Dreptate pentru Cezar Ivănescu

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Preşedinte al României Traian Băsescu
Parlamentului României
Domnului Preşedinte al Colegiului CNSAS Dragoş Petrescu
Domnului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu
Societăţii Civile din România

La 24 aprilie 2008 a încetat din viaţă, în mod neaşteptat şi în condiţii încă neelucidate, unul dintre marii scriitori români contemporani, Cezar Ivănescu. Suspiciunile privind moartea poetului sunt legate, pe de o parte, de o serie de culpe medicale, cu totul stranii (pentru că nu este vorba de o singură greşeală, ci de un şir întreg de erori, parcă bine coordonate), iar, pe de altă parte, de înscenarea pusă la cale împotriva lui la sfârşitul lunii ianuarie 2008.

Zvonul infamant transmis de agenţia de ştiri NewsIn, referitor la existenţa unui verdict de poliţie politică pronunţat de CNSAS în cazul lui Cezar Ivănescu şi aceeaşi afirmaţie defăimătoare repetată pe un post de televiziune, două zile mai târziu, de dl Mircea Dinescu, membru CNSAS, au fost rapid preluate şi difuzate, fără discernământ şi fără o minimă cercetare, de aproape toate canalele de ştiri, ducând la declanşarea unui scandal mediatic de proporţii.

Dacă declaraţia dlui M. Dinescu îşi găseşte o explicaţie (psihologică) în sentimentele de inamiciţie pe care acesta i le purta de zeci de ani lui Cezar Ivănescu (animozităţile dintre ei constituind deja un fapt de istorie literară), rămân în schimb cu totul de neînţeles urgenţa şi lipsa de profesionalism cu care a reacţionat cea mai mare parte a presei.

În lipsa oricărui document oficial care să probeze temeiul acestei acuzaţii şi având în vedere că mediatizarea ei necontrolată a avut consecinţe dintre cele mai grave, nu putem decât să o considerăm calomnioasă şi să solicităm instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz.

O anchetă realizată de Jurnalul Naţional din 12.02.2008 (“Cezar Ivanescu, o nebuloasa pentru CNSAS”), este de natură să sugereze amploarea acţiunii de intoxicare şi dezinformare a opiniei publice pusă în operă pentru denigrarea lui Cezar Ivănescu. Răspunsurile membrilor Colegiului CNSAS – care, în calitatea lor de decidenţi, ar fi trebuit să fie cel mai în măsură să cunoască adevărul – sunt stupefiante: din cei 11 membri, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, alţi 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, încă unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. 10 din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS nu-şi amintesc exact când a avut loc şedinţa în care s-a discutat cazul poetului Cezar Ivănescu. Din cei 11 membri CNSAS unul singur (Mircea Dinescu, aflat la Paris în acea perioadă!) afirmă existenţa verdictului de colaborare cu fosta Securitate şi cunoaşte exact data şedinţei.

DOCUMENT. Visul autonomiei maghiare alimentat cu fonduri publice. La Sfântu Gheorghe, ceardaşul secuiesc finanţat anual cu sute de mii de euro!

Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) este singura formatiune politica din Romania care este finantata anual, cu sute de mii de euro, atat in baza Legii nr. 43/2003 a finantarii activitatii partidelor politice cat si ca ONG reprezentativ al comunitatii maghiare din Romania. La aceste fonduri se mai adauga alte cateva milioane de euro din bugetele locale ale consiliilor judetene si ale primariilor din Covasna, Harghita si Mures, controlate de catre UDMR sau Partidul Civic Maghiar, indreptate discretionar catre organizatiile civice maghiare care alimenteaza in permanenta visul autonomiei teritoriale pe criterii etnice si al Ungariei Mari.

Acesta este si cazul Ansamblului de Dansuri "Haromszek - Trei Scaune" (Trei Scaune este denumirea judetului Covasna din timpul Imperiului Austro-Ungar!), cu sediul in Sfantu Gheorghe, judetul Covasna, un ansamblu popular "populat" exclusiv de catre maghiari si care promoveaza exclusiv portul popular maghiar si traditiile maghiarilor din zona.
In perioada anilor 2000-2009, programele culturale al Ansamblului de Dansuri "Haromszek - Trei Scaune", care au promovat exclusiv cultura maghiarilor din zona, au fost finantate de catre Consiliul Local Sfantu Gheorghe cu peste 7,2 milioane lei (aproximativ 1,7 milioane euro). In 2009, in plina criza economica, inainte ca ansamblul sa treaca in subordinea Consiliului Judetean Covasna, prin Hotararea Consiliului Local Sfantu Gheorghe nr. 58/2009, Primaria Sfantu Gheorghe varsase deja 690.000 de lei (peste 164.000 euro) in conturile ansamblul de dansuri populare maghiare. Iar acesta este un simplu exemplu care ilustreaza cat se "asuprita" si "lipsita de drepturi" este comunitatea maghiara din Romania.
Fonduri Ansamblul de Dansuri Trei Scaune

De amintit faptul ca programele culturale ale romanilor din Covasna sunt finantate cu cateva mii de lei in fiecare an de catre Primaria si Consiliul Local Sfantu Gheorghe sau Consiliul Judetean Covasna si ca Primaria Sfantu Gheorghe nu a finantat niciodata, dupa cunostinta mea, vreun ansamblu folcloric de genul celui maghiar.

Sursa: http://tanasadan.blogspot.com

Sf. Nicodim Aghioritul despre sminteală

Dacă cineva nu poate îndrepta pe altul, măcar nu se cade a-l sminti. Că

nu se cade a sminti cineva pe alţii pentru că sunt mici. Căci, cei ce smintesc

pe cei mai mici, păcătuiesc însuşi lui Hristos.

Pentru aceasta, fraţii mei prea doriţi, încetaţi de a mai zice acest fel de cuvinte,

defăimând vătămarea pe care o pricinuiţi celor de o credinţă cu voi creştini cu sminteala

voastră; pentru că cuvintele acestea şi defăimarea fac mai mare păcatul vostru şi

pricinuiesc sufletului mai grea muncă; precum zice Auritul Sfânt: „Acestea ştiindu-le...

să ne depărtăm de cele ce pot a vătăma bogăţia faptei noastre celei bune; şi niciodată să

facem ceva care ar pricinui aproapelui vreo vătămare, căci aceasta şi păcatul îl

înmulţeşte şi nouă ne pricinuieşte mai grea muncă” (Cuvânt 7, la Fapte). Voi aveţi

datorie să îndreptaţi şi să ridicaţi din căderea păcatului pe fraţii voştri şi în tot chipul să

ajutaţi la mântuirea lor — precum vom zice în Cuvântul 11 —; iar dacă nu puteţi să-i

ridicaţi şi să-i îndreptaţi, măcar nu-i îmbrânciţi şi nu-i surpaţi în păcat cu sminteala şi cu

pilda voastră cea rea. „Că fie, zice auritul retor, fie, nu poţi a îndrepta, nici să ridici, dar

de ce împiedici? De ce dai pricină? Trebuia să întinzi mâna, dar nu voieşti aceasta să o

faci, măcar nu surpa în păcat cu sminteala” (Omilia 20, la cea I către Corinteni).

Iar dacă defăimaţi pe fraţii voştri, că poate sunt smeriţi şi săraci meşteri şi unul

este cizmar, altul tăbăcar, sau fierar, sau croitor, sau alt oarecare meşteşug sărăcăcios

lucrând, să ştii că deşi ei sunt smeriţi şi săraci, dar sunt fraţi credincioşi ai voştri şi

pentru aceasta nu se cade a-i defăima şi a-i sminti. „Căci să nu zici că cutare este

cizmar, sau că este tăbăcar, sau arămar celălalt; ci înţelege că este frate al tău

credincios” (Hrisostom, Idem); pentru că îngerii acestor smeriţi şi mici pururea văd faţa

lui Dumnezeu, precum a zis Domnul: „Căutaţi să nu defăimaţi pe vreunul dintr-aceşti

mai mici, că zic vouă: că îngerii lor în ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu care este în

ceruri” (Matei 18, 10). Pentru că aceşti meşteri smeriţi şi săraci sunt mai aproape de

petrecerea lui Hristos, Care a fost meşter şi Fiu de meşter şi mai aproape de petrecerea

Apostolilor, care au fost pescari şi făcători de corturi şi, prin urmare, aceşti smeriţi sunt

mai de aproape fraţi ai voştri, decât bogaţii, stăpânitorii şi dregătorii; pentru aceea, că

sunt aşa, să nu-i defăimaţi şi să nu-i smintiţi. „Că ai acelora sunt ucenici, pescarilor,

vameşilor, cusătorilor de corturi; Celui ce s-a hrănit în casa teslarului... Nu defăima deci

pe cel mai mult ca frate, căci el mai aproape stă de chipul apostoliei. Fiindcă şi Petru s-a

încins şi mreji a întrebuinţat şi a pescuit după învierea Stăpânului. Şi ce zic de Petru?

Chiar şi Pavel însuşi după atâtea nevoinţe şi călătorii şi atâtea minuni, stând în atelier,

cosea la piei şi cucemicindu-se de el îngerii, dracii „se cutremurau” (sunt cuvintele lui

Hrisostom). Şi dacă în cele din urmă defăimaţi pe cei smeriţi şi săraci smintindu-i, să

ştiţi că însuşi lui Hristos greşiţi. Că astfel vă strigă Ap. Pavel: „Aşa greşind împotriva

fraţilor şi bătând ştiinţa lor cea neputincioasă, lui Hristos greşiţi” (I Corinteni 8, 12).

Vedeţi îngroziri? Auziţi înfricoşări? Să nu socotiţi, zice, când smintiţi pe smeritul vostru

frate, că numai pe acesta îl vătămaţi. Nu, că vătămarea şi sminteala se duce la însuşi

Hristos care s-a răstignit pentru dragostea aceluia şi Care face ale Sale patimile robului

Său, care are pe acela ca pe trupul Său; şi dacă Hristos a primit să se răstignească pentru

el, cum voi nu puteţi a suferi ceva, ca să nu smintiţi pe fratele vostru? Că aşa tâlcuieşte

Hrisostom pe cea de mai sus zisă: „Foarte înfricoşată este îngrozirea şi mare osândă are.

Căci să nu socoteşti, zice, că numai la acela se opreşte vătămarea, ci trece la însuşi

Hristos Care s-a răstignit pentru el. Deci, dacă Stăpânul tău a primit să se răstignească

pentru el, cum, tu nu îngădui să le faci pe toate, încât să nu-i dai lui vreo pricină de

sminteală?” (Omilia 7, la Facere).

Din Sf. Nicodim Aghioritul : Hristoitia

Isabela Vasiliu-Scraba, “Vintila Horia ca istoric al filozofiei româneşti”

Motto: “Vintilă Horia era un om cu simţul valorilor, formulă care-şi recapătă sensul prin el. Şi, mai presus de orice, era un intelectual deschis în toate direcţiile: metafizică, literatură, ştiinţă, chiar şi parapsihologie” (Th. Cazaban)

In 1950 Vintilă Horia scotea la Buenos Aires Antologia poeţilor români din exil. Întors în Spania el a publicat în 1953 a doua sa antologie poetică. Gândindu-se la suferinţa conaţionalilor din ţara ocupată de armata sovietică, Vintilă Horia scria despre ororile comuniştilor din Spania războiului “condus de la Moscova”, orori manifestate prin “foamete, spaimă colectivă, coloane de condamnaţi care treceau către plutonul de execuţie, închisori supra-populate” (v. Vintilă Horia, Războiul nostru, în vol. Suflete cu umbră pe pământ, Bucureşti, Ed. “Jurnalul literar”, 2004, p.96). Fără să ştie că în propria-i ţară fuseseră întemniţati de Securitatea lui Nicolski peste 1700 de preoţi ortodocşi şi că 28 de episcopi şi arhirei ortodocşi au fost îndepărtaţi, arestaţi, supraveghiaţi (unii chiar otrăviţi) în recluziuni la mânăstiri (Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. II-a, 2001), Vintilă Horia aminteşte în ‘Curierul Creştin’ din decembrie 1953 că între 1936 şi 1939 sute de preoţi spanioli fuseseră ucişi de teroarea roşie, o “întoarcere la haos” pornită din “revolta omului împotriva legii creştine” (ibid., p.99).

După retragerea armatei sovietice din Austria, când exilaţii au sperat zadarnic în retragerea aceleaşi armate şi de pe teritoriul României, Vintilă Horia a scris nuvela Sfârşit de exil, profetică în acurateţea unor delimitări cronologice de-a dreptul surprinzătoare (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia exilat). Solicitat în Franţa Goncourt-ului să prezinte filozofia românească, el nu va lua în seamă mutilarea gândirii româneşti prin calapoadele ideologice impuse după Yalta anului 1945. Laureatul prestigiosului premiu scrie succint despre personalităţile cu adevărat marcante ale filozofiei româneşti afirmate înainte de ultimul război.

Vintilă Horia nu avea de unde să bănuiască faptul că în volumul editat de M. F. Sciacca, Les grands courants de la pensee mondiale contemporaine (vol. 2, Paris, 1964) contribuţia sa va contrasta prin numărul redus de pagini (şi prin selectia foarte strânsă a unor gânditori români reprezentativi) cu prezentarea filozofiei din Ungaria, lipsită de filozofi de anvergura lui Blaga, Noica sau Mircea Eliade, unde fusese preferată o înşiruire lăţită pe o sută de pagini a numeroase articole apărute în revistele de specialitate ale micii ţări satelizate de URSS. Abia la indicaţiile bibliografice (op. cit., p.1093) Vintilă Horia menţionează cartea sa apărută la Madrid în 1946, Presencia del mito şi selectează un număr de volume semnate de St. Lupasco, Matila Ghyka, Servien Pius (Esthetique, 1953 şi Le language des sciences, 1938), B. Munteanu (Panorama de la literature roumaine, 1938), M. Dragomirescu (La science de la literature, 1929), N. Bagdazar (Istoria filozofiei româneşti, 1941), Liviu Russu (Le sens de l’existence dans la poesie populaire) şi Nichifor Crainic (Puncte cardinale în haos, 1936 şi Nostalgia paradisului, 1940).

Sinteza prin care Vintilă Horia înfăţişază cu onestitate intelectuală participarea spiritualităţii româneşti la istoria culturii europene începe cu elogierea uriaşelor progrese tehnice şi sociologice făcute de omul european în primele cinci decenii ale secolului XX, care l-ar fi dus spre raiul din care a fost odinioară alungat, dacă n-ar fi existat “câteva detalii” precum bomba atomică putând spulbera Terra într-o fracţiune de secundă şi comunismul capabil a distruge înfloritoarea civilizaţie omenească într-o sută de ani.

In ce priveşte perspectiva românească asupra aceleiaşi istorii, Vintilă Horia se distanţează de entuziasmul lui Toynbee care vedea în imitarea modelului occidental unirea tuturor “societăţilor umane într-una singură, de rit occidental” (v. Vintilă Horia, Introducere în istoria filozofiei româneşti moderne/Introduction dans l’histoire de la philosophie roumaine moderne, Bucureşti, Ed. Jurnalul literar, 1999, text bilingv, îngrijit şi prefaţat de N. Florescu). Pe de-o parte, întrucât pe român istoria l-a învăţat să fie “optimist cu precauţie”. Pe de altă parte, pentru că inovaţiile secolului XX i se păreau a fi “excrescenţe gigantice” ale unor erori anterioare, cum a fost revoluţia lui Lenin, monstroasă excrescenţă a revoluţiei burgheze. Enciclopediştii francezi au fost primii dispuşi a idealiza progresul tehnic şi ştiinţific care treptat a dus la detronarea lui Dumnezeu, instituită doctrinar de ideologii comunişti. În perfectă consonanţă cu ideile latinistului Nicolae Herescu (faimos universitar român preţuit de mediile academice occidentale), Vintilă Horia deplânge surparea edificiului clasic de tip latin al culturii europene. După o altă părere a sa, voga romantismului şi-ar avea drept corespondent în plan politic liberalismul ca imagine a glorificării individului. In urmărirea excrescenţelor din secolul XX ale unor erori din veacul al nouăsprezecelea, Vintilă Horia subliniază similitudinile dintre modelul de om nazist, anticreştin şi optimist şi supra-omul lui Byron care a influenţat întreaga epocă romantică până la Nietzsche şi Sorel.

Părintele Adrian Făgeţeanu despre erezia ecumenistă, falsa ascultare şi Apocalipsă.