Astăzi se împlinesc 57 de ani de la execuția lui
Victor Metea, luptătorul anticomunist cu arma în mână din Munții Făgărașului.
Avea 18 ani când a plecat în munți. Nu avea origine “sănătoasă”, era credincios și se împotrivea ocupației
sovietice. Munții Făgărașului au devenit pentru șapte ani zona liberă de comunism
a României. Pentru luptătorii din munți “libertatea a luat chipul lui
Dumnezeu”.
Victor Metea a fost un luptător
dârz, neînfricat. A fost prins prin trădare, în 1955, și condamant la moarte de
justiția comunistă. A refuzat să facă recurs. “Mai bine mort, decât chinuit în
închisoare”, avea să spună. Din cauza
faptului că a refuzat recursul, deşi era condamnat definitiv la moarte, Victor
Metea a fost torturat în continuare, fiind executat cu cinci luni mai târziu
decât fraţii săi de luptă, suferinţă şi mântuire. Anticipase acest lucru,
deoarece îi cunoştea bine pe comunişti. Nu se mulţumeau cu omorârea lui fizică,
îi vroiau sufletul. Dar sufletul luptătorului era al lui Dumnezeu, nu al
uneltelor securiste ale satanei. A avut un destin
asemănător cu cel al lui Ionel Golea, un alt luptător neînfricat împotriva
comunismului. Şi acesta, la rândul lui, refuzând recursul, condamnat la moarte
fiind, i-a înfuriat pe comuniști. L-au
mai chinuit câteva luni înainte de a fi executat de Securitate, ducându-l
într-o stare fizică de nerecunoscut, transformându-l într-o legumă, după cum
mărturisește o rudă apropiată a luptătorului, care l-a văzut într-o confruntare
la Timișoara, la aproape un an după condamnarea camarazilor din lotul
parașutaților. Veniseră în țară pentru a lupta împotriva comuniștilor. Din
păcate, au fost vânduți înainte de venirea din Occident de spionii sovietici din serviciul
american de informații. Mulți spun că grupuri influente din SUA n-au fost străine
de această operațiune, care avea să ducă la diminuarea semnificativă a forțelor
combatante ale rezistenței românești anticomuniste.
Sunt doi martiri care au primit,
asemenea strămoșilor noștri daci, moartea ca pe o nuntă, plecând liberi în fața lui
Dumnezeu. Căci dacă un om nu este înspăimântat de moarte, ce poți să-i mai
faci? Cu ce poți să-l mai ameninți? Doamna Aspazia Oțel Petrescu spune că
fenomenul rezistenței românești este “un cavalerism românesc care va trece în legendă, al unor oameni care au preferat să moară decât să renunțe
la idealul lor, la crezul lor de-o viață, la lupta lor, pe care au considerat-o
dreaptă”.
(Florin Palas)
