Lideri UDMR, oficiali din Ungaria si extremisti din gruparea xenofoba Jobbik au participat la comemorarea celor 13 generali ai Revolutiei maghiare

"Intamplator", acestia se fac vinovati de uciderea a peste 40.000 de romani. In timpul luptelor purtate in perioada decembrie 1848 - iunie 1849, potrivit istoricilor, armata maghiara a trecut prin foc si sabie peste 300 de sate romanesti, actiune soldata cu un adevarat genocid: circa 40.000 de oameni au fost ucisi, printre acestia numarandu-se si aproximativ 100 de preoti.

Peste 1.500 de persoane din tara si Ungaria au participat, marti, la manifestarile organizate in Parcul Reconcilierii romano-maghiare din Arad cu ocazia comemorarii celor 13 generali ai Revolutiei maghiare care au fost ucisi la Arad, transmite NewsIn.
Printre participanti au fost si aproximativ 50 de membri ai miscarii extremiste "Jobbik", calificata ca miscare xenofoba si recunoscuta pentru actiunile violente provocate in Ungaria. La manifestarile de la Arad, membrii Jobbik au fluturat steaguri in culori alb si rosu (reprezentative pentru fascistii unguri in anii '40 - n.red) si au scandat lozinci nationaliste maghiare.
Printre cei care au participat la comemorarile de la Arad s-a aflat si presedintele UDMR, Marko Bela, precum si presedintele executiv, Kelemen Hunor, candidat la presedintia Romaniei. "Nu trebuie sa uitam ca lupta si sacrificiul eroilor trebuie sa ramana mereu in sufletele noastre si sa ne dea puterea de a schimba continuu in bine destinele poporului maghiar, de a merge pe calea democratiei si a intelegerii intre etnii. Mai avem multe de facut, dar important este sa actionam in spiritul celor 13 generali si sa razbatem prin faptele noastre", a spus Marko Bela in discursul sustinut, marti, in Parcul Reconcilierii.
La finalul manifestarilor au fost depuse coroane de flori din partea liderilor UDMR prezenti la eveniment, precum si din partea oficialitatilor locale, a unor institutii, dar si din partea unor partide politice.
La manifestarile de la Arad au participat sute de persoane din Ungaria, care au fost prezente atat in Parcul Reconcilierii romano-maghiare, cat si la Obeliscul ridicat in memoria celor 13 generali executati la Arad, in timpul Revolutiei din Ungaria din 1848-1849. "Intamplator", acestia se fac vinovati de uciderea a peste 40.000 de romani.
Intre participanti s-a aflat si un grup de biciclisti, elevi ai unor colegii si gimnazii din Budapesta, Hodmezovasarhely, Kecskemet si Battonya.
La comemorarile de la Arad au mai fost prezenti o serie de invitati din Ungaria, printre ei fiind ministrul Mediului, seful Statului Major al Armatei si un secretar de stat din Ministerul de Externe.

Genocidul impotriva romanilor condusi de Avram Iancu

Cei 13 (3 declarati unguri, 3 germani, 2 austrieci, 2 armeni, 1 sarb, 1 croat, 1 slovac) au ajuns generali in armata Ungariei, care isi declarase independenta fata de imperiul Austriac, aflata sub comanda generalului de origine poloneza, Iosif Bem. Acestia sunt fostii ofiteri in armata imperiala: Ladislau Aulich (locotenet-colonel ), Ivan Damianic (de origine sarb, locotenent-colonel ), Aristide Desewffy (maghiar nascut in actuala Čakanovce din Slovacia, capitan), Ernő Kiss (armean nascut la Timişoara comandant al regimentului de cavalerie II Hanovra ), Carol Knezic (de origine croat, a fost numit general dupa ranirea lui Ivan Damianic, in locul acestuia), Georg Lachner (nascut in satul Necpaly din Slovacia), Vilmos Lazar (maghiar nascut in Zrenjanin, un sat din Serbia), Karl von Leiningen-Westernburg (conte, nascut in Hessa), József Nagysándor (maghiar nascut la Oradea), Ernst Pöltenberg (nascut la Viena, locotenent), Josef Schweidel (nascut in Zombor sau Sombor, in Serbia, maior), Ignác Török (maghiar nascut in Gödöllő, judeţul Pest) si Carol Vécsey (maghiar nascut in Pesta conte, locotenent colonel).
Toti au fost ridicati la gradul de general de catre Lajos Kossuth, fost conducator al Ungariei in timpul Revolutiei din anii 1848 - 1849 si considerat unul dintre cei mai mari patrioti maghiari. Armata condusa de generalul Bem a patruns in Transilvania in toamna anului 1848 si s-a luptat atat cu austriecii cat si cu revolutionarii romani, condusi de Avram Iancu, care cereau drepturi egale cu ceilalti locuitori ai provinciei. In timpul luptelor purtate in perioada decembrie 1848 - iunie 1849, potrivit istoricilor, armata maghiara a trecut prin foc si sabie peste 300 de sate romanesti soldate cu un adevarat genocid: circa 40.000 de oameni au fost ucisi, printre acestia numarandu-se si aproximativ 100 de preoti. Dupa interventia armatei ruse, venita in sprijinul austriecilor, maghiarii au fost invinsi. Prizonierii au fost predati armatei imperiale care a i-a executat pe cei 13 generali pentru tradare.
Cei 13 generali au la Arad un monument care ii comemoreaza, "Obeliscul". Pana in anul 1925 a existat in acest oras monumentul "Hungaria", sau "Ungaria Milenara", construit ca semn al reconcilierii austro-ungare in anul 1890, in memoria celor 13 generali. Totodata, monumentul simboliza cele 13 provincii ale "Ungariei Milenare" : Ungaria, Oldenburg, Burgenland, Slovacia, Ruthenia, Transilvania, Banat, Partium, Sirmium, Croatia, Slovenia, Backa, Voivodina. Fostul monument a fost demontat la initiativa guvernului Bratianu din cauza numeroaselor manifestari ale ungurilor care cereau alipirea Transilvaniei la Ungaria. Atat dupa Al doilea Razboi Mondial cat si dupa Revolutia din decembrie 1989, liderii maghiari au incercat, fara succes, sa refaca vechiul monument.

Ziua Online

Sfintii inchisorilor: Elisabeta Rizea. La 6 ani de la invesnicirea eroinei, ne intrebam: unde sunt banii stransi de Catavencu pt monumentul acesteia?

"Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot: parul din cap, pamantul, caruta. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul."


Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.

Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale" din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani.

A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.

In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. "Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic".

In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati "dusmani ai poporului".

35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.

La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid". In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare", dar a reusit sa fuga.

Primul interviu a aparut in serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost facut in 1992, cand o mare parte din sat era impotriva ridicarii unei troite in memoria fratilor ei din munti. Dupa difuzarea interviului, au inceput sa vina oamenii la Elisabeta Rizea. Au inceput sa i se ia interviuri.

Imaginea si discursul ei au fost folosite la maximum de Conventia Democrata, de staff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu - credibilitatea CDR se datoreaza in mare parte Elisabetei Rizea. Din pacate promisiunile facute de CDR-isti in campanie au fost uitate dupa castigarea alegerilor...

Mama Rizea a fost folosita ca o simpla imagine politica, o carte buna de jucat in fata alegatorilor.

In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari", povesteste Rizea. "Pina oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara".

Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.

O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu...
Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” - spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze.

Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

Elisabeta Rizea:
De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.

Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi.

Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.

Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.
Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos.

M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’. Alalalt mi-a tras si masa.

Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut...”

Ionut BAIAS
Hotnews.ro

Dumitru MOLDOVAN, luptătorul din Munţii Făgăraşului: Comunismul a vrut să schimonosească sufletul omului.

Am aflat despre dânsul din cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, scrisă de legendarul conducător al luptătorilor cu arma în mână din Munţii Făgăraşului, Ion Gavrilă Ogoranu.

Este un român prea puţin cunoscut faţă de înălţimea luptei şi a trăirii sale. L-am aflat în casa părintească din Lisa, de lângă Făgăraş, tot acolo de unde a plecat în munţi pentru a lupta împotriva bolşevicilor străini de neam şi ţară.

L-am găsit preocupat cu gravitate de soarta neamului nostru. Din păcate, nu prea are motive de entuziasm. Ca şi alţi mari trăitori ai acestui pământ, constată o stare de slăbiciune a poporului român. Şi este îngrijorat, cum a mai fost şi altădată, de străinii de neam care ne conduc într-o direcţie greşită. Nutreşte totuşi o speranţă, gândindu-se la întoarcerea copiilor plecaţi pe alte meleaguri, care să poată trăi aşa cum se cuvine aici, la ei acasă, şi să aibă parte de o pace dreaptă, aşa cum şi-au dorit toţi cei din neamul lui.

Ne-a impresionat puternic acest om prin pacea lăuntrică pe care o are şi prin dragostea sa de tot ceea ce e românesc. Am gustat din mierea cuvintelor sale şi nu ne mai săturăm.

În puşcărie, la Gherla, a găsit o carte despre creşterea albinelor. Şi a prins dragoste de ele. Iar la ieşirea din temniţă Dumnezeu i-a răsplătit dragostea, îndreptându-l spre apicultură. A fost salvarea sa. Fostul condamnat politic la 20 de ani de închisoare a ajuns să dea statului român zeci de tone de miere, îmbogăţită de frumuseţea unui suflet înnobilat de miile de versuri învăţate în detenţie. Ne-a recitat şi nouă din poeziile celor dragi sufletului său: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Simion Lefter şi Părintele Codilă. Erau versuri pe care, în majoritatea lor, le ştiam, dar trăirea cu care le-a spus ne-a cutremurat.

N-a pregetat niciodată în dragostea pentru ţara sa. A demonstrat-o cu prisosinţă. Într-o mărturie de credinţă făcută fratelui său de luptă, Ion Gavrilă Ogoranu, Mitru a Bambului (aşa cum îl cunosc făgărăşenii pe Dumitru Moldovan) spune: „Ţară scumpă, te iubesc şi acum ca şi atunci, şi cu oase frânte, şi cu amintiri împovărate de grozăvii făcute de semeni de-ai noştri, sub presiunea şi influenţa celor mai crânceni duşmani ai tăi şi ai firii omeneşti!”. (Florin PALAS)

Comunismul a vrut să schimonosească sufletul

- Domnule Moldovan, ce a însemnat comunismul pentru români?

- O calamitate. Nu numai din punct de vedere material, dar şi sufletul omului au căutat să-l schimonosească, să-l destrame, să-l distrugă. De aceea, pentru viitor, să căutăm să ne depărtăm de extreme. Extremele nu sunt bune. Aţi văzut ce a făcut extrema dreaptă în Germania, iar extrema stângă aţi văzut unde a dus. În Rusia au fost oameni care şi-au mâncat copiii.

- Putem vorbi în România de extrema dreaptă?

- Acum nu. Legionarii au fost consideraţi de extremă dreaptă.

- Cum îi priviţi pe legionari?

- Cred că adversarii lor şi urmaşii adversarilor lor spicuie din diferite cărţi numai lucruri rele. Sau poate o extremitate exernă de ţara noastră caută să blameze şi să întunece acele evenimente. În orice caz, prin puşcării, legionarii au fost un exemplu, prin comportament şi printr-o răbdare de fier. Prin ce au trecut la Piteşti e ceva îngrozitor.

O mână străină de neam şi de obiceiurile noastre dirijează treburile ţării

- Sunteţi optimist în ceea ce priveşte viitorul neamului românesc?

- Nu.

- De ce?

- Prea mulţi străini ne-au inundat. Poporul este slab, destrămat. Când vine un străin şi promite ceva, toţi sunt de acord. După care văd că au fost înşelaţi.

Îl admir pe Ion Gavrilă Ogoranu pentru că a avut puterea să rămână ceva după el. Toţi ar trebui să-l privim cu respect. Tinerii ar trebui să confrunte spusele lui cu realităţile pe care le vedem la fiecare pas, cu străinii ăştia care ne inundă. Trebuie să fim realişti şi să spunem că poporul e slăbit. A avut cineva interesul să stimuleze această slăbiciune. Se vede de la o poştă că o mână străină de neam şi de obiceiurile noastre dirijează treburile. Văd numai cum se petrec lucrurile în satul meu. E ceva cutremurător dacă cunoşti realitatea.

A consemnat Florin PALAS

Balada lui Ciprian Porumbescu, interpretata de Gheorghe Zamfir & Phoenix