Părintele Arsenie Boca despre beteşugurile trupului, vrajba în casă, copiii îndărătnici şi copiii lepădaţi

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fiindcă aţi sporit mult cu numărul, e cu neputinţă ca să pot vorbi cu fiecare. O să vorbesc de aceea odată cu toţi.

Lucrul care ne arde pe toţi este pocăinţa - pocania, pe care-o trimite Dumnezeu ori vrem, ori nu vrem. De aceea mai bine să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul. Căci pricinile pentru care Dumnezeu ne trimite necazurile sunt păcatele noastre. Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi.

Acum, câteva feluri de păcate deosebite, ca astfel să le puteţi pricepe pe toate.
O să ascultaţi astăzi despre durerile voastre însuşi.

I. Betesugurile trupului

Din trei pricini se betejeşte trupul:
1. din lipsa postului
2. din naştere
3. din desfrânare

1. Trupul se umple de otrăvuri din lipsa postului. Carnea e o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi: fierea - veninul.

2. Din naştere pentru că fie mama fie tatăl n-a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de cap.

3. Din desfrânare pentru că trec de măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţoşi, nerăbdători. Toate astea pentru că nu şi-au înfrânat poftele. E tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.

Predică a Sf. Ioan Gură de Aur în Duminica a patra după Rusalii.

OMILIA XXVI - fragment

„Intrînd Iisus în Capernaum,
s-a apropiat de El un sutaş, rugîndu-L pe El şi zicînd:
Doamne, sluga mea zace în casă bolnav, cumplit
chinuindu-se. Şi i-a zis Iisus: „Venind îl voi vindeca”

I

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cînd Domnul Se pogora de pe Munte; sutaşul, pe cînd Domnul intra în Capernaum.

- Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutaşul ?

- Nu din pricina trîndăviei - că la amîndoi credinţa le era fierbinte -, ci ca să nu întrerupă învăţătura Domnului.

Apropiindu-se de Hristos, sutaşul a zis: „Sluga mea zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun că sutaşul a spus pricina pentru care n-a adus cu el şi sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinţă, spun aceştia, să-l aducă; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte. Că era pe moarte o spune evanghelistul Luca: „Era pe moarte”.

Eu însă susţin că aceste cuvinte ale sutaşului sînt o dovadă a marii lui credinţe, cu mult mai mare decît a acelora care au coborît pe slabanog prin acoperişul casei.

Sutaşul socotea că e de prisos să-şi aduci sluga la Hristos, pentru că ştia bine că era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca să vindece pe cel bolnav.

- Şi ce-a făcut Iisus?

- N-a făcut ce făcuse mai înainte. Hristos de obicei urmează voinţa celor care-L roagă; acum însă o ia înainte şi nu numai că-i făgăduieşte sutaşului că-i va vindeca sluga, dar şi că se va duce în casa lui. O face ca să aflăm credinţa sutaşului. Dacă nu i-ar fi făgăduit aceasta, ci i-ar fi spus: „Du-te acasă, să fie vindecată sluga ta!”, n-am fi ştiut cit e de mare credinţa lui. La fel şi cu cananeanca, numai că în sens invers.

Sulaşului ii spune, fără să fie chemat, că Se va duce acasă la el, ca să afli credinţa sutaşului şi marea lui smerenie; cananeencei însă îi refuză datul, pentru a face să stăruie în cererea ei.

Doctor înţelept şi iscusit fiind, ştie să dobîndească cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de bună voie în casa sutaşului; în celălalt, prin amînarea îndelungată şi prin refuzul Său, descoperă credinţa femeii.