Ce mai urmează? E simplu, răspunsul ni-l dau chiar ei. Urmează familia.
Urmează copiii. Ai noştri, ai creştinilor. Vă întreb, stimaţi părinţi,
credeţi că dânşii se vor mulţumi cu marşuri, conferinţe şi proiecţii de
filme? Credeţi că le e de-ajuns că au pângărit imaginea ţăranului roman,
şi, deci, a fiinţei noastre naţionale? Nici vorbă! Curând, vor cere
legalizarea căsătoriilor şi a adopţiilor de copii. Scopul? Distrugerea
căsătoriei şi a familiei.
Nici nu s-a încheiat bine „Luna istoriei LGBT (Lesbianism-gay-bisexuali
şi transsexuali)”, că homosexualii ies din nou la rampă. În perioada 3 –
8 iunie, are loc, la Bucureşti, festivalul spurcăciunii, al desfrâului
şi perversităţii. Programul satisface gusturile cele mai „rafinate",
incluzând literatură, teatru şi film LGBT. Din nou, sunt vizate şcolile.
Marţi, 4 iunie, şi miercuri, 5 iunie, au loc dezbateri la Facultatea de
Ştiinţe Politice.
Ei, şi? Nu e prima instituţie de învăţământ care face propagandă
sodomiţilor. Liceul "George Coşbuc" e deja vestit pentru marşurile gay
şi platformele LGBT, desfăşurate chiar în incinta şcolii. S-au făcut
memorii, s-au scris articole, s-au realizat anchete, reportaje TV. Şi ce
dacă? Prin atitudinea lor sfidătoare la adresa valorilor creştine,
aceşti oameni parcă ne-ar spune: "Nu vă mai obosiţi degeaba… Chiar, nu
vedeţi că tot noi avem ultimul cuvânt?!” Să fie aşa? Au reuşit, oare,
homosexualii, într-un timp atât de scurt, să ia cu asalt şcolile
noastre? Bibliotecile noastre? Sălile de teatru? Muzeele?
Ce mai urmează? E simplu, răspunsul ni-l dau chiar ei. Urmează familia.
Urmează copiii. Ai noştri, ai creştinilor. Vă întreb, stimaţi părinţi,
credeţi că dânşii se vor mulţumi cu marşuri, conferinţe şi proiecţii de
filme? Credeţi că le e de-ajuns că au pângărit imaginea ţăranului roman,
şi, deci, a fiinţei noastre naţionale? Nici vorbă! Curând, vor cere
legalizarea căsătoriilor şi a adopţiilor de copii. Scopul? Distrugerea
căsătoriei şi a familiei.
Activistă gay: Noi vrem ca familia să nu mai existe
De aceea, nu ar trebui să ne mai mire declaraţia unei activiste gay,
Masha Gessen, pe numele ei adevărat Maria Alexandrovna Gessen,
jurnalistă care activează în Rusia şi SUA precum şi cunoscută
susţinătoare a drepturilor minorităţilor sexuale (ea însăşi făcând parte
dintr-o astfel de minoritate):
„Căsătoria dintre homosexuali este un lucru cât se poate de
simplu şi care nu necesită multă dezbatere, pe atât de normal şi de
clar pe cât este distrugerea instituţiei familiei. Familia nu ar trebui
să mai existe. Eforturile depuse pentru legalizarea căsătoriei dintre
homosexuali sunt de fapt şi de drept o minciună, o diversiune, în
legătură cu ceea ce vom face din căsătorie odată ajunşi în acel punct –
minţim când spunem că instituţia familiei nu se va schimba. Acesta este
un neadevăr. Familia se va schimba şi trebuie să se schimbe. Părerea mea
este că familia nici nu ar trebui să existe. Şi spun acest lucru pentru
că nu-mi place să construiesc ficţiuni în viaţa mea. ”
Totuşi, declaraţiile jurnalistei Masha Gessen nu reprezintă o noutate.
În februarie 1987, „revoluţionarul homosexual” Michael Swift, publica,
în revista americană The Gay Community News, din 15 - 21 februarie, editorialul intitulat Manifestul homosexualilor. Expresie
a celui mai aberant sexualism, editorialul dezvăluie planurile şi
manevrele utilizate de homosexuali în vederea pervertirii copiilor
noştri, a iniţierii lor în homosexualitate şi a desfăşurării unei
propagande homosexuale deschise în şcolile de orice tip şi de orice
nivel. Haideţi să vedem ce îşi propuneau homosexualii, cu 25 de ani în
urmă:
“Vă vom sodomiza fiii, embleme ale bărbăţiei voastre neputincioase, ale
viselor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom
seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în sălile voastre de
sport, în vestiarele voastre, în terenurile voastre de sport, în
seminarele voastre, în grupurile voastre de tineret, în toaletele
cinematografelor voastre, în cazărmile voastre, în motelurile voastre,
în toate cluburile voastre de bărbaţi, în clădirile Parlamentului
vostru, oriunde bărbaţii sunt împreună cu alţi bărbaţi. Fiii voştri vor
deveni fetiţele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după
chipul şi asemănarea noastră. Ei se vor umple de dorinţă pătimaşă pentru
noi şi ne vor adora (…) Toate legile voastre care interzic
activitatea homosexuală vor fi anulate. În loc, vor fi promulgate legi
ce promovează dragostea între bărbaţi.
(…) Dacă veţi îndrăzni să ne numiţi pederaşti sau poponari, vă vom
înjunghia inimile şi vom necinsti trupurile voastre, nişte mortăciuni de
nimic.
(…) Îi vom demasca pe homosexualii influenţi care se dau drept
heterosexuali. Veţi fi şocaţi şi speriaţi când veţi afla că preşedinţii
voştri şi fiii lor, industriaşii voştri, senatorii voştri, primarii
voştri, generalii voştri, atleţii voştri, stelele voastre de cinema,
vedetele voastre de televiziune, liderii voştri civici şi preoţii voştri
nu sunt acei burghezi obişnuiţi şi de încredere pe care i-aţi crezut a
fi. Suntem peste tot, ne-am infiltrat în rândurile voastre. Fiţi
prudenţi când vorbiţi despre homosexuali, deoarece suntem mereu printre
voi: s-ar putea să fim la celălalt capăt al mesei sau poate dormim chiar
în acelaşi pat cu voi.
(…) Familia – cadrul în care se nasc minciuna, trădarea, mediocritatea, ipocrizia şi violenţa – va fi desfiinţată. Instituţia
familiei, care doar otrăveşte imaginaţia şi împovărează libera voinţă,
trebuie eliminată. În laboratoarele genetice vor fi zămisliţi şi
crescuţi băieţi perfecţi. Ei vor fi legaţi unii de alţii în comunităţi,
sub controlul şi instrucţiunea savanţilor homosexuali.
Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. Singurii noştri dumnezei vor fi tinerii chipeşi. “ (din Manifestul homosexualilor)
La nivelul societăţii româneşti, o bună parte din obiectivele declarate
ale homosexualilor au fost deja atinse. Sodomiţii sunt din ce în ce mai
vizibili, în timp ce vocea noastră, a creştinilor majoritari din
România, aproape că nu se mai aude… Un lucru este cert: dacă societatea
acceptă compromisurile de această natură, atunci nu ne mai rămâne
altceva de făcut decât să aşteptăm mânia lui Dumnezeu. Factorii de
răspundere de la orice nivel vor purta pe conştiinţă pierderile imense
de natură umană şi spirituală, plătind scump preţul acestor
compromisuri.
„Fiecare dintre noi e responsabil cu îndeplinirea sau
neîndeplinirea misiunii neamului românesc. Vom fi judecaţi ca neamuri,
nu vom fi judecaţi numai ca persoane. Vom fi judecaţi de Dumnezeu şi
pentru ce am făcut, dar şi cu ce am contribuit la pieirea sau la
resuscitarea neamului” (Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa - Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere.)
de Irina Nastasiu
Sursa:
4.6.13
Ofensiva UE împotriva micului producător agricol
Tratatul de aderare semnat de România are multe
lacune, printre care lipsa unor măsuri de reală protecţie a micilor
producători agricoli în faţa marilor companii. Mai mult, ultimele
directive europene, pe care România este obligată să le aplice,
atentează direct la supravieţuirea micilor fermieri
Una dintre ultimele reglementări fabricate în
„laboratoarele“ Comisiei Europene, care îi va afecta grav pe micii
producători, este noul proiect de lege privind comercializarea
seminţelor şi a materialului de înmulţire vegetativă. Proiectul propune
înlocuirea a 12 directive europene printr-un act unic, în care cerinţele
pentru comercializarea tuturor tipurilor de material vegetal de
reproducere (seminţe, material săditor, fructe etc.) vor fi înăsprite şi
aplicate uniform în ţările membre. Potrivit Eco Ruralis România,
această nouă reglementare nu va afecta doar agricultura, ci şi
consumatorii, ale căror opţiuni alimentare vor fi limitate la ceea ce ar
oferi marile companii de agribusiness. „Conform noului regulament,
seminţele vechi, rare sau tradiţionale, păstrate de sute de ani de
ţărani nu prezintă suficientă puritate a materialului genetic, calitate
şi siguranţă pentru consumatorii europeni, drept pentru care va trebui
să se conformeze cerinţelor industriei biotehnologice“, avertizează Eco
Ruralis. Ca urmare, vor dispărea de pe tarabele din România roşiile,
vinetele şi alte legume gustoase şi sănătoase, crescute în mod natural,
şi nu forţate cu fel de fel de chimicale, ca acelea de import.MADR se eschivează
Oficialii MADR consideră că temerile celor de la Eco Ruralis nu sunt întemeiate. „Proiectul de regulament nu se aplică pentru materialul de reproducere destinat testării şi scopurilor ştiinţifice, nici celui destinat ameliorării soiurilor. În plus, regulamentul nu se aplică materialului destinat sau păstrat în bănci de gene sau de către organizații și rețele dedicate conservării ex-situ și in-situ sau conservării în ferme a resurselor genetice“, a precizat MADR, la solicitarea Capital. În privinţa soiurilor vechi, reprezentanţii Ministerului Agriculturii consideră că acestea vor continua să fie înregistrate, dar pe baza unei „descrieri recunoscute oficial“, care trebuie să fie avizată de autoritățile competente. „Această descriere se poate baza pe o veche descriere oficială a soiului, realizată în momentul respectiv, de exemplu, de către un organism sau o instituție științifică sau universitară“, mai precizează MADR.
În legătură cu poziţia MADR, Nicolae Lalu, membru Eco Ruralis, a declarat pentru Capital că aceste explicaţii nu sunt decât praf în ochi şi că proiectul de lege ascunde, practic, o serie de aspecte injuste faţă de ţărani şi micii producători, precum birocraţie excesivă, etichetare, ambalare, taxe etc. „De fapt, cei de la Ministerul Agriculturii confirmă, fără să vrea, temerile noastre, şi anume, că acest regulament este făcut hoţeşte, ca multe alte reglementări europene, principalele probleme care ţin de aplicarea lui urmând să fie stabilite prin actul delegat (normele de aplicare-n.red.), pentru care nu va mai fi nevoie de nicio dezbatere şi de nicio aprobare“, spune Nicolae Lalu. El a menţionat că reprezentanţii ministerului au omis să spună că pentru a înregistra o astfel de sămânţă, aşa cum vor cei de la UE, costurile depăşesc 12.000 de euro.
800.000 de crescători de vaci riscă să dispară
Potrivit unei alte directive europene, începând din 2015, cota la laptele de vacă (cantitatea maximă pe care o poate comercializa anual o ţară, stabilită de CE) va dispărea. Este o măsură de liberalizare, necesară pentru a elimina una dintre piedicile puse de reglementările UE în calea creşterii producţiei, dar România este una dintre ţările care se opune. Secretarul de stat de la MADR, Achim Irimescu, a declarat: „Germania şi Franţa se opun categoric prelungirii cotelor de lapte după 2015, pentru că au nevoie să umple piaţa europeană cu laptele lor. Acum, dacă produci peste cotă, Comisia te penalizează. Noi nici măcar nu am atins cota. Cel mai mult am realizat într-un an 75%“. Conform secretarului de stat, România a solicitat prelungirea până în 2020. „Nu am obţinut-o şi ne aşteaptă o situaţie dramatică. Dacă dispare cota, din 2015 vine laptele din alte state membre şi pe fermierii cu două-trei vaci îi omoară. Nu o să alerge Danone cu camionul să ia câte 10 litri de la unul şi de la altul. Sunt vreo 800.000 de crescători cu două-trei vaci în situaţia asta. Aceştia au cele mai mari şanse să dispară, pentru că nu vor putea face faţă concurenţei“, a explicat Irimescu.
O problemă mult mai mare pentru micii crescători de vaci se prefigurează însă peste doar câteva luni. La 31 decembrie 2013, expiră perioada de procesare a laptelui neconform (lapte care, potrivit normelor UE, nu respectă anumite limite biologice, precum un anumit nivel maxim de germeni, de celule somatice etc.), iar Comisia Europeană nu mai acceptă încă o prelungire pentru România. Potrivit directivelor europene, România ar fi trebuit să producă doar lapte conform încă din anul 2009, dar a obţinut o amânare până la 1 ianuarie 2014. Nici micii crescători de porci nu au o perspectivă mai bună, ei riscând să fie scoşi de pe piaţă de marile ferme: o directivă europeană care ar fi trebuit să se aplice deja, dar care, ca şi în cazul celei privind „laptele conform“, s-a amânat sine die, prevede că cei care cresc mai puţin de 20 de porci nu-şi pot comercializa carnea sau produsele din carne decât pe raza localităţii de domiciliu. La fel, crescătorii de păsări, pentru a putea valorifica ouăle trebuie să respecte condiţiile prevăzute în „Regulamentul CE nr. 589/2008 privind standardele de comercializare aplicabile ouălor“. Acesta prevede condiţii greu de îndeplinit de micii crescători. De exemplu, dacă exploataţia are peste 350 de găini, crescătorul e obligat să angajeze personal calificat, „absolvent de liceu agricol, colegiu sau facultate“. Apoi, pe lângă problema cu seminţele, legumicultorii sunt afectaţi şi de ultimele reglementări europene care stabilesc noi condiţii privind eliberarea certificatelor de producător. În baza acestor reglementări, MADR a conceput un proiect de ordonanță de urgență care stabileşte schimbarea actualelor certificate de producător și introducerea cardurilor electronice. Pe scurt, pentru a-și putea vinde legumele și fructele în piață, țăranii vor fi obligaţi să deţină trei documente: certificatul de producător, certificatul de comercializare și cardul de acces în piață. Procedurile de obţinere a acestor documente sunt extrem de anevoioase. De exemplu, pentru a primi certificatul de producător, este nevoie de o „atestare profesională“, care se acordă doar de către structuri asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură, constituite conform legii etc.
Impozite pe… pielea ursului din pădure
Pe capul micilor producători au căzut şi impozitelele pe teren şi pe animale, introduse din acest an. Astfel, agricultorii persoane fizice, care cresc mai mult de două animale sau cultivă mai mult de două ha de teren vor plati, din acest an, impozit pe venit de 16% pe o sumă fixă, pe care guvernul presupune că ar câştiga-o din creşterea unui animal (ex: 453 lei/vacă) sau din cultivarea unei suprafeţe de teren (ex: 449 lei/ ha de cereale, 3.488 lei/ ha de cartofi, 4.001 lei/ ha de legume de câmp etc.). Micii producători vor plati şi o contribuţie pentru sănătate, de 5,5% din aceste sume fixe, denumite „norme de venit“. Dar, în cazul unei secete sau a unei molime, veniturile estimate ar fi nule, situaţie în care guvernanţii nu au prevăzut şi anularea impozitului._
Subvenţiile, apanajul bogaţilor
Micii fermieri români sunt vitregiţi şi de politica UE cu privire la acordarea subvenţiilor. De exemplu, în 2007, anul integrării României în UE, subvenţia pe suprafaţă a fost stabilită la doar 25% faţă de media europeană. Urma ca aceasta să crească treptat, astfel încât, în 2013, să ajungă la 70%, iar în 2016, la 100%. Nu s-a întâmplat aşa, subvenţia acordată în acest an agricultorilor din România este de doar 147 de euro/ha, faţă de 250 de euro/ha, cât este media europeană. Pe de altă parte, cei mai mulţi bani europeni destinaţi subvenţiilor ajung nu la micii fermieri, ci la „baronii“ agriculturii, gen Culiţă Tărâţă, Ioan Niculae şi alţi câţiva, care încasează anual milioane de euro. Dar nu numai în România cele mai mari subvenţii ajung la cei bogaţi. În 2007, după zece ani în care a refuzat să facă publică informaţia, guvernul austriac a recunoscut că Hans Adam al II lea, prinţul Liechtensteinului, cu o avere estimată la peste 2 miliarde de euro, a fost unul dintre cei mai mari destinatari din ţară ai subvenţiilor agricole. În Germania, presa a relatat că unul dintre cei mai „norocoşi“ destinatari ai subvenţiilor de la UE este Baroana Karin von Ullmann, o aristocrată cu o avere de 4,1 miliarde de euro. În Danemarca, unul dintre fii reginei a primit într-un singur an 215.838 de euro. Albert, prinţul de Monaco, primeşte anual circa 300.000 de euro. Presa din Anglia a dezvăluit faptul că prinţul de Wales încasează 500.000 de lire, iar ducele de Westminster, cu o avere de peste 5 miliarde de lire sterline, primeşte anual 370.000 de lire.
Ssssst! Linişte, că doarme porcul!
Unele prevederi ale directivelor europene impuse micilor fermieri, cum sunt de exemplu cele privind „bunăstarea animalelor“, sunt de-a dreptul ilare. Bunăoară, iată ce prevăd, printre altele, aceste reglementări pentru „bunăstarea porcinelor“, preluate şi implementate prin Ordinul ANSVSA nr. 20/2012: Art 2, alin. 8: „În zona în care porcii sunt cazaţi permanent, trebuie să se evite zgomotele mai puternice de 85 de decibeli; se vor evita, de asemenea, zgomotele constante sau bruşte“. Şi în reglementările europene pentru „bunăstarea bovinelor“ sunt unele prevederi ilare, cum ar fi aceea ca dimensiunea staulului să fie „suficient de mare, astfel încât viţelul să poată întoarce capul pentru a se linge“. Crescătorii de găini trebuie să respecte, la rândul lor, prevederile „Regulamentului nr. 1234/2007 privind standardele de comercializare aplicabile ouălor“. Potrivit acestor norme, „nivelul de iluminare a adăpostului trebuie să permită tuturor păsărilor să se vadă una pe alta şi să poată investiga vizual împrejurimile“.
Ministerul Agriculturii omite să spună că pentru a înregistra în viitor o sămânţă, aşa cum vor cei de la UE, costurile depăşesc 12.000 de euro.
Nicolae Lalu, membru Eco Ruralis
Autor: Alexandru Boariu
Sursa: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/ofensiva-ue-impotriva-micului-producator-agricol-182849.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)