Sf Nicodim Aghioritul: CA TOŢI CREŞTINII ÎNDEOBŞTE TREBUIE SĂ SE ROAGE NEÎNCETAT

Sa nu socoteasca cineva, fratii mei crestini, ca numai cei sfintiti si calugarii sint datori sa se roage neincetat si totdeauna, si nu si mirenii. Nu, nu. Toti crestinii indeobste sint datori sa se afle totdeauna in rugaciune. Caci Prea Sfintul Filotei, patriarhul Constantinopolei, scrie in “Viata” Sfintului Grigorie al Salonicului, ca avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu si tare virtuos, cu care vorbind odata Sfintul ii grai si despre rugaciune si despre datoria fiecarui crestin de rind sa se nevoiasca totdeauna la rugaciune si sa se roage neincetat. Caci Apostolul Pavel porunceste tuturor crestinilor indeobste: “Rugati-va neincetat” (1 Tes. 5, 17). La fel zice si Proorocul David, macar ca era imparat si avea toate grijile imparatiei sale: “Vazutu-L-am pe Domnul inaintea mea pururea” (Ps. 15,8), adica Il vad in chip intelegator prin rugaciune pe Domnul totdeauna inaintea mea. Iar Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu invata pe toti crestinii, spunindu-le ca trebuie sa pomenim prin rugaciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decit rasuflam.

Si spunind Sfintul catre prietenul sau Iov acestea si alte multe, ii mai spuse si ca trebuie sa dam si noi as cultare indemnurilor Sfintilor; si ca trebuie nu numai sa ne rugam totdeauna, ci sa invatam si pe toti ceilalti indeobste, calugari si mireni, intelepti si simpli, barbati, femei si copii, si sa-i indemnam sa se roage neincetat.

Auzind acestea, batrinului aceluia Iov, i se paru un lucru nou si a inceput sa se impotriveasca si sa spuna ca pentru a se ruga cineva totdeauna trebuie sa fie dintre pustnici si calugari, care sint in afara lumii si a grijilor din ea, si nu dintre mirenii care au atitea griji si slujiri. Sfintul ii dadu iarasi si alte marturii si dovezi cu neputinta de respins, dar batrinul Iov nu se lasa induplecat. Dumnezeiescul Grigorie, ocolind vorba multa si cearta, tacu si pleca in chilia lui, ca si batrinul Iov .Dar mai pe urma, cind Iov se ruga in chilia lui singur, i se arata inainte ingerul Domnului, trimis de Dumnezeu, care voieste mintuirea tuturor oamenilor; si dupa ce-l mustra mult ca s-a sfadit cu Sfintul Grigorie si i s-a impotrivit in lucruri vadite, de care atirna mintuirea crestinilor, ii porunci din partea lui Dumnezeu sa ia aminte bine in viitor si sa se pazeasca sa nu mai spuna ceva protivnic unui astfel de lucru prea folositor sufletului, pentru ca se impotriveste voii lui Dumnezeu; nici cu mintea sa nu mai voiasca sa primeasca vreun gand protivnic, sau sa cugete altfel de cum i-a spus dumnezeiescul Gri gorie. Atunci, acel prea simplu batrin Iov merse indata la Sfintul si cazu la picioarele lui, cerind iertare pentru impotrivirea lui si-i dezvalui toate cite i le-a spus ingerul Domnului.

Vedeti, fratii mei, cum sint datori toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sa spuna totdeauna rugaciunea mintii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si sa se obisnuiasca totdeauna sa o spuna si mintea si inima lor ? Ginditi-va cit Il multumim pe Dumnezeu prin aceasta si cit folos vine din aceasta, daca a trimis, din marea Lui iubire de oameni, si un inger din cer ca sa ne descopere, ca sa nu mai avem nici-o indoiala despre aceasta.

Dar ce zic mirenii ? “Noi sintem prinsi in atatea treburi si griji ale lumii si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat ?”

Eu le raspund ca Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinta de implinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem sa le facem. De aceea si aceasta este cu putinta sa o implineasca fiecare : sa caute cu osteneala mintuirea sufletului sau. Caci daca ar fi cu neputinta, ar fi cu neputinta tuturor mirenilor indeobste si nu s-ar afla atitia si atitia care o implinesc in lume.

Sf. Nicodim Aghioritul despre sminteală

Dacă cineva nu poate îndrepta pe altul, măcar nu se cade a-l sminti. Că

nu se cade a sminti cineva pe alţii pentru că sunt mici. Căci, cei ce smintesc

pe cei mai mici, păcătuiesc însuşi lui Hristos.

Pentru aceasta, fraţii mei prea doriţi, încetaţi de a mai zice acest fel de cuvinte,

defăimând vătămarea pe care o pricinuiţi celor de o credinţă cu voi creştini cu sminteala

voastră; pentru că cuvintele acestea şi defăimarea fac mai mare păcatul vostru şi

pricinuiesc sufletului mai grea muncă; precum zice Auritul Sfânt: „Acestea ştiindu-le...

să ne depărtăm de cele ce pot a vătăma bogăţia faptei noastre celei bune; şi niciodată să

facem ceva care ar pricinui aproapelui vreo vătămare, căci aceasta şi păcatul îl

înmulţeşte şi nouă ne pricinuieşte mai grea muncă” (Cuvânt 7, la Fapte). Voi aveţi

datorie să îndreptaţi şi să ridicaţi din căderea păcatului pe fraţii voştri şi în tot chipul să

ajutaţi la mântuirea lor — precum vom zice în Cuvântul 11 —; iar dacă nu puteţi să-i

ridicaţi şi să-i îndreptaţi, măcar nu-i îmbrânciţi şi nu-i surpaţi în păcat cu sminteala şi cu

pilda voastră cea rea. „Că fie, zice auritul retor, fie, nu poţi a îndrepta, nici să ridici, dar

de ce împiedici? De ce dai pricină? Trebuia să întinzi mâna, dar nu voieşti aceasta să o

faci, măcar nu surpa în păcat cu sminteala” (Omilia 20, la cea I către Corinteni).

Iar dacă defăimaţi pe fraţii voştri, că poate sunt smeriţi şi săraci meşteri şi unul

este cizmar, altul tăbăcar, sau fierar, sau croitor, sau alt oarecare meşteşug sărăcăcios

lucrând, să ştii că deşi ei sunt smeriţi şi săraci, dar sunt fraţi credincioşi ai voştri şi

pentru aceasta nu se cade a-i defăima şi a-i sminti. „Căci să nu zici că cutare este

cizmar, sau că este tăbăcar, sau arămar celălalt; ci înţelege că este frate al tău

credincios” (Hrisostom, Idem); pentru că îngerii acestor smeriţi şi mici pururea văd faţa

lui Dumnezeu, precum a zis Domnul: „Căutaţi să nu defăimaţi pe vreunul dintr-aceşti

mai mici, că zic vouă: că îngerii lor în ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu care este în

ceruri” (Matei 18, 10). Pentru că aceşti meşteri smeriţi şi săraci sunt mai aproape de

petrecerea lui Hristos, Care a fost meşter şi Fiu de meşter şi mai aproape de petrecerea

Apostolilor, care au fost pescari şi făcători de corturi şi, prin urmare, aceşti smeriţi sunt

mai de aproape fraţi ai voştri, decât bogaţii, stăpânitorii şi dregătorii; pentru aceea, că

sunt aşa, să nu-i defăimaţi şi să nu-i smintiţi. „Că ai acelora sunt ucenici, pescarilor,

vameşilor, cusătorilor de corturi; Celui ce s-a hrănit în casa teslarului... Nu defăima deci

pe cel mai mult ca frate, căci el mai aproape stă de chipul apostoliei. Fiindcă şi Petru s-a

încins şi mreji a întrebuinţat şi a pescuit după învierea Stăpânului. Şi ce zic de Petru?

Chiar şi Pavel însuşi după atâtea nevoinţe şi călătorii şi atâtea minuni, stând în atelier,

cosea la piei şi cucemicindu-se de el îngerii, dracii „se cutremurau” (sunt cuvintele lui

Hrisostom). Şi dacă în cele din urmă defăimaţi pe cei smeriţi şi săraci smintindu-i, să

ştiţi că însuşi lui Hristos greşiţi. Că astfel vă strigă Ap. Pavel: „Aşa greşind împotriva

fraţilor şi bătând ştiinţa lor cea neputincioasă, lui Hristos greşiţi” (I Corinteni 8, 12).

Vedeţi îngroziri? Auziţi înfricoşări? Să nu socotiţi, zice, când smintiţi pe smeritul vostru

frate, că numai pe acesta îl vătămaţi. Nu, că vătămarea şi sminteala se duce la însuşi

Hristos care s-a răstignit pentru dragostea aceluia şi Care face ale Sale patimile robului

Său, care are pe acela ca pe trupul Său; şi dacă Hristos a primit să se răstignească pentru

el, cum voi nu puteţi a suferi ceva, ca să nu smintiţi pe fratele vostru? Că aşa tâlcuieşte

Hrisostom pe cea de mai sus zisă: „Foarte înfricoşată este îngrozirea şi mare osândă are.

Căci să nu socoteşti, zice, că numai la acela se opreşte vătămarea, ci trece la însuşi

Hristos Care s-a răstignit pentru el. Deci, dacă Stăpânul tău a primit să se răstignească

pentru el, cum, tu nu îngădui să le faci pe toate, încât să nu-i dai lui vreo pricină de

sminteală?” (Omilia 7, la Facere).

Din Sf. Nicodim Aghioritul : Hristoitia