CRIMINALII DIN UMBRA. Cine au fost sefii tortionarilor comunisti? Studiul fostului detinut politic Constantin Iulian demasca reteaua autorilor crimelor comuniste de la inchisoarea Pitesti, cei aflati in functiile de decizie.

Cu puţin timp înainte de a fi răpus de o necruţătoare boală galopantă, în mai 2012, de pe patul spitalului Fundeni, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici, dr. Constantin Iulian, mi-a cerut să fac public studiul referitor la coordonatorii din umbră ai experimentului reeducării prin tortură din închisoarea Piteşti, lucrare pe care mi-o încredinţase cu puţin timp înainte.

(…) Intelectual rasat, om de o vastă cultură şi cadru universitar, dl Constantin Iulian a fost preocupat întotdeauna de găsirea principalilor autori ai genocidului la care au fost supuse elitele poporului Român după instaurarea dictaturii comuniste. Adică şefii direcţiilor de Securitate, cei care ordonau subalternilor lor să comită torturile şi crimele respective, ei fiind şi principalii beneficiari ai atrocităţilor.

Dl Iulian era urmărit de faptul că, în efervescenţa de care opinia publică va fi cuprinsă când se vor descoperi crimele comunismului şi executanţii lor mărunţi (aşa cum se întâmplă acum cu Vişinescu şi Fecioru), se va trece cu vederea tocmai anchetarea principalilor vinovaţi, adică cei ce au dat ordinele criminale.

În cazul de faţă, dl Iulian avea nu doar calitatea de cercetător, dar şi aceea de fost deţinut politic, unul din numeroşii studenţi supuşi între 1949 şi 1951 celor mai abjecte metode de tortură fizică şi psihică în cadrul experimentului secret de la Piteşti, calificat de Alexandr Soljeniţîn drept „cea mai mare barbarie a lumii moderne”. El a investigat cine au fost conducătorii Direcţiei a V-a de Securitate, care în acei ani de groază era principala beneficiară şi coordonator al crimelor de la Piteşti. (Florin Dobrescu - Departamentul Cercetare-Documentare al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti)

Cercetând arhivele secrete ale Securităţii puse la dispoziţie de CNSAS, după Revoluţie, dar şi rezultatele unor cercetări orale efectuate în cadrul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici – Luptători Anticomunişti, am reuşit să identific parte din autorii din umbră ai crimelor de la Piteşti. Am mers pe drumul demascărilor, smulse prin tortură, care scrise au ajuns la cei din umbră.

Iată rezultatul acestor cercetări.

ŢURCANU EUGEN, deţinutul politic instruit de autorii din umbră, înmâna „demascările”, smulse prin tortură de la victime, direct ofiţerului politic al închisorii Piteşti şi care se numea MARINA ION, pe numele lui adevărat IŢICOVICI. Acesta, tot direct, le înmâna lui SEPEANU TUDOR (evreu comunist), care în 1948 era directorul Securităţii Bucureşti, iar în 1950 a fost numit şef Serviciu Inspecţii în Direcţia Generală a Penitenciarelor (D. G. P.), cu misiunea specială de a activa personal, pe teren, în obţinerea de informaţii utile Securităţii de la deţinuţii politici.

Sepeanu Tudor era ajutat în „munca” sa de CSELLER (ZELLER) LUDOVIC, aflat în funcţia de Director în DGP.

Din mâinile acestora, „demascările” scrise ajungeau la două persoane, pe numele lor SENATER MOISE şi SOLOMON AVRAM, ambii din Direcţia Securităţii Bucureşti, foşti subalterni a lui SEPEANU în perioada 1948-1950.

De la Direcţia Securităţii Bucureşti, documentele secrete ajungeau la Direcţia a V-a a Securităţii Poporului, a cărei şef era atunci DULBERGER MIŞA (DULGHERU MIHAI) ajutat de LEPĂDĂTESCU MIRCEA şi DIACĂ SIMION-TUDOR. De aici ele erau repartizate anchetatorilor din Direcţia V-a a Securităţii, care prelucrau aceste „demascări” şi le transmiteau Regionalelor de Securitate din ţară. Aceste Regionale, la rândul lor, operau arestări şi anchete, finalizând astfel rezultatele acţiunii Piteşti.

Persoanele care făceau aceste prelucrări în cadrul Direcţiei V de Securitate, identificate până în prezent (2011) sunt următoarele:

ANDREESCU MATUŞEI (MATHUSEVICI NATHAN), STETCOVICI GRIGORE, ARITONOVICI SAMUEL, SERGIU RĂZVAN, CEASLAVSKI (?), NEIDMAN GINGOL, SIMON JACQUES, DAVIDOVICI LEON, FRANCO SANDU (FRANKA), LEOBEL BARBU, MARCOVICI TEDY, MAHLER WILLIAM, TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GHERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA (HABER), WINCLER VICTORIA, MATEESCU ELLE, FISCHER SIMION, ZIGLER SIMION, ROŞCA (?), TURCHISCHER MARCEL, BUTIKA FRANCISC, SZABO EUGEN, BREBAN IOSIF.

Şefii Regionalelor de Securitate din ţară, de la acea vreme, care ştiau despre experimentul Piteşti, şi-l exploatau, erau:

Direcţia regională Braşov: col. IOSIF KALBUSEK şi mr. ADALBERT IZSAK;

Direcţia regională Cluj: col MIHAI PATRICIU (WEISS) şi lt. col. GH. CRĂCIUN;

Direcţia regională Constanţa: cpt. NICOLAE DOICARU şi lt. NĂSTASE REPI;

Direcţia regională Craiova: mr. EUGEN VISITIG şi mr. ION VASILESCU;

Direcţia regională Galaţi: col. MAURICIU STRUL şi mr. GHEORGHE BARBU;

Direcţia regională Iaşi: lt. NICOLAE PANDELEA şi mr. AUREL LEIA;

Direcţia regională Oradea: lt. LUDOVIC CZELLER (care a fost apoi transferat la Diercţia Generală a Penitenciarelor) şi cpt. TOMA ELEKIS;

Direcţia regională Piteşti: col. MIHAI NEDELCU şi mr. ION MARIN;

Direcţia regională Ploieşti: lt. col. CONSTANTIN CÂMPEANU şi mr. RACOVSCHI MĂNESCU;

Direcţia regională Sibiu: lt. col. CRĂCIUN GH. (venit de la Cluj) şi cpt. LUCIAN MOLDOR;

Direcţia regională Suceava: lt. col. IOAN POPIC;

Direcţia regională Timişoara: lt. col. COLOMAN AMBRUŞ şi AUREL MOIŞ;

Acesta a fost drumul „demascărilor” scrise. Informaţiile însă despre aceste „demascări” şi în general despre „acţiunea Piteşti” erau trimise mai departe de la Direcţia V către Secretariatul General al Securităţii şi anume la următoarele persoane: EINHORN WILHWLM, DONESCU DUMITRU, SCHMERER EMANOIL, MATEESCU NICOLAE, JURICĂ ALEXANDRU.

Aceste persoane, la rândul lor informau asupra mersului acţiunii Direcţia Generală a Securităţii Poporului: BODNARENCO PANTELEI (PANTIUŞA), NICOLSCHI ALEXANDRU (GRUNBERG BORIS), MAZURU VLADIMIR.

Direcţia Generală a Securităţii Poporului, informa ierarhic Ministerul de Interne şi anume: TEOHARI GEORGESCU (TESCOVICI BURĂH) care era ministru, ŞANDOR DEMETER – şef Direcţia Cadre şi JIANU MARIN – secretar general (care acţiona de altfel şi pe teren).

De aici informaţiile erau transmise direct lui GHEORGHIU-DEJ şi prin el Comitetului Central.

În cadrul acestei acţiuni, Directorul închisorii Piteşti, DUMITRESCU ALEXANDRU, primii gardieni: CIOBANU şi MÂNDRUŢ, ca şi cetele de gardieni dintre care s-a remarcat celebrul GEORGESCU, nu erau decât complici la torturi. Ei erau utilizaţi ca unelte criminale în contactul direct cu deţinuţii.

Tot din documentele CNSAS, cele care se referă la simulacrul de proces, în care au fost formal judecate şi condamnate unele persoane din Administraţia închisorii Piteşti, am aflat câteva informaţii utile pentru identificarea autorilor din umbră ai reeducărilor prin tortură. 

Iată aceste informaţii:

= Avocatul BACIU ION în apărarea lui SEPEANU TUDOR arată că acesta a sprijinit efectiv această actiune de tortură pentru smulgerea de informaţii de la deţinuţii politici în 1951, dar această acţiune a funcţionat înainte cu doi ani sub NEMEŞ Iosif şi „n-a făcut nimic din proprie iniţiativă ci din ordinul superiorilor săi, colonelul BIRTAŞ, colonelul BACIU, colonelul SĂILESCU care nu apar în proces”.

= Avocatul SABIN pentru inculpatul MARINA Ion artată că acesta a fost trimis la Piteşti să ia legătura cu ŢURCANU de către NEMEŞ care avea legături dinainte cu ŢURCANU şi care nu apare în proces.

= „N-a putut să-şi dea seama că ordinul este injust, că a raportat mereu despre cele ce se petrec în penitenciarul Piteşti, ajungând să telefoneze şi la cabinetul ministrului.

S-a ordonat o anchetă care nici până azi (16/04. 1957n. n.) nu se ştie ce s-a făcut cu ancheta făcută de colonelul BIRTAŞ, care venind la penitenciarul Piteşti a spus să se pună plasă la grilajul (?) dar nu s-a preocupat de cauzele pentru care s-au aruncat deţinuţii de la etaj, care au murit”

= DUMITRESCU ALEXANDRU, fostul director al penitenciarului Piteşti din anii 1949-1951, când a primit inspecţia colonelului NEMEŞ IOSIF (spre sfârşitul  lunii mai 1949), la întrebarea acestuia „cum se desfăşoară munca de informare declară: „până la venirea D-lui, timp în care m-am folosit de un deţinut venit de la penitenciarul Suceava cu numele de ŢURCANU EUGEN, care mi-a raportat pe la sfârşitul lunii aprilie 1949 că a lucrat cu dumnealui la penitenciarul Suceava. La auzul acestor cuvinte mi-a dat ordin să-l i-l aduc imediat jos. Am dat ordin şi a fost adus jos în biroul meu, unde se afla domnul inspector general NEMEŞ IOSIF, deţintul legionar ŢURCANU Eugen şi eu am primit ordin de la domnul inspector general NEMEŞ IOSIF să-i las singuri. După ce au discutat împreună circa una jumătate oră, am fost chemat în birou de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF şi mi-a dat ordin să-l trimit sus pe deţinutul legionar ŢURCANU EUGEN.

După ce l-am trimis, am intrat în birou unde am fost întâmpinat de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF cu următoarele cuvinte: „bine ai făcut, poţi să-l foloseşti mai departe că este băiat bun”.

(Dosar nr. 494/1956 – Trib. Militar al Reg.  II-a Militară.

Documentul a fost publicat şi în volumul „Experimentul Piteşti – PERT ’08” de către Aristide IONESCU).

Din declaraţia lui DUMITRESCU Alexandru rezultă clar că NEMEŞ IOSIF l-a „prelucrat” pe ŢURCANU încă pe când acesta se afla în penitenciaruL Suceava…

Fiindcă după Revoluţia din 1989 în cadrul foştilor securişti a apărut o ruptură între cei ce au activat sub Ceauşescu şi cei din timpul lui Dej, am îcercat să valorific această ruptură. Cei de pe timpul lui Ceauşescu au început să-i denunţe pe cei din perioada Dej ca autori ai marilor crime, deci şi ai Piteştiului. De la aceşti denunţători am aflat date interesante în legătură cu originea etnică a autorilor din umbră ai fenomenului Piteşti.

Iată aceste informaţii:

= Ministerul de Interne era condus atunci de TEOHARI GEORGESCU, evreu pe numele adevărat BURĂH TESCOVICI;

= Directorul General al Securităţii Poporului: general locotenent GHEORGHE PINTILIE, pe numele adevărat BODNARENCO PANTELEI zis „PANTIUŞA”, evreu cu cetăţenie sovietică;

= Subdirector, g-ral mr. ALEXANDRU NICOLSCHI, evreu, cu numele adevărat BORIS GRUNBERG;

= Subdirector,  g-ral mr. VLADIMIR MAZURU, evreu polonez;

= Director al Secretariatului: mr. WILHELM EINHORN, şi el evreu;

La Direcţia a V-a a Securităţii unde se prelucrau „demascările” de la Piteşti se aflau:

= Director: col. MIHAI DULGHERU, numele adevărat fiind MIŞA DULBERGER, evreu comunist care a emigrat în Israel;

= Şef de serviciu: cpt. MATUŞEI ANDRIESCU, numele adevărat fiind MATUSEVICI NATHAN – evreu, anchetator între 1946-1962;

= Director adjunct: ARITONOVICI SAMUEL (semna ANTONIU SAMI) – evreu, anchetator între 1948-1952, a emigrat în Israel;

= RĂZVAN SERGIU – evreu, anchetator între 1948-1952; a emigrat în Israel;

= NEIDMAN GINGOL – evreu, emigrat în SUA;

= SIMON JAQUES – evreu, emigrat în Israel;

= RUSU MIRCEA, anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;

= DAVIDOVICI LEON (MUREŞAN) – anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;

= FRANCO SANDU – evreu, anchetator între 1948-1956, a emigrat în Israel;

= LEON BARBU – evreu comunist, anchetator între 1948-1956;

= MARCOVICI TEDY (MICLE) – evreu, anchetator între 1948-1956; a emigrat în Israel;

= MAHLER WILLIAM – evreu, anchetator între 1952-1956; a emigrat în Israel.

Dintre femeile comuniste evreice, care au îndeplinit funcţia de anchetatoare, au fost identificate: TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA, WINCLER VICTORIA, MATESCU ELLE (MATEESCU ELLE, figurează şi semnează şi ca secretară pe sentinţele de condamnări administrative,  preşedinte al comisiei fiind NICOLSCHI).

Toate aceste femei, după Piteşti, au emigrat.

Precizez că din unele documente care vizau persoanele încadrate în Direcţia V-a – Cercetări Penale, cunoscută şi sub indicativul UM 0638, în timpul „experimentului Piteşti”, pe cele 45 de posturi de ofiţeri figurau 31 evrei şi doar 8 români, restul fiind greci, sârbi şi alte naţionalităţi.

M-a intrigat în mod deosebit prezenţa pe care am constatat-o la începutul reeducării, pe parcursul ei, dar şi în finalul acţiunii de ştergere a urmelor, a unor evrei comunişti. Astfel, la Suceava, în 1948-1949, când s-a pregătit acţiunea de reeducare, nelipsit pe teren (în închisoare) a fost lt. col. IOAN POPIC, pe numele adevărat POPPIG IANOŞ-ADALBERT, evreu, Directorul Regionalei de Securitate Suceava.

La Piteşti, în timpul, torturilor pe teren s-a aflat lt. col. SEPEANU TUDOR-IANI, Directorul Securităţii Bucureşti în 1949, emigrat mai târziu în Israel şi care era ajutat la vremea respectivă de alţi doi evrei, mr. MOISE SENATER şi cpt. AVRAM SOLOMON.

În sfârşit, la execuţia lotului Ţurcanu, pe teren a fost prezent şi a semnat Procesul – Verbal de execuţie, evreul comunist dr. MOISE CAHANE.

Mulţimea de evrei comunişti care apare în analiza făcută, evrei securişti la care au ajuns „demascările” scrise la Piteşti, „demascări” pe care aceştia le-au prelucrat, dispunând, după cum am mai arătat noi arestări şi noi anchete, mi-au întărit convingerea că în experimentul Piteşti a existat pe lângă aplicarea dispoziţiei NKVD NK/003/47 şi o răzbunare a acestor cadre din Securitate. Aceasta şi prin faptul că în reeducare s-a pus accent şi pe batjocorirea simbolurilor şi tainelor creştine, iar Mişcarea Legionară a fost atacată şi denigrată continuu.

Legătura cauzală ce se poate face în această direcţie este că Mişcarea Legionară, de la înfiinţarea ei, s-a declarat adversară a comunismului vehiculat în România prin mulţi evrei.

Trebuie să precizez că nu toţi evreii pot fi învinuiţi de aceste crime, ci numai acei care efectiv au acţionat în Securitate.

Sunt convins că aceste cercetări pentru scoaterea la lumină a criminalilor din umbră care au organizat şi exploatat experimentul Piteşti vor continua, pentru ca toţi vinovaţii să fie cunoscuţi şi condamnaţi de istorie.

Dr. Constantin IULIAN

Studiul integral poate fi citit aici.

Scriitorul Andrew Solomon, despre ţara din care au fugit bunicii săi: „Gay, evreu, bolnav mintal şi susţinător al romilor în România”. Imaginea pe care homosexualii o creeaza Romaniei in SUA

Scriitorul american Andrew Solomon, autorul bestsellerului „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, a scris în revista „New Yorker“ un editorial despre România, inspirat de recenta vizită făcută în ţara noastră, în luna iunie. La acel moment, scriitorul a scris pe pagina sa oficială de Facebook că i-ar fi fost anulată o conferinţă pe care trebuia să o susţină la Bucureşti, din cauza temei pe care dorea să o abordeze, respectiv identitatea gay.

Andrew Solomon dezvăluie în textul publicat de revista americană „New Yorker“ că bunicii săi, evrei, proveneau din România, această mărturisire personală fiind punctul de plecare pentru a creiona imaginea unei ţări intolerante faţă de minorităţi. Solomon îşi începe editorialul “Gay, evreu, bolnav mintal şi susţinător al romilor în România” amintindu-şi de cuvintele spuse de mătuşa sa despre România, pe când era doar un adolescent, la insistenţele sale de a afla mai multe despre locul exact din care venea familia sa: „Era un loc oribil şi am fost norocoşi că am plecat de acolo. Nu exisă niciun motiv pentru care cineva şi-ar dori să se întoarcă“, l-ar fi avertizat ruda fără să-i ofere mai multe detalii. “O verişoară de gradul doi pe care am întâlnit-o pe Facebook mi-a spus că, din câte ştie, suntem din Dorohoi, un orăşel la circa 250 de mile de Bucureşti”, povesteşte Solomon. În urma unor cercetări făcute de o amică pasionată de genealogie, scriitorul a descoperit că bunicul său împreună cu cei doi fraţi au plecat din ţară în 1900, iar patru ani mai târziu au reuşit să aducă şi restul familiei din România. Curiozitatea legată de locul de unde i se trage familia a devenit cu atât mai intensă în momentul în care prietena sa, Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, stabilită în România de 15 ani, a fondat ONG-ul OviduRo, prin intermediul căruia încearcă să ajute copiii proveniţi din familiile sărace de rromi. „M-am alăturat demersului său, într-o anumită măsură, pentru că am făcut o paralelă între opresiunea asupra strămoşilor mei evrei şi cea exercitată asupra romilor“, scrie Solomon. A urmat invitaţia de a face un turneu de promovare a cărţii „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, anul acesta, când românii l-au impresionat cu interesul arătat faţă de munca sa, după cum precizează autorul. Însă impresia plăcută i-a fost umbrită de anularea conferinţei pe care ar fi trebuit să o susţină la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, în urma unui aranjament intermediat de Florin Buhuceanu, preşedintele ACCEPT, organizaţie care luptă pentru drepturile persoanelor gay din România. „Umbra homofobă a lui Putin se întinde asupra Europei de Est“, concluzionează amar Andrew Solomon, urmare a întâmplării de la Bucureşti. În editorial se precizează că directorul BCU i-ar fi reproşat telefonic unei prietene a lui Leslie Hawke că ar fi minţit în legătură cu tema conferinţei, adăugând că BCU nu va găzdui niciodată un eveniment la care se va discuta indentitatea gay. Totuşi, conferinţa cu tema "Despre iubire, cu orice preţ: sexualităţi şi identităţi în secolul 21" a avut loc în cele din urmă, dar într-o altă locaţie, respectiv în sala de cinema de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti (UNATC). Pe urmele strămoşilor, la Dorohoi În timpul vizitei din România, Solomon a mers să vadă oraşul Dorohoi, însoţit de Leslie Hawke. Ajuns la faţa locului, scriitorului nu i s-a părut că se schimbaseră prea multe de la plecarea bunicilor săi: „Am mers la cimitirul evreiesc din Dorohoi, pe un drum lung şi noroios. (…) Cimitirul era într-o stare de degradare profundă, dar la fel este tot ceea ce se află în apropiere de Dorohoi. (…) Leslie a descoperit unul dintre mormintele familiei Solomon. Curând am început să aflăm mai multe, informaţii venite din partea oamenilor născuţi după emigrarea bunicului meu. (…) Am pus pietre pe unele morminte (tradiţia evreiască este să pui pietre pe morminte în loc de flori) şi m-am gândit la oamenii care ar fi putut să plece de aici, dar nu au făcut-o“. povesteşte autorul american. „O inscripţie de pe unul din mormintele din cimitir amintea de Solomonii care muriseră de mâna lui Hitler (…) Un memorial din centrul cimitirului comemora cei 5.000 de evrei care au fost luaţi din aceste locuri şi nu s-au mai întors niciodată. Parcă am auzit vocea mătuşii Rose spunând, «Am fost norocoşi că am plecat de acolo»“, mai scrie Solomon. La plecarea din oraş, am privit ţăranii din partea locului şi m-am gândit că dacă înaintaşii lor nu le-ar fi ars casele strămoşilor mei, poate că familia mea nu ar fi plecat. M-am gândit apoi la ce s-a întâmplat cu familia mea în timpul a două generaţii şi la ce nu li s-a întâmplat lor timp de două sau trei generaţii; şi în loc să mă simt ultragiat de trecutul lor violent, m-am simţit privilegiat. Oprimarea se dovedeşte uneori mai profitabilă pentru victime decât pentru opresori. În vreme ce aceia care fac ravagii în vieţile vecinilor lor îşi consumă energia cu distrugerea, cei ale căror vieţi sunt zdruncinate trebuie să-şi concentreze tăria rămasă pentru a găsi soluţii – unele dintre ele dovedindu-se extraordinare. Ura mi-a alungat familia în Statele Unite, unde s-a bucurat de libertăţi până atunci de neimaginat, meditează Andrew Solomon. În continuare, scriitorul descrie condiţiile mizere în care trăiesc ţiganii din România, comparativ cu ceea ce văzuse în Dorohoi: „Taberele unde m-a dus Leslie au făcut ca Dorohoi să pară East Hampton (cartier de lux din New York - n.r.). Dacă ţăranii din nordul României mâncau prost, ţiganii din colonii erau înfometaţi, în timp ce ţăranii trăiesc puţin, ţiganii prezentau semne evidente de boală. Ţăranii poate că nu aveau instalaţii sanitare eficiente, dar ţiganii nu aveau deloc. Îşi făceau nevoile în apropiere şi locul duhnea.“ Andrew Solomon relatează inclusiv modul în care a fost redat în mass-media incidentul cu BCU, când nu i s-ar fi permis să susţină conferinţa despre identitatea gay. Este pomenită şi întâlnirea publică pe care a avut-o la acel moment cu scriitorul Mircea Cărtărescu, la Colegiul Noua Europă, prilej cu care autorul român a simţit nevoia să-şi ceară scuze pentru incidentul cu Biblioteca Centrală Universitară. Pe finalul editorialului din New Yorker, Andrew Solomon punctează:„ Societăţile în tranziţie sunt întotdeauna modele de contradicţie. Cum se raportează România la evrei, la persoanele cu afecţiuni psihice, la persoanele gay, la ţigani?”, se întreabă retoric scriitorul. Acesta precizează că tot ceea ce reprezintă el, prin faptul că este evreu şi gay, pare că nu îi conturează o imagine favorabilă printre români. Susţinătorii liberalizării sociale într-o ţară săracă, religioasă şi conservatoare nu reprezintă majoritatea. Femeile din Dorohoi sigur nu sprijină căsătoria gay, probabil că nu le plac evreii sau ţiganii. Dar, româna este o limbă latină, iar românii sunt un amestec de căldură specifică italienilor şi de spirit combativ caracteristic slavilor. Mai mulţi români mi-au spus că, fiindcă bunicul meu s-a născut aici, aş putea primi paşaport românesc. Mă gâdesc serios la acest lucru. Este un loc oribil şi am fost norocoşi să plecăm de acolo, dar este şi un loc minunat şi mă simt norocos că m-am întors, îşi încheie acesta pledoaria.

Sursa: Adevarul