Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13)
Iubiţi credincioşi,
Pe sutaşul roman nu l-a întrebat, însă, de crede în dumnezeirea lui Hristos, căci îi cunoştea credinţa inimii. Ba nici nu l-a aşteptat să-i spună ce doreşte. Ci îndată ce sutaşul s-a apropiat de El şi I-a zis: Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se; Mîntuitorul, cu multă blîndeţe, i-a zis: Venind, Îl voi vindeca (Matei 8, 6-7). Dar sutaşul, pe lîngă credinţă mare, avea şi multă smerenie. De aceea răspunde: Doamne, nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvîntul şi se va vindeca sluga mea! Auzind aceasta Iisus Hristos, S-a minunat de credinţa sutaşului şi a zis: Adevăr grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atîta credinţă! De aceea vă spun că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia Cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor merge în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea dinţilor. Apoi i-a zis sutaşului: Du-te, şi după cum ai crezut, fie ţie! Şi s-a făcut sănătos sluga lui în ceasul acela (Matei 8, 7-13).
Vedeţi credinţă la un om păgîn? Vedeţi cît poate credinţa curată unită cu smerenia? Amîndouă la un loc fac adevărate minuni. Credinţa pogoară harul asupra aceluia ce se roagă şi smerenia îi deschide inima. Vedeţi leacul prin care se poate vindeca lumea? Credinţa şi smerenia. Că dacă omul a decăzut moral atît de mult, este numai din cauză că s-a depărtat de Dumnezeu şi de smerenie. Necredinţa în Dumnezeu şi mîndria au adus fiinţa umană în starea în care se găseşte astăzi. Vedeţi care este calea cea scurtă şi mai sigură a mîntuirii noastre?
Credinţa şi smerenia! Credinţa că Dumnezeu există şi are milă de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, şi în acelaşi timp, smerenia sinceră, mărturisită că nu sîntem vrednici să intre Hristos în casa şi în inima noastră din cauza mulţimii păcatelor pe care le-am făcut. Iată leacul care poate vindeca omul de astăzi. Să creadă cu tărie şi dreaptă credinţă în Iisus Hristos şi să se socotească cel mai păcătos de pe pămînt.
Zicea sutaşul roman către Hristos: Nu sînt vrednic să intri sub acoperişul meu, ca să ne înveţe şi pe noi creştinii de azi cum să ne apropiem de El. Cum să ne apropiem de rugăciune, de Sfînta Biserică, de cele sfinte din Altar, de Sfînta Scriptură şi mai ales de Sfînta Împărtăşanie. Căci dacă ne rugăm lui Dumnezeu fără frică şi cutremur, dacă intrăm în biserică cu nepăsare şi răutate în inimă, dacă citim Sfînta Scriptură cu mîndrie şi cu duh de iscodire, toate ne sînt spre păcat; căci ne lipsesc cele două virtuţi amintite mai sus - credinţa tare şi smerenia. Aceeaşi osîndă ne aşteaptă dacă ne apropiem de Trupul şi Sîngele lui Hristos nevrednici, nepocăiţi, cu păcate nespovedite, certaţi cu aproapele nostru sau cu canonul neîmplinit.
Vedeţi că acest om, păgîn după credinţă, avea inimă de creştin după faptă. Necreştin fiind, era mai credincios ca iudeii de odinioară şi ca mulţi creştini din zilele noastre. De aceea Mîntuitorul îl laudă în public, zicînd: Adevăr grăiesc vouă, că nici în Israel n-am găsit atîta credinţă! Nu numai între evrei, dar nici între creştinii de astăzi nu se găsesc oameni cu mai multă credinţă ca acest sutaş. Credinţa şi smerenia lui l-a mîntuit, i-a vindecat sluga şi l-a făcut nemuritor.
Iubiţi credincioşi,
Avînd în vedere că aceşti oameni rătăciţi de la adevăr pe mulţi îi înşeală cu cuvintele lor greşite, m-am gîndit ca în predica de azi să arăt că nu numai credinţa personală în Dumnezeu aduce mîntuire şi folos, ci şi credinţa celor din jur poate vindeca, ierta păcatele altora şi poate chiar sfinţi pe alţii şi învia din morţi. Aşa de exemplu vedem în Legea Veche, că prin credinţa lui Iosua a lui Navi, Dumnezeu a oprit apele Iordanului pînă ce a trecut tot poporul şi preoţii cu sicriul Legii darului (Iosua Navi 3, 11-17; 4, 16-23). Şi tot cu credinţa sa a oprit soarele şi luna din mersul lor pe cer pînă ce a bătut pe vrăjmaşii săi (Iosua Navi 10, 10-14). Tot aşa prin credinţa lui Ghedeon, cei trei sute de ostaşi au biruit pe Madianiţi (Judecători 7, 16-25). Prin credinţa unei văduve sărace marele Prooroc Ilie a înviat pe fiul ei (III Regi 17, 20-22), iar prin credinţa Sunamitencei, Elisei proorocul a înviat pe fiul ei (IV Regi 4, 30-36).
În Legea Nouă, Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a făcut multe şi mari minuni prin credinţa unora asupra altora. Aşa vedem minunea pe care ne-o arată Sfînta Evanghelie de azi, cum Mîntuitorul, prin credinţa cea mare şi tare a sutaşului, a vindecat de la distanţă pe sluga sa (Matei 8, 13). Altă dată prin credinţa neîndoielnică a patru oameni ce purtau pe slăbănogul din Capernaum, Hristos a vindecat şi a iertat păcatele celui purtat de ei, poruncindu-i să-şi ia patul şi să meargă la casa sa (Matei 9, 2-6). Prin credinţa lui Iair, Mîntuitorul a înviat pe fiica sa (Marcu 5, 36-43). Prin credinţa femeii Cananeence, Domnul a vindecat de duh necurat pe fiica sa (Matei 15, 22-28). Prin credinţa Martei şi Mariei, surorile lui Lazăr, Mîntuitorul a înviat pe fratele lor mort de patru zile, căci ziceau cu credinţă: Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele nostru (Ioan 11, 21). Iarăşi, vedem că pentru credinţa tatălui său, Mîntuitorul a vindecat pe tînărul lunatic (Matei 17, 18). Dar nu numai vindecare şi înviere din morţi poate face cineva prin credinţa altora, ci şi sfinţire, după mărturia marelui Apostol Pavel care a zis: Se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă (I Corinteni 7, 14).
Aşadar, fraţii mei, dacă cineva vă spune că pruncii nu se pot boteza deoarece nu au credinţă, voi le spuneţi că ei cu adevărat nu au credinţă, dar la botez se sfinţesc prin credinţa părinţilor lor şi a naşilor de la botez care mărturisesc credinţa în locul pruncului celui ce se botează. Naşii de la botez sînt părinţii spirituali ai pruncului care se naşte la o viaţă nouă în Duhul Sfînt, aşa cum părinţii trupeşti l-au născut pe el trupeşte. Totodată naşii sînt şi garanţi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale că fiul duhovnicesc va fi crescut în credinţa ortodoxă şi va fi un om credincios.