la 12 aprilie 1903, in localitatea Candesti, din judetul Buzau. Dupa absolvirea Scolii de Comert din Ploiesti, a urmat Scoala de Stiinte Administrative din Bucuresti. Si-a inceput activitatea in calitate de contabil-sef la Camera Agricola a judetului Prahova si a devenit director al Federatiei Bancilor Populare din acelasi judet. A avut trei copii, care au murit la diferite varste. Dupa o perioada in care a fost membru PNL, incepand cu anul 1936 s-a incadrat in Miscarea Legionara, aderand la cuibul farmacistului Spiru Luizi din Ploiesti. Peste putin timp, devine seful acestui cuib si seful plasei Draganesti- Prahova. Odata cu venirea la putere a comunistilor, pentru toate partidele viitorul a fost sumbru. La fel a fost si in familia sa. Dupa decesul celor trei copii, a survenit si decesul sotiei. In aceste conditii, la 1 septembrie 1944, Ion Volanescu se hotaraste sa se calugareasca la Manastirea Ciobanu, fiindu-i acordat numele de Iov.

In noiembrie 1947, s-a transferat la Manastirea Varzaresti, pentru ca, dupa un an, sa ajunga la Manastirea Hodos, din cadrul Episcopiei Arad. La acest ultim lacas de inchinaciune, parintele Iov a fost tradat si dat pe mana Securitatii. A fost arestat la 12 octombrie 1952, in urma denuntului facut de Paul Madincea, reprezentantul Cultelor din Arad. Timp de 8 zile, calugarul a fost torturat in beciurile Securitatii din localitate. S-au incheiat 11 procese verbale de interogatoriu. A fost acuzat retroactiv, conform hotararilor vremii, pentru activitate legionara. Fara sa fie judecat, a fost trimis pentru cinci ani in detentie administrativa, sa munceasca in diferite lagare, pedeapsa expirand la 12 octombrie 1957. Dintr-un munte de om, ajunsese un schelet ambulant, ce cantarea 49 de kg. Orice tentativa de a fi primit undeva sa munceasca era sortita esecului. La 22 aprilie 1959 a fost din nou arestat si judecat. Tribunalul Militar Timis, prin sentinta data la 22 octombrie 1959, l-a condamnat la 15 ani de munca silnica si confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. A fost eliberat la 28 iunie 1964, conform Decretului 411 de amnistie generala a tuturor detinutilor politici.

Prin prisma celor precizate in biletul de eliberare, trebuia sa se prezinte din nou la Manastirea Hodos. Episcopia l-a numit preot paroh la Agrisul Mic, in aprilie 1966, ca apoi sa fie transferat la Manastirea Dealu, de langa Targoviste. Acolo a fost efectiv asaltat de credinciosi care auzisera de continutul inflacarat al predicilor sale; dupa atatea patimiri pe parcursul vietii, cuvintele sale aveau un mesaj aparte, electrizant.

Securitatea l-a arestat din nou, la 15 ianuarie 1976, si l-a inchis intr-o celula speciala de la Spitalul numarul 9 din Bucuresti, profilat pe boli mintale. In imprejurari discrete, a fost impuscat in ceafa de cei care doreau sa scape de el. Decesul sau ridica mari semne de intrebare, dar enigma a fost luata de preot in mormant. Fara sa se faca vreo ancheta, la 19 ianuarie 1976, a fost inhumat in cimitirul Vaforata, de langa Manastirea Dealu. Un an mai tarziu, un grup de preoti, prin Ambasada Suediei la Bucuresti, a trimis o scrisoare la ONU, in care se arata ca in Romania se practica in continuare crima politica. Acele randuri nu i-au impresionat pe destinatari, deoarece nu s-a luat nicio masura. (sursa: paginiromanesti)

Mărturie a Monahului Paulin despre unul din sfinţii închisorilor, Părintele Iov Volănescu.Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine

Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”. (declaraţie dată de către Monahul Paulin Clapon, vieţuitor al Mănăstirii Petru Vodă, revistei Veghea)

Cine este Părintele Iov Volănescu?

O alta enigma este decesul ieromonahului Ion Volanescu-Iov, nascut la 12 aprilie 1903, in localitatea Candesti, din judetul Buzau. Dupa absolvirea Scolii de Comert din Ploiesti, a urmat Scoala de Stiinte Administrative din Bucuresti. Si-a inceput activitatea in calitate de contabil-sef la Camera Agricola a judetului Prahova si a devenit director al Federatiei Bancilor Populare din acelasi judet. A avut trei copii, care au murit la diferite varste. Dupa o perioada in care a fost membru PNL, incepand cu anul 1936 s-a incadrat in Miscarea Legionara, aderand la cuibul farmacistului Spiru Luizi din Ploiesti. Peste putin timp, devine seful acestui cuib si seful plasei Draganesti- Prahova. Odata cu venirea la putere a comunistilor, pentru toate partidele viitorul a fost sumbru. La fel a fost si in familia sa. Dupa decesul celor trei copii, a survenit si decesul sotiei. In aceste conditii, la 1 septembrie 1944, Ion Volanescu se hotaraste sa se calugareasca la Manastirea Ciobanu, fiindu-i acordat numele de Iov.

In noiembrie 1947, s-a transferat la Manastirea Varzaresti, pentru ca, dupa un an, sa ajunga la Manastirea Hodos, din cadrul Episcopiei Arad. La acest ultim lacas de inchinaciune, parintele Iov a fost tradat si dat pe mana Securitatii. A fost arestat la 12 octombrie 1952, in urma denuntului facut de Paul Madincea, reprezentantul Cultelor din Arad. Timp de 8 zile, calugarul a fost torturat in beciurile Securitatii din localitate. S-au incheiat 11 procese verbale de interogatoriu. A fost acuzat retroactiv, conform hotararilor vremii, pentru activitate legionara. Fara sa fie judecat, a fost trimis pentru cinci ani in detentie administrativa, sa munceasca in diferite lagare, pedeapsa expirand la 12 octombrie 1957. Dintr-un munte de om, ajunsese un schelet ambulant, ce cantarea 49 de kg. Orice tentativa de a fi primit undeva sa munceasca era sortita esecului. La 22 aprilie 1959 a fost din nou arestat si judecat. Tribunalul Militar Timis, prin sentinta data la 22 octombrie 1959, l-a condamnat la 15 ani de munca silnica si confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. A fost eliberat la 28 iunie 1964, conform Decretului 411 de amnistie generala a tuturor detinutilor politici.

Prin prisma celor precizate in biletul de eliberare, trebuia sa se prezinte din nou la Manastirea Hodos. Episcopia l-a numit preot paroh la Agrisul Mic, in aprilie 1966, ca apoi sa fie transferat la Manastirea Dealu, de langa Targoviste. Acolo a fost efectiv asaltat de credinciosi care auzisera de continutul inflacarat al predicilor sale; dupa atatea patimiri pe parcursul vietii, cuvintele sale aveau un mesaj aparte, electrizant.

Securitatea l-a arestat din nou, la 15 ianuarie 1976, si l-a inchis intr-o celula speciala de la Spitalul numarul 9 din Bucuresti, profilat pe boli mintale. In imprejurari discrete, a fost impuscat in ceafa de cei care doreau sa scape de el. Decesul sau ridica mari semne de intrebare, dar enigma a fost luata de preot in mormant. Fara sa se faca vreo ancheta, la 19 ianuarie 1976, a fost inhumat in cimitirul Vaforata, de langa Manastirea Dealu. Un an mai tarziu, un grup de preoti, prin Ambasada Suediei la Bucuresti, a trimis o scrisoare la ONU, in care se arata ca in Romania se practica in continuare crima politica. Acele randuri nu i-au impresionat pe destinatari, deoarece nu s-a luat nicio masura. (sursa: paginiromanesti)

Monahul Paulin (M. Petru Vodă), detinut politic 22 de ani, vorbeşte despre Aiud, proiectul lui Puric, sfinţii închisorilor şi crezul generaţiei sale

Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo. În primul rând, pentru că Aiudul a fost considerată puşcăria legionarilor.

În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!

O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult!

La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.

- Cum a fost regimul din închisoarea Aiud?
- Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată... În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”.
În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.

- Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud?
- Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.

- L-aţi cunoscut pe Traian Trifan?
- Cum să nu. Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc, şi pe mulţi alţii.

- Care a fost crezul pentru care aţi luptat şi suferit, Părinte?
- Dragostea de neam, ţară şi Dumnezeu. Singurul om politic pe care l-a avut România şi a vrut să facă ceva în cadrul neamului, fără să împrumute nimic din Apus sau Răsărit, a fost Corneliu Zelea Codreanu. În afară de el am mai avut un singur om politic: Ion I.C. Brătianu. Restul n-au nimic comun nici cu Dumnezeu, nici cu neamul.

Părintele Justin nu este de acord cu proiectul Aiud dirijat de Dan Puric

- Vi se pare moral să se ridice ceva la Aiud fără avizul foştilor deţinuţi politic?
- Acolo sunt osemintele celor care au fost în puşcărie. Monumentul de la Aiud este al foştilor deţinuţi politic. Episcopul poate face ce vrea, dar osuarul a fost sfinţit de IPS Bartolomeu Anania. La sfinţirea mesei din Sfântul Altar am participat şi eu. Fosta mea soţie este maică la Aiud.

- Ce se întâmplă cu plănuita mănăstire de la Aiud?
- Sunt două planuri. Unul din ele este dirijat de un om al masoneriei, Dan Puric. P.S. Andrei al Alba-Iuliei e de acord cu planul lui Puric. Părintele Justin nu a fost de acord cu acest proiect şi-acum totul a rămas baltă. Eu cred că Părintele Justin ar face biserica. Ce vedeţi aici, la Petru Vodă, e făcut de el. Dacă nu e făcut cu mâna lui, atunci cu banul văduvei pe care l-a primit de la credincioşi.

Interviu consemnat de Florin Palas
Foto: Cristina Nichitus

(fragment dintr-un interviu acordat de fostul detinut politic, Monahul Paulin - 22 de ani de inchisoare, dintre care 18 numai la Aiud - revistei Veghea, nr. 4, 2009)