TG OCNA.RO: A doua zi dupa inmormantarea Parintelui Justin, prin iuteala de mana si nebagare de seama, consilierii locali i-au retras titlul de cetatean de onoare lui Valeriu Gafencu - „Sfantul Inchisorilor”. Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic: Masura impotriva lui Valeriu Gafencu este un act de ura, dictatorial.

Reuniti in sedinta vineri 21.06, consilierii locali au votat pentru retragerea titlului de cetatean de onoare a lui Valeriu Gafencu, „Sfantul Inchisorilor”.
La sedinta au participat toti cei 17 consilieri locali, aproape toti, cu o singura exceptie, au votat pentru retragerea titlului de cetatean de onoare al orasului Tirgu Ocna lui Gafencu. Nu a existat nicio abtinere.

Subiectul a fost trecut pe ordinea de zi abia la inceputul sedintei.

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre atacul la... de ZiaristiOnlineTV

Valeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateaniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura” a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane portestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau istoricul Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni, Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor incluisv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca orice s-ar intampla pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.

“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!),  este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.

Video: Ziaristi Online / Foto: Cristina Nichitus Roncea


Doamna Aspazia, la varsta de 89 de ani

22 iunie 1941: Eliberarea Basarabiei. "OSTAŞI, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte".

"OSTAŞI, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. [...]

Să luptati pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

OSTAŞI, Izbanda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!" - Ordinul de zi al comandantului Ion Antonescu

Peste 71.000 de militari români au căzut în Războiul de Reântregire a Ţării, pornit în zorii zilei de 22 iunie 1941 şi sfârşit tragic la 23 august 1944, act ce a trimis în lagărele de exterminare sovietice 114.000 militari români, facuţi prizonieri de război ai Armatei Roşii

Conform arhivelor militare, numai în perioada 22 iunie-15 iulie 1941, s-au înregistrat 2.320 morţi, 7.962 răniţi şi 3.492 dispăruţi. După 33 zile de război, intreaga Basarabie şi Bucovina de nord erau eliberate.

Comunicatul nr. 6 din 25 iulie 1941 al Comandantului frontului româno-german avea urmatorul conţinut: "Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la Răsărit s-a terminat. Din Carpaţi şi până la mare suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune".

In retragerea din Basarabia, armata rusă va aplica tactica distrugerii totale: 42 biserici, 28 şcoli, 32 localuri ale unor instituţii publice, 79 ale autorităţilor au fost dinamitate.

Caz unic in istorie: dinamitarea cimitirelor militare romanesti de catre sovietici - o barbarie care se cere CUNOSCUTĂ, AMENDATĂ, FACUTĂ PUBLICĂ IN CERCURI CÂT MAI LARGI

Imn mortilor - La inmormantarea Parintelui Justin Parvu - Colind pentru detinuti

Cuvântul Mitropolitului Teofan despre testamentul pe care Parintele Justin l-a lăsat Mănăstirii Petru Vodă şi poporului român. Inmormantarea Parintelui Justin

IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt în care a amintit de testamentul pe care părintele Justin l-a lăsat Mănăstirii Petru Vodă şi poporului român. "După ce a dus o viaţă înălţătoare, tulburătoare şi sfântă, părintele Justin Pârvu s-a îndreptat spre împărăţia cerurilor. Părintele a pregustat împărăţia cerurilor încă din această viaţă, dobândind-o din plin în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-a dus la Hristos, fără de care nu a conceput, din tinereţea lui până pe patul de suferinţă, să trăiască vreo clipă. A fost conştient de faptul că în Hristos trăieşte, viază şi se mişcă. S-a născut în cer, cum spuneau creştinii altă dată, după ce a fost binecuvântat de Dumnezeu să se nască întru împărăţia cerurilor încă din această lume. S-a dus la fraţii şi surorile sale de suferinţă, care au plecat din această viaţă cu multă vreme înaintea sa. În ultimele zile ale vieţii sale, în chilia de alături, într-un moment de har, a mărturisit un testament care să fie împlinit de cei care rămân în urmă. Părintele a ţinut să ceară iertate tuturor, a menţionat persoana care să-i urmeze în funcţia de stareţ, iar la final a dorit să comunice patru lucruri poporului român. Părintele a accentuat că trebuie să fie unitate în orice situaţie, iar apoi a îndemnat la multă pocăinţă, astfel încât Dumnezeu să ne ierte de multele noastre păcate. În al treilea rând, părintele Justin a spus că în Biserică trebuie să fie ascultare, iar apoi a îndemnat la multă rugăciune", a spus Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a citat apoi câteva cuvinte scrise de părintele Justin Pârvu referitoare la familie. "Având în gând pe Dumnezeu, neamul său şi familia creştină, părintele Justin Pârvu a dorit să stea permanent de veghe. Mulţumim Preasfintei Treimi pentru că a binecuvântat ca părintele Justin Pârvu să se nască pe pământ românesc şi pentru că l-a apărat în vreme de prigoană cruntă. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dat părintelui puterea mărturisirii în vremurile acestea atât de tulburate pentru neam şi pentru familie. Să-L rugăm pe Dumnezeu să-l odihnească pe părintele în lumea drepţilor şi să-l ierte pentru păcatele pe care le-a săvârşit în această viaţă", a dăugat IPS Teofan.

Sursa: Doxologia

Părintele Justin Pârvu: E groaznic când din moarte nu înțelege nimic cel care rămâne în viață

Moartea pentru o cauză, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică.

”Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, cînd ea nu serveşte unei cauze. Moartea pentru o cauză, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică. Dacă noi îi cinstim azi, dacă le aprindem o lumânare şi le preţuim gesturile şi sacrificiul, înseamnă ca n-au murit degeaba, poporul înţelege ceva din martirajul lor şi ia aminte. Oamenii care mor în epidemii sau accidente mai sunt cinstiţi aşa cum sunt cinstiţi cei care au murit în numele patriei? De asta, cel care a scăpat din temniţa comunistă trebuie să depună mărturie în numele celor care au murit acolo. Moartea acolo nu a ales, acolo moartea a luat cum a vrut ea, pe cine a vrut ea, dar şi după cum a dictat Dumnezeu.”

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 64-65)

Sursa: Doxologia

Parintele Dumitru Staniloae: Sambata, ziua mortilor - Duminica, Ziua Invierii si a vietii fara de sfarsit.

Vechiul Testament nu traieste sub lumina Invierii. Pentru el, invierea e doar o speranta nelamurita (Iez. XXXVII), nu e un fapt implinit in Hristos ca un temei sigur al invierii tuturor. De aceea el traieste in cadrul creatiei cu o viata supusa mortii, sau descompunerii tuturor trupurilor individuale. Moartea e sfarsitul fiecarui trup omenesc si a tuturor formelor ce apar in lume. Vechiul Testament nu cunoaste decat ziua Sambetei, care reprezinta sfarsitul oricarei forme individuale materiale a creatiei.

E drept ca moartea, sau descompunerea trupurilor a intrat in creatiune prin pacat. Ea n-ar fi intrat insa in lume daca lumea n-ar fi fost facuta capabila sa primeasca si ea moartea. Dar aceasta ar fi insemnat ca Dumnezeu sa lucreze continuu in lume, pentru a tinea formele ei materiale individuale coplesite de Duhul Lui, deplin spiritualizate.

Dar Dumnezeu n-a voit ca lumea sa fie ferita de moarte printr-un act de atotputernicie a Lui. A voit ca ea sa se ridice la starea de nestricaciune si printr-un efort al fiintelor rationale din cadrul ei. Omul insa nu s-a angajat in acest efort, deci nici Dumnezeu n-a avut prilejul sa incoroneze acest efort cu ridicarea creatiei la planul superior al vietii fara de sfarsit, deplin spiritualizate, egala in fapt cu viata ce va veni creatiei prin inviere. Aceasta noua treapta a creatiei, sau desavarsirea ei, va veni prin Iisus Hristos, in care atat Dumnezeu cat si omul implinesc partea lor.

Deocamdata, dupa ce Dumnezeu aduce lumea la existenta, se opreste din lucrarea prin care ar fi ridicat-o la starea de inviere, de imposibilitate a descompunerii sau stricaciunii. Desigur, crearea lumii a fost un lucru pozitiv (de toate spune Dumnezeu ca erau "bune foarte"), si incheierea acestei lucrari a lui Dumnezeu a meritat sa fie sarbatorita de oameni, sau sa-i indemne sa laude pe Dumnezeu. Pana la venirea darului cel mare, Dumnezeu trebuie laudat si pentru cel mai mic. Caci se ghiceste ca acest dar mai mic e dat pentru a fi incoronat prin cel desavarsit.

Dar din vina stramosilor darul mai mic care putea fi, trebuia sa fie temelia pe care sa se aseze darul mai mare, n-a putut servi ca o astfel de temelie, ci s-a supus mortii formelor materiale individuale, dar nu si pieirii totale, sau mortii speciilor si a regnurilor insesi si a sufletelor omenesti. Acest lucru cu inteles indoit, pozitiv, dar numai pana la un loc, e implicat in cuvantul Genezei II, 3 : "Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si o a sfintit pe ea ; ca intru aceea s-a odihnit de toate lucrurile Sale, care a inceput Dumnezeu a face".

In primul rand aceste cuvinte arata ca a pus un hotar lumii create; Dumnezeu nu merge la infinit cu creatiunea, sau cu aducerea la existenta a lucrurilor care nu sunt din veci, ci au fost incepute sa fie facute. Iar daca lumea e finita si are un inceput, nu poate avea in ea nemurirea formelor ei individuale, adica sursa infinita de viata. In al doilea rand, tot prin aceste cuvinte se arata ca Dumnezeu nu continua sa lucreze in lumea aceasta, care nu e nemuritoare prin ea insasi, ca in planul vietii nemuritoare, ci numai prin lucrarea Lui. Ci El s-a odihnit de lucrarea lui referitoarea la creatiune.

Desigur ca aceasta "odihna" a lui Dumnezeu nu e o odihna in toate privintele. Dumnezeu continua sa fie viu, iar aceasta nu inseamna numai o lucrare in planul necreat, in relatiile iubitoare intertreimice, ci si o lucrare prin energiile Sale necreate asupra creatiunii. El implineste lucrarea de conducere a lumii, de ajutorare a tuturor celor ce fac voia Lui, de purtare deosebita de grija a poporului Israil, de pregatirea prin el si prin proorocii ridicati din sanul lui, a venirii Fiului Sau, a primirii Lui de catre oameni, a invierii Lui ca temelie a ridicarii intregii creatiuni la invierea si viata de veci.

Dar insasi invierea Fiului Sau ca om nu o savarseste Dumnezeu de la inceput, caci nici trimiterea Lui ca sa se intrupeze ca om nu o implineste de la inceput. El se retine inca de la fapta aceasta. El "se odihneste" si in privinta aceasta lumea traieste de aceea inca in orizontul mortii, in care intra dupa caderea in pacat, sau dupa desfacerea de Dumnezeu. "Odihna" lui Dumnezeu are si ea atat un semn negativ, cat si unul pozitiv. Sensul negativ consta in retinerea lui Dumnezeu de la ridicarea imediata a creatiei la starea invierii,- sensul pozitiv sta in pacea launtrica a iubirii intreolalta a celor trei Persoane dumnezeiesti.

Moartea persoanelor umane dinainte de Hristos e o urmare mai mult a "odihnei" negative a lui Dumnezeu, a incetarii activitatii Lui in lume. Dar oamenii nefiind supusi mortii cu totul si definitiv, daca au trait cu nadejdea in venirea Mantuitorului si a invierii lor pe temeiul invierii Lui, se bucura in oarecare masura si de "odihna" pozitiva a lui Dumnezeu. Cei de dupa Hristos insa, daca au crezut in El, se bucura in mod cu mult mai accentuat in "odihna" lor, de "odihna" pozitiva a lui Dumnezeu, intrucat au si cunostinta invierii lui Hristos si asteptarea sigura a invierii lor, ca si o oarecare salasluire a lui Dumnezeu in ei.

In epistola catre Evrei suntem indemnati toti crestinii "sa ne silim sa intram in acea odihna" fericita a lui Dumnezeu. Dar crestinii au intrat in acea odihna, pentru ca au cunoscut pe Hristos Cel inviat si-L au in ei; pentru ca au cunoscut Duminica adica o alta zi de odihna, ziua odihnei depline, care e si invierea si viata adevarata. "Caci daca Iosua i-ar fi odihnit n-ar mai fi vorbit dupa aceea de o alta zi de odihna" (Deut. XII, 9). "Drept aceea, s-a aratat o alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu" (Evrei IV, 9).

Astfel, pe de o parte mortii crestini adormiti se afla intr-o "odihna" echivalenta cu incetarea activitatii lor prin trup asupra lumii, deci intr-o sambata spirituala, si de aceea ii pomenim sambata; pe de alta parte sambata lor e deschisa spre Duminica invierii cu trupul, caci sunt cu Hristos. In crestinism sambata se bucura si ea de o atentie speciala, dar ea a capatat o alta semnificatie pentru ei. Caci ea este deschisa spre Duminica Invierii, spre odihna deplina cu Hristos de dupa inviere, fiind o pregustare a aceleia.

Hristos Insusi; in timpul vietii pamantesti, a cinstit sambata, caci inca nu inviase, nu se facuse parga creatiei inviate. Dar stiind de invierea Sa si afland despre aceasta de la El si ucenicii Sai, relativizeaza in oarecare masura cinstirea sambetei, punand-o mai prejos decat Duminica, fara sa o egalizeze cu totul cu celelalte zile. Domnul Cel inviat va cinsti mai mult Duminica decat sambata. In unire cu El se va trai si de crestini inca in viata aceasta in lumina vesniciei, sau in ziua fara sfarsit a invierii Lui, care incepe sa apara la orizont. Acum cei ce cred in El nu vor mai cunoaste numai pe Dumnezeu Cel ce se retine in odihna Lui de la ridicarea creatiunii la treapta invierii, sau a unirii depline cu El, ci pe Dumnezeu Cel intrupat si inviat, unit cu ea. Acum a aparut in deplina lumina "Ziua Domnului" - dies Dominica, ziua plina de Hristos Cel inviat si putinta celor ce cred in El de a se uni cu El inca de acum (Fapte II, 20 , I Cor. I, 8 ; Filip. I, 6 ; I, 10 ; II, 16 ; I Tes. V, 2 ; V, 4 -, II Tim; I, 12 ; Evr. X, 25 ; II Petru III, 12 ; Apoc. I, 10 ; XVI, 14).

Ea e ziua eterna in care lucreaza Hristos ridicarea si umplerea continua a creatiei de prezenta Dumnezeirii Sale, care a coplesit desavarsit trupul Sau cel inviat si va duce, prin invierea noastra, si trupurile noastre la aceasta stare.

Sambata sta si Hristos cu trupul in mormant, desi ar fi putut invia indata dupa moarte. Dar stand sambata in mormant, a intarit intelesul "odihnei" de sambata a lui Dumnezeu, ca retinere pentru o vreme de la ridicarea creatiunii la starea invierii si prin aceasta ca adeverire a faptului ca nu prin el insusi se ridica omul la starea de inviere, ci ca el trebuie sa moara intai ca om ce poarta urmele pacatului, pentru ca sa se arate ca invierea este o fapta a lui Dumnezeu mai presus de puterile noastre omenesti si ale creatiei.

Vom continua noi sa ne oprim in moarte, sa praznuim retinerea lui Dumnezeu de la actul invierii, dupa moartea intregii activitati a omului de pe urma pacatului ? Ziua invierii nu este o zi de sfarsit, cum e sambata, ci ziua unui alt inceput, a inceputului vietii fara de sfarsit: "Ziua cea dintai", ziua inceputului fara de sfarsit, e socotita si ca ziua a opta in comparatie cu ziua cea dintai a creatiei. Si pentru ca aceasta zi a opta nu va mai fi urmata de altele, ci va fi eterna, sau infinita, arta crestina a facut din 8 culcat si un simbol al eternitatii, sau al infinitatii.

E de remarcat ca apostolii se intalnesc cu Domnul Cel inviat in mod repetat in Ziua intaia a invierii, sau Duminica, aratandu-se ca intalnirea aceasta cu Domnul e intrarea lor anticipata in eternitatea sau in infinitatea lui Dumnezeu, o experienta duhovniceasca a acestei infinitati. Duminica e de aceea si ziua bucuriei si a adunarilor lor pentru a se intalni cu Domnul Cel inviat, in care experiaza trairea in infinitatea Lui (Ioan XX, 19, 26 ; Luca XXIV, 13, 36). Tot Duminica se pogoara Duhul cel Sfant al lui Hristos peste Apostolii adunati la un loc, in foisorul de sus din Ierusalim (Fapte II, 1 s.u.). Iar prin Duhul lui Hristos se traieste in modul cel mai accentuat experienta fericita a vietii infinite cu Hristos cel inviat.

Constienti de intalnirea cu aceasta viata infinita a lui Hristos Cel inviat, in ziua intalnirii cu El, adica Duminica, Apostolii praznuiau Duminica si nu sambata (I Cor. XVI, 1). In aceasta zi "frangeau painea" euharistica, adica se uneau deplin cu Hristos Cel inviat (Fapte XX, 7). Precum, am vazut, asa cum Duminica a inviat Domnul si. s-a aratat ucenicilor Sai, tot Duminica va veni a doua oara, caci aceasta este "Ziua Domnului" ; pentru ca odata cu venirea Lui va veni eternitatea vietii noastre chiar si cu trupul.

Domnul cel inviat si-a acoperit trupul Sau de lumina Duhului biruitor al mortii prin invierea Sa. Din lumina aceasta aparea atunci cand voia, ca sa-L vada ucenicii. Din lumina aceasta va apare si cand va veni a doua oara. Dar tot lumina aceasta, care e lumina si viata eterna adusa noua prin Duhul, a venit lumii Duhul din El in ziua de Rusalii si se va raspandi din El la sfarsitul lumii peste toata creatia.

El va veni "pe norii cerului" (Matei XXIV, 30), inlocuind soarele material. Caci atunci soarele material se va intuneca si luna nu-si va mai da lumina ei, atat soarele cat si luna fiind coplesiti de lumina Duhului salasluit in trupul Sau (Matei XXIV, 29). Iisus e scaldat de la invierea Sa cu trupul in infinitatea luminoasa a dumnezeirii Sale, asa cum omul cuprinde in vazul ochilor sai trupesti spatii largi in univers, iar prin instrumente care prelungesc vederea acestora poate privi cosmosul pana la distanta celor cinci miliarde ani lumina, sau se poate intinde si mai departe, daca se va descoperi ca universul este si mai intins. Dar putinta aceasta de vedere atat de cuprinzatoare a ochilor omenesti trebuie sa fie coextensiva cu spiritul sau capabil sa cuprinda, pe langa cosmosul intreg, infinitatea dumnezeiasca, intinzandu-se dincolo de cunoasterea cosmosului. Din aceasta infinitate, datorita careia prinde in raza luminii ce-L acopera totul, deci intreg cosmosul, va aparea atunci Hristos intr-o clipa, ca venind pe norii cerului. Duhul si lumina Lui va umplea pe toti in asa fel, ca si ei, fiind langa El, vor fi in acelasi timp unul langa altul, desi vor umplea totodata intreg cosmosul coplesit de lumina Lui Hristos. Caci si noi "vom fi ridicati in nori intru intampinarea Domnului in vazduh, ca sa fim pururea cu El" (I Tes. IV, 17).

Stiinta de azi ne arata ca putem fi aproape unii de altii fara sa desfiintam totusi marimea cosmosului. Daca sunetul pornit din mine se comunica prin undele aerului care-l misca si in care se imprima, celor de la mari distante, iar imaginea mea face la fel prin undele luminii, cu atat mai mult se va produce aceasta comunicare prin lumina mai presus de fire ce va porni din Hristos si ne va umplea pe toti. Prin aceasta lumina vom comunica insasi intimitatea si intelegerea noastra spirituala, avand-o imprimata in trupurile noastre transparente, ca unele ce vor fi induhovnicite la maximum. Si daca in comunicarea prilejuita de aerul si lumina materiala, nu e numai sunetul si imaginea mea, ci sunt in oarecare fel eu insumi, fara sa incetez de a ocupa locul meu si fara a ma confunda cu cei carora ma comunic, cu atat mai mult voi fi eu insumi in lumina Lui Hristos prin Care ma voi comunica tuturor. Toti sunt distincti si toti isi sunt apropiati si interiori in lumina Lui Hristos, sau in imparatia cerurilor. Intensitatea iubirii din suflete, transparente ca lumina prin trupurile noastre, ne va face sa ne comunicam in mod desavarsit, ca sa fim unul langa altul si unul in altul fara sa ne inghesuim unul pe altul. Toti vor fi acolo distincti si toti apropiati si-n deplina comunicare reciproca.

Tot cosmosul va fi astfel locuinta induhovnicita a fiintelor umane, devenita o unica si mare familie. Fiecare va fi vazut de toti si va fi langa toti si in toti, fara sa se stramtoreze sau sa se confunde unul cu altul. Cu atat mai mult va fi vazut Hristos de toti si prin toti, pentru ca lumina Lui umplandu-i pe toti, ca intelesul si iubirea atotcuprinzatoare, va mijloci intre Hristos si toti fara sa-i acopere, ci facandu-i ea insasi prezenti si stralucitori de lumina si iubire unii altora, in deplina lor identitate si distinctie. Cei lipsiti de curatia interioara si de deschiderea iubitoare, nefiind medii comunicante de lumina, adica de iubire si de intelegere, nu vor fi vazuti nicidecum, intunericul acoperindu-i sau inchizandu-i in ei insisi cu totul.

Cei din lumina vor aparea sau vor straluci din lumina care-i va umplea in masura dragostei cultivate in ei. Si vor aparea altora in masura dragostei cultivata in acestia. Daca dragostea si curatia sau sinceritatea interioara este masura aratarii lor, probabil ca in masura in care unii isi vor indrepta dragostea uneori mai mult spre unii, alteori mai mult spre altii, vor iesi din lumina care-i acopera mai mult spre unii sau spre altii ; "Toti se vor intrepatrunde. Se vor afla pretutindeni si nicaieri de unul singur". Exista o taina a legaturii intre dragoste, intelegere si lumina, legatura care este una cu comuniunea, taina pe care noi nu o pricepem acum, ci o banuim doar si o primim cu credinta pe baza unor inceputuri de experienta a ei in viata noastra de aici.

Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca sfarsitul va veni cand se va implini numarul fiintelor umane ce vor veni la existenta. E probabil ca acest numar e destinat sa corespunda dimensiunilor uriase ale cosmosului, pentru ca nici o parte a Lui sa nu ramana fara oameni cand vor invia toti si vor sta in jurul Lui Hristos, fara sa se inghesuie cu trupurile, ci intr-o interioritate reciproca universala. Caci uriasele dimensiuni ale cosmosului vor fi coplesite de unica lumina a Lui Hristos, care va face sa nu se simta distanta intre ei. Pentru ca toti si toate vor fi unificati si adanciti in aceasta unica lumina, care copleseste distantele. Prin ea viata, tuturor se va intrepatrunde fara ca ei sa se desfiinteze ca persoane. Caci viata tuturor va patrunde, prin lumina Lui Hristos, in aceeasi infinitate dumnezeiasca. Toti vor vedea in acelasi timp tot ce e creat, dar in lumina infinita, care depaseste tot ce e creat, in lumina infinita, dar unica, infinita in adancime, lumina lui Dumnezeu Cel mai presus de creatiune. Iar viata in aceasta lumina infinita si eterna va fi o Duminica vesnica. Ea va fi plinatatea de lumina mai presus de fire a unei vesnicii sarbatoresti. Caci aceasta este sarbatoarea : patrunderea in firea creata a ceea ce e mai presus de fire si trairea acestei realitati mai presus de fire. Va fi sarbatoarea unei vieti a luminii mai presus de fire, neintrerupta de noapte, a unei vieti care are toate si nu e lipsita de nimic, caci bogatia ei spirituala copleseste toate trebuintele materiale. Va fi sarbatoarea vietii desavarsite, fara sfarsit, deci a odihnei fericite, a luminii fara umbra, a bucuriei fara nici o lacrima, va fi "sarbatoarea sarbatorilor". Caci nici o lipsa, nici o boala, nici o grija, nici o temere de moarte, nici o neprietenie si nici un blestem nu va da prilej de vreo nemultumire, de vreo durere, de vreun suspin (Apoc. XXI, 4 , XXII, 3).

Aceasta nu va fi ziua sambetei, sau a laudei acestui cosmos supus mortii sau alternarii dintre nastere si moarte, ci "Ziua Domnului" Cel inviat, Cel in care totul este numai viata, fara margini, fara sfarsit. Pe aceasta o pregustam noi de acum ; de aceasta ne bucuram de acum, nu de sambata, sau de ziua creatiunii care zace in moarte, care nu stie de inviere. Caci aceasta creatie in forma de acum nu e vesnica, ea nu ne prilejuieste bucuria deplina. Ziua de lauda a ei este unita cu resemnarea intr-o existenta supusa mortii, cu o creatiune care nu are in ea insasi, se primeste numai in Hristos transfigurarea ei, invierea ca ziua eterna a altui plan decat al zilelor creatiunii prezente.

Sfantul Chiril din Alexandria dovedeste chiar din Vechiul Testament ca Sambata era ziua pana la care se aduceau in legea Veche jertfele nedesavarsite de animale, care lasau pe om in pacat. El citeaza in acest sens chiar textul din Numeri XXIX, 35-39 : "Si in ziua a opta veti avea incheierea praznicului. Nici un lucru de slujire (de jertfe) sa nu faceti in ea". Apoi, explicand acest loc, zice: "Auzi cum spune legea limpede: "incheierea praznicului este" ? Caci s-a incheiat slujirea in umbre si calauzirea prin tipuri spre ziua a opta, cand a inviat Hristos si a intrat timpul taierii imprejur in duh. Caci s-a incheiat multimea veche a celor chemati, care sufereau de pacatul necredintei, si a rasarit in locul ei poporul cel nou si distins prin tarie duhovniceasca" (inchinare in duh si adevar). Jertfele de animale vor fi, "pana in ziua a saptea, adica pana la venirea Mantuitorului nostru, cand s-a ivit odihna in duh si sfarsitul (faptelor) pacatelor. Caci am fost indreptati in Hristos de veacul acesta care se apleaca spre pacat. De aceea intelept oranduieste legea pana Sambata aducerea jertfelor, adica rostul legii si slujirea prin jertfe ceruta de ea, cand introduce pe cea in Hristos" .

De aceea, adevarata odihna o avem noi acum, in ziua invierii lui Hristos. A spus-o aceasta inainte de Sfantul Chiril din Alexandria, Sfantul Apostol Pavel (desigur gandindu-se la locul din Num. XXIX, 35-39). Caci acesta spune in Epistola catre Evrei (IV, 9-11) : "Drept aceea s-a lasat alta sarbatoare de odihna poporului lui Dumnezeu... Sa ne silim deci sa intram in acea odihna, ca nimeni sa nu cada in aceeasi pilda a neascultarii", cum a cazut Adam, de la ziua Duminicii in cea a Sambetei.

Despre aceasta noua odihna, la care trecem in Hristos, si pe care o reprezinta Duminica, spune iarasi Sfantul Chiril din Alexandria : "Iar ca incetam de la lucruri (sabatizam) in Hristos, ajungand la odihna (adevarata), intrucat ne oprim de la straduintele lumesti si nu mai purtam grija pamanteasca, ci ne desfatam mai degraba de cea in Domnul, precum s-a scris (Ps. XXXVI, 4), si avem ,la El chemarea aleasa, ne spune iarasi limpede Leviticul". Si Sfantul Chiril da textul din Lev. XXV, 1-11, P.G. 68, 1124-1125).

 

Parintele Dumitru Staniloae

Sursa: Crestin Ortodox