Ca editor si misionar, Eugene simtea ca e de datoria lui sa se ocupe de un nou tip de tradare a intai-statatorilor ortodocsi: capitularea fata de regimurile comuniste atee. Aceasta a inceput in 1927, cand Mitropolitul Serghie Stragorodski al Nijni-Novgorodului, loctiitorul de atunci al Scaunului Patriar-hal al Moscovei, a fost eliberat dupa cateva luni de detentie intr-o inchisoare sovietica. La 29 iulie, cedand presiunilor autoritatilor comuniste, el a dat o declaratie de loialitate a Bisericii Ortodoxe Ruse fata de guvernul sovietic. Declaratia s-a publicat in Izvestia, ziarul sovietic oficial, impreuna cu un interviu cu Mitropolitul Serghie in care afirma ca el si Sinodul „se vor supune tuturor legilor puterii sovietice cu toata sinceritatea” . In acelasi timp, conform promisiunii facute autoritatilor, Mitropolitul Serghie a cerut clerului rus din afara granitelor sa isi dea semnatura de loialitate fata de regimul sovietic.
Mitropolitul Serghie a instituit aceasta politica de capitulare totala intr-o vreme cand comunistii - urmand cuvintelor lui Vladimir Ilici Lenin: „Marxismul este dusmanul neimpacat al tuturor religiilor" - incepusera o prigoana asupra Bisericii fara precedent chiar si in vremea paganismului roman. In 1927, chiar in anul publicarii Declaratiei de loialitate a Mitropolitului Serghie, liderul sovietic Iosif Stalin declara unui grup de vizitatori americani: „Noi ducem o propaganda antireligioasa si vom duce o propaganda impotriva prejudecatilor religioase... Partidul nu poate ramane neutru fata de religie... Am facut presiuni asupra clerului reactionar? Da, am facut. Singurul necaz este acela ca inca n-au fost eliminati complet".
Cand multi dintre ierarhii Mitropolitului Serghie au refuzat sa-i urmeze pe politica, ei au fost etichetati drept „criminali politici" si au fost trimisi in lagare de exterminare sovietice. Aparatorii Mitropolitului Serghie pretindeau ca prin capitularea in fata regimului el „salvase" Biserica de la lichidarea totala dar ,asa cum scria candva Arhiepiscopul loan Maximovici intr-un articol, „Declaratia Mitropolitului Serghie nu a adus vreun folos Bisericii. Prigoanele nu numai ca nu au incetat, ci chiar au sporit. La celelalte acuzatii facute de regimul sovietic impotriva clerului si mirenilor s-a adaugat inca una - nerecunoasterea Declaratiei. In acelasi timp, s-au inchis nenumarate biserici in intreaga Rusie. In cativa ani, aproape toate bisericile au fost distruse sau li s-a dat o alta destinatie. Regiuni intregi au ramas fara nici o singura biserica. Lagarele de concentrare si taberele de munca silnica detineau mii de clerici, dintre care o mare parte nu si-au mai redobandit niciodata libertatea, fiind executati acolo sau murind din pricina muncii excesive si a lipsurilor. Pana si copii preotilor si mirenii credinciosi au fost prigoniti".
In anii de dupa Declaratia sa, Mitropolitul Serghie s-a dovedit a fi un supus purtator de cuvant al statului sovietic. In 1930, cand in Occident s-au auzit unele proteste impotriva prigonirii crestinilor in URSS, Mitropolitul a facut declaratii publice ca nu era nici un fel de prigoana asupra credinciosilor; ca informatiile din presa occidentala despre asemenea prigoane erau o nascocire rauvoitoare a dusmanilor regimului sovietic; ca clericii si credinciosii erau judecati si pedepsiti nu pentru credinta lor, ci exclusiv pentru activitati contra-revolutionare; si ca daca uneori se inchideau biserici, aceasta se facea la cerinta populatiei. In 1942, dupa ce majoritatea preotilor si aproape toti episcopii (cu exceptia catorva ce colaborau cu autoritatile) fusesera dusi la mucenicie lagare, Mitropolitul Serghie declara din nou ca persecutiile din URSS erau doar o „amagire".
Mitropolitul Serghie a fost ales Patriarh al Moscovei in 1943 si a raposat in :44. Intrucat orice opozitie la politica sa de capitulare fusese sistematic eliminata de regimul sovietic, aceasta a ramas linia oficiala a administratiei bisericesti din Rusia in urmatoarele decenii. Multi credinciosi, atat din Rusia cat si din afara, o priveau ca pe un fel de tradare, incepand s-o numeasca „serghianism”, termen ce denota vanzarea credinciosiei fata de Hristos pentru a pastra organizarea bisericeasca exterioara sau, in general, pentru orice alt folos pamantesc.
Administratia bisericeasca din Rusia a urmat linia Mitropolitului Serghie numai prin constrangere; si, asa cum scria Arhiepiscopul loan, „pentru cei din Rusia, care au fost supusi unor groaznice suferinte, ar putea exista circumstante atenuante pentru capitularea lor morala in fata crudului regim, la fel cum canoanele bisericesti din vremea prigoanelor erau mai putin aspre cu cei ce se lepadau de Hristos in urma unor suferinte cumplite". Insa ceea ce-1 preocupa pe Eugene era faptul ca in anii 1969-1970 se putea vedea o capitulare morala similara si in Occidentul liber, unde nu erau circumstante atenuante ca in patimitoarea Rusie. Acest nou si, dupa parerea lui Eugene, cu totul nejustificat compromis, a aparut in urma negocierilor dintre una din Bisericile Ruse din America, Mitropolia, si Patriarhia Moscovei dominata de sovietici. In urma unei actiuni pe care Eugene si ceilalti membrii ai Bisericii Ruse din Afara Granitelor au numit-o „puci”, Mitropolia a aranjat sa devina „autocefala”, adica Biserica independenta, cu sprijinul Moscovei. Acest fapt era contemporan, iarasi, cu o noua prigoana a Bisericii din Rusia. Ierarhul care a ajutat la aranjarea autocefaliei a fost Mitropolitul Nicodim al Leningradului, un om vestit in Occident pentru negarea publica a persecutiei din URSS.
