Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXIV-a după Rusalii (Despre cei adormiţi în Hristos)

Iar El a zis: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52)

Iubiţi credincioşi,

În Sfînta Evanghelie de astăzi aţi auzit despre două minuni mari şi preaslăvite, pe care le-a făcut Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Una cu vindecarea femeii care era în curgerea sîngelui de doisprezece ani; iar alta cu învierea fiicei lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum. În predica de azi vom vorbi despre cei adormiţi în Domnul.

Dar mai întîi să ne punem o întrebare. Pentru care pricină a zis Mîntuitorul către cei ce erau de faţă şi plîngeau după fiica lui Iair, care murise: Nu plîngeţi; nu a murit, ci doarme (Luca 8, 52).

Iată răspunsul: Acest cuvînt l-a zis Mîntuitorul, ca să ne arate că, după venirea Sa cu trupul în lume, toţi cei ce vor crede în El şi vor face poruncile Lui, nu vor mai muri cu sufletul. Chiar de mor cu trupul, ei sînt vii înaintea Lui, după cum şi în alt loc al Sfintei Evanghelii ne-a spus Hristos: Cel ce va crede întru Mine, chiar de ar muri, viu va fi (Ioan 11, 25). Adică, unii ca aceştia numai cu trupul sînt adormiţi, iar nu şi cu sufletul.
Acest adevăr ni-l arată pe larg şi marele Apostol Pavel care zice: Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voiesc să fiţi în neştiinţă ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care nu au nădejde (I Tesaloniceni 4, 13). Care sînt cei ce nu au nădejde? Sînt cei care cred că odată cu moartea trupului, moare şi sufletul şi că niciodată nu vor mai învia cei morţi ai lor, precum au fost şi sînt păgînii închinătorii de idoli şi toate popoarele care nu cred în Hristos şi în învierea Lui din morţi.

Noi însă, credem că Iisus a murit şi a înviat. Şi, la fel credem că Dumnezeu pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce la învierea, cea de apoi, împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 14). Căci dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom vieţui împreună cu El (Romani 6, 8; I Corinteni 15, 49). Cît despre cei morţi în credinţa în Iisus Hristos, ei nu sînt morţi ci adormiţi, aşa cum adevereşte Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură, care zice: Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi (I Corinteni 15, 20). Vedeţi că nu zice: începătura învierii celor morţi, ci a acelor adormiţi?

Aşadar, prealuminat ne arată aceste mărturii ale Sfintei Scripturi că cei ce mor cu credinţa în Iisus Hristos, nu sînt "morţi", căci după cum nu putem zice unui om ce doarme că este mort, tot aşa şi celor ce au adormit în Hristos nu le putem spune că sînt morţi, ci adormiţi. Aceştia, la judecata de apoi, se vor scula şi vor avea mărturie de la Hristos înaintea Tatălui, despre credinţa lor cea dreaptă şi despre faptele lor cele bune (Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5). Aşa a adormit în Hristos, Sfîntul întîiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, fiind ucis cu pietre de către iudei pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, care se ruga şi zicea: "Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!" Şi îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicînd acestea a adormit (Fapte 7, 59-60).

Aşa au adormit milioane de sfinţi şi martiri care au crezut şi au mărturisit pe Hristos şi care nu sînt morţi, ci adormiţi în Hristos pînă la obşteasca înviere.

Rastignirile lui Grid Modorcea: Tănacagiu Cristian Mungiu, necuratu’ la mănăstire şi măicuţele “satanice” de dupa dealuri

Tănacagiu, necuratu’ la mănăstire şi măicuţele satanice
de Grid Modorcea

(...) francezii n-au făcut un film cu măicuţe lesbiene şi preoţi satanici, am făcut noi, fiindcă i s-a comandat lui Cristian Mungiu să facă aşa ceva. El e abonat la Cannes, filmul După dealuri a fost cel mai prost din festival, cum au declarat criticii prezenţi acolo, dar i s-a dat premiul pentru scenariu, deşi copiat, acuzat de plagiat, întrucât e un nou film care arată cu degetul spre România, o nouă pată pe demnitatea şi morala ei!
Andrei Şerban a făcut un spectacol după cazul Tănacu, dar cu un suflu complex, a problematizat exorcismul şi temele creştine, nici un preot nu s-a supărat. Nici pe cărţile autoarei nu cred că s-a supărat cineva. Dar acest film, aflat acum şi pe piaţa românească, e făcut de un individ bolnav, care o imită pe sora lui, d-na Pippidi, care a scris o piesă de teatru (Evangheliştii), în care prezintă un act de felaţie între Maria Magdalena şi Iisus Christos. Pe cine era să urmeze un păcătos dacă nu o păcătoasă!? Fratele Cristian şi-a plimbat păcatul pe la toate festivalurile lumii, dar când i-a făcut premiera în ţară, la Vaslui, zeci de spectatori l-au hulit, în frunte cu preotul Vasile Pârcălabu, protopopul de Vaslui, care a spus: „Cred că acest film va aduce o imagine proastă asupra poporului român şi asupra bisericii noastre, mai ales în comunităţile şi popoarele care nu cunosc realităţile noastre. Noi nu avem aşa ceva. Cazul de la Tănacu a fost un caz nefericit, iar filmul este o ruşine. Asta e concluzia mea, iar eu ca român vreau să îmi apăr tradiţia şi valorile. Să nu credeţi că la Tănacu a fost chiar aşa”.

Părintele protopop s-a exprimat cu „va aduce”, dar deja a adus! Desigur, Tănacu a fost „un caz nefericit”, dar să generalizezi un asemenea caz şi să-l pui pe seama unui popor, a unei credinţe, e o crimă! Părintele a zis „o ruşine”! Shame! O, să te prindă ruşinea în America, la Hollywood, eşti terminat!
Să facă milioane de astfel de experimente aceste lighioane, să ia 77 premii Oscar, o sută Palme de Aur, 17 Urşi de Argint şi cincizeci Lei de Tinichea, treaba lor, dar să nu le pună în cârca românilor şi să nu scrie că reprezintă România! Tănacagiu, dacă avea un grăunte de inteligenţă bib(i)lică, trebuia să scrie aşa pe generic: „Acest film nu reprezintă România şi Biserica Ortodoxă Română, mă reprezintă pe mine!”
Atunci ne ocupam numai de film, de realizarea lui. Să presupunem că există acest text pe generic, ce vedem mai departe?

O poveste despre două prietene, Alina şi Voichiţa, lesbiene de la orfelinat, care au luat-o hăisa, una la lucru în Germania, cealaltă la mănăstire. Alina vine din Germania, să-şi convingă iubita s-o urmeze. Dar Voichiţa e mai tare, o convinge pe ea, pe Alina, să rămână. Însă Alina nu are nici o vocaţie pentru biserică. Ea e o păcătoasă. Şi începe să spurce tot ce e sfânt. Îl bate pe preot (de, dacă a făcut karate la orfelinat!), sparge o icoană sfântă, intră în altar, unde nu are voie, e împotriva Voichiţei care pierde nopţile în rugăciuni, ironizează textele sfinte, are tot felul de reacţii nepotrivite cu viaţa monahală. Şi pe deasupra e şi epileptică. E dusă la spital, de unde revine, la cererea Voichiţei, care are trecere la popă. Popa e total schizoid, e numai cu anatema în gură. El nu-i explică Alinei nimic din cele ce ar trebui să ştie, se comportă total satanic.
Da, dar el le face pe măicuţe să vadă cu totul altceva, cum Necuratu’ şi-a făcut cuib în Alina. Ele intră în panică, nu mai au pace, văd Necuratu’ şi într-un ciot pe care îl despică! E jale! Nu există decât o cale, să-l elimine pe Necuratu’, adică pe Alina. Şi deodată devin drăcoaice. O prind pe Alina, o bat, o măcelăresc bine, o leagă cu lanţuri, o priponesc pe o scândură şi o lasă să moară.

Şi Alina chiar moare, aşa cum constată doctoriţa de la spitalul unde este dus cadavrul. Doctoriţa le acuză pe măicuţe că au făcut o crimă şi anunţă poliţia, care vine şi îl ridică pe preot şi pe câteva măicuţe, să facă o anchetă. Dar procurorul e ocupat cu alt caz grav si duba aşteaptă, în timp ce pe parbriz regizorul aruncă o găleată de zoaie de la zăpada topită şi amestecată cu noroi. Ştergătoarele lasă o urmă neclară pe parbriz, aşa cum este tot acest film, neclar, confuz, într-o limbă ininteligibilă, cu burţi, extrem de lung, condamnând nedrept practicile mănăstireşti, fiindcă nu poţi să reduci o viaţă monahală complexă şi milenară la o comunitate de zece vieţuitoare, uitată de lume şi de Dumnezeu. Da, dar era nevoie ca să acuze biserica ortodoxă în general. Acesta era sarcina celor de la Cannes şi regizorul român a executat, făcând un film în cheia realismului socialist, dar mai prost decât un film ca Golgota lui Mircea Drăgan, de pildă.
E grea pedeapsă pe acest popor cineaşti ca Mungiu, un amartoloi ca şi Patapievici, blesteme pe istoria românilor, spurcăciuni care nu urmăresc decât reclamă ieftină, să câştige de pe urma unor nenorociri. Dacă ar fi prelat, Mungiu ar fi excomunicat de biserică (dar ar putea fi afurisit - nn). Dar nu e, de aceea Satana se bucură.

Adevarul despre Cazul Tanacu la Tanacu.Ro

Sursa: Ziaristi Online

Dosar: Obama – susținător necondiționat al avortului

Actualul președinte Obama este cel mai pro-avort șef de stat american din istorie. El are, conform dosarului alcătuit de organizațiile civice conservatoare din SUA care monitorizează activitatea politică, 0% voturi prolife în cariera sa. Iată mai jos, rezumate, câteva date. Pentru alte detalii, clic pe imaginea de mai jos, care compară din acest punct de vedere candidații ce se vor înfrunta la 6 noiembrie, sau aici.

Așadar, Barack Obama:

Între 2001 și 2007, în calitate de congressman:

• a votat de 4 ori contra Born Alive Protection Act – o lege care obligă medicii să acorde îngrijiri copiilor avortați târziu, care prezintă semne vitale;
• a votat contra interzicerii avortului cu naștere parțială – procedură de avort în ultimul trimestru de sarcină, deosebit de barbară (legea de interzicere a fost promulgată în 2003 de președintele G.W. Bush);

Ca președinte și șef al guvernului american:

• în a treia zi de mandat a abrogat Mexico City Policy, decret al fostei administrații republicane, care interzicea finanțarea de la buget a organizațiilor care promovează avortul în afara SUA. Printre principalii beneficiari – Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Planned Parenthood, ambele implicate în politica de avorturi forțate din China;
• s-a opus interzicerii avortului selectiv motivat de sexul nedorit al copilului;
• a acordat anual, în medie, 480 milioane USD pentru Planned Parenthood, cea mai mare organizație de avort din lume (circa 50% din bugetul acestui adevărat business al morții) a cărei ramură românească este Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS);
• în timpul „crizei bugetului” din 2011, când guvernul a fost la un pas de a nu mai putea funcționa, a refuzat orice compromis, riscând colapsul instituțiilor centrale, până ce nu a obținut continuarea la același nivel a finanțării Planned Parenthood;
• a numit în Curtea Supremă doar judecători pro-avort – element-cheie în condițiile în care tabăra pro-life caută rejudecarea deciziei Curții prin care, în ianuarie 1973, s-a instituit „dreptul la avort”, Roe vs. Wade;
• a ales sau numit în posturi executive cheie persoane cu viziuni pro-avort declarate, precum vicepreședintele Biden, secretarul de stat H. Clinton, șeful cancelariei Rahm Emanuel sau ministrul sănătății Tom Daschle;
• autor și principal susținător al „Obamacare”, lege de reformă a sistemului sanitar care face avortul și contracepția și mai accesibile financiar, din bani publici;
• a abrogat decretul lui G.W. Bush care proteja spitalele care refuză să faciliteze proceduri avortive;
• a emis un decret care obligă spitalele confesionale să asigure anumite proceduri care violează convingerile religioase ale cultelor respective;
• a emis un decret prin care permite finanțarea publică pentru cercetarea distructivă pe embrion;
• și-a exprimat sprijinul oficial pentru politica antinatalistă a guvernului chinez, „O familie – un copil”, în ciuda practicii avorturilor forțate.

(Va urma)   Sursa: Cultura vietii