Awa Zosima, bărbat îmbunătăţit, dintr-o mănăstire din Palestina e ispitit de gândul desăvârşirii, la care se credea a fi ajuns. Deci voia să ştie dacă se mai află oarecine pe pământ să-1 întreacă? Cineva îl îndreaptă la o mănăstire lângă Iordan. Acolo se potrivi obiceiului călugărilor, care în postul mare aveau o petrecere prin pustie, împrăştiaţi. Zosima intră în adâncul pustiei, cale de 20 de zile de mers. Vede pe cineva, mergând, mai mult ca o nălucă, cu părul alb, cu înfăţişarea arsă de soare. Fuge Zosima după arătare. Arătarea îl opreşte, spunându-i pe nume: „Părinte Zosima, dă-mi o haină să mă acopăr, că-s femeie”. I-a spus că-i şi preot. Mult s-au târguit, din smerenie, pentru blagoslovenie, care să o dea. Femeia se ruga în aer. Zosima a avut gând de sminteală, că-i duh rău, care se preface că se roagă. Femeia i l-a descoperit şi l-a rugat s-o creadă că-i femeie păcătoasă, dar întărită cu sf. Botez. Awa Zosima o leagă cu jurământ să-şi spună viaţa.
O viaţă începută greşit… Egipteancă de neam, fugită de la părinţi de la 12 ani, petrecând în Alexandria, pentru destrăbălări publice cu toţi derbedeii vieţii… Aşa a petrecut 17 ani… „Dar nu luam bani; aveam numai poftă nesăţioasă şi o dorinţă neînfrânată de-a mă tăvăli în noroi. Acesta socoteam că e scopul vieţii!” Norod de bărbaţi libieni… se duceau la Ierusalim la praznicul, atunci instituit, al înălţării sf. Cruci.
II.
La Ierusalim n-a putut intra nicidecum în Biserică. Ceilalţi intrau fară nici o împiedecare; ea nu putea. O putere o oprea. Şi-a dat seama în curtea Bisericii că noroiul faptelor ei n-o lasă. Vede o icoană a Maicii Domnului. Se făgăduieşte să-şi schimbe viaţa. Atunci a intrat neîmpiedecată, învrednicindu-se de vederea sfintei Cruci.
-„Treci Iordanul şi bună odihnă vei afla!” i-a spus un glas. Un om îi dă trei monede cu care cumpără trei pâini.
-Care-i calea la Iordan? (Ultimele vorbe cu oamenii); călătoria.
III.
17 ani de lupte cumplite cu gândurile curviei, ca şi cu nişte fiare sălbatice. Dorinţe de carne, vin, desfătări, cântece drăceşti, etc. Alerga cu mintea la icoana pe care o văzuse. O lumină sfârşea lupta. Suferinţa frigului şi a arşiţei. In convorbire strecura şi citate din Scriptură, – mirând pe Zosima. L-a legat să nu spună nimănui nimic.
- „La anul să vii, dar nu după rânduiala mănăstirii, ci în ziua Cinei celei de Taină, aducând Sfânta împărtăşanie. Stai cu Ea pe ţărmul Iordanului. Eu voi veni să mă împărtăşesc. O doresc cu dragoste nestăpânită.” Zosima se mâhnea de lungimea anului.
Un potir mic cu Sfânta împărtăşanie. O aşteptare cu pocăinţă. Femeia vine, în sfârşit, însemnând Iordanul cu sfânta cruce, şi-1 trece. Impărtăşirea. Trecerea Iordanului iarăşi în pustie.
Peste un an iarăşi plecarea călugărilor în pustie. Zosima se ruga s-o regăsească. A găsit-o moartă, cu o însemnare scrisă pe pământ: „Ingroapă,Părinte Zosima, în acest loc, trupul smeritei Măria. Dă ţărâna ţărânei. Roagă-te mereu către Domnul pentru mine. M-am săvârşit în luna lui aprilie, după romani, chiar în noaptea patimii mântuitoare, după împărtăşirea Cinei celei de Taină şi dumnezeieşti”. Scrisoarea n-o ştersese vântul, deşi trecuse un an peste ea. Zosima a aflat şi numele cuvioasei. A aflat că îndată după împărtăşire, într-o noapte, a săvârşit calea obişnuită de 20 de zile; ea a facut-o într-un ceas. Un leu i-a venit Awei în ajutor, săpând groapa cuvioasei.
IV.
Deci e cu putinţă corectarea unei vieţi greşite. Vârsta nepriceperii pune păcatul ca sens al vieţii sale. Dumnezeu te aduce la cale, la sens. Este o cumpănă de ispăşire a relelor: 17 ani de pofte păcătoase, căutate cu nesaţ, aduc – pentru cine vrea să se mântuiască – 17 ani de lupte chinuitoare cu stăvilirea lor. Sfânt să fii – şi încă dintre cei întocmai cu Apostolii – şi nu pleci din lumea aceasta fară să te spovedeşti curat, şi nu pleci fară sfintele Taine. Iată o femeie, care a smerit pe Awa Zosima. Şi iată un model de încurajare pentru orice inimă zdrobită de păcat sau cu cârma vieţii ruptă şi fară Sensul vieţii. Lipeşte-te de Dumnezeu, de Maica Preacurata şi viaţa ta se va umple de sens.
Prislop, 10.IV.49.
Parintele Arsenie Boca “Cuvinte vii”
