22.4.11

Gheorghe Constantin Nistoroiu: CRUCEA SI INVIEREA IN POEZIA GOLGOTEI ROMÂNESTI


Naţiunea Daco-Română, ca cea mai încercată şi mai prigonită dintre Naţii, şi-a împletit logodna veşniciei, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul heruvimic: în dor şi suferinţă, în crez şi îndurare, în chin şi sărbătoare, în frângeri şi înălţări, în tăceri şi mărturisiri, în aşteptări şi împliniri, în înfricoşări şi extazuri, în  bocete şi psalmi, în jale şi hori, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi libertate, în îngenuncheri şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi alegeri, în suspine şi Liturghii, în defăimari şi laude, în lepădări şi jertfe, în vânzări şi mucenicii, în trădări şi binecuvântări, sub denia Crucii, dar şi sub apoteoza Învierii.

   Poeţii Crucii, ca Marii Sacerdoţi ai Cuvântului dumnezeiesc şi co-liturghisitori ai Suferinţei Neamului, au plămădit în sângele, în crezul, în nădejdea, în jertfa şi în dragostea lor, toată voinţa pătimirii, întrupată în: vânzarea, trădarea,  prigoana, persecuţia, defăimarea, batjocura, umilirea, biciuirea, amărăciunea, întemniţarea, calvarul Răstignirii, dar şi în harul Slavei şi al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.  

   Maica Teodosia (Zorica) Laţcu a fost fiorul şi fascinaţia “Mişcării gândiriste” şi Petala de dor  a Marelui Poem al Iubirii, binecuvântate de Marele Duhovnic Părintele Arsenie Boca. Coborâtoare dintr-o glorioasă obârşie a venit în taină ca un acatist al voinţei, pe un vălmăşag de Doine.   Te vindem iar cu sărutări viclene, /prin nepăsare oarbă şi prin lene. /Te biciuim cu vorbe de ocară, /Te pălmuim cu ură ca de fiară. /Te adăpăm cu suc de-amărăciune, /din pofte rele şi din stricăciune. /Te ţintuim pe cruci de nedreptate, /prin cuiele uciderii de frate. /Iar împletim blestemele de tată, /să-ncingem, Doamne, fruntea-nsângerată. /Tu iarăşi zici, în blânda rugăminte: /”Nu ştiu ce fac. Îngăduie-i, Părinte”.(Golgota).
Gânguritul ca o togă de April s-a pus în luntrea rugii, veghiind în luminişuri de pădure. Cerdacul surâsului a îmbrăţişat-o ca pe-o chemare şi nestatornicul soare i s-a întipărit în vocalele curcubeului dorinţei. Tresare şi se înfioară în faldurile învârtoşatului destin, care a pus soroace răscrucilor. Iureşul eternei goane a dorului s-a desprins semeţ în azurul cântării.

   Înspre tărâmul celălalt, /E loc închis cu gard înalt; /dar am văzut, printre uluci, Atâtea cruci, atâtea cruci… /Părea tot locul ţintirim, /Păzit cu zbor de Heruvim, /Cu cruci de piatră, albe, mari, /Cu cruci de brad şi de stejar. /Şi cruci de-argint şi de oţel, /Cerneau lumină peste el, /Iar cruci de aur şi de fier /Sclipeau ca semnele pe cer. /Atâtea cruci mi s-au părut /Că toate una s-au  făcut. /O cruce mare strălucea. /Sub gruel ei un Om zăcea. /-Tu cum de poţi să le mai duci, /Atâtea cruci, atâtea cruci?…(Crucile).

   Spărturi de beznă s-au năpustit peste marama sufletului lumii, punându-i bocetul în marş.  Şoaptele inimilor de Mame licăresc ca păpădiile înrourate. Boldul morţii trece-n hlamida de flori. Aruncată-n noapte, vremelnicia cade peste irozi. Iudele se vântură în elegii tenebroase şi luciferice. Scuipările se prefac în lacrimi de ceară, iar biciul loviturilor, devine o adiere îndrăgostită de mărgăritar. Palmele care L-au lovit pe Iisus s-au înaripat în fluturi. Sutaşii păzesc lumina podidită din Îngeri. Trâmbiţa Sărbătorii vesteşte chindia Ospăţului. Razele de soare se aşează senin peste gătiţii nuntaşi. Atotfrumoasa Maria cumpăneşte Taina Vinului şi-a Vieţii. La Dumnezeiasca privire, Apa s-a însufleţit îmbătată de savoarea vinului. Pâinea s-a rumenit în braţele Crucii, îmbrăţişând lumea în aburul ei cald, ca obrazul de copil. Crucea s-a-ntrupat în Mireasma Viţei de vie, iar untdelemnul s-a împărtăşit pe sprânceana Mirului. Piroanele s-au prefăcut în Potir de aur strălucitor. Buretele a absorbit zenitul din zâmbetul Fecioarei. Oţetul s-a prelins în fagurele de miere al Neamului Daco-Român. Fierea s-a preschimbat în figure de albine, iar Trestia s-a frânt în unda unui nufăr. Suliţa s-a smerit incrustându-se în Sceptrul prea doritei păci. Ţarina Olarului a rodit un camp de narcise. Infinitul a tras la sorţi Viaţa. Mironosiţele tămâie cu dorul lor Slava Prea Frumosului Mire. În cumpăna morţii clopotul bate a nemurire. Pentru Fiii Binelui nu există moarte decât Trecere.

   Un drum, ostaşi, o cruce. Şi sub dânsa, /sfârşit de lovituri şi de ocară, /E Fiul Tău. Cu încolţiri de fiară /mulţimea-n jur-sălbatic-valul strâns-a. /S-au revărsat tălăzuiri de ură, /să pună stavilă iubirii sfinte, /Şi i-au stropit şi faţă şi veşminte, /cu vorbe grele, ca o lovitură. /Dar n-au ştiut călăii taina lină, /care-I dădea spre Golgota răbdare: /căci scrisă este taina asta mare. /În Duhul Tău cu raze de lumină. /Ei n-au ştiut că orice lovitură /şi Tu o porţi pe Trupul Tău Stăpână, /de aceea doar putut-a să rămână /Lumina neclintită-n val de ură. /Durerea toată se-mpărţea în două, /şi asta este tainica răbdare, /de aceea poate-n muta închinare, /un iconar Te arată astfel nouă. /Străpunsă eşti şi Tu de răni. Pe frunte, /şi Ţie spini-Ţiîmpletesc cunună, /mulţimea şi asupra Ta, Prea Bună, /aruncă glodul greu, de vorbe crunte. /Cum stai între femei înlăcrimată /pe Tine Maica celui Răstignit, /Te-a arătat ducând, abia simţit, /spre Golgota, o Cruce luminată. (Spre Gogota).

   Un amestec de arome s-a contopit pe chipul ei de Doină, învăluindu-i mirarea în bulgării din zori (Zorica). Vibrarea a pus rămăşag pe mirajul luminii, ca izvorul de viaţă zburat în cuib de cuci. Pe covorul răbdării şi-a  mânat  bidivii gândului în trap de chimvale. O dâră de zbor i-a adus un trecut de văpaie, trudit în rapsodiile de veacuri, frământându-i mireasma în pâine şi cuvântul în potirul binecuvântării. Safirul bucuriei, înmuiat în Ghiocelul Buneivestiri, i-a odrăslit crucea în Mugurele-nvierii. 
 
   Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, /Şi pentru cine- aduceţi în vasul vechi arome, /De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome /Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron? /Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit /Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma /Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma, /Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit? /De ce să-I strangeţi braţul cu patimă la sân? /Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale? /Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale /Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân? /Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul prea curat. /Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare, /Mai alb decât potirul cu binecuvântare, /El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat. /Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu, /Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta Cină. /Din coasta Lui ţâşneşte izvorul de lumină, /Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu. /Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu /Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece, Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece /Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu. /Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion, /Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome, /De jealea cui veşmântul şi l-a cernit Salome, /Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?/Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii /În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire, /Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Buna-Vestire /Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii. /Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc, /În glas de alăute şi-n sunet de chimvale. /Din suflete, făclie aprindeţi-I în cale, /Că-n veci Lumina lumii scapă de sub obroc. /În imn de biruinţă, copile din Sion, gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome, /Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome /Şi stih de bucurie răsune în Chedron. (Prohodire).  

   Radu Gyr, poate cel mai mare poet al Crucii, şi-a purtat cu demnitate crucea Neamului întru Hristos, fiind condamnat iniţial la moarte, iar apoi la închisoare pe viaţă. Toată detenţia sa a fost dominată de suferinţă şi dragoste, de asceza suferinţei de Neam şi  mistica iubirii de Dumnezeu. Prinosul sufletului său hăituit de hăţişuri şi ceaţă a spart cerbicia din vidul dureros al celor ce ne-au vândut, se vând şi se mai vând încă. Cu îndemnul iubirii în inimă, el a înflorit pe cărările celor mulţi, florile de cais, iar cerul milos şi deschis a coborât până la el şi le-a-nmiresmat. De-atunci toată inima lui a fost izbăvită de Iisus, purtând în sânul luminii raza eternului soare al Neamului, aşa cum corola îşi poartă cu gingăşie floarea sa cea mai nobilă.  Pe ţarina soartei sale s-au afundat împovăraţii ani, pregătindu-i jertfa curată pe Golgota românească. Sufletul i s-a îmbrăcat în dor de prea cucernic cer, iar zborul de heruvimi i-au scuturat peste vise, lumini. Din albul crezului mărgăritar, şi-a nălbit paşii târâţi prin celulă şi setea şi jalea cu care-a stat împreună, au suspinat pe mucedele paie. Dar crezul i s-a aţâţat în prinosul îndurării şi-n rodul răstignirii. Creanga cerului tresare şi pe bolta lui nuntită, o primăvară plină se scutură de aur. Natura înmiresmată îşi prinde-n horă Florile, care surâd cu ochii-n rouă, la clopotele care bat imnul Învierii. Toate sufletele se mângăie fără răgaz şi pe Crucea neînfrântă şi sfântă, dorinţa Învierii cântă.
   As`noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist, ce înalt era Christ! /Luna a intrat după El în celulă/ şi-L făcea mai înalt şi mai trist. /Mâinile Lui păreau crini pe morminte, /ochii adânci ca nişte păduri. /Luna-L spoia cu argint pe veşminte, /argintându-L pe mâini vechi spărturi. /M-am ridicat de sub pătura sură: -Doamne, de unde vii? Din ce veac? /Iisus a dus lin un deget la gură/ şi mi-a făcut semn ca să tac… /A sta lângă mine pe rogojină: -Pune-Mi pe răni mâna Ta. /Pe glezne-avea urme de răni şi rugină, /parcă purtase lanţuri, cândva… /Oftând, Şi-a întins truditele oase /pe rogojina mea cu libărci. /Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase /se lungeau pe zăpada Lui vărgi. /Părea celula munte, părea căpăţână, /şi mişunau păduchi şi guzgani. / Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână, /şi am dormit o mie de ani… /Când m-am trezit din grozava genună, /miroseau paiele a trandafiri. /Eram în celulă şi era lună, /numai Iisus nu era nicăiri… /Am întins braţele. Nimeni, tăcere. /Am întrebat zidul. Niciun răspuns. /Doar razele reci ascuţite-n unghere, /cu suliţa lor m-au împuns. /-Unde eşti, Doamne? – am urlar la zăbrele. /Din lună veneau fum de căţui. /M-am pipăit, şi pe mâinile mele /am găsit urmele cuielor Lui… (As`noapte, Iisus…) 

   Tăiş de fulger scapără-n ochiul conştiinţei, la jalea ţării sfâşiate şi viforâtele gânduri beau cupa amară oferită de hămesitelor haite. Neamul sângeră, ţara oftează, iar moartea hâdă pândeşte orice uşă, orice portiţă. Foamea s-a cuibărit printre lanţuri, iar setea s-a zăbrelit în nesomn. Şoaptele celulei par un cântec de mlaştină, iar văzduhul se scutură autumnal peste temniţă. Aiudul devine altarul tinereţii României şi ruga, Vecernie şi Cântec de luptă. Pune metanie nădejdii pentru atâţia care se tot duc…Pe răbojul vieţii scrie stihurile lor. Chipul tinerilor li se şterge din primăvară şi vară, căci se tot apleacă peste ei câte-o ramură de spini.   Dacă-mi lipesc urechea de cimentul celulei, /ascult, ascult /cum sângele temniţei, ca un mare tumult, /ca un geamăt abrupt, /curge pe dedesupt, / curge torent de veninuri amare, /ţinut în pământ sub zăvoare. /Sângele temniţei, prizonier, /gâlgâie`n cruntă durere /pe sub piatră şi pe sub fier, /pe sub osândă, pe sub zăcere, /prin subterane artere. /Lipesc urechea jos şi-l aud: / uneori fierbe cu muget fierbinte, /plânge, plânge în fund de morminte… /Alteori ţipă, sălbatec şi crud. /ca o aprigă poftă de viaţă, /sau şuieră-a ispită răzleaţă. /cu brânciul ei aţâţător /la jaf, la omor… /Sub marii amari bolovani, /cineva urlă de o mie de ani, /cineva cantă de-un veac, / cineva n-are geamăt, nici leac, /altul cheamă şi cheamă, /altul blesteamă, /altul cu`ntreg cuţitul /ucide granitul… /Sub marii, amari bolovani, /sângele temniţei fierbe de-o mie de ani. /Aud, aud, /cu urechea pe piatră plecată, /gârla lui răsculată. /Îi simt, îi simt /smoala aprinsă, fonta lichidă, /otrava toridă. /Şi carnea mea trosneşte deodată, /din zăvoare drăceşti, /prin mădulare să se deschidă /ca nişte uşi, ca nişte fereşti: /-Intră, sânge al temniţei, intră. /vino din funduri nepământeşti, /vino să mă cotropeşti… /Îl chem., îl chem, iar şi iar, /şi sângele temniţei vine, /vine şi urcă în mine, /clocotitor de pojar. /Sângele temniţei urcă în mine /cu neodihnitul lui zvon, /din fier, din iad, din beton… /Şi sângele temniţei sparge belciuge, /şi urcă în mine şi muge, /şi fierbe şi geme şi plânge, - /crâncetul temniţei sânge. /Şi ard cu el, şi vuiesc, şi mă zbat, /şi urlu şi sânger, cu fluxu-i turbat, - /şi cântă, pe urmă, roşul torent /se trage din mine, îndărăt, în ciment, /cu sângele temniţei greu /mă trag din mine şi eu, /şi plec cu el, grozavu-i şuvoi, /sub ciment, înapoi… (Sângele temniţei)

 Doinele-n cârje colindă munţii plini de revoltă. Nici Gheorghe, nici Ion nu se mai ridică. Salcâmul de lângă fântâna sufletului n-a mai înflorit. Umbrele morţii zidesc catafalcul plecării… Patima urii devine colind al iertării, iar Sângele temniţei, rod pârguit pentru cules îşi primeneşte ofranda. Pământul înroşit cu vieţi nevinovate de miri, devine potir de cuminecare a cerului. Creanga de aur a inimii căntă imnul celor ce s-au dus. 

   Morminte dragi, lumină vie, /sporite-ntruna an de an, /noi v-auzim curgând sub glie /ca un şuvoi subpământean. /Aţi luminat cu jertfe sfinte pământul până-n temelii, /că ţara arde de morminte /cum arde cerul de făclii. /Ascunse-n lut ca o comoară, /morminte vechi, morminte noi, /de vi se pierde urma-n ţară, /v-o regăsim mereu în noi. /De vi s-a smuls şi flori şi cruce, /şi dacă locul nu vi-l ştim, /tot gândul nostrum-n el v-aduce /îngenuncheri de heruvim. /Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane, /morţi sfinţi ăn temniţi şi furtuni, /noi ne-am făcut din voi icoane /şi vă purtăm pe frunţi cununi. /Nu plângem lacrimă de sânge, /ci ne mândrim cu-atâţi eroi. /Nu, Neamul nostru nu vă plânge, /ci se cuminecă prin voi. (Imn morţilor).

Parintele Gheorghe Calciu: Patimile, moartea si Invierea Domnului (II)

            
Sfânta Scriptură relatează în detaliu chinurile Mântuitorului. Se părea atunci că toată lumea era cuprinsă de ură şi de dorinţa de a ucide pe Mesia. Şi totuşi, există un moment mişcător, când un om, Simon din Cirene, ia crucea lui Iisus pe umerii săi, atunci când Fiul lui Dumnezeu nu a mai putut-o duce şi I-a purtat-o până la locul răstignirii. A fost momentul trezirii umanităţii care preia greutatea crucii lui Iisus.
Sfânta Scriptură, care relatează toate aceste lucruri, menţionează că, fiind pe cruce, Iisus a rostit şapte strigări: 

1. – După ce l-au pus pe Iisus pe cruce, iudeii îl batjocoreau şi-L ocărau cu tot felul de cuvinte insultătoare. Atunci Iisus S-a rugat: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac. (Lc. 23: 34)
2. – Doi tâlhari au fost răstigniţi împreună cu Mântuitorul, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Cel din stânga Îl insulta pe Iisus cu aceleaşi cuvinte pe care le auzea de la iudei. Cel din dreapta însă îl mustra pe tâlhar şi mărturisea că ei sunt vinovaţi, dar Iisus era nevinovat: Apoi s-a adresat Mântuitorului să-L pomenească întru Împărăţia Lui. Domnul i-a răspuns: Adevăr îţi spun Eu ţie, mâine vei fi cu Mine în Rai. (Lc. 23: 42)
3. – La picioarele crucii lui Iisus stătea mama Sa cu alte femei mironosiţe şi cu Sf. Evanghelist Ioan. Iisus i-a spus mamei Sale arătându-l pe Ioan: Femeie, iată fiul tău. Apoi către ucenic: Iată mama ta. (Lc. 19: 26-27)
4. – Iisus pierduse mult sânge din cauza torturii. Această pierdere I-a provocat sete. Atunci a strigat: Mi-e sete. (In. 19: 28) Unul din ostaşi a luat un burete muiat în oţet şi l-a pus într-o trestie şi ducându-l la gura lui Iisus, i-a dat să bea. În unele versiuni se spune că Iisus a gustat, dar nu a băut. De obicei, oţetul era amestecat cu smirnă; oţetul potolea setea, iar smirna era un anestezic. Se pare că Iisus nu a băut, ci numai a gustat, ca să nu I se uşureze suferinţa. Din clipa aceea începe agonia pe cruce a Mântuitorului.
5. – El strigă: Eli, Eli, Lama sabahtani? (Mt. 27: 46), adică Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?. Această frază a rostit-o Iisus în aramaică, limba pe care El o vorbea de obicei. Din cauza aceasta, iudeii, necunoscând limba, au crezut că îl cheamă pe Sf. Prooroc Ilie şi spuneau între ei: „lasă să vie Ilie să-l mântuiască”. Acesta este momentul cel mai tragic, când Iisus este lăsat singur de Tatăl ceresc, pentru a suferi ca un om durerea totală a chinului şi a singurătăţii pentru răscumpărarea noastră.
6. – Părinte, în mâinile tale Îmi dau duhul Meu. În clipa supremă, Iisus simte mângâierea Tatălui Său din ceruri.
7. – Săvârşitu-s’a! Cu acest ultim cuvânt, Iisus Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.

În clipa morţii Lui, s-au petrecut câteva lucruri suprafireşti: din ceasul al şaselea şi până în ceasul al noulea s-a făcut întuneric mare; catapeteasma templului s-a sfâşiat de sus până jos; s-a făcut un cutremur mare şi s-au deschis gropile morţilor şi unii dintre cei îmviaţi au intrat în cetate şi au mers la familiile lor. Văzând toate aceste lucruri, sutaşul a spus cu glas tare: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta. (Mt. 27: 54) Astfel, lumea păgână mărturiseşte, în ciuda batjocurei iudeilor că Iisus era Fiul lui Dumnezeu. După Simon din Cirene, un ostaş păgân aduce lui Iisus o laudă promiţătoare de mântuire pentru lume.
Iisus, fiind atârnat pe cruce prin cuie bătute în mâini şi picioare, a pierdut mult sânge, a slăbit şi, până seara, a murit. Cei doi tâlhari, fiind legaţi cu funii de braţele crucilor, nu au murit. Iosif din Arimateea, care era ucenic ascuns al Mântuitorului, s-a dus la Pilat şi i-a cerut să-i dea trupul lui Iisus să-l îngroape. Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa de curând şi a trimis ostaşi să vadă dacă Iisus murise cu adevărat. Aceşti s-au dus întâi la cei doi tâlhari care încă mai gemeau şi le-a zdrobit fluierele picioarelor. Această zdrobire era o practică obişnuită la Romani, pentru scurtarea suferinţelor: zdrobirea brutală a fluierelor picioarelor crea un şoc atât de puternic în corpul slăbit al condamnaţilor, încât ei mureau fulgerător. Au văzut că Iisus era mort şi ostaşul a căutat să se asigure deplin de moartea Lui şi, cu lancea, i-a străpuns coşul pieptului din partea dreaptă spre cea stângă. Aceasta era o lovitură de luptător pedestru care provoca moartea, căci străpungea tot pieptul de jos în sus şi de la dreapta la stânga pătrunzând inima adversarului. A curs din rana Domnului sânge şi apă. Asta dovedea că Iisus era mort de multă vreme, căci în inima Lui se separase serul sanguin de globulele roşii.
Iosif a luat trupul Învăţătorului şi l-a îngropat în grădina casei lui, într-un mormânt pe care îl pregătise pentru el însuşi şi în care nu mai fusese pus niciun alt mort. A venit şi Nicodim şi au adus cu ei cam la o sută de litre (litra=1/4 litru) de aloe amestecată cu smirnă. Acest amestec se usca repede. În el au muiat Iosif şi Nicodim giulgiul Domnului, I-au înfăşurat trupul în giulgiu şi L-au pus în mormânt. Iudeii care îşi aduceau aminte că Iisus vorbise de Învierea Lui, au cerut lui Pilat ostaşi care să păzească mormântul, Ca nu cumva, venind ucenicii să-L fure şi să spună poporului: S-a sculat din morţi: şi rătăcirea cea de pe urmă va fi mai rea decât cea dintâi. (Mt. 27: 64). Pilat le-a dat ostaşi de pază şi iudeii au sigilat mormântul.

REVOLUTIA SEXUALA BATE LA USA ROMANIEI

Am ales subiectul de astazi datorita unor evenimente care s-au petrecut saptamina trecuta in Romania si cu privire la care ne-ati scris – activistii homosexuali din Romania au pus 20 de panouri publicitare in diferite orase din tara, redind imaginea unui nou nascut cu inscriptia “homosexual” pe banderola. Unul dintre mesajele d-tre era urmatorul: “Mi s-a intamplat si mie o chestie ciudata. Ieri ma indreptam spre o piata si trec pe langa Tomis Mall. In fata acestuia se afla un mic pasaj subteran pentru pietoni si pe un zid, undeva in fata, se afla un afis mare publicitar referitor la… homosexuali. Afisul arata in felul urmator: era un bebelus abia nascut aflat in patut, si cu banderola specifica legata la manuta; in loc de numele copilului era trecut cuvantul “homosexual.” Langa acesta erau scrise afirmatiile “homosexualitatea nu este o boala; Homosexualitatea nu este o alegere.” Pe masura ce coboram scarile cu mare atentie ca nu cumva sa cad din cauza uimirii (intr-un sens negativ) descopar si alte propozitii scrise cu litere mai mici: O campanie initiata cu sprijinul comunitatii gay din Romania, finantata de Norvegia, Luxemburg si Irlanda (sper ca am reprodus bine). Concluzia: Ce mai urmeaza acum? Sa vad cupluri de gay pe strada manifestandu-si ”sentimentele”? Cred ca voi fi traumatizata. Sunt curioasa daca in alte orase din tara au aparut astfel de afise…” 
 
Da, au aparut, unul la Timisoara, despre care unii dintre d-tra ne-ati scris si despre care gasiti detalii aici. http://www.opiniatimisoarei.ro/socant-bebelus-promoveaza-homosexualitatea-plin-centrul-timisoarei-pe-panou-publicitar-s-a-iscat-adevarat-scandal/15/04/2011 
 
AFR deja a luat atitudine impotriva acestor actiuni pe care le gaseste de prost gust, o incalcare nu numai a legilor in vigoare in Romania, dar mai ales a Conventiei Internationale a Drepturilor Copilului care nu permite ca minorii sa fie folositi pentru reclame cu caracter sexual sau imoral. Nu in ultimul rind, insa, este si o incalcare a bunului simt, a regulilor celor mai elementare de respect si demintate fata de fiintele inocente. In consecinta, pe 18 aprilie AFR si Pro-Vita Bucuresti au inregistrat scrisoarea alaturata la Directia Generala pentru Protectia Copilului.  Protectia Copilului, sesizata de Pro Vita si Alianta Familiilor pentru propaganda homosexuala stradala in care este folosit un bebelus » Tot ta Timisoara d-l deputat Cristi Dugulescu (PDL) a emis o declaratie politica impotriva afiselor din Timisoara si a facut demersuri pe linga Primaria Timisoarei. Ca rezultat, panoul propagandist homosexual din Timisoara a fost dat jos. Iar la Bucuresti, un grup de cetateni au reconfigurat afisul intr-un denunt al homosexualitatii. Detaliile si un scurt video clip le aflati aici: http://marianvitalie.eu/?p=1622

Evenimentele saptaminii trecute insa ne-au pus pe ginduri si ne-am gindit ca ar fi bine sa le pune intr-o perspectiva mai larga pentru a intelege cum s-a ajuns aici. Este vorba despre revolutia sexuala inceputa in anii 60 despre care inca nu am scris, dar care de citiva ani bate si la usa Romaniei. Intrebarea fundamentala in acest context insa este: ce pozitie sau atitutine luam, sau ar trebui sa luam, noi, romanii, cetatenii tari, fata de acest fenomen? Vom ingadui acestor manifestari murdare care cauta sa ne umple spatiul public si sa deformeze mintea copiilor nostri sa ne domine viata publica, sa ne strice relatiile de familie, ori vom lua o atitudine ferma de respingere din start? 
 
 
Radacinile Revolutiei Sexuale 
 
 
Simburii revolutiei sexuale au inceput sa incolteasca in anii 20, anii premergatori crizei economice din anii 30. Au fost anii in care Europa a inceput sa-si revina din traumele cauzate de primul razboi mondial, anii in care insa Freud a plantat, volens nolens prin scrierile sale, radacinile revolutiei sexuale care a luat o mare amploare dupa al doilea razboi mondial. In plus a aparut si Nietzsche a carui gindire nihilista a inceput sa domine, in scurt timp, gindirea europeana premergatoare celui de al doilea razboi mondial. Tot in anii 20 au aparut si primele miscari si manifestari homosexuale in tarile scandinave, Germania, Olanda, Marea Britanie. Cluburile, barurile, si restaurantele homosexuale au inceput sa se inmulteasca in Berlin, Munchen, Stockholm si Londra. In 1944, inca in toiul razboiului mondial, Suedia a dezincriminalizat homosexualitatea, iar in anii 50 Marea Britanie a facut la fel. La scurt timp dupa aceea majoritatea tarilor europene au facut la fel, cu exceptia tarilor comuniste. Iar dupa 1989, sub presiunea Europei Occidentale si promisiunile de aderare la Uniunea Europeana, fostele tari comuniste au dezincriminalizat si ele, una dupa alta, homosexualitatea, cunoscuta pina atunci ca “sodomie.” Iar in 1989 tarile Europei Occidentale au conclus Tratatul de la Amsterdam care pentru prima data in istorie a decretat “orientarea sexuala” (adica homosexualitatea) o categorie sociala distincta si legitima impotriva careia discriminarea a fost  interzisa. 
 
 
Anii 60 
 
 
Anii 60 insa sunt vazuti de catre sociologi ca anii in care “revolutia sexuala” a luat avint, mai ales in America de Nord, de unde s-a extins in restul lumii. A izbucnit in San Francisco in anii 60 si apoi in Toronto in anii 70. Universitatile americane, iar dupa ele cele canadiene si europene, au inceput sa intensifice predarea cursurilor in “sexualitatea umana,” demolind notiunile traditionale despre sexalitatea umana cit si rolul ei in societate. In timp, as anumitele “gay studies” (“studii in homosexualitate”) au inceput sa fie introduse in universitati, si cu timpul au inceput sa fie decernate chiar si diplome universitare profilate in studiile homosexuale. In prezent majoritatea universitatilor prestigioase din SUA au catedre de studii sexuale in cadrul carora studiile homosexuale detin un loc important. Ele sunt finantate atit din fonduri publice cit si din fonduri private alocate de catre homosexuali milionari sau miliardari sau companii multinationale, printre ele Microsoft, Apple, IBM, Google, si altele. 
 
 
In paralel au fost demarate festivaluri si evenimente speciale in universitati in care studentii au fost incurajati sa “come out,”  adica sa-si afirme si sa-si manifeste homosexualitatea pe fata si in public. Cei curiosi sau tentati au fost incurajati sa experimenteze modul de viata homosexual. Au aparut cluburi homosexuale in campusurile universitare nord americane si apoi in cele europene. Finantate din fondurile publice, ele aveau ca obiectiv promovarea modului de viata homosexual si al homosexualitatii ca o “varianta” normala a sexualitatii umane. Banere uriase au inceput sa fie afisate in campusurile universitare afirmind ca homosexualitatea este normala si ca oricare persoana interesata in “deplina satisfactie sexuala” trebuie sa incerce relatii sexuale cu persoane de acelasi sex. Asa au inceput sa apara cluburi special desemnate pentru cei curiosi si doritori sa experimenteze relatii sexuale homosexuale. Incercari din partea societatii civile de a stopa acest derapaj imoral au esuat, tribunalele afirmind din nou si din nou ca homosexualii au toate drepturile constitutionale de a-si afirma si promova sexualitatea la fel ca ceilalti membri ai societatii. 
 

Procesiune religioasa eretica în Vinerea Mare la Brasov

Cele şapte biserici istorice din Braşov: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), Biserica Reformată, Biserica Evanghelică-luterană (maghiară), Biserica Unitariană şi Biserica Evanghelică C.A. din România, organizează vineri, 22 aprilie 2011, o procesiune religioasă care doreşte să marcheze evenimentele ce au avut loc în Vinerea Mare. După meditaţia „Drumul crucii” (în limba maghiară) din Biserica Romano-Catolică Sf. Petru şi Pavel de pe strada Mureşenilor, care va începe la ora 12.00, procesiunea va porni la ora 12.30 din faţa acestei biserici pe traseul str. Sfântul Ioan, str. Republicii, Piaţa Sfatului, Curtea Johannes Honterus şi se va încheia în jurul orei 14.30 în Biserica Neagră. Procesiunea va fi marcată de cinci opriri pentru scurte meditaţii conduse de bisericile participante. O cruce mare de lemn va fi purtată în fruntea procesiunii pe rând de tineri aparţinând diferitelor confesiuni. Prin această acţiune simbolică cele şapte biserici participante doresc să aducă în centrul atenţiei ceea ce îi uneşte pe toţi creştinii de pretutindeni. Sînt invitaţi să se alăture acestui eveniment toţi credincioşii ce au în inimă împreuna-simţire şi dorinţa de a medita asupra acestui important moment al creştinismului.


de: Monitorul Expres

Duhovnici Romani despre Ecumenism



Related Posts with Thumbnails