Cuvîntul Crucii, pentru cei pieritori, nebunie este. Iar nouă celor ce ne mîntuim,
puterea lui Dumnezeu este (I Corinteni 1, 18)
Iubiţi credincioşi,
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos zice în Sfînta Evanghelie: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24). Astăzi vom vorbi despre deosebirea crucilor prin care ne putem mîntui pe pămînt. Vă amintim că noi creştinii cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm şi o purtăm şi crucea spirituală care este suferinţa pentru fapta bună.
Dacă citim cu atenţie în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură vedem că semnul Crucii materiale s-a arătat în chip simbolic din cele mai vechi timpuri. Astfel vedem că patriarhul Iacov a binecuvîntat pe fii lui Iosif cu mîinile sale în semnul Crucii (Facere 48, 13-16).
Semnul Crucii văzute a fost prefigurat de ţinerea mîinilor lui Moise la rugăciune în chipul crucii, în timpul luptei cu Amalec (Ieşire 17, 11- 12).
Crucea văzută, materială, a fost închipuită tainic în Legea Veche şi prin semnul T, care îi apăra de moarte pe cei ce îl aveau pe fruntea lor (Iezechiel 9, 4-6). Crucea este simbolizată şi prin pecetea lui Dumnezeu care păstrează nevătămaţi pe cei ce o au pe fruntea lor (Apocalipsă 7, 2-4; 9, 4). În legea Harului Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a binecuvîntat în chip văzut cu mîinile Sale pe copii: Şi luîndu-i în braţe i-a binecuvîntat punîndu-Şi mîinile peste ei (Marcu 10, 16).
Iar despre binecuvîntarea Apostolilor, la înălţarea Sa la cer, ne spune: Apoi i-a dus afară spre Betania şi, ridicîndu-Şi mîinile Sale, i-a binecuvîntat (Luca 24, 50). Apostolii, la fel, au hirotonit prin binecuvîntarea în semnul crucii diaconi, preoţi şi episcopi prin rugăciune şi punerea mîinilor (Fapte 6, 6; 14, 23; I Timotei 3, 2). Pentru acest fapt Taina Preoţiei este numită "punerea mîinilor preoţiei". Tot prin rugăciune şi punerea mîinilor în chipul crucii împărtăşeau Apostolii taina ungerii cu Sfîntul Mir, numită "Pecetea Darului Sfîntului Duh" (Fapte 8, 17; 19, 6; II Corinteni 2, 15).
Cît priveşte Crucea nevăzută, spirituală şi tainică pe care trebuie s-o purtăm cu toţii, aceasta este suferinţa şi osteneala noastră la lucrarea faptelor bune. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos care a purtat crucea văzută pe Golgota, cît şi pe cea nevăzută a suferinţelor pentru a noastră mîntuire, ne-a învăţat şi pe noi să răbdăm crucea vieţii, zicînd: Cine rabdă pînă la sfîrşit acela se va mîntui (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13). Satana urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci Crucea este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit şi a golit iadul. De aceea satana îndeamnă pe cei rătăciţi de la adevăr, adică pe sectanţii care îi slujesc lui, să hulească şi să urască Crucea lui Hristos. Căci precum cîinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi diavolul fuge de Crucea lui Hristos care îi aminteşte că prin ea a fost lovit şi biruit.
Adevăratul creştin ortodox cinsteşte Crucea care s-a sfinţit cu mîinile lui Hristos pe Golgota şi se închină ei cu toată evlavia şi smerenia. La fel cinsteşte şi crucea cea nevăzută a suferinţelor vieţii în Hristos pe care a răbdat-o şi Mîntuitorul pînă la moarte, şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2,8). Dar şi aceasta să cunoască creştinul ortodox că crucea nevăzută a suferinţelor Sale este de multe feluri şi fericit este acel creştin care cu credinţă în Dumnezeu şi cu multă răbdare îşi duce crucea suferinţelor pe pămînt în dragostea lui Hristos, spre mîntuirea sufletului său.
Aşa, de exemplu, unul este orb şi rabdă toată viaţa cu mulţumire această suferinţă. Altul este surd, altul nu poate vorbi, iar altul este şchiop şi lipsit de oarecare mădulare ale trupului său. Şi dacă suferă cu bărbăţie această neputinţă şi mulţumeşte lui Dumnezeu cu rugăciuni din inimă, unul ca acela cu mucenicii se va număra. Numai să se ferească de orice păcate, căci dincolo îl aşteaptă bucuria cea fără de margini.
Alţii duc cu multă răbdare crucea căsătoriei care nu este uşoară, deoarece multe şi mari datorii au creştinii cei căsătoriţi. De a creşte pe fiii lor în frică de Dumnezeu, de a nu-şi ucide copiii, de a iubi Biserica, mama noastră care ne-a născut prin apă şi prin Duh (Ioan 3, 5); de a posti toate sfintele sărbători de peste an, precum şi Miercurea şi Vinerea şi lunea, spre a prisosi dreptatea lor mai mult decît a fariseilor care se laudă că postesc de două ori pe săptămînă.
Apoi de a duce viată în curăţenie, în posturi, în Duminici şi în Sfintele sărbători; de a face milostenie, de a merge regulat la biserică, de a face în toată vremea rugăciuni şi de a citi cît mai des Sfînta Scriptură şi învăţăturile sfinţilor lui Dumnezeu. Încă de a se feri de orice păcat care depărtează de la ei pe Duhul Sfînt şi multe alte îndatoriri pe care îi învaţă preoţii în toate Duminicile şi sfintele sărbători, numai de ar asculta cu frică de Dumnezeu. Nu este uşoară nici crucea văduviei şi a fecioriei, a celor ce se silesc pentru dragostea lui Dumnezeu să ducă viaţă în curăţenie şi cinste pe pămînt, între care se numără şi călugării.
Unii dintre aceştia, dacă vor face precum au făgăduit înaintea Domnului, dacă vor trăi în ascultare, în sărăcie, în feciorie, nu numai cu trupul ci şi cu mintea şi cu inima lor de se vor părăsi de a pofti cele stricăcioase şi înşelătoare, de mare plată se vor bucura în veacul viitor. Atît călugării care au făgăduit să-şi păzească fecioria pînă la moarte, cît şi creştinii care voiesc să trăiască în feciorie şi curăţenie, au nevoie de post, de înfrînare la mîncări alese şi vin şi de trezvia minţii, unită cu rugăciunea şi cugetarea la moarte şi la judecata de apoi. Ei trebuie să aibă pururea frica lui Dumnezeu înaintea ochilor minţii, spre a-şi păzi mintea şi cele cinci simţiri de ispite, de gînduri rele şi de prietenia cu feţe care pot pricinui sminteală şi păcat.
