O batrana din Tara Fagarasului: "Suntem mulţi, suntem răi şi suntem proşti ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap (numa pentru ca să-l depăşim pe vecinul)... Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu"

O lumanare aprisa aici, in Tara Fagarasului, lumineaza toata lumea de "dincolo"

Bătrâna are peste 90 de ani. Sprijinită în baston merge către cimitir. Vine din celălalt capăt de sat. Din când în când se opreşte pe câte o bancă întâlnită în cale, să-şi tragă sufletul... A ajuns după câteva ceasuri. Un drum pe care-l faci în 10 minute cu bicicleta... „ Bătrâneţea-i haine grele, tica maichi. Aşa de iute o trecut timpul. Parcă numa ieri aveam 10 ani şi alergam desculţă pe la voi pe uliţă. Noi suntem caii şi timpu-i căruţa! Merge cum tragem noi! Io, drept să-ţi spui, m-am cam grăbghit... Şi na, că aproape s-o gătat aţa. Mai e oţâră şi asta care mai e, îi cu noduri! Mă duc pănă la cimitir, că mi-o zis vecina că o căst poza la fata mea de pe cruce. I-am îngropat pe toţi maică, pe toţi. Acum aştept să mă duc şi io! Da nu ştiu cine o să mai vie la mine, la cimitir, când n-oi mai hi. Nu mai am pe nimeni... Să te duci să vezi câţi sunt în deal pe care nu-i mai ştie nimeni, la care nu mai merge nimeni! Şi să le mai aprinzi o lumânare. Că zice că dincolo-i tare întunerec şi, de fiecare dată când aprinde cineva o lumânare aici, în Ţara Făgăraşului, se luminează toată lumea ailaltă.. Eu îs nătântoacă tare, m-am ticăloşit şi abghia mai poci urca cele 82 de trepte din cimitir, către mormântul nost. Da toată viaţa am aprins mereu lumânări pe la mormintele părăsite... Asta-i viaţa maică. Suntem mulţi, suntem răi şi suntem proşti ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap (numa pentru ca să-l depăşim pe vecinul)... Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu să ne ajute să ne mântuim sufletele, să petrecem şi dincolo în lumină.  Da să te duci în deal, neapărat, să vezi câţi sunt pe care nu-i mai ştie şi nu-i mai caotă nimeni. Să te duci! Şi să le faci lumină” 

 

 

Sursa: Jurnal de Mandra

Sfantul Teofan Zavoratul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii

[...] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mîntuirii sale; de aceea, crucea nu este mîntuitoare pentru fiecare. Să luăm la rînd toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mîntuitoare. Sînt multe cruci, dar felurile lor sînt trei: primele sînt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pămîntească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele; pentru a cîştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sînt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

Vă voi spune acum cîteva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sînt cele mai complexe şi mai diverse cruci. Ele sînt răspîndite pe toate drumurile noastre şi se întîlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiaţi, necazurile de la serviciu, tot felul de privaţiuni şi de pagube, neplăcerile familiale, relaţiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supărările, pierderile şi, în general, soarta pămîntească, mai mult sau mai puţin anevoioasă pentru fiecare. Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăţia, nici slava, nici o mărire pămîntească nu ne scutesc de ele. Ele s-au împletit cu viaţa noastră pămîntească din clipa în care s-a închis Raiul pămîntesc şi nu se vor desprinde de ea, pînă cînd nu se va deschide Raiul ceresc.

De vrei ca aceste cruci să-ţi fie mîntuitoare, foloseşte-te de ele aşa cum le-a rînduit Dumnezeu pentru mîntuirea omului, în general, şi a ta, în particular. De ce a rînduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pămînt fără necazuri şi strîmtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat, ca să nu trăiască pe pămînt ca un băştinaş în patria sa, ci ca un călător şi ca un venetic într-o ţară străină şi să caute întoarcerea în adevărata sa patrie. Cînd omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din Rai şi, în afara Raiului, a fost înconjurat de necazuri şi de lipsuri şi de tot felul de greutăţi, ca să ţină minte că nu se află la locul său, ci este pedepsit, şi ca să se îngrijească să caute miluire şi revenire la rangul său. Astfel, nu te mira văzînd necazuri, nenorociri şi lacrimi, ci rabdă fără să te necăjeşti. Nu îi şade bine criminalului şi neascultătorului deplina bunăstare şi fericire. Primeşte acest gînd în inimă şi poartă-ţi soarta cu seninătate.

Sogor Csaba: „Autonomia Tinutului Secuiesc va fi votata in Parlamentul de la Bucuresti..."

Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tökes, va inaugura săptămâna viitoare reprezentanţa Ţinutului Secuiesc la Bruxelles. Acţiunea este sprijinită de ceilalţi doi eurodeputaţi UDMR. Unul dintre aceştia, Sogor Csaba, recunoaşte că, pe lângă lobby-ul economic, reprezentanţa va pleda şi pentru autonomie.

Inaugurarea „ambasadei" Ţinutului Secuiesc la Bruxelles va avea loc la data de 1 iunie, iar în cinstea evenimentului, Laszlo Tökes şi europarlamentarii UDMR vor organiza o recepţie la Parlamentul European. La eveniment au fost invitaţi şi colegii din grupul popularilor europeni, care au fost luaţi prin surprindere. Europarlamentarii români din PPE vor analiza luni cazul înfiinţării Reprezentanţei la Bruxelles a Ţinutului Secuiesc, a declarat pentru „Adevărul" Marian Jean Marinescu (PDL), lider al delegaţiei române din cadrul PPE. „Noi abia acum am aflat. Oricum, Tokes nu vine la reuniunile delegaţiei române din PPE, îşi trimite doar asistentul", a mai comentat Marian Jean Marinescu. Reprezentanţa va avea doi angajaţi şi va fi susţinută financiar din bugetele judeţelor Harghita şi Covasna şi din contribuţiile eurodeputaţilor UDMR.

Explicaţiile eurodeputaţilor UDMR

Întrebat dacă reprezentanţa va face lobby şi pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, eurodeputatul UDMR Sogor Csaba a răspuns: „Bineînţeles, că va face... De ce să nu facă? E o practică europeană pe care noi nu trebuie să o aruncăm la gunoi. Dar să nu fie nimeni neliniştit, autonomia Ţinutului Secuiesc va fi votată tot în Parlamentul de la Bucureşti...".

Sursa: Adevarul

Cuvant al Sfantului Teofan Zavoratul despre relatia ucenic-duhovnic

Însă, lucrarea cea mai importantă a ucenicului este supunerea întru toate, pînă la cel mai mic amănunt, fără cîrtire, sinceră, fără judecare, din credinţă şi din inimă curată faţă de părintele său. Ucenicul trebuie să fie asemeni unei maşini, lipsit de sufletul său, care îi este înlocuit cu sufletul părintelui. Ucenicia este, după Sfîntul Scărar, deplina respingere a propriului suflet, manifestată în afară, în fiecare amănunt, prin faptele trupului, este omorîrea mentală a mădularelor trupului, este mişcarea neispitită, este lepădarea de judecăţi proprii - chiar de ar fi cineva bogat în aceasta - este înmormîntarea voii proprii... Ucenicul este un fericit mort viu (Cuvîntul al patrulea, punctele 3, 4). El trebuie să se supună în simplitate, fără să judece, fără să cerceteze de este bine sau de e rău, de este greu sau uşor ceea ce i s-a poruncit; să se supună necontenit, cu răbdare, neclintit, fără nici un fel de vicleşug şi fără vreo îndoială (ibidem, punctele 5, 9). Trebuie să se menţină într-o asemenea stare, încît, orice ar avea de făcut, să facă nu pentru că el a vrut sau a avut iniţiativa, ci pentru că aşa i s-a poruncit. De ai nevoie de ceva, cere voie şi fă; de nu ţi se dă voie, rabdă, chiar dacă ţi-este greu. Şi, dacă nu ai nici poruncă, nici vreo treabă de făcut, mai bine stai, dar nu fă nimic de capul tău. Tot ce este de la tine şi după capul tău este pierderea duhului, este totuna cu a înghiţi otravă. Te-ai predat părintelui, de acum lasă-l pe el să facă ce vrea din tine şi cu sufletul tău. Altfel, se va întîmpla ca unul să zidească, iar altul să dărîme. Ultimul îşi face munca în van, iar munca primului şi lucrarea mîntuirii devin o trudă zadarnică. Ucenicul care o dată se supune, iar altă dată face voia sa - spune Scărarul - se aseamănă cu cel care într-un ochi îşi picură doctorie, iar în celălalt, var nestins (ibidem, punctul 60). Caută-ţi o ascultare, împlineşte voia altuia şi fii neîntristat. Fericit cel ce şi-a omorît voia pînă la capăt şi toată îngrijirea de sine i-a încredinţat-o îndrumătorului său întru Domnul: unul ca acesta va sta de-a dreapta Mîntuitorului răstignit (ibidem, punctul 44). Din trei virtuţi - post, neprihană şi ascultare - prima conduce pînă la jumătatea drumului spre Dumnezeu, a doua, pînă la intrare, iar a treia, chiar pînă în faţa lui Dumnezeu. Cîtă pace şi linişte are acesta în suflet! Nu se sinchiseşte de este bine sau nu ceea ce face, nici de ce vor spune alţii, nici la ce va folosi, nici de este sau nu pe placul lui Dumnezeu. Cînd, dintre doi ucenici, unul împlineşte voia, în aparenţă nesocotită, a dascălului, iar altul nu, conducîndu-se după propria lui judecată, primul se foloseşte, iar al doilea se păgubeşte (Scara, Cuvîntul al patrulea, punctul 108). 

De aceea, regula generală a tuturor Sfinţilor este că cine trăieşte după capul său, acela trăieşte fără folos. Chiar de-ar face bine ceea ce face, nici în această situaţie conştiinţa nu-i poate fi împăcată. Va avea o permanentă nehotărîre şi tulburare şi ce-i mai important, starea lăuntrică a voii proprii rămîne aceeaşi. Fă totul cu sfătuire. Fără sfat eşti ca fără gard. Dacă acest lucru nu este lipsit de primejdie, ce să mai spunem de nesupunerea şi de contrazicerea directă! Aceasta este o lucrare de-a dreptul drăcească. Mai există încă speranţă de îndreptare, cînd cineva se împotriveşte unui egal sau unui mai mic în rang, dar cel ce caută împotriva îndrumătorului său, despre acela nici nu mai merită să vorbim. Cel ce s-a lepădat de ascultare se predă voii sale, şi datorită voii sale - şi a răutăţii vrăjmaşilor - va pieri. Cel ascultător în toate ajunge grabnic la măsura copilăriei sau a simplităţii desăvîrşite, aşa cum ne zugrăveşte Sfîntul Scărar (ibidem, punctul 121). Printr-o ascultare hotărîtă, unii şi-au omorît pe vecie toată lupta lăuntrică cu patimile; alţii au dobîndit o totală nepăsare şi nepătimire faţă de supărări; alţii au atins cea mai înaltă treaptă a nerăutăţii şi a fireştii simplităţi a inimii, s-au făcut prunci, neavînd nici un vicleşug nici în cuvinte, nici în fapte (ibidem, punctele 20, 21). Un astfel de exemplu este Pavel cel Prost. Vasile cel Mare consideră o asemenea ascultare ca prima dintre virtuţi (Canoane ascetice pentru cei ce se nevoiesc în viaţa de obşte şi în singurătate, capitolele 19, 22). El ne dă exemplul celor ce deprind vreo artă, care trebuie să execute pînă în cel mai mic amănunt ceea ce li s-a arătat; dă drept exemplu şi supunerea tăcută a lui Avraam, cînd i se poruncise să iasă din Caldeea şi, mai pe urmă, să-şi aducă fiul ca jertfă; din cealaltă parte avem exemplul Apostolulul Petru, care, după ce a fost mult lăudat pentru un cuvînt de împotrivire, care părea binevoitor, auzi: Înapoi de la mine, satano! În acelaşi fel tîlcuieşte el şi locurile din Scriptură: Ascultaţi pe mai-marii, voştri şi vă supuneţi lor (Evrei 13, 17); Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă (Luca 10, 16).

- fragment din lucrarea ieromonahului Ioan Iaroslav - Cum sa ne mantuim? Dupa invatatura Sfintilor Parinti