Sfânta Cuvioasă Parascheva, pilda bunei cucernicii

Mireasmă de rugăciune şi pace sfântă aureolează Iaşiul, toată Moldova şi parcă întreaga ţară azi când cinstim pe Sf. Cuvioasă Maică Parascheva, pe care poporul nostru atât de încercat o numeşte înseninându-şi sufletul „mult folositoare“. Tâlcuri nebănuite învăluie aceste cuvinte de o simplitate împodobită cu toate virtuţile creştine, împreună surprinse în chipul copilei care a înţeles chemarea lui Hristos: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.“ E „mult folositoare“ pentru toţi cei care au venit şi vin la ea cu credinţă şi speranţă cerând sănătate, ieşirea din necazuri şi nevoi de tot felul. Minunile făcute şi povestite sunt fără număr şi toate trimit spre un înţeles mai profund şi dătător de putere pentru ceea care de-a pururi e „mult folositoare“, totuna cu a fi creştin, a-l mărturisi pe Hristos după chemarea mereu prezentă: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru Cel din ceruri milostiv este“. Prin pilda ei plină de vrednicie creştinească ne este deplin folositoare, ştiind prea bine că, lucrând cuvintele dumnezeirii, toate celelalte ni se vor adăuga nouă.

„Crucea ne-a învăţat să fim milostivi“

În aceste zile ne amintim de viaţa Cuvioasei, chiar dacă o ştim pe dinafară şi o facem în strădania de a o şti pe dinăuntru, în mintea şi sufletul nostru de unde rugăciunea îşi plineşte râvna. De fel dintr-un sat trac, Epivata, trăitoare pe la prima jumătate a sec. XI, Cuvioasa Maică Parascheva descindea dintr-o familie înstărită, iubitoare de Dumnezeu în care a primit o educaţie creştină şi mai avea un frate, care avea să fie Sf. Eftimie, Izvorâtorul de mir. Să fi avut zece ani, când mergând la Biserică împreună cu mama ei, Cuvioasa a simţit chemarea de a-L urma pe Hristos, aşa cum numai o inimă curată o putea trăi. Ieşind din Biserică şi-a dăruit hainele ei frumoase unui sărac, înfruntând mustrările celor din jur şi asta nu odată. Copilă fiind a înţeles ceea ce şi azi rămâne greu de înţeles din parabola tânărului bogat, cel care îşi dorea viaţa veşnică, îndeplinise „din pruncie“ poruncile însă nu a găsit tăria să-şi vândă toate averile şi să urmeze lui Hristos. Cuvioasa Parascheva nu a stat pe gânduri, a împărţit averea săracilor şi l-a urmat fără şovăire pe Hristos, Cel care este „Calea, Adevărul şi Viaţa“. Se povesteşte cum odată Cuvioasa şi-a dat fără pic de ezitare crucea de aur şi, mustrată, a răspuns pilduitor: „Crucea ne-a învăţat să fim milostivi“.

Urmând pe Hristos, Cuvioasa Parascheva a pornit spre Constantinopol, unde a frecventat bisericile, s-a rugat îndelung, a cerut binecuvântare de la cei mai sporiţi şi a plecat spre Calcedon, iar de aici spre Iraclia din Pont. Îşi petrecea tot timpul în post şi rugăciune, împlinite bogat în fapte bune, în veghe şi smerită cugetare, nevoindu-se astfel la o mănăstire de măicuţe cam până la 25 de ani. A trecut prin încercările pustniciei, le-a biruit după cuvintele Sf. Ap. Iacob: „Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor ce-L iubesc.“ S-a făcut aşa că un înger al Domnului i-a spus să se întoarcă în satul de unde plecase, „că acolo se cuvine să-ţi dai trupul pământului“. A făcut cale întoarsă spre locurile natale, trecându-şi zilele pe lângă Biserica din satul Calicratia, de unde a plecat în linişte şi pace spre Domnul. Să fi avut 27 de ani. În timp, localnicii au dat uitării pe Cuvioasa care se nevoise printre ei şi Sfânta a răbdat uitarea oamenilor şi poate a făcut minuni de care doar Domnul ştie. A vegheat ca o rugăciune tainică şi ca o candelă mereu aprinsă până când alături a fost îngropat un om împovărat de păcate. Atunci Cuvioasa Parascheva s-a arătat unor bărbaţi sfinţiţi rugând-i să ducă de la ea cât mai departe trupul plin de mireasma cea grea a păcatelor. Au făcut întocmai şi când au deschis mormântul Sfintei, au găsit trupul întreg neputrezit din care izvora un miros de mir binefăcător. Moaştele i-au fost aşezate la Biserica din Epivata şi, spre minunarea multora, nenumăraţi bolnavi se vindecau doar la simpla atingere de racla cu rămăşiţele pământeşti sfinţite de buna cucernicie a Cuvioasei.

Din Epivata, moaştele au fost strămutate la Târnovo, iar de acolo - cum povestesc Eftimie şi Rafail ca şi Melitie al Atenei şi Dositei, patriarhul Ierusalimului - la Belgrad şi, apoi, la Constantinopol. Tot de la ei aflăm cum Partenie bătrânul, patriarhul Constantinopolului, a dăruit domnitorului Vasile Lupu moaştele Sf. Parascheva pentru banii pe care acesta i-a dat să plătească datoriile Patriarhiei. Dimitrie Cantemir scrie cum moaştele Cuvioasei Parascheva, „stăpâna satului Epivata“, au ajuns la Iaşi, dobândite de Vasile Lupu „pentru cele multe binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur... însă pentru că la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile...a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta Otomană ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte“. Era în anul 1641, şi întreaga poveste este zugrăvită pe unul dintre pereţii Bisericii „Sf. trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur“, unde au fost depuse moaştele.

„Mult poate rugăciunea dreptului cea lucrătoare“

O cinstim pe Cuvioasa Parascheva la vremea toamnei încărcate de roade, gata să fie puse la adăpost pentru iarna ce e pe aproape. Este timpul cel mai prielnic când Cuvioasa Parascheva aminteşte că adevărata comoară este aceea pe care o adunăm în cer, după cuvintele Mântuitorului „Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi sufletul vostru“. Comoara spre care ne îndeamnă şi Cuvioasa Parascheva este aceea a sfinţeniei, cum o înţelegem din Rugăciunea „Tatăl nostru“ - a sfinţit numele lui Dumnezeu, făcând voia Lui pe pământ, cum îngerii o fac în ceruri. Pentru aceasta şi-a ales cea mai tare armă - smerenia, cea care după Sf. Antonie cel Mare „are putere să treacă peste toate cursele vrăjmaşilor“, iar Sf. Ioan Gură de Aur atrage atenţia că „pe când mândria este moartea virtuţilor, smerenia este moartea păcatelor şi viaţa virtuţilor“. Smerenia creştinească cuprinde şi cugetarea deprinsă cu rugăciunea, convorbire neåntreruptă cu Dumnezeu, izvorul înţelepciunii, iar rodul ei este fapta bună făcută pentru şi în numele lui Dumnezeu. Piatra de încercare este răbdarea cea atât de mult invocată dar prea puţin înţeleasă; acel „mijloc şi culme“, între două abisuri - „nesimţirea cea împietrită“ şi „învoiala la păcat“; una împingând spre indiferenţă maladivă, cealaltă la acea dezvoltare metastazică a corupţiei. O recunoaştem lesne însoţită cum e de iubire, „cea care nu cade niciodată“.
Anul acesta, la Iaşi, au fost aduse moaştele Sf. Maxim Mărturisitorul şi el un chip al mărturisirii credinţei în Dumnezeu, Cel unul în treime; mărturisire este şi opera sa scrisă a cărei profunzime, reflectând din luminile dumnezeirii, este de o actualitate perpetuă. Avem în faţă două feluri deosebite de a fi creştin, dintre atâtea şi atâtea câte sunt posibile atunci când dai viaţa din viaţa ta cuvintelor Mântuitorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“. Cu pâinea cea de toate zilele, pentru care ne rugăm Tatălui ceresc, ne ducem viaţa cea repede trecătoarei, iar cuvântul lui Dumnezeu este pâine a vieţii veşnice pentru care moartea este spre înviere.

Scris de Elena Solunca Moise

Sfânta Cuvioasă Parascheva, pilda bunei cucernicii
Curentul - miercuri, 13 octombrie 2010

© Curentul

Kominternisti, securisti, masoni, atei (Celac, Daianu, Georgescu, Parvulescu etc) sunt, chipurile, profesionistii care vor scoate Romania din criza.

Editura bucureşteană Compania a lansat o carte-eveniment - „România după criză. Reprofesionalizarea". Cartea reuneşte, în fapt, trei volume ale Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID), apărute în 2008, 2009, respectiv 2010, în care academicieni, universitari şi cercetători de prim-plan au radiografiat starea naţiunii, au analizat modul în care s-a ajuns la actuala situaţie critică şi arată care ar putea fi perspectivele realiste pe termen mediu şi lung.

Coordonatorii săi sunt două nume de referinţă în materie, în fapt autentice garanţii ale succesului: acad. Mircea Maliţa şi Călin Georgescu. Primul (n. în 1927) are o activitate prodigioasă în spate, el fiind, între altele, un reper şi în diplomaţia românească. Eseurile sale, publicate la finele anilor '60 în revista „LUMEA" pe temele dezarmării fiind foarte apreciate atunci pentru seriozitatea, acurateţea, bogăţia de date şi extraordinara lor îndrăzneală, dat fiind că autorul analiza atât arsenalul militar al SUA, cât şi pe cel sovietic, ceea ce Moscova nu accepta cu una cu două. Totodată, îi apăreau frecvent eseuri şi în „România literară" ori „Contemporanul", cum, de asemenea, după ce a fost adjunct al ministrului de Externe, domnia sa a fost titular al portofoliului de la Ministerul Învăţământului, fiind considerat încă de atunci una dintre cele mai strălucite minţi care s-au aflat pe scaunul lui Spiru Haret. În afara unor cărţi din domeniul matematicii, specialitatea sa, Mircea Maliţa este şi un strălucit reprezentant al viitorologiei, domeniu în care a publicat iarăşi mai multe volume.

În ce-l priveşte, Călin Georgescu este doctor în ştiinţe, titlu pe care l-a obţinut acum 11 ani. El a fost director al Direcţiei de Organizaţii Economice Internaţionale din MAE şi coordonator al proiectului Guvernului României pentru lansarea strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă în 1999 şi în 2008. În prezent este director executiv al IPID, director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă şi secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma. Numele său a fost evocat recent ca posibil succesor al lui Sebastian Vlădescu la conducerea Ministerului Finanţelor, când acesta din urmă a fost remaniat. De asemenea, în primăvară, numele său a fost vehiculat şi ca un posibil premier al unui cabinet de tehnocraţi.

Cum spuneam, în volum sunt reunite eseuri ori studii semnate de academicieni - Mircea Maliţa, Victor Giurgiu, Ionel Haiduc, Cristian Hera; profesori - Daniel Dăianu, Vasile Gheţău, Cezar Bîrzea, Adrian Curaj, Lucian-Liviu Albu, Cristian Pîrvulescu. Fiecare este un nume de referinţă în domeniul său, mai mediatizaţii Cristian Pîrvulescu şi Daniel Dăianu, fiind acompaniaţi cu brio de ceilalţi universitari.

Volumul începe prin a analiza STAREA NAŢIUNII ŞI PRIORITĂŢILE EI şi spune de la bun început că este nevoie ca, în sfârşit, politicieni, oameni de afaceri, intelectuali de prim-plan şi oameni simpli să acţioneze lucid, responsabil şi angajat, astfel încât „să se găsească energiile latente care mocnesc în societatea româneasă". Se face o pledoarie bine susţinută pentru întoarcerea la raţiune, evidenţiindu-se necesitatea acestui demers, aşa cum se vorbeşte documentat şi cu argumente ştiinţifice indeniabile despre agricultură şi importanţa dezvoltării sale durabilă în actualul context. Nu mai puţin interesantă şi bogată în argumente ce susţin tezele şi propunerile autorilor este partea a II-a a volumului, în care preocuparea lor este aceea de a evidenţia cât mai pertinent faptul că „ultima şansă a României constă în profesionalizarea pe scară largă a societăţii". În egală măsură, autorii tratează o temă deosebit de spinoasă şi sensibilă - atitudinea faţă de elitele naţionale şi rolul lor în societate, un alt capitol aproape străin celor ce s-au perindat la conducerea ţării.

Eseurile şi studiile din partea a treia se constituie în „opinii din mers", ele abordând problemele de ordin general, cum ar fi cele provocate de reclădirea din mers a capitalului uman sau dubla elice a învăţăturii şi muncii, cât şi probleme strict punctuale, precum noul profil al fermierului român etc. Sigur, există, în mod firesc, unele chestiuni foarte specioase, dar volumul este deopotrivă un adevărat manual al reuşitei specialistului, cât şi unul accesibil şi unui cititor preocupat de criza românească de azi şi de răspunsurile unor specialişti de excepţie la această dilemă chinuitoare: mai are ţara vreo şansă, dar oamenii ei? Pornind de la acestă dureroasă chestiune, cred că volumul „România după criză" oferă un răspuns raţional, profund lucid, argumentat şi responsabil într-un moment în care societatea şi liderii ei sunt total depăşiţi şi persistă absenţa oricărei viziuni şi abordări a perspectivei imediate şi îndepărtate. Este un volum în care CREIERE ROMÂNEŞTI DE EXCEPŢIE gândesc şi acţionează în concordanţă cu cele europene, în sprijinul „cetăţii" şi al oamenilor ei, demonstrând în subliminal şi cât de nocive şi periculoase sunt neglijarea şi abandonarea elitei şi cercetării româneşti de către regimul Băsescu-Boc, încremenit în proiect, şi, ca atare, lipsit de perspectivă.

Înainte de a încheia, aş vrea să spun că această apariţie editorială de excepţie a avut doi responsabili editoriali pe măsură: diplomatul, traducătorul şi politologul Sergiu Celac şi prozatoarea de anvergură Adina Kenereş, o slujbaşă împătimită a cărţii. În ce mă priveşte, am şi un gând: acela este că acest volum ar trebui să aibă un sponsor - oare Institutul Cultural Român cu ce se ocupă? - care să asigure traducerea şi tipărirea lui în franceză şi (sau) engleză, eveniment ce ar ilustra conectarea minţilor noastre luminate la marile probleme ale lumii şi ingeniozitatea ori consistenţa soluţiilor pe care le propun pentru a lichida urmările acestei crize multiple.

de Dumitru Constantin (un propagandist mai putin priceput decat Maestrul Dan Puric, care, intr-o recenta emisiune la B1TV, il propunea pe Calin Georgescu prim-ministru, elogiind grupul lui de "profesionisti" - vezi video)

Sursa text: Cotidianul

Sursa video: roncea.ro

Internele vor să controleze bazele de date ale primăriilor. Datele vor fi o componentă a pro­iectului eRomânia

Pe înţelesul tu­turor, hotărârea ce urmează a fi dis­cutată într-o viitoare şedinţă de guvern nu are alt scop decât acela de a obliga toate primăriile din ţară să pună la dispoziţia MAI toate bazele de date, fie că este vorba despre o ce­rere pentru obţinerea unui certificat de urbanism, fie că este vorba despre un contract încheiat cu o firmă. Şi pentru a nu da foarte multe detalii, MAI a invocat o hotărâre a Consiliu­lui Suprem de Apărare al Ţării nr. 071/28.06.2010 ce im­pu­ne acest lucru. De ce să fie trecut la secret de stat motivul pentru care se cer bazele de date ale primăriilor ră­mâne încă o întrebare fără răspuns. De ce ar avea nevoie MAI de atât de multe informaţii? E mai simplu de gă­sit o explicaţie. Poate pentru sim­plul motiv că actuala guvernare vrea să controleze tot. Mai mult, în tim­pul campaniilor electorale, astfel de date sunt mană cerească. Printre obiectivele prezentate de reprezentanţii MAI se nu­mără, culmea: redu­ce­rea ter­menelor de soluţionare a so­li­ci­tărilor, redu­cerea contactului direct dintre cetăţean şi funcţionarii admi­nis­trativi, reducerea corupţiei, creş­te­rea ratei de colectare a datoriilor că­tre stat şi multe alte lucruri care pentru necunoscători ar putea părea utile, dar pentru cei care ştiu despre ce este vorba în propoziţie par ridicole. Zilele trecute a avut loc şi o dez­ba­tere pe acest subiect la care au luat parte câţiva reprezentanţi ai admi­nistraţiei locale.

"Ne simţim din ce în ce mai ne­fo­lositori. Parcă ne-am întors înainte de 1989, când partidul spunea ce trebuie să facem. Acum ni se impune un sistem informatizat care seamănă cu Securitatea lui Ceauşescu. Noi suntem controlaţi de Prefectură, de tot felul de instituţii, nu văd de ce mai trebuie să dăm raportul şi la Ministerul de Interne. Cetăţeanul nu este ajutat cu nimic", ne-a declarat Teodor Dumitru Banciu, preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România. De aceeaşi părere este şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. "Decizia CSAT pentru preluarea bazelor de date ale primăriilor în gestiunea MAI este secretizată. MAI nu justifică trecerea bazelor de date pe o platformă pe care să o controleze, invocând doar decizia CSAT. Nu văd un secret de stat în a explica motivele pentru care se cer bazele de date ale pri­mă­ri­i­lor, văd doar că se încearcă prin decizii secrete subordonarea prima­rilor. Este, dacă vreţi, pasul decisiv pentru desfiinţarea autonomiei locale şi preluarea controlului la nivel central", a precizat edilul. În schimb, Asociaţia Comunelor din Ro­mânia (ACoR), prin Alecsandru Bo­boc, primarul comunei Grădiştea, din judeţul Călăraşi, este de părere că "este necesară crearea unui sistem informatic şi a unei baze de date la nivel naţional, pentru colectarea, ana­li­za şi publica­rea datelor financiare sau nonfinanciare, precum şi existenţa sta­tis­ticilor relevante, cu privire la ale­ge­rea căilor pri­vind performanţele viitoare ale ad­ministraţiei publice locale".

eRomânia, un proiect ce presupune o investiţie de jumătate de miliard de euro
Dacă hotărârea va fi aprobată în Guvern, datele vor fi o componentă a pro­iectului eRomânia. Cu puţin timp înainte de a preda către Valerian Vreme cabinetul de ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu a mai apucat să tr­i­mi­tă parlamentarilor o "adresă", prin care le solicita strângerea de infor­ma­ţii pentru una dintre funcţiile faraonicului proiect eRomânia. Concret, în circulara lui Sandu se vorbea despre: "furnizarea informaţiilor de bază din sănătate, mediu, transport, agricultură, justiţie, educaţie, cultură, cul­te, turism, mediu de afaceri şi asociativ, tineret şi sport, participare, servicii publice, programe şi proiecte de interes local, precum şi sprijin pentru men­ţinerea la zi a informaţiilor". Dincolo de viziunea lui Gabriel Sandu pri­vind transformarea parlamentarilor în "culegători de informaţii" pentru eRomânia, adresa ministerială viza un subiect pentru care MCSI a organizat şi o licitaţie. Portalul cu informaţii despre localităţile din România, lan­sat sub denumirea eRomânia2, va fi construit de Omnilogic, câştigătoarea li­citaţiei organizate în noiembrie 2009, pentru suma de 11,9 milioane de euro. Guvernul a aprobat în luna martie strategia naţională e-România (digitalizare prin site-uri şi servicii online), alocându-se suma de jumătate de miliard de euro pentru perioada 2010-2013. (Alexandru Rădescu)

Sursa: Jurnalul National

Cartile electronice de identitate – 30 de milioane de euro aruncati aiurea

Introducerea cartii electronice de identitate este o cheltuiala “inutila” de cel putin 30 de milioane de euro, justificata in mod eronat prin faptul ca ar fi o conditie pentru aderarea Romaniei la Schengen, afirma Centrul Roman de Politici Europene (CRPE) intr-un studiu dat publicitatii luni.

Politicienii romani se folosesc de procesul de aderare la Schengen pentru a motiva cheltuirea nejudicioasa a banilor publici, sustine studiul CRPE.

“In perioada de pre-aderare la Uniunea Europeana, politicienii romani si-au facut un obicei prost in a-si motiva fiecare masura pe care o iau, justificata sau nu, buna sau proasta, cu argumente de genul ‘asa ne cere UE’ sau ‘pentru integrare’, etc. In acelasi scop, pentru a motiva cheltuirea nejudicioasa a banilor publici, a fost folosit si procesul de aderare la Schengen”, afirma raportul.

In acest context, este amintit demersul Institutului pentru Politici Publice (IPP), care a solicitat Ministerului Administratiei si Internelor sa retraga proiectul de Ordonanta a Guvernului privind introducerea cartii electronice de identitate, afacere care presupune o cheltuiala “inutila” de cel putin 30 de milioane de euro.
MAI, reaminteste CRPE, a iterat conditionarea accesului la Spatiul Schengen de adoptarea acestor noi carduri (in nota justificativa), dar, sustine CRPE, niciun document oficial european nu impune acest lucru. “Ceea ce se prevede in Planul de actiune Schengen face referire la pasapoartele biometrice, si nu la cartile electronice de identitate”, precizeaza CRPE.

Consilierul juridic al M.A.I. admite:

”Uniunea Europeana nu ne obliga sa avem cipuri pe cartea de identitate”.

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com/