Dracii din “dreapta romaneasca” trimisi la Talpa iadului de Platon Turbinca. “Presedintii” de paie ai “Romaniei profunde”, Puric si Baconschi, deconspirati de proprii agenti de duzina, Hurduzeu si Codrescu

Intr-una dintre aparitiile sale facilitate de ziarului distinsului evazionist securist Dan Voiculescu (atunci cand nu e ajutat de “Adevarul” altui distins jefuitor al tarii, Dinu Patriciu), actorul Dan Puric, expert in relatii adolescentine cu Securitatea dar si in dezvoltarea durabila a Clubului de la Roma, afirma ca Romania Mare nu are nici o importanta. Aceasta desi se impiedica acum in declaratii si afirma ca a devenit informator al Securitatii pentru… eliberarea Basarabiei, inca din anii ’70! Mergand pe linia propagandei maghiare si rusesti, perfectate prin varfurile de lance ale neokominternului din Romania, Centralele Soros, GDS si Noua Europa, Dan Puric, apologetul “aripii ortodoxe”, a “cremei intelectuale” a miscarii new-age-iste cu ramificatii in latura oculta a politicii dambovitene, considera ca Ziua Nationala a Romaniei, care reprezinta Marea Unire, ar putea fi schimbata cu o alta zi, ceva gen “Made in Romania”. Completandu-i teoriile antiromanesti perpetuate prin metodele camuflajului cameleonic identitar, religios si doctrinar, unul dintre Fiii “Aliantei Profesionistilor pentru Progres”, “Sclavii Fericiti” ai Clubului de la Roma, incearca sa-i puna drept mantie  pe umeri “Maestrului” Puric (cat de ridicol poate sa sune!) o “Romanie profunda” made in… Dumnezeu stie unde. Este vorba de Ovidiu Hurduzeu, fost angajat al Editurii Politice a Partidului Comunist (transferata de Andrei Plesu lui Gabriel Liiceanu), conferentiar la Colegiul Noua Europa (al aceluiasi Plesu) si promovat de puricii ortodoxie gen agenti tipici ca Adolf Vasile Marian Crivat alias Razvan Codrescu si ejusdem farinae. Ovidiu Hurduzeu face parte din ultimul val de externalizati inainte de caderea regimului Ceausescu (in care intra si un Traian Ungureanu, spre exemplu) pentru a putea reveni apoi in tara dand lectii de democratie, spalati si apretati si apoi spreiati cu poleiala occidentului. Hurduzeu, la fel ca si Puric, a reusit sa pacaleasca “multimile”, actionand pe palierul care i-a fost indicat si agatand din mers oamenii bine intentionati dar mai putin pregatiti contra-informativ. Dupa drumurile sale de pelerinaj “misionar”, de la Petru Voda la Diaconesti, Hurduzeu a ales sa se dezvaluie dintre faldurile Trilateralei la… Banca Nationala. In ziua intalnirii la Bucuresti a Comisiei Trilaterale, “sclavul fericit” Ovidiu Hurduzeu isi afirma “plenar” (si el) sustinerea pentru Calin Georgescu, un prim-ministru inchipuit, tovaras de masonerie cu Mugur Isarescu, Sergiu Celac si… Dan Puric. Chipurile, acest amalgam de agenti, masoni, homosexuali si actorasi uzati ai aceleiasi piese ar reprezenta, in capul stapanilor lui Plesu si Isarescu, “A treia forta”, a “conceptului de piata” “Romania profunda” si, mai nou, desi tar-ziu, tarziu de tot, a “Romaniei crestin-democrate”. Dupa ce aceleasi “forte” au distrus crestin-democratia, ca miscare politica nationala in intreg spatiul romanesc, de la Nistru pana la Tisa, acum se pun pe reinventat “dreapta”, cu personaje strambe si handicapate sufleteste, clovni batrani si grotesti, liighioane, tasmanieni si patapievici, sinecuristi noekominternisti postilegalisti, profitori ai tuturor regimurilor. Pe cine cred ei ca mai pacalesc?
Mircea Platon si Gheorghe Federovici ii pun la punct, in rafale:
Mircea Platon: Despre nuci şi imperii
„La urma urmei, care a fost scopul principal al României, cel puţin cel declarat, al tuturor oamenilor politici, al tuturor intelectualilor din 1989? A fost reintegrarea în Europa. Ce însemna pentru mulţi «reintegrarea în Europa»? Însemna: «Ia să ne găsim noi un stăpîn nou, că am rămas de izbelişte, nu mai avem stăpînul vechi, cel care era la Răsărit, ia să căutăm noi un patron nou dincolo, în Apus».” Virgil Nemoianu [1]
Pentru unii, România profundă este un mit, sau cel mult o posibilitate care ar putea fi însă edificată prin efortul românilor fideli principiilor conservatorismului creştin de depăşire a divergenţelor dintre ei în numele lucrurilor care îi unesc. [2] Pentru alţii, România profundă este un „concept lansat pe piaţă”, [3] şi care, pentru a putea fi realizat, are nevoie de bani. [4] Asemenea declaraţii mă fac să cred că aceste două tipuri de reprezentare a României profunde se intersectează cel puţin în două puncte: 1.) prin convingerea că România profundă are o realitate doar potenţială, dar care 2.) poate fi actualizată prin apariţia unui om anume (să zicem, Teodor Baconschi pentru unii, Călin Georgescu pentru ceilalţi [5]). În măsura în care ambele personaje sînt convinse la rîndul lor de faptul că „cel mai bun lucru care s-a întîmplat României în ultimii douăzeci de ani este intrarea în Uniunea Europeană”, după cum declara dl. Georgescu într-un interviu de anul acesta, probabil că celor două grupări le-au mai rămas puţine piedici majore de depăşit în vederea participării la renaşterea, pentru unii, la reconstrucţia, pentru ceilalţi, a României profunde. Dar dacă „integrarea UEuropeană devine o simplă integrare în minciună”, cum demonstrează Mircea Platon într-un articol recent? [6] Dacă România profundă nu este un mit, adică o realitate anistorică, şi nici o realitate supraistorică, [7] ci o realitate existentă nemijlocit? O lume pe care unii nu o văd pentru că nu vor să o vadă – poate pentru că nu seamănă îndeajuns cu „soarele sfînt de pe cer”. Pentru că este în suferinţă, în parte pentru păcatele ei, în parte din interesul altora. Pentru că este slabă şi căzută între tîlhari.  Dar atunci cînd a vorbit despre România profundă şi despre aflarea drumului către ea, Mircea Platon nu a vorbit despre postere electorale şi nici despre esenţe supratemporale. Ne-a îndemnat să stăm cu o icoană în faţa ochilor, [8] şi a asemănat România adevărată cu un ţăran, cu o stradă, cu un episcop, sau cu un nuc. [9] Altfel spus, M. Platon a identificat punctele de rezistenţă ale unei Românii asediate. Puncte care circumscriu deopotrivă o geografie fizică şi una spirituală, o lume întreagă desfăşurată orizontal şi vertical într-un orizont al firescului. Nucul creşte greu şi trăieşte mult. El vorbeşte în acelaşi timp despre străbunici şi despre strănepoţi. Pe cît este de mare, pe atît este de fragil, crengile lui rupându-se mai uşor decît ale altor copaci. Însă are rădăcini adînci şi puternice, şi din această pricină nu trebuie pus prea aproape de casă, căci poate strica temelia. De la nuc se folosesc şi frunzele, şi cojile de nucă, nu doar miezul pentru cozonacii de sărbători. Iar mobila din lemn de nuc ţine cel puţin cît ţine şi casa. De aceea, locuitorii unei ţări ca un nuc nu pot fi decît nişte oameni binecuvîntaţi. Fireşte, vecinii acelei ţări s-a putea să nu fie la fel de fericiţi – pe bună dreptate se tem ca nu cumva rădăcinile ei să le strice temelia. Iar primejdia, pentru vecini, este cu atît mai mare cu cît ei sînt mai tari, nu mai slabi. Atunci cînd ţara ca un nuc se învecinează cu un imperiu, primejdia reprezentată de nuc este cea mai mare. Pentru că dintre toate formele de organizare omenească, imperiul are temelia cea mai şubredă. După cum arată Mircea Platon în articolul menţionat mai sus,
„Realitatea pe care o creează imperiul e minciuna, un consumism al minciunii, o bulimie a minciunii, a golului care creşte autodevorându-se. Pe măsură ce minte mai mult, imperiul trebuie să tragă cât mai mulţi oameni – ca păcălitori, ca păcăliţi, sau ca păcălitori autopăcăliţi – în interiorul minciunii.” [10]
NOTE:
[1] În Virgil Nemoianu, Sorin Antohi, România noastră. Conversaţii berlineze, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2009, p. 50.
[2] http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/doua-simpozioane-de-suflet.html#c479016648069868025. Vezi şi aici: http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/cazul-nicole-iorga-dupa-70-de-ani.html#c6624760997641111287
[3] http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/07/chipul-romaniei-profunde.html
[4] Cf. O. Hurduzeu: “Atat schimbarea cat si manjirea paradigmei se face pe bani. Noi n-avem bani s-o schimbam, ei insa au bani s-o manjeasca.” http://culianu.wordpress.com/2010/10/22/testul-timpului-si-reinventarea-miscarii-sindicale/#comment-5653
[5] O. H.: „Prin Calin Georgescu se valideaza schimbarea paradigmei intelectuale care poate insoti eventual schimbari economice si politice radicale” http://culianu.wordpress.com/2010/10/22/testul-timpului-si-reinventarea-miscarii-sindicale/#comment-5643
[6] M. Platon, “Prin mahalaua imperiului”, http://mirceaplaton.com/html/articole_prin_mahalaua_imperiului.htm
[7] “Adevărul adânc al „României profunde“ nu este nici spiritual, nici politic sau economic. Realitatea ei ultimă, fundamentul ontologic se găseşte în Sfânta Treime.” http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/07/chipul-romaniei-profunde.html
[8] http://www.bookblog.ro/interviuri-scriitori/interviu-mircea-platon-partea-a-iii-a/#more-1344
[9] Mircea Platon, „Ce e România profundă?”, în O. Hurduzeu, M. Platon, A treia forţă: România profundă, Logos, 2008, p. 296.
[10] http://mirceaplaton.com/html/articole_prin_mahalaua_imperiului.htmO ţară şi numele ei: răspuns domnului Ovidiu Hurduzeu

Inerviu cu reputatul istoric al comunismului, doctorul Florin Matrescu. Despre comunism, globalizare, KGB, Trilaterala si rolul lojilor masonice.

- Dumneavoastră, ca un om care aţi trăit în Occident, cum vă explicaţi susţinerea occidentală a acestor grupări care vor să falsifice istoria reală a comunismului din Europa de Est?

- Susţinerea occidentală trebuie tradusă altfel, mult mai simplu: susţinerea lojelor masonice occidentale sau a organizaţiilor paravan ale masoneriei. Absolut toate structurile internaţionale, de la cele militare la cele bancare, justiţia, sunt sub controlul masoneriei mondiale, fie că e vorba de Rit Scoţian, fie că e vorba de Marele Orient. În privinţa explicării comunismului, în cartea mea, Holocaustul Roşu, am descris, şi nu sunt singurul, rolul capital jucat de Marele Orient, însă şi rolul complice jucat de masoneria neagră sau Ritul Scoţian. Şi atunci, cum doriţi dumneavoastră ca un experiment care s-a făcut sub patronajul masoneriei mondiale, care la ora actuală deţine puterea lumii şi pregăteşte experimentul globalizator, cum vă puteţi imagina ca aceşti oameni să blameze comunismul sau să spună adevărul despre comunism? Vreţi să vă spună cum trupa lui Troţki a fost instruită pe terenul lui Rockefeller? Cum a traversat vasul conspiraţioniştilor Atlanticul? Dacă vasul, oprit de englezi, ar fi fost blocat, ar mai fi avut loc revoluţia sau asaltul Palatului de Iarnă? Trebuie spus că erau vreo 500 de oameni. Cu OK-ul dat din SUA, şi prin convorbiri între America şi Anglia, s-a dat drumul vasului lui Troţki şi acelor soldaţi de elită, care au făcut posibilă victoria revoluţiei în Rusia. Cum se explică sprijinul acordat lui Lenin şi lui Troţki? Occidentalii au refuzat azilul politic al familiei ţarului Rusiei - deşi aceştia erau rude cu regele Angliei – şi au finanţat comunismul. Rockefeller şi-a făcut bancă şi făcea forări de ţiţei în Transcaucaz, imediat după luarea puterii de către comunişti. Occidentul a strâns fonduri pentru susţinerea guvernului sovietic. Cum vă închipuiţi să vină astăzi şi să blameze un experiment fără de care împărţirea lumii între cele două sisteme nu era posibilă? Complicitatea Vestului nu este numai una verbală, este o complicitate financiară, din care Vestul a avut de profitat. Pentru asta am scris capitolul „Profitorii”, încercând o disecţie a experimentului comunist.

Vestul este atât de implicat, de la conceperea experimentului comunist şi până la finanţarea lui, punerea în aplicare, susţinerea etc., etc., încât e ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.

- Vladimir Bukovski consideră că mulţi dintre liderii occidentali sunt de fapt oameni stipendiaţi de către KGB, care ocupă în acest moment poziţii foarte importante în cadrul Uniunii Europene.

- Cred că numărul agenţilor KGB, a celor cu trecut comunist, şi nu unul oarecare, e vorba de troţkişti, maoişti etc, este înfiorător. Este dovedită de exemplu identitatea KGB-istă a lui Romano Prodi, care este în continuare om public. Javier Solana, care la un moment dat a fost secretar general al NATO, are un trecut troţkist. O mulţime de oameni din lumea contemporană are un trecut mai mult decât dubios. Dovedit. Serviciile secrete ar putea să le deconspire identitatea. De ce nu o fac? Asta arată cârdăşia, care merge până la acceptarea totală.

Şeful Krupp-ului, vestitul Beitz, care era membru al Partidului Social Democrat din Germania, îşi făcea concediile la Neptun, şi îl însoţea pe Ceauşescu la vânătoare. Cum vă închipuiţi că Baitz ar fi blamat vreodată regimul comunist din România?

V-am arătat, printr-o scrisoare, demersul făcut către preşedintele Weiszeker şi protestul meu când l-a invitat pe Iliescu la o reuniune, în primul mandat al lui Iliescu. Vă spuneam ce politicos mi-a răspuns Weiszeker, însă nici vorbă de înfierare a trecutului lui Iliescu sau de a lua atitudine împotriva masacrelor lui Iliescu, din timpul revoluţiei sau al mineriadelor, de care tovarăşul Ilici Iliescu este vinovatul numărul 1.

Nişte ţări post-comuniste, infiltrate de agenţi KGB şi de forţe ale fostei nomenclaturi, au devenit peste noapte partenerii lor de alianţe politice (UE), militare (NATO), de organisme financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, etc.). Pentru comportarea Vestului este un lucru absolut firesc. Şi nu uitaţi că oamenii cei mai importanţi la ora asta din România sunt membrii nu numai a unor loji masonice din România, ci sunt capacitaţi concomitent în loji internaţionale. Este imposibil de înţeles altfel longevitatea lui Mugur Isărescu la conducerea BNR. Câţi oameni spun că Mugur Isărescu reprezintă Clubul de la Roma în România, că de curând a fost ales în Comitetul executiv al Trilateralei (organizaţie paravan a masonilor din America Centrală şi de Nord, Europa şi Asia) şi că, sub aceste auspicii, i se permite această longevitate extraordinară? Sau câţi oameni spun adevărul despre Călin Georgescu, despre care se ştie că este secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, căruia i se pregăteşte o catapultare către locurile cele mai înalte? Complicitatea este profitabilă pentru vest, chiar şi în ziua de azi.

- fragment dintr-un interviu acordat revistei VEGHEA, consemnat de Florin Palas

Sclav fericit? In ziua intalnirii la Bucuresti a Trilateralei, Ovidiu Hurduzeu isi afirma (si el!) sustinerea pentru Calin Georgescu! Pacat!

Dacă scriu din nou despre Călin Georgescu şi nevoia unui guvern de tehnocraţi o fac din dorinţa de a atrage atenţia cititorului grăbit asupra schimbării de paradigmă care se desfăşoară sub ochii noştri. Un guvern de tehnocraţi condus de Călin Georgescu nu ar fi doar o soluţie de avarie, cum au fost guvernele conduse de Isărescu şi Stolojan. Ar însemna plasarea României pe o altă traiectorie de dezvoltare. Pur şi simplu, am ieşi din Matrix – un Matrix satanic al politicii neghioabe, al ingineriilor sociale şi economice, al denaţionalizării, incompetenţei şi corupţiei.
În ultimul sau interviu din „Adevărul“, Călin Georgescu lansează idei de-a dreptul incandescente. Care politician român a avut curajul sa declare că actuala criză „este o greşeală de sistem“ iar „sistemul a fost construit greşit şi trebuie refăcut“? Ni s-a împuiat capul cu ideea că în capitalism doar banul, care nu are miros, contează; Călin Georgescu pune la baza capitalismului munca şi competenţa. Ce personalitate politică din România a ridicat în mod serios problema mediului? Călin Georgescu îşi doreşte ca ţara noastră să devină un „tigru verde“ (în alt interviu, publicat în revista AS, s-a pronunţat în mod hotărât împotriva „afacerii Roşia Montană“). Este reconfortant şi încurajator să vezi, în sfârşit, un bărbat care enumeră în mod clar priorităţile ţării: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei şi protecţia mediului.

Dar poate cel mai important lucru pentru România, în eventualitatea în care Călin Georgescu ar deveni prim-ministru, este accentul pe care l-ar pune, fără echivoc, pe apărarea interesului naţional, promovarea binelui comun şi a unei economii civice bazate pe un model românesc care să îmbine principiile dezvoltării durabile cu răspândirea largă a proprietăţii productive. Politicienii de toate culorile nu văd redresarea României decât printr-un alt val de privatizări, atragerea de noi fonduri speculative şi „investitori strategici“ – altfel spus, prin colonizarea completă a României; Călin Georgescu vede revigorarea României „prin oamenii ei“ şi prin investiţia masivă în tineri şi în sistemul educaţional.

Nu ştiu dacă expertul Călin Georgescu va ajunge primul ministru al României. Sau dacă, odată ajuns în fruntea unui guvern de tehnocraţi, va putea să duca la bun sfârşit ceea ce şi-a propus. Indiferent de cursul evenimentelor politice, zarurile schimbărilor radicale au fost aruncate. Un perete al Matrixului a fost dărâmat. Paradigma s-a schimbat, harta viitorului este conturată.

- fragment din articolul lui Ovidiu Hurduzeu - Călin Georgescu sau ieşirea din Matrix

Sursa: A Treia Forta
Foto: Ovidiu Hurduzeu, luand cuvantul la o intalnire a Asociaţiei Profesioniştilor pentru Progres (ce denumire stângistă!)

Kominternisti, securisti, masoni, atei (Celac, Daianu, Georgescu, Parvulescu etc) sunt, chipurile, profesionistii care vor scoate Romania din criza.

Editura bucureşteană Compania a lansat o carte-eveniment - „România după criză. Reprofesionalizarea". Cartea reuneşte, în fapt, trei volume ale Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID), apărute în 2008, 2009, respectiv 2010, în care academicieni, universitari şi cercetători de prim-plan au radiografiat starea naţiunii, au analizat modul în care s-a ajuns la actuala situaţie critică şi arată care ar putea fi perspectivele realiste pe termen mediu şi lung.

Coordonatorii săi sunt două nume de referinţă în materie, în fapt autentice garanţii ale succesului: acad. Mircea Maliţa şi Călin Georgescu. Primul (n. în 1927) are o activitate prodigioasă în spate, el fiind, între altele, un reper şi în diplomaţia românească. Eseurile sale, publicate la finele anilor '60 în revista „LUMEA" pe temele dezarmării fiind foarte apreciate atunci pentru seriozitatea, acurateţea, bogăţia de date şi extraordinara lor îndrăzneală, dat fiind că autorul analiza atât arsenalul militar al SUA, cât şi pe cel sovietic, ceea ce Moscova nu accepta cu una cu două. Totodată, îi apăreau frecvent eseuri şi în „România literară" ori „Contemporanul", cum, de asemenea, după ce a fost adjunct al ministrului de Externe, domnia sa a fost titular al portofoliului de la Ministerul Învăţământului, fiind considerat încă de atunci una dintre cele mai strălucite minţi care s-au aflat pe scaunul lui Spiru Haret. În afara unor cărţi din domeniul matematicii, specialitatea sa, Mircea Maliţa este şi un strălucit reprezentant al viitorologiei, domeniu în care a publicat iarăşi mai multe volume.

În ce-l priveşte, Călin Georgescu este doctor în ştiinţe, titlu pe care l-a obţinut acum 11 ani. El a fost director al Direcţiei de Organizaţii Economice Internaţionale din MAE şi coordonator al proiectului Guvernului României pentru lansarea strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă în 1999 şi în 2008. În prezent este director executiv al IPID, director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă şi secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma. Numele său a fost evocat recent ca posibil succesor al lui Sebastian Vlădescu la conducerea Ministerului Finanţelor, când acesta din urmă a fost remaniat. De asemenea, în primăvară, numele său a fost vehiculat şi ca un posibil premier al unui cabinet de tehnocraţi.

Cum spuneam, în volum sunt reunite eseuri ori studii semnate de academicieni - Mircea Maliţa, Victor Giurgiu, Ionel Haiduc, Cristian Hera; profesori - Daniel Dăianu, Vasile Gheţău, Cezar Bîrzea, Adrian Curaj, Lucian-Liviu Albu, Cristian Pîrvulescu. Fiecare este un nume de referinţă în domeniul său, mai mediatizaţii Cristian Pîrvulescu şi Daniel Dăianu, fiind acompaniaţi cu brio de ceilalţi universitari.

Volumul începe prin a analiza STAREA NAŢIUNII ŞI PRIORITĂŢILE EI şi spune de la bun început că este nevoie ca, în sfârşit, politicieni, oameni de afaceri, intelectuali de prim-plan şi oameni simpli să acţioneze lucid, responsabil şi angajat, astfel încât „să se găsească energiile latente care mocnesc în societatea româneasă". Se face o pledoarie bine susţinută pentru întoarcerea la raţiune, evidenţiindu-se necesitatea acestui demers, aşa cum se vorbeşte documentat şi cu argumente ştiinţifice indeniabile despre agricultură şi importanţa dezvoltării sale durabilă în actualul context. Nu mai puţin interesantă şi bogată în argumente ce susţin tezele şi propunerile autorilor este partea a II-a a volumului, în care preocuparea lor este aceea de a evidenţia cât mai pertinent faptul că „ultima şansă a României constă în profesionalizarea pe scară largă a societăţii". În egală măsură, autorii tratează o temă deosebit de spinoasă şi sensibilă - atitudinea faţă de elitele naţionale şi rolul lor în societate, un alt capitol aproape străin celor ce s-au perindat la conducerea ţării.

Eseurile şi studiile din partea a treia se constituie în „opinii din mers", ele abordând problemele de ordin general, cum ar fi cele provocate de reclădirea din mers a capitalului uman sau dubla elice a învăţăturii şi muncii, cât şi probleme strict punctuale, precum noul profil al fermierului român etc. Sigur, există, în mod firesc, unele chestiuni foarte specioase, dar volumul este deopotrivă un adevărat manual al reuşitei specialistului, cât şi unul accesibil şi unui cititor preocupat de criza românească de azi şi de răspunsurile unor specialişti de excepţie la această dilemă chinuitoare: mai are ţara vreo şansă, dar oamenii ei? Pornind de la acestă dureroasă chestiune, cred că volumul „România după criză" oferă un răspuns raţional, profund lucid, argumentat şi responsabil într-un moment în care societatea şi liderii ei sunt total depăşiţi şi persistă absenţa oricărei viziuni şi abordări a perspectivei imediate şi îndepărtate. Este un volum în care CREIERE ROMÂNEŞTI DE EXCEPŢIE gândesc şi acţionează în concordanţă cu cele europene, în sprijinul „cetăţii" şi al oamenilor ei, demonstrând în subliminal şi cât de nocive şi periculoase sunt neglijarea şi abandonarea elitei şi cercetării româneşti de către regimul Băsescu-Boc, încremenit în proiect, şi, ca atare, lipsit de perspectivă.

Înainte de a încheia, aş vrea să spun că această apariţie editorială de excepţie a avut doi responsabili editoriali pe măsură: diplomatul, traducătorul şi politologul Sergiu Celac şi prozatoarea de anvergură Adina Kenereş, o slujbaşă împătimită a cărţii. În ce mă priveşte, am şi un gând: acela este că acest volum ar trebui să aibă un sponsor - oare Institutul Cultural Român cu ce se ocupă? - care să asigure traducerea şi tipărirea lui în franceză şi (sau) engleză, eveniment ce ar ilustra conectarea minţilor noastre luminate la marile probleme ale lumii şi ingeniozitatea ori consistenţa soluţiilor pe care le propun pentru a lichida urmările acestei crize multiple.

de Dumitru Constantin (un propagandist mai putin priceput decat Maestrul Dan Puric, care, intr-o recenta emisiune la B1TV, il propunea pe Calin Georgescu prim-ministru, elogiind grupul lui de "profesionisti" - vezi video)

Sursa text: Cotidianul

Sursa video: roncea.ro