Calfă la diavol, ucenic la tâlhari
De-aş fi fost, în zănoagele crunte,
Încă n-aş trece cu răni aşa mari,
Cu semne de osândă pe frunte.
Gloata cu ură în juru-mi se strânge,
Mă biciuie şuierături:
- De unde vii, spune, mânjit de sânge,
din ce turbate păduri?
Hei ticălosule, spune, poate
argat ai fost la strigoi?
Poate ai ucis la răspântii spurcate?
Eşti plin de sânge şi de noroi...
Alţii-mi văd rana care zvâcneşte,
pipăie pieptul meu ars de fier,
- De unde vii? Cine ţi-a rupt carnea-n cleşte?
- În ce drăcesc atelier?
Trec printre ei, înalt şi străin,
îmi curg boabe roşii pe faţă,
- De nicăieri eu nu vin,
- Vin numai din Viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu