Să luăm aminte. Românul absolut Petre Ţuţea: Comunismul e o crimă continuă!

La 11 ani de la înveşnicirea Părintelui Cleopa, să recitim învăţăturile sale despre ortodoxie. Mânca-v-ar Raiul, spunea Părintele. Aşa să fie!

Credinciosul: Ce se înţelege prin „Ortodoxie”?
Preotul: Cuvântul „Ortodoxie”, frate, este de origine greacă, format din orthos şi doxa, adică dreapta credinţă, închinare adevărată, sobornicească, învăţătură care se plasează în continuitatea directă şi neîntreruptă a tradiţiei apostolice, prin intermediul teologiei patristice şi neopatristice şi care formează credinţa comună a Bisericii neîmpărţite din primul mileniu. Ortodoxia se identifică cu însăşi tradiţia apostolică, aşa cum a fost confirmată, interpretată şi dezvoltată prin consensul Bisericii Universale. De fapt, didascalia – adică regula de credinţă apostolică – a fost criteriul de bază al Ortodoxiei.
De aceea, orice ruptură în continuitatea tradiţiei apostolice a fost considerată ca o corupţie sau abandonare a Ortodoxiei, care poate să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni” separate.

Credinciosul: Dar unde se găseşte expusă exact învăţătura credinţei ortodoxe?
Preotul: Scurt, dar cuprinzător, expunerea exactă a credinţei ortodoxe se găseşte în Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin.

Credinciosul: Dar prin care mijloace s-a menţinut până în zilele noastre învăţătura de credinţă ortodoxă exactă şi neschimbată?
Preotul: Aici, frate, ar fi multe de vorbit, dar aşa, cât mai pe scurt, îţi voi spune: Sfânta credinţă cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia) s-a menţinut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învăţătura Sfintei Scripturi şi prin Sfânta Tradiţie apostolică, prin hotărârile celor cinci Sinoade Apostolice, prin învăţăturile canoanelor celor şapte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, deoarece, după învăţătura dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur, „Cârma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeieştile Canoane”.

Credinciosul: Dar ce înseamnă Sinod Ecumenic şi local şi prin ce se deosebesc ele?
Preotul: Sinod Ecumenic se cheamă acela la care iau parte patriarhii, mitropoliţii, episcopii şi alţi conducători spirituali ai Bisericii din toată lumea creştină. Acest sinod este judecător prea înalt al pricinilor bisericeşti, ca cel ce urmează Bisericii soborniceşti, adică a toată lumea; şi iarăşi: Sinod Ecu-menic este acela la care se vor uni, într-o singură mărturisire a credinţei, toţi patriarhii şi episcopii lumii creştine.

Credinciosul: Dar sinodul local ce este şi prin ce se deosebeşte de cel ecumenic?
Preotul: Sinodul local este acela la care iau parte episcopii dintr-o ţară sau numai dintr-o parte a lumii creştine. El se deosebeşte de cel ecumenic prin faptul că acesta se poate întruni numai la porunca celor ce conduc ţările, pe când cel local se întruneşte din porunca celui dintâi episcop.

Credinciosul: Au mai fost şi alte mijloace prin care Ortodoxia şi-a menţinut unitatea şi integritatea?
Preotul: Multe şi felurite au fost mijloacele spirituale şi administrative prin care Sfânta Ortodoxie şi-a păstrat până în zilele noastre unitatea, precum: Constituirea cultului bizantin din secolele VI–VIII, în care locul principal l-au ocupat Liturghiile bizantine. Acest rit a jucat un rol capital în menţinerea unităţii cultice şi spirituale a Ortodoxiei; apoi, sinteza dogmatică făcută de Sfântul Ioan Damaschin (secolul VIII) şi mai ales aportul său teologic în criza iconoclasmului provocată de islamism; contribuţia teologică a Patriarhului Fotie (820–895) şi mai ales enciclica sa din 867, în care acuză de erezie pe papa Nicolae I (858–867); Sinodul local 879–880, care restaurează pe Fotie şi deci reconcilierea cu Biserica Romană (papa Ioan al VIII-lea, 872–889); activitatea misionară în Europa centrală a fraţilor macedoneni Chiril († 869) şi Metodie († 884), «apostolii slavilor», trimişi de împăratul bizantin Mihail al III-lea, la cererea prinţului Rastislav; rezistenţa ortodocşilor împotriva Sinoadelor unioniste (Lion 1274; Ferara – Florenţa 1438 – 1439), care aveau un caracter antiortodox; Sinodul de la Constantinopol din 1459 sub Ghenadie Scolasticul – cel dintâi patriarh după căderea Constantinopolului (1453), care a respins unirea de la Florenţa, cu toate că Împăratul Ioan al VIII-lea o recunoscuse.
Adăugăm înnoirea isihastă din secolul XIV, care a condus la formarea adevăratei teologii bizantine. Isihasmul a fost ilustrat de mari teologi şi mistici, ca Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Simion Noul Teolog (sec. XI), Grigorie Sinaitul (sec. XIV) şi Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Doctrina palamită despre distincţia între esenţa lui Dumnezeu ca atare, inaccesibilă spiritului creat, şi energiile divine necreate, prin care omul se împărtăşeşte direct din viaţa dumnezeirii – doctrină aprobată de sinoadele de la Constantinopol din 1341, 1347 şi 1351 –, constituie o nouă precizare patristică a Ortodoxiei. Sub influenţa Ortodoxiei neopatristice din secolul XIV, care are un caracter defensiv în faţa teologiei scolastice latine, se încearcă o oarecare disociere a Bisericii de imperiu, deoarece termenii «simfonici» stabiliţi de împăratul Justinian (527–565) deveniseră prea rigizi. Sinodul de la Constantinopol, din 1484, fixează Taina Mirungerii ca modalitate de primire a catolicilor la Ortodoxie.
Doctrina despre Sfintele Taine capătă o formă definitivă, mai ales datorită lui Simion al Tesalonicului (sec. XV). Comentariul critic asupra protestantismului, făcut de Patriarhul Ieremia al II-lea la răspunsul dat teologilor luterani de la Tübingen (care trimiseseră Patriarhului în 1573–1574 «Confesiunea de la Augsburg»); o prezentare a Ortodoxiei, făcută de Patriarhul de mai târziu al Alexandriei, Mitrofan Kritopoulos (1630–1639), într-o „Mărturisire de credinţă” (1625), adresată teologilor protestanţi din Helmstad.
În 1629, Patriarhul Chiril Lucaris publică la Geneva o «Mărturisire de credinţă», în care îşi însuşeşte principalele doctrine ale calvinismului. O serie de sinoade locale condamnă această Mărturisire: Constantinopol (1638), Kiev (1640), Iaşi (1642), Ierusalim (1672) şi iarăşi Constantinopol (1691). Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului (1633–1646), discutată şi interpretată de Sinodul de la Iaşi din 1642, este tradusă în greceşte de teologul Meletie Sirigul şi aprobată de Sinodul de la Constantinopol din 1643.
Altă «Mărturisire de credinţă» care a ţinut Ortodoxia pe drumul ei cel drept a fost şi cea a Patriarhului Dositei şi actele Sinodului de la Ierusalim din 1672. Acest Sfânt Sinod a respins calvinismul lui Chiril Lucaris. Tot patriarhul Dositei publică în România o colecţie de texte teologice bizantine. Apoi sinoadele locale din secolul XVII (Iaşi 1642, Moscova 1666–1667 şi Ierusalim 1672) au adus o contribuţie importantă la redescoperirea materiei sacramentale a Bisericii şi la punerea în valoare a caracterului dinamic al Tradiţiei, ceea ce n-a fost întotdeauna şi pretutindeni înţeles în mod corect.
Sinodul de la Moscova condamnă pe «Vechii Credincioşi», care reduceau Ortodoxia la o religie ritualistă. Formarea Bisericilor uniate (sau greco-catolice) se realizează prin presiunea autorităţilor politice din Polonia şi Austria, în regiuni ortodoxe: Brest (1596), Ujhorod (1649), Mucacevo (1664), Transilvania (1700).
Rezistenţa ortodocşilor a arătat nu numai că Orientul nu poate fi o simplă dieceză romană, dar şi că exista o contradicţie de fond între sistemul Bisericilor locale în răsărit şi sistemul papal în apus. Un sinod al Patriarhilor orientali din 1755 declară invalidat botezul latinilor şi al armenilor, fapt pentru care aceştia vor fi primiţi la Ortodoxie prin rebotezare. «Filocalia», marea colecţie de texte de spiritualitate, apare în 1792 la Veneţia, alcătuită fiind de către Nicodim Aghioritul (1748–1808, canonizat în 1955), împreună cu Macarie de Corint. Stareţul Paisie Velicikovski (1722–1794) traduce în slavonă Filocalia, care apare la Petersburg în 1793 şi care a salvat Ortodoxia rusă de latinizare.
În 1848 patriarhii răsăritului publică o enciclică în care condamnă «papismul» ca erezie. În acelaşi sens, Patriarhul Antim, în răspunsul dat în 1894 la enciclica Papei Leon al XIII-lea «Praeclara Gratulationis», condamnă dogma catolică despre «Imaculata concepţie» şi cea despre infailibilitatea papală. Au mai ajutat la menţinerea nealterată şi neschimbată, de-a lungul vremilor, şcolile teologice de grad universitar, seminariile teologice, sinoadele locale şi naţionale, adunările eparhiale, conferinţele protopopilor şi ale consiliilor parohiale, predicile rostite de preoţi spre luminarea poporului la oraşe şi la sate, unele asociaţii bisericeşti cu caracter misionar, ca şi viaţa canonică şi tipiconală a monahilor din toate sfintele mănăstiri, precum şi educaţia pe care părinţii creştini ortodocşi au dat-o copiilor lor pentru a ţine cu toată sfinţenia dreapta credinţă în care s-au născut.
Acestea sunt, pe scurt, mijloacele spirituale prin care Ortodoxia s-a ţinut pe drumul cel drept până în zilele noastre.

Prima Doamnă ia atitudine! Maria Băsescu: Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele, nici cu alţi copii

Soţia preşedintelui Traian Băsescu a transmis miercuri o scrisoare publică în care susţine că depune mărturie că soţul său nu a fost niciodată agresiv cu propriii copii şi nici cu vreun alt copil, catalogând filmuleţul din 2004 ca fiind "neadevărat, trucat", demontând acuzaţiile aduse preşedintelui.

Maria Băsescu scrie că a decis să rupă tăcerea pentru că "ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi" i se pare de neacceptat.

Maria Băsescu se referă la două chestiuni: afirmaţiile lui Mircea Dinescu, potrivit cărora soţul său, preşedintele Traian Băsescu, ar fi lovit-o şi la filmul de la Ploieşti, din 2004, în care Băsescu apare că ar lovi un copil.

Soţia preşedintelui susţine că depune mărturie că aceste afirmaţii sunt neadevărate, îi cere lui Mircea Dinescu să îşi prezinte scuze în faţa fiicelor sale, iar liderului PSD, Mircea Goeană , îi transmite: "oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta".

Întrucât este prima reacţie publică a soţiei preşedintelui, redăm integral conţinutul scrisorii deschise:

"Scrisoare deschisă

Sunt una dintre femeile care şi-a dedicat întreaga viaţă familei ei. De dimineaţa până târziu în noapte, zi de zi, timp de câteva zeci de ani, m-am îngrijit să le fie bine copiilor şi soţului meu. Aceasta este cea mai importantă misiune pe care mi-am asumat-o.

Nu am lucruri spectaculoase de spus în faţa camerelor de luat vederi. Viaţa mea, cu bine şi cu rele, nu diferă de viaţa câtorva milioane de femei din România

. Pentru acest motiv am stat departe de presă, chiar dacă am fost de multe ori supărată pentru lucruri neadevărate care se spuneau despre noi.

Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat.

Nu aş vrea să spun că ceea ce a făcut Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă că tot timpul s-a gândit cum să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales.

Atunci însă când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine.

L-am auzit acum câteva zile, şi încă nu îmi vine să cred, pe dl. Mircea Dinescu afirmând că soţul meu m-ar fi lovit. Nu ştiu în ce familie a crescut dl. Dinescu, dar în familia mea, în casa mea şi în viaţa mea nu s-au întâmplat niciodată asemenea lucruri. Pentru afirmaţiile mincinoase pe care le-aţi făcut sunteţi dator, domnule Dinescu, să vă cereţi scuze în faţa copiilor mei.

Am văzut de asemenea şi un film neadevărat, trucat, care s-a derulat zile întregi la televiziuni, film în care soţul meu este prezentat lovind un copil. Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre, şi nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i ţine parte lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil, ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să îi distrugi viaţa. Pentru acest lucru

, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta.

Închei prin a vă spune că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus de orice, uneori chiar şi de familie. Dar şi pentru asta îl iubesc şi îl respect pe soţul meu, Traian Băsescu.

Maria Băsescu

30.11.2009

Parastas la douăzeci de ani de la adormirea Părintelui Arsenie Boca (FOTO)

"Sfîntul Arsenie Boca străluceşte de dincolo de catapeteasma timpului."

Prea Sfinţitul Daniil Stoenescu

[COLOR=#0000ff]http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-01Dec-3ba630cde5395b.zip[/COLOR]

preluarea înregistrării predicii Preasfinţiei Sale cu bunăvoinţa domnului Laurenţiu Constantinescu www.crestinortodox.ro

nu se putea ajunge la mormînt,

din evlavie oamenii aşezau pe alocuri lumînări şi se rugau

inedit

spre mormînt

oameni aşteptînd Sfînta Euharistie

dealurile pline de pelerini

Şuvoaie, şuvoaie pelerinii veneau pe jos spre Sf. Mănăstire Prislop de la cel puţin 10 km sau două sate distanţă

în timpul Sf. Liturghii

Prea Sfinţitul Daniil Stoenescu singurul ierarh prezent în mijlocul oamenilor- ucenicul Părintelui Arsenie

şi cei aproape 150 de preoţi slujitori

perspectiva dinspre poarta de intrare în Sf. Mănăstire Prislop

perspectiva laterală

Evlavia poporului dreptcredincios

la mormîntul Părintelui Arsenie Boca -cel mai căutat mormînt de către pelerini,

valuri de oameni se plecau sub binecuvîntarea Prea Sfinţitului Daniil

ca o înviere în inima duhovnicească a Ardealului

parastas pentru un sfînt

coada de sute de metrii spre mormînt,

detaliu dinspre poala dealului unde se află cimitirul mănăstirii

mormîntul dătător de nădejdea că Dumnezeu nu ne lasă

După douăzeci de ani de la plecarea din lumea aceasta Părintele Arsenie este mai viu ca oricînd.

,,Temeţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i; că dacă planul acesta sau acest lucru e de la oameni, de la sine se va nimici; dar dacă-i de la Dumnezeu, nu veţi putea voi să-i nimiciţi; ba nu cumva să vă pomeniţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu! Şi l-au ascultat"(F.Ap. V, 38-39).

Între 30 şi 40.000 de oameni au venit să se întîlnească cu Părintele Arsenie, ca un nor de martori ai sfinţeniei lui. ,,Măcar jumate din Sf. Sinod ar fi trebuit să fie aici!" spunea Prea Sfinţitul Daniil de Vîrşeţ aflat în mijlocul acestei mări de pelerini. Oameni din toată ţara, de la Constanţa la Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ Mehedinţi, Vrancea, Bucureşti, Braşov mai toate judeţele s-au adunat parcă chemaţi de puterea nevăzută a dragostei şi harului Părintelui. Cît i-a iubit Părintele pe oameni, iată, aceştia nu pot uita! Vin să-i ceară sfatul, să-şi spună necazul, să-şi plîngă durerile, să se vindece, să se roage la mormînt, să se curăţească atingîndu-se de crucea Părintelui. ,,Iar drepţii ca un şuvoi de foc urcă spre Împărăţia lui Dumnezeu" spunea Părintele Arsenie, iar la mormîntul lui auzim vuietul neîncetat al acestui şuvoi. În sufletul mulţimii Părintele Arsenie este de mult canonizat, acest lucru îl trădează imaginile de mai sus. Ce alt mormînt din ţară este astfel înconjurat, căutat, împodobit cu flori(au fost aduse atîtea flori spre cinstire că se puteau acoperi sute de metri pătraţi cu ele, vagoane la propriu). Se împlinesc acele cuvinte ale Părintelui Arsenie: ,,Florile mă vor trăda."

La ce hram se mai adună sute de preoţi slujitori şi alţii aflaţi în mulţime?

Cu cît a fugit Părintele de lauda şi slava lumii, cu atît îl cinsteşte acum Dumnezeu. Cei pe care i-a iubit şi pentru care s-a rugat îl înconjură acum ca nişte copii ai săi.

pr. Ciprian Negreanu

foto: Costin Curătură şi pr. Ciprian Negreanu

Publicat de Corina Negreanu
Sursa:

http://corinanegreanu.blogspot.com/