4.12.10

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXVII-a dupa Rusalii. Despre zavistie si fatarnicie


Zavistia este maica uciderii şi decît preadesfrînarea este mai rea
(Sfîntul Ioan Gură de Aur, “Împărţire de grîu", Buzău, 1833, p. 164)

Iubiţi credincioşi,


Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din rîvnă pentru cinstirea sîmbetei, şi-a ascuns zavistia şi făţărnicia sa, zicînd: Şase zile sînt în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecaţi-vă, iar nu în ziua sîmbetei (Luca 13, 14). Vedeţi, fraţii mei, ce zavistie şi făţărnicie acoperită? Vedeţi ce viclenie ascunsă, sub rîvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea şi în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpînea pe acest om, nu rîvna pentru cele sfinte. Oare nu ştia el că Dumnezeu a rînduit sîmbăta ca încetare de lucrul mîinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune şi, mai ales, vindecarea unei femei bolnave?

Niciodată Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu a mustrat pe păcătoşi aşa de aspru ca pe cărturari, pe farisei şi pe legiuitorii făţarnici şi plini de zavistie. Căci păcătoşii cînd se întorceau la pocăinţă din toată inima, cu mare milă şi iubire îi primea Dumnezeu. Iar cînd era învinuit de cărturari şi farisei că umblă cu păcătoşii şi stă la masă cu ei, El le zicea: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă (Matei 9, 13). Şi iarăşi: N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctori, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Însă cărturarilor le zicea:Vameşii şi desfrînatele merg înaintea voastră întru Împărăţia Cerurilor (Matei 21, 31), fiindcă în inima lor Fiul lui Dumnezeu a văzut cele mai cumplite patimi, ca: mîndria, zavistia, ura, viclenia, slava deşartă, făţărnicia şi altele multe de acest fel. Dar să revenim la cuvîntul nostru şi să vorbim despre zavistie şi făţărnicie, de care v-am amintit.

Zavistia este patima cea mai cumplită, care, după învăţătura Sfinţilor Părinţi se zice “naştere a diavolului” şi mai rea decît însuşi diavolul.


Pentru a arăta că zavistia este mai rea şi decît diavolul, să ne ducem cu mintea la împăratul Saul şi la David. Saul zavistuia foarte mult pe David şi căuta în tot chipul să-l omoare. Pentru ce? Pentru că David a ucis pe Goliat Filisteanul, vrăjmaşul de temut al poporului lui Israel (I Regi 17, 24), iar cînd David se întorcea biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieşit femeile în întîmpinarea lui David din toate cetăţile lui Israel, cîntînd şi jucînd cu timpane, cu fluiere şi alăute, şi ziceau: Bătut-au Saul cu miile şi David cu zecile de mii. Şi s-a mîniat Saul foarte tare şi nu a plăcut în ochii lui Saul cuvîntul acesta şi a zis: Lui David i s-au dat zecile de mii şi mie numai mii? Şi ce mai lipseşte fără numai împărăţia? Şi s-a uitat rău Saul din ziua aceea la David (I Regi 18, 7-9). Şi din ziua aceea, zavistuia Saul foarte pe David şi căuta în tot chipul să-l piardă, iar a doua zi a căzut duh rău de la Dumnezeu peste Saul şi a rămas uimit în mijlocul casei lui. Şi David cînta din harfă cu mîna sa şi gonea duhul rău de la Saul. Duhul rău auzind cîntarea lui David, fugea de la Saul, dar zavistia din inima lui nu fugea, căci îndată ce se trezea din chinurile duhului rău, lua suliţa ca să-l omoare pe David şi David, ferindu-se din faţa lui Saul, acesta a lovit cu suliţa în peretele casei (I Regi 18, 10-11; 19, 9-10).

De aici oricine poate cunoaşte că zavistia este mai rea decît diavolul, deoarece diavolul fugea de la Saul, cînd cînta David, dar nu şi zavistia din inima lui.

Auzim şi pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice aşa: “Zavistia este maică a uciderii şi mai rea decît preadesfrînarea. Căci aceasta stă la om cît timp este robit de ea, iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat şi toată lumea a vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci a făcut pe Cain să ucidă pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe Isav să urască şi să prigonescă pe fratele său Iacov (Facere 27, 41). Aceasta a făcut pe diavol să înşele pe om în Rai” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă: “Dar tu acum nu omori, ci mult mai multe şi mai cumplite decît uciderea faci, căci te rogi ca fratele tău să pătimească cele de ocară şi curse dinspre toate părţile îi întinzi ca să vatămi pe fratele tău.

Sf. Ignatie Briancianinov - Crucea proprie si crucea lui Hristos

Crucea proprie si crucea lui Hristos( Sf. Ignatie Briancianinov - experiente ascetice, vol. 2)

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie (Mt. XVI, 24).

Ce înseamnă crucea proprie ? De ce această cruce proprie, adică crucea fiecărui om în parte, se numeşte totodată şi crucea lui Hristos?l

Crucea proprie sunt necazurile şi pătimirile vieţii pământeşti, care pentru fiecare om sunt proprii.

Crucea proprie sunt postul, privegherea şi celelalte cucernice nevoinţe prin care este smerit trupul şi supus duhului. Aceste nevoinţe trebuie să fie potrivite cu puterile fiecăruia, si la fiecare sunt proprii.

Crucea sa sunt bolile păcatului, sau patimile, care la fiecare om sunt proprii! Cu unele dintre ele ne naştem, cu altele ne molipsim pe calea vieţii pământeşti.

Crucea lui Hristos este învăţătura lui Hristos (Ps. CXVIII, 38,120).

Deşartă si neroditoare este crucea proprie, oricât ar fi de grea, dacă prin urmarea lui Hristos ea nu se preschimbă în crucea lui Hristos.

Crucea proprie se face pentru ucenicul lui Hristos crucea lui Hristos, fiindcă ucenicul lui Hristos are încredinţarea neclătinată că asupra lui priveghează neadormit Hristos, că Hristos îngăduie pătimirea de către el a necazurilor ca pe o condiţie neapărat trebuincioasă şi de neînlăturat a creştinismului, că niciun necaz nu s-ar fi apropiat de el dacă n-ar fi îngăduit Hristos, că prin necazuri creştinul devine al lui Hristos, se face părtaş al soartei Lui pe pământ, drept care şi în cer.

Related Posts with Thumbnails