3.3.11

PORNOGRAFIA – maladia secolului XXI. De Virgiliu Gheorghe, un aparator smerit al familiei si copiiilor. O Prefata de Dr. Restian Adrian



Prefaţă
 
Cunoscut pentru lucrările sale privind efectele televiziunii asupra minţii şi vieţii omului contemporan, Virgiliu Gheorghe se ocupă în acest volum de pornografia care inundă societatea contemporană. Cele două fenomene ale lumii postmoderne în care trăim sunt legate între ele, nu numai pentru că televiziunea promovează multă pornografie, ci şi pentru că atât televiziunea, cât şi pornografia apelează la imagine.
Imaginea joacă un rol extrem de important în viaţa omului. Peste 90% din informaţiile pe care le primeşte creierul sosesc prin intermediul vederii şi mai mult de jumătate din activitatea creierului este consacrată prelucrării semnalelor vizuale. Imaginea face cât o mie de cuvinte. De aceea cei care vor să influenţeze masele apelează tot mai des la imagine.
Majoritatea instituţiilor şi majoritatea oamenilor caută astăzi să-şi promoveze o imagine cît mai bună, chiar dacă ea nu corespunde realităţii. Imaginea reprezintă cel mai simplu mijloc de manipulare, iar pornografia, după cum se dovedeşte, face şi ea parte dintre aceste mijloace de manipulare, susţinută fiind de sumele fabuloase pe care le vechiculează.
Faptul că revistele pornografice se vând, faptul că sit-urile pornografice de pe internet sunt accesate de foarte mulţi vizitatori, faptul că filmele pornografice sunt vizionate de foarte mulţi oameni, faptul că televiziunile care emit programe pornografice au un rating foarte mare, ne-ar putea face să credem că nu numai în mediul extern, ci şi în capul oamenilor există un mic demon care de abia aşteaptă să fie ispitit de demonul cel mare.
Dar faptul că accesarea produselor pornografice nu ţine seama de gradul de educaţie, căci chiar şi oamenii foarte educaţi acordând un anumit interes pornografiei şi perversiunilor sexuale, demonstrează că problemele cu care suntem confruntaţi sunt mult mai complicate decât s-ar părea la prima vedere. Autorul acestei cărţi tratează problemele în toată complexitatea lor, atît din puncte de vedere biologic, cât şi din punct de vedere psihologic, social şi spiritual.
După cum arată Paul McLean, noi avem un creier triunic, adică un creier format din suprapunerea a trei creiere. La baza creierului nostru se află un creier care se aseamnă ca structură cu cel al reptilelor, care contribuie la reglarea funcţiei organelor interne şi la asigurarea nevoilor primare. Peste el se află un creier afectiv sau emoţional. Iar deasupra celor acestora se află neocortexul, specific omului, care trebuie să controleze comportamentul într-un mediu foarte variabil şi de multe ori chiar foarte ostil.
Deci, există mai multe nivele după care omul interacţionează cu realitatea, după care vede şi judecă lumea. La nivelele inferioare am putea să căutăm slăbiciunile fiinţei umane, iar în formaţiunile superioare ar trebui să căutăm performanţele morale şi spirituale ale fiinţei umane. Dar pentru a putea trăi într-o societate civilizată, comportamentul omului ar trebui să fie rezultatul intersecţiei dintre tendinţele instinctive şi tendinţele raţionale, intersecţie care nu este întotdeauna dintre cele mai fericite.

Soarta neamului nostru – Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 București – 28 octombrie 1952 Aiud)


Nu suntem un neam bogat. Neam de păstori şi de plugari, toată bogăţia ne-a fost rodul pământului acestuia şi al dobitoacelor de pe el. Grâul l-am semănat primăvara, în tot anul, bun sau rău, ca pe o leturghie. Şi oile le-am muls ca pe sfinte. Şi vacile le-am privegheat ca pe o arcă a legământului nostru cu glia. Scrisoarea noastră a fost ,,brazdă trasă cu fierul plugului’’ şi graiul nostru a fost îndemnul pentru boi ori cântecul – pentru oi – din fluier. Copacii din pădure i-am doborât ca la joc, când i-am putut doborî de alţii! Sarea am scos-o din pământ cu trudă. Şi tot cu trudă ne-au scos alţii aurul şi păcura dintr-însul.


Gândul că suntem un neam bogat e bine să ni-l îndepărtăm din minte, dacă vrem să rămânem într-adevăr. Neam sărac în ţară bogată am fost totdeauna şi nicicând la bunul altuia n-am râvnit; iar când a fost să ne apărăm, nu ne-am apărat, cu pământul, decât nevoile şi sărăcia.

Dar se vede că ,,sărăcia’’ asta tot era şi ea un fel de bogăţie, de vreme ce veacuri întregi ea a fost necontenit prilej de ispită altora.

Nu suntem, într-adevăr, nici un neam fericit aşezat, la adăpostul oricăror năzuinţe cutezătoare. Trăind la răspântia a două lumi, în calea firească a năvălirilor din răsărit înspre apus, cât ne uităm la povestea neamului nostru, tot de trei, patru ori călcat, îi vedem pământul la tot veacul. Măr de ceartă între patru împărăţii, pământul acesta a suferit, rând pe rând, revărsarea şi apoi retragerea puhoaielor omeneşti din răsărit şi din apus, din miazăzi şi din miazănoapte. Aşa a fost scrisul lui. Fiecare a venit, a jefuit rodul muncii noastre, a pârjolit şi s-a dus. Şi-n urma lor a trebuit să refacem iarăşi de la capăt, necontenit de la capăt, cam de trei, patru ori pe veac sau o dată de fiece viaţă de om, iarăşi necontenit de la capăt, aşezămintele şi rostul nostru.
Şi făceau domnitorii noştri, între aceste împărăţii, risipă de duh, de cutezări, de vitejii şi de umilinţe, doar de-or feri pământul ţării lor de năvăliri. Şi ori că aveau noroc şi se îndura Dumnezeu de noi – dacă e să credem bisericile clădite de ei, la tot pasul – fapt este că toate puhoaiele se-ntorceau care dincotro veniseră. Şi viaţa se putea relua de la început.

Astfel se desfăşoară, în chip îndeobşte cunoscut, prea cunoscut, soarta nedezminţită a neamului nostru, de când este.

(Fragment din Opere, Dimensiunea românească a existenţei)
Preluat de la Foaie Nationala

Poeti dupa gratii. Andrei Ciurunga: Canalul


CANALUL


Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână
şi-aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am purtat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi, pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va ţine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o nouă Tristie la Pontul Euxin.

Radu Gyr: Calfa la diavol


Calfă la diavol, ucenic la tâlhari
De-aş fi fost, în zănoagele crunte,
Încă n-aş trece cu răni aşa mari,
Cu semne de osândă pe frunte.

Gloata cu ură în juru-mi se strânge,
Mă biciuie şuierături:
- De unde vii, spune, mânjit de sânge,
din ce turbate păduri?

Hei ticălosule, spune, poate
argat ai fost la strigoi?
Poate ai ucis la răspântii spurcate?
Eşti plin de sânge şi de noroi...

Alţii-mi văd rana care zvâcneşte,
pipăie pieptul meu ars de fier,
- De unde vii? Cine ţi-a rupt carnea-n cleşte?
- În ce drăcesc atelier?

Trec printre ei, înalt şi străin,
îmi curg boabe roşii pe faţă,
- De nicăieri eu nu vin,
- Vin numai din Viaţă.

Poeti dupa gratii: Petru Baciu


VOI AŢI CĂZUT

Port cenuşa morţilor ca
un memento, pentru fapte­le
mele de fiecare zi.

Am fost împreună cu voi şi cu voi,
Şi nu m-am întors înapoi.
Am vrut să clădim neamului nostru
Suflete noi.
Să-i cinstim altarele,
Să-i apărăm ogoarele,
Dumicatul de pâine
Şi tihna la rugăciune.
În luptă cu întunericul lui Belzebut
Voi aţi căzut
Răstigniţi,
În mine de plumb, în temniţi sau munţi.
Arşi de vii,
Înmormântaţi de vii,
Fără preot, fără cruce la căpătâi.
Moartea voastră înseamnă cel mai înalt discurs
Adresat Patriei.
Voi aţi căzut apărând pe Iisus.
Voi aţi biruit!

CINE?


Cine m-a aruncat în vâltoare?
Cine mi-a sortit pasul care doare?
Pe drum de Golgotă suiş
Să mă poticnesc pe povârniş!

Cine m-a aruncat în vâltoare,
În pădurea cu sălbatice fiare?
Să mă devoreze în ascuns,
Să nu pot să dau răspuns.

Cine m-a aruncat în vâltoare,
În mlaştina deznădejdii cea mare...?
Să mă uit la fratele meu pieziş,
Să mă rog pentru el pe furiş.

Din nepătruns
Coboară în şoaptă răspuns:
„În faţa icoanei voi aţi jurat
Să ispăşiţi al neamului vostru păcat”.

- din volumul "Poeţi după gratii", editat de Mânăstirea Petru Vodă

Medicii amână externarea părintelui Arsenie Papacioc

Basilica.ro/ 2 martie 2011

Medicii Spitalului Judeţean Constanţa amână externarea părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” Techirghiol, întrucât starea acestuia de sănătate este în continuare delicată, după cum informează Radio TRINITAS.

Potrivit specialiştilor, părintele are dificultăţi în înghiţirea alimentelor, motiv pentru care s-a hotărât să mai fie ţinut sub observaţie.

Ne este teamă că, dacă va fi externat, se va întoarce în câteva zile înapoi, întrucât nu poate să înghită nimic”, au declarat surse medicale pentru Ziarul „Cuget Liber” din Constanţa.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a fost internat iniţial pe Secţia de Urologie pentru o hematurie, însă afecţiunile cardiace de care suferă i-au făcut pe reprezentanţii spitalului să-l supravegheze, în continuare, îndeaproape.

Sursa:
Sursa: 
Related Posts with Thumbnails