2.6.13
Un voievod al Adevărului, răstignit pe crucea neamului şi strâns îmbrăţişat de Hristos cel Înviat (smerit polyhroniu)
Astăzi a fost Sfântul Justin. Iar
dimpreună cu martirul filosof al primelor veacuri, prăznuim şi pe
Sfântul Justin Popovici, cel mare al sârbilor, mutat la Domnul în 1979.
Şi… nu în ultimul rând, e ziua părintelui nostru stareţ.
Despre Părintele Justin nu prea se poate vorbi cu cuvinte.
Acum câteva zile când a plecat la
mănăstirea de călugări am putut să-l zăresc câteva clipe. Eram aproape
de tot. Mi-am strâns ochii, aşa de tare strălucea. Trupul său însuşi
parcă a devenit lumină compactă. M-am gîndit la Tabor. Mi s-a frânt
inima de regret că vreodată, cu ceva, l-am supărat. Totuşi, simţeam că
zbor…
Când l-am văzut prima dată am ştiut că
în acest om este sălăşluit Duhul lui Dumnezeu, într-o măsură mai mare
decât în orice alt român pe o rază de câteva secole. Fireşte, l-am
urmat. Lumea cu toate bogăţiile şi slava ei nu se compară cu bucuria
Evangheliei scrisă într-o inimă de om.
Săptămâna trecută, cele 30 de secunde,
cât am avut onoarea şi fericirea ce mi s-a îngăduit să-l văd pe patul
suferinţei, mi-au fost dovadă că veşnicia verticală este cu adevărat
APROAPE de inima omului. Am văzut un voievod al Adevărului, răstignit pe
crucea neamului şi strâns îmbrăţişat de Hristos cel Înviat. Dincolo de
uimire, în timp ce făceam cuvenita metanie, am trăit cu totală
intensitate că pentru acel moment anume s-a meritat să mă fi născut – să
văd unirea dintre Dumnezeu Însuşi şi un mare mucenic, să pricep cea
dincolo de fire plinătate a iubirii, să privesc măreţia de nedescris a
muceniciei este cu siguranţă cea mai mare cinste pe care am trăit-o
vreodată. Ce bine că sîntem veşnici, ca să avem timp să-I mulţumim lui
Dumnezeu!
Sărutând mâna părintelui ca şi când aş
fi ajuns la izvorul artei, la prototipul armoniei pentru care s-a creat
universul către OM, n-am putut decât să-i zic în gând: vă iubesc din
toată fiinţa, părinte…!
Între creştini nu există despărţire:
Duhul Sfânt şi Trupul şi Sângele lui Hristos ne unesc pe toţi întru
Tatăl, fără de spaţiu şi timp, în cea mai minunată fericire. Slavă Ţie,
Hristoase, Singurul Care faci minuni!
Să ne trăieşti şi pe noi, Cuvioase Părinte, aşa cum Dumnezeu trăieşte întru tine!
O fiică duhovnicească a Părintelui Justin Pârvu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
