10.4.09

Profeţie despre ce se întâmplă astăzi în Basarabia. Agatanghel sau Sfârşitul omului

Prorocie pentru şapte sute de ani despre politiceştile treburi din Europa, aşa se numea cartea care circula în anii aceia în închisoarea Aiud. Eram tot cu Anghel Papacioc în celulă atunci când ne-a parvenit şi nouă. Domnul Trifan o citise şi i-o aducea lui Anghel. Această prorocie stârnise multe discuţii printre legionarii închişi. În prefaţă, Ion Popescul, primar di Ploieşci, spunea că a tradus-o la 1902 după o ediţie franceză tradusă la rândul ei în secolele XV-XVI după originalul grecesc. Lucrarea era scrisă de un monah care trăieşte în insula Rodos, pe nume Agatanghel, şi avusese descoperirea în anul 1272-73.
După eliberare (1964) am căutat-o prin toate bibliotecile şi n-am găsit-o. Am fost şi la părintele Arsenie Papacioc şi l-am întrebat despre ea. A avut-o scrisă cu litere chirilice, dar nu mai ştie ce s-a întâmplat cu ea.
Iată ce cuprindea această carte. Unele descoperiri erau mai încifrate şi se refereau la perioada renaşterii, prezentată ca un început de apocalips, timp în care oamenii se vor întoarce la slujirea antropocentristă, care avea să ducă la înălţarea raţiunii omeneşti ca obiect de adoraţie. Anul în care urma să se ajungă la acest stadiu de decădere era 1789, anul revoluţiei franceze. Se vorbea despre revoluţiile din 1830 şi 1848, arătând descompunerea unor împărăţii, despre constituirea statelor naţionale în 1920 şi făcea o referire precisă cu privire la ţara noastră care mi-a rămas bine în memorie. Am verificat-o cu părintele Arsenie şi cu Popa Aurel din Decea, judeţul Alba:
În timpul acesta Ţara Vulturului (Germania) va face un război cu Ţara Ursului (URSS) şi în prima parte a războiului Vulturul va fi biruitor. Dar când va fi aproape de inima Ursului, acesta va primi ajutor de la o „Fiară de peste ape” şi Vulturul va fi înfrânt. Şi inima lui va fi împărţită în patru (Berlinul). Şi în timp ce Ursul va înainta spre inima Vulturului, toate cetăţile Ursului vor striga: „Pace! Pace! Pace!” Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri. Dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan vor aduna în Potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului Său. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Ei, cei ce vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe. Şi după o vreme rana Vulturului se va vindeca. Dar ultima bătălie împotriva „lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie” (comunişti democraţi, n.a.) se va da în Ţara Sciţilor (Basarabia-Ucraina?) şi atunci aceştia vor fi înfrânţi şi va fi vai de tine „om de roşu”. Şi după aceasta va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor
Preluat din "Imn pentru crucea purtată" de Virgil Maxim

Mesajul unui tânăr român din Braşov către tinerii români din Basarabia!

Scris de Goran Razvan

Cu multă durere în inimă, dar în acelaşi timp cu iubire faţă de voi, cu iubire faţă de tot ceea ce înseamnă istoria şi tradiţiile Basarabiei, doresc din suflet să rezistaţi asaltului, să rezistaţi vechilor KGB-işti şi noilor FSB-işti şi să continuaţi ceea ce aveţi de continuat, chiar dacă procesul de dezinformare la care sunteţi supuşi este unul radical.Scăpaţi-vă ţara de comunişti şi ruşi, fiţi voi basarabeni adevăraţi, chiar dacă doare cel mai tare. Luptaţi în continuare şi pentru valorile naţionale, pentru patria întreagă, pentru noi, pentru români, chiar dacă sunteţi obstrucţionaţi, şi scăpaţi de "diavolii comunişti". Nu trebuie vandalism, trebuie doar să aveţi încredere în Dumnezeu, căci numai cu ajutorul Lui puteţi scăpa. Gândiţi-vă la momentul reîntregirii şi la clipa în care cu toţii vom fi împreună şi vom striga în glas nebun: România!

Doamne ajută!
Related Posts with Thumbnails