Dr. Camelia SURUIANU: Mănăstirea Tuturor Sfintilor - Antim şi Rugul Aprins

Sfântul Antim Ivireanul 

Astăzi Bucureştiul îi păstrează memoria prin Mănăstirea Tuturor Sfintilor, cunoscută de către cea mai mare parte a credincioşilor sub numele de Antim, ctitoria sa.  În cazul acestui sfânt, nu ştim dacă ar fi bine să preţuim mai întâi viaţa ascetică, moartea martirică sau contribuţia uriaşă în cadrul culturii române. 

Pentru început amintim că în urmă cu câţiva ani la Editura A.N.C.A. a văzut lumina tiparului un studiu dedicat distinsului cărturar. Cartea lui Mihai Radulescu - Sfântul Antim Ivireanul - reprezintă un gest recuperator al memoriei culturale a marelui Mitropolit Antim Ivireanul. De-a lungul volumului exegetul încearcă să refacă un portret din fărâme, utilizând toate datele furnizate de opera sa teologică, literara, dar şi informaţii pertinente din studiile urmaşilor. 

Mihai Rădulescu pune un deosebit accent pe ipostaza Sfântului Antim de întemeietor al literaturii române. În capitolul Cugetări comentate, din opera lui Antim Ivireanul,  scriitorul pentru a transpune lectorul avizat în negura timpului a adunat o parte din proverbele şi maximele care au circulat în epoca distinsului cărturar. Demersul autorului este în primul rând acela de comentare a acestor maxime, lucru cu atat mai necesar cu cât limba utilizată este cea a începuturilor literare. În capitolul Scrieri despre Antim Ivireanul  Mihai Radulescu amendează cultura română care astăzi acordă un slab interes de analiză a lucrărilor distinsului cărturar.

De aceea, pentru început, considerăm necesar să aducem în atenţia lectorului câteva repere biografice. Florentinul Del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, ştia despre Antim că ar fi provenit dintr-o familie înstărită din Iviria (Georgia de azi) şi că printr-o nefericită conjunctură ajunsese rob la Constantinopol. Se presupune că s-ar fi născut în jurul anului 1650. 

La Constantinopol a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă, precum şi meşteşugul sculpturii, al picturii şi al broderiei. Din robia otomană va fi răscumpărat de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, care auzind de inteligenţa sa nativă l-a însărcinat cu traducerea scrisorilor oficiale în greaca veche. Dintr-o altă sursă aflăm că a fost răscumpărat de un grup de georgieni care trăiau prin Peninsula Balcanică. 

Recunoscut de înalţii oficiali drept o mare personalitate  prin anul 1690 este adus în Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu. Aici învaţă meşteşugul tiparului de la Episcopul Mitrofan, iar după un an se călugăreşte şi este hirotonit preot. În 1691 i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti în care a tipărit patru cărţi. 

După 1696 a fost numit stareţ la Mănăstirea Snagov, unde a şi mutat tipografia, imprimând 15 cărţi (7 greceşti, 5 româneşti, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă). Pe data de 16 martie 1705 a fost ales Episcop de Vâlcea. La tipografia de la Mănăstirea Govora a tipărit alte 9 cărţi (3 româneşti, 3 slavo-române, 3 greceşti). La 28 ianuarie 1708 a fost ales Mitropolit al Ungrovlahiei. În această calitate, a înfiinţat o tipografie la Târgovişte, unde a tipărit un număr de 18 cărţi (5 greceşti, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 româneşti).

Dintre toate cărţile al căror autor este, capodopera sa rămâne Didahiile, colecţie de predici folosite la marile sărbători de peste an. Astfel, distinsul cărturar a căutat să îmbunătăţească viaţa religioasă, militând îndeosebi pentru folosirea limbii române în serviciile sacerdotale. În total au fost tipărite sub coordonarea sa 63 de cărţi, fapt deosebit de important în acea vreme.

Însă moartea sa martirică a încununat viaţa petrecută în luminarea credincioşilor. În 1716, din cauza atitudinii sale făţiş antiotomane, primul domnitor fanariot, Nicolae Mavrocordat, cere Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol caterisirea Mitropolitului Antim Ivireanul.

 Astfel este condamnat la exil pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului a fost ucis de ostaşii turci, iar trupul i-a fost aruncat undeva în râul Mariţa sau în Tungea, dincolo de Adrianopol. Cercetările recente acreditează ideea că ar fi fost aruncat în lacul Snagov.

Ctitoria Sfântului Antim Ivireanul  - Mănăstirea  Tuturor Sfintilor

Mănăstirea Antim, o capodoperă a stilului brâncovenesc, ctitorie a Sfântului Mitropolit martir Antim Ivireanu, are hramul Tuturor Sfinţilor. Ctitorul  a întocmit cu mâna sa planurile de execuţie ale mănăstirii, două dintre ele rămânând până în zilele noastre: planul original al bisericii, pe hârtie, ataşat în Testamentul său şi un alt plan, realizat pe pergament în 1715. André Scrima în volumul Timpul Rugului Aprins ţinând cont de aceste aspecte consideră că: „ceea ce în mod curent socotim drept sărbătoarea sa patronală constituie, foarte precis, un cifru, realizând comunicarea între domeniul finitudinii şi Infinitul viu.”[1] În următorul paragraf, argumentează ipoteza formulată: „în cazul acestui sanctuar, oarecum testamentar, alegerea hramului asuma cert, pentru figura singulară care a fost Antim Ivireanul, o semnificaţie «fără pereche». (...) Termenul «Tuturor Sfinţilor» nu ţine în primul rând de evlavie, ci de noimă riguroasă, deci de o anumită cunoaştere – dezvăluită în scandarea liturgică a tradiţiei răsăritene, manifestată în rituri şi celebrări menite nu doar să fie oficiate ci să poarte înţelegerea spre mai adând spre mai înalt.”[2]

 

În prima duminică după Rusalii, după ce s-a încheiat ciclul christianic al întrupării şi al Învierii, are loc sărbătoarea care omagiază jerfa Tuturor Sfinţilor în ritmul liturgic, având loc „noua deschidere spre revărsarea universală a Duhului un fel de «Pleromă cosmică» fără deosebire de «rasă, naţionalitate sau religie». Nimic excesiv în acest fel de a vorbi: noua deschidere are drept orizont eschatologia. Duminica următoare celei a «Tuturor Sfinţilor» este, în fapt, ultima Duminică a lumii, Eschatonul.”[3]  

     

Prin urmare, hramul mănăstirii a fost ales cu multă atenţie de „enigmaticul fondator” care ne poartă într-un spaţiu al semnificaţiilor criptice „o hermeneutică a locurilor instaurative”.

„Pătrunderea” la Antim

O dată cu aceste „pătrunderi” în „intimitatea” sanctuarului în 1945 şi-au făcut apariţia un grup de intectuali dornici de a continua studiul teologic întreprins de înaintemergătorul Antim Ivireanul. Putem considera că Sfinţia Sa, ca notă definitorie, a lăsat câteva indicii în Testamentul său dar şi în arhitectura destul de criptică a aşezământului căutând să-şi singularizeze ctitoria. Sau, poate că, cu darul său anahoretic a intuit că după un timp mănăstirea va găzdiu una dintre cele mai importante mişcări de sorginte spirituală de la noi din ţară.

Soborul de la Antim, spre deosebire de alte mănăstiri care aveau personal adunat din mediul rural, era format din „călugări – intelectuali, studenţi, mai ales la teologie, dar şi la filozofie, arte frumoase, litere, matematică”.[4] Alături de obştea monahală „persoanele pe care Antimul le reunea de acum înainte, citadini adesea tineri sau chiar foarte tineri, veneau din lumea studiilor riguroase şi deschise, cum se cuvine universalului.”[5] Pentru acest grup de laici „viaţa monahală, departe de pitoresc şi evlavie sămănătoristă, răsuna de chemările Absolutului viu.”[6]

In Memoriam Constantin Iulian. Legionarii au fost spaima comunistilor. Si au ramas. Video de la Eugenia Voda si Documente din Istoria lui Ilarion Tiu

In Memoriam Constantin Iulian - Despre Miscarea... de ZiaristiOnlineTV

In Memoriam Constantin Iulian – Despre Miscarea Legionara la Profesionistii Eugeniei Voda de ZiaristiOnlineTV

Vineri, 8 iunie 2012, a trecut la Domnul presedintele Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politic si Luptatori Anticomunisti, Prof Univ Dr. Ing. Constantin Iulian, nascut in 1929, fost sef al Fratiilor de Cruce Vaslui si apoi detinut politic timp de 14 ani, un om care nu si-a renegat niciodata, nici in detentie, nici in libertate, crezurile si idealurile nationale pe care le-a impartasit si propavaduit fara teama, toata viata sa. Inmormantarea va avea loc duminica aceasta, la ora 11,00, la Cimitirul Straulesti II. Dumnezeu sa il odihneasca alaturi de dreptii Sai!

Prezentam mai sus o emisiune-document cu Ing Constantin Iulian, invitat la “Profesionistii” de catre realizatoarea Eugenia Voda, de la care am si preluat aceasta inregistare, cu recunostinta. De asemenea, va recomandam si VIDEO. Dreptul la Adevăr. Ultimul Cuvant: Constantin Iulian, preşedintele Federaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti

Mai jos, dr Ilarion Tiu ne-a pus la dispozitie grafice realizate in urma studiilor sale (vedeti Dinu Zamfirescu la lansarea cartii lui Ilarion Tiu, Istoria Miscarii Legionare (1944 – 1968) ») prin care se demonstreaza, conform documentelor din Arhivele Securitatii/CNSAS, ca legionarii au fost cea mai mare spaima a comunistilor. Si au ramas, chiar si azi. Vedeti mai jos si date din biografia profesorului Constantin Iulian, prezentate de camarazii sai.

Repere ale unei existenţe exemplare

Născut la 17 octombrie 1929 la Vaslui, într-o familie de funcţionari, Constantin Iulian a urmat cursurile Liceului Mihail Kogălniceanu din acest oraş, unde a intrat, în 1945, în Frăţiile de Cruce, organizaţie a Mişcării Legionare destinată exclusiv educaţiei moral-creştine a elevilor de liceu.
Este o perioadă în care îşi însuşeşte aspra educaţie morală care-l va însoţi tot restul vieţii. Corectitudinea, inflexibilitatea la orice compromis, înfrânarea, viaţa aspră, eleganţa sufletească, postul şi rugăciunea, exerciţiile de dragoste faţă de aproapele, iubirea de Neam şi Ţară, permanenta desăvârşire pe plan profesional, vor fi coordonatele pe care se va desfăşura existenţa acestui om deosebit.
Nu va uita niciodată activitatea clandestină desfăşurată în această perioadă, cu nopţile de lagăr pretrecute pe dealurile şi prin pădurile din jurul Vasluiului, împreună cu numeroase unităţi FDC, marşurile şi instrucţia paramilitară, într-o vreme în care România era deja ocupată de armatele sovietice, iar Stalin impusese la Bucureşti un regim comunist.
Este arestat în mai 1948, în cadrul amplei acţiuni desfăşurate de regimul comunist prin care peste zece mii de legionari implicaţi în activitatea de rezistenţă naţională au fost capturaţi în câteva zile.
După interminabile anchete la Securitate, în care este torturat în mod barbar, este condamnat în iulie 1948 la 6 ani de temniţă pentru activitate împotriva orânduirii socialiste. Este începutul unui lung calvar pe care însă, Tică Iulian, cum îi spuneau apropiaţii, îl va străbate cu o verticalitate ieşită din comun.
La închisoarea Suceava, unde erau adunaţi legionarii din jumătatea nordică a Moldovei, este supus, alături de mulţi alţi studenţi, la prima formă de reeducare prin tortură, practic un preambul al reeducărilor de la Piteşti şi Gherla de mai târziu. Transferat la închisoarea Piteşti, va face obiectul cumplitelor torturi fizice şi psihice iniţiate de Ministerul de Interne comunist, sub coordonarea lui Nicolski-Grunberg şi alţi agenţi NKVD trimişi de la Moscova, fenomen descris de Soljeniţ în drept cea mai mare barbarie a lumii contemporane. Remarcabilă relatarea moementului în care a aruncat în toaletă fiola cu otravă pe care o purta dinainte de arestare, şi care îl supunea unei teribile ispite de a se sustrage chinurilor, măsură aflată însă în contradicţie cu învăţătura creştină.
Rectitudinea cu care a trecut prin experimentul de la Piteşti i-a conferit poziţia morală de pe care, ulterior, în lagărul Peninsula de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, alături de Grigore Zamfiroiu, părintele Adrian Făgeţeanu, Mihai Florea şi alţii, va desfăşura o concentrată acţiune de recuperare sufletească a deţinuţilor politici reeducaţi la Piteşti. Prin dragoste şi urmînd preceptele lui Corneliu Codreanu, ei au reuşit să scoată din marasmul psihic numeroşi luptători înfrânţi în reeducări şi să-i reaşeze pe o linie de rezistenţă, fapt descoperit ulterior de Securitate, cu consecinţele de rigoare. Aici a participat la difuzarea imnului „Se deschid grele porţi şi răzbatem în veac…”, compus de părintele Mihai Florea, şi care a avut un rol important în ridicarea moralului deţinuţilor politici.
Eliberat în 1954, la termen, Constantin Iulian se înscrie la Facultate, la Institutul Politehnic din Bucureşti. Aici este cooptat de comandantul-ajutor Puiu Athanasiu, fost prefect legionar al judeţului Putna (Focşani), care împreună cu Victor Clonaru     , începuseră reorganizarea Mişcării Legionare în jurul unul comandament clandestin care avea să reuşească, printr-un emisar, inclusiv străbaterea Cortinei de Fier în scopul avizării Conducerii din Exil . Constantin Iulian va avea un rol deosebit în cadrul acestei reorganizări a Mişcării, fapt care îi va atrage o nouă condamnare de 25 ani muncă silnică, în 1958.
Începînd cu anul 1962 în penitenticarul Aiud, comuniştii încep o nouă acţiune de reeducare a prizonierilor legionari, condiţionîndu-le acestora amnistierea de renegarea, în mod public şi organizat, a credinţei şi idealurilor legionare şi adeziunea la ideologia comunistă. Până la eliberarea în vara lui 1964, Constantin Iulian s-a numărat printre legionarii care nu au acceptat reducarea, refuzînd permanent orice compromis cu puterea comunistă, motiv pentru care a fost ţinut doar în Zarka Aiudului, în condiţii de exterminare.
După amnisita generală din 1964, ieşit în marea închisoare România, şi-a continuat cursurile la Facultate, devenind inginer hidrotehnist, lucrînd pe numeroase şantiere ale ţării.
Proiectul vieţii sale a fost însă o amplă cercetare, desfăşurată pe zeci ani, prin care a pus la punct o soluţie tehnică eficientă de combatere a eroziunii litoralului românesc, soluţie brevetată şi cu care şi-a luat şi doctoratul. Din păcate, nici până azi autorităţile nu au trecut la punerea în practică a acestei soluţii.
După 1989, Constantin Iulian s-a implicat activ în cadrul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, unde a coordonat acţiuni precum organizarea Muzeului Rezistenţei 1993 – „Cartea prigonită” prin construirea unor monumente ale eroilor anticomunişti, aşa cum este Mormântul celor fără de Mormânt de la Balaciu, realizat în cadrul primei tabere legionare de muncă şi educaţie de după 1940, între 1992-1995.
Deşi nu dorea să se implice în activitatea politică, fiind dedicat exclusiv muncii cultural-ştiinţifice de promovare a adevărului despre rezistenţa anticomunistă şi Mişcarea Legionară, în anul 1995 se conformează ordinului primit de la comandantul legionar Nistor Chioreanu, acela de a prelua conducerea Partidului “Pentru Patrie” (înființat în 1993 sub titulatura ”Totul pentru Țară”, neadmisă însă de autoritățile neocomuniste), în cadrul schimbului de ștafetă între gradele legionare și absolvenții, ceva mai tineri, ai Frățiilor de Cruce. Totodată, pus în imposibilitatea de a-și mai îndeplini atribuțiile, Chioreanu l-a desemnat și successor al său în fruntea Grupului de comandă al Mișcării Legionare din țară.
Timp de 10 ani a condus acest partid cu o prestanță deosebită, acționînd permanent ca un factor de unitate și apropiere între grupurile care se revendicau, într-un fel sau altul, de la doctrina legionară. În acest timp a făcut parte din grupul de inițiativă pentru construirea sediului central din str. Veseliei 21, București, a realizat inițiativa legislativă “Dosarul Mișcării Legionare”, prin care PPP a cerut autorităților statului român scoaterea legionarilor din categoriile incriminate de Legea Siguranței Naționale și a coordonat reînregistrarea partidului cu cele minimum 25000 de semnături conform noii legi din 2003. De asemenea, a coordonat personal educarea și selecția tinerelor cadre care urmau să înlocuiască vechii luptători la conducerea organizației, începînd din anul 2005 el trecînd în conducerea Senatului legionar din cadrul PPP, iar în 2012 avînd un aport decisiv în demersurile de recăpătare a titulaturii istorice de “Totul pentru Țară”. În anul 2010-2011, a girat personal toate formalitățile pentru constituirea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, fiecare acțiune în acest sens primind avizul său moral.
În ultimii ani ai vieții, a exercitat cu aceeași excelență funcția de președinte al Federației Române a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, alături ce camaradul său Gheorghe Jijie, secretarul organizației. În această calitate, a desfășurat o amplă activitate, înființînd Departamentul Cercetare-Documentare, antrenînd numeroși tineri și bătrâni în munca de căutare a adevărului prin arhivele Securității, la CNSAS, la Biblioteca Academiei și în alte arhive, demarînd proiectele valorificării în scop muzeal și memorial a Fortului 13 Jilava și fostei închisori Pitești și multe, multe altele.
La vârsta de 82 de ani, muncea enorm, petrecîndu-și nopțile la biroul de lucru, încercînd să răscumpere fiecare clipă, după îndemnul Evangheliei. Un familist desăvârșit, purtînd permanent o grijă deosebită familiei – soției, copiilor, nepoților și, mai nou, strănepoților.
Relatări asupra episoadelor esențiale din viața sa de luptător le-a lăsat adunate în volumele “Din lagărul România evadează morții” și ”Un comandament legionar clandestin. 1955-1958”, lucrări în curs de publicare.
Constantin Iulian ne-a lăsat o vastă moștenire spirituală, culturală și politică, pe care cu toții, fiecare în domeniul său de acțiune, avem obligația să o continuăm și să o îmbogățim. Astfel, îndemn pe toți să continue, după puteri, proiectele în desfășurare ale dlui Constantin Iulian, cum ar fi: acțiunile pentru amenajarea muzeală a celor două penitenticare, activitatea de cercetare la CNSAS, activitatea de constituire a unui centru de documentare al rezistenței anticomuniste în cadrul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, demersurile pentru realizarea unui memorial al foștilor deținuți politici la mănăstirea Galata din Iași și în subteranele Ministerului de Interne din București, acțiunea de educație moral-creștină și națională în rândul tineretului român, desăvârșirea proiectului său politico-civic Rezistența Națională, de coagulare a organizațiilor și grupurilor național-creștine în jurul Federației Foștilor Deținuți Politici, perpetuarea comemorării anuale la Fortul Jilava a legionarilor parașutați de aviația americană, întâlnirile foștilor deținuți politici cu tinerii interesați de adevărul istoric și toate celelalte.

Dumnezeu să-l odihnească, iar noi ne rugăm să ne învrednicească să continuăm opera sa.

Sursa: Ca o lacrimă de sînge a căzut o stea. Dr. Constantin Iulian – Prezent!

Ziaristi Online