26.4.12

“Vocea lui Traian Trifan a sunat în sufletele noastre ca o trâmbiţă a Apocalipsului”- mărturie minunată a fostului deţinut politic Bucur Stănescu despre atitudinea lui Traian Trifan la a doua şedinţă de reeducare de la Aiud, în care a dezvăluit întreaga mascaradă a reeducării prin muncă.


Dacă prima şedinţă de reeducare a fost ratată prin ilaritate şi prin alunecarea ei în comic, cea de-a doua a avut un final tragic. Probabil că eşuarea primei şedinţe a fost îndelung analizată în cadrul unei alte şedinţe, de astă dată de comandament. Pentru că la ei, la comunişti, totul se rezolvă prin comandamente. Se va fi discutat în mod ştiinţific despre cauzele eşecului acestei şedinţe de reeducare. Prin faptul că cea se-a doua şedinţă nu s-a mai ţinut în aer liber, ci în celular, probabil că una din cauzele eşecului să fi fost depistată tocmai în faptul că şedinţa s-a ţinut în aer liber. Aici, în afara zidurilor închisorii – deşi aceste ziduri rămâneau în imediata apropiere – sufletul oamenilor va fi răsuflat mai uşurat, scăpat din constrângerea imediată a celulei. O altă greşeală va fi fost aceea de a aştepta ca oamenii să se înscrie voluntar la cuvânt. Deci s-a procedat la înlăturarea acestor lipsuri.

Şedinţa a avut loc în adevăr în celular. De la etajul doi până la parter deţinuţii au fost scoşi  în faţa celulelor.  

Prezidiul a fost instalat la etajul unu, cruce, adică la joncţiunea aripei lungi a celularului cu aripa scurtă dinspre vest. Era, cred, şi o masă (acoperită cu nelipsita cârpă roşie) la care au luat loc câţiva din colaboratorii zeloşi ai administraţiei, adică turnătorii notorii: Ardeleanu Ludovic, fost ilegalist şi preşedintele consiliului general al sindicatelor după 1945, a ajuns în închisoare pentru faptul de a fi descoperit ca informator al siguranţei burgheze, Busuioc, fost secretar UTC la fabrica de tricotaje ITA (mai târziu UTA) din Arad. Acesta a ajuns în închisoare în calitate de conducător al unei răscoale ce a avut loc la ITA. Se pare că a fost ucis chiar secretarul de partid al fabricii. Busuioc se revoltase împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor din fabrică. Acum îşi mărturisea vina, avea remuşcări şi ca dovadă că aceste remuşcări erau sincere, colabora din plin cu administraţia la oprimarea noilor săi tovarăşi de suferinţe. Meandre foarte ciudate ale sufletului omenesc produse de marşul victorios al comunismului. (...)

Conform probabil hotărârii care se luase în cadrul "comandamentului", nu trebuia să se mai aştepte ca oamenii să se înscrie singuri la cuvânt. Cineva din acest prezidiu se năpustea asupra unui deţinut (lista probabil fusese întocmită cu grijă) şi-l soma să-şi definească atitudinea într-o anumită problemă. Trebuiau luate angajamente pentru ameliorarea producţiei şi depăşirea normelor existente. Trebuiau făcute declaraţii apologetice la adresa regimului şi binecuvântată grija acestuia faţă de rătăcirea în care se zbătea sufletul nostru. "Procurorul" de serviciu fusese ales probabil Busuioc. Acesta, după ce a ridicat în slăvi bunăvoinţa regimului şi grija lui de a ne salva sufletele a întrebat întâi: cine vrea să-şi ia angajament de întrecere în producţie? Locotenentul major Dorobanţu, educatorul, nu se urcase la etajul 1, unde se afla prezidiul. Aparent vrea să demonstreze că toate acestea sunt problemele deţinuţilor, că pe el nu-l priveşte ce are să se întâmple şi lăsa pe aceştia să-şi rezolve singuri problemele. Nu trecuse mult de la prima şedinţă sfârşită cu bine pentru noi. Acum plutea în aer ceva ameninţător. Ne dădeam seama că înscrierea la cuvânt nu va mai fi lăsată la bunul nostru plac. Cred că – deşi cei mai mulţi erau hotărâţi să refuze orice fel de angajament – aproape fiecare se ruga în sinea lui să treacă de la el acest pahar şi să nu fie întrebat de sănătate. În acelaşi timp, ne dădeam seama că de atitudinea pe care o va avea primul din cei somaţi să-şi precizeze poziţia va depinde toată desfăşurarea şedinţei, ca şi urmările asupra moralului nostru. Am avut noroc. Reeducatorii n-au fost inspiraţi. Au ales – pentru a fi primul somat să-şi ia angajamente – pe un puşcăriaş bătrân din 1941, Traian Trifan, avocat. Era un om trecut de 40 de ani, fost prefect de Braşov. În lunga detenţie, Trifan se interiorizase pe zi ce trece. Privirile erau aţintite înăuntrul său în aşa fel că nu mai era atent la ce se petrece cu el, deşi era foarte atent şi plin de compătimire pentru suferinţa altuia. După consideraţiile generale, procurorul de şedinţă – Busuioc – s-a repezit ca un uliu asupra lui Traian, somându-l să spună dacă are de gând să-şi ia un angajament că a înţeles gestul partidului şi hotărârea lui de a ne salva. Întrebarea lui Busuioc a răsunat ameninţător:

- Trifan, îţi iei sau nu-ţi iei angajament?

Întrebarea ne-a lovit în plin pe fiecare dintre noi. Ochii ni se lipiseră parcă de buzele lui Traian. Aşteptare. Zvârcolire internă, teamă şi speranţă. Ne era prea drag acest om drept, onest şi bun, acest pustnic care trăia printre noi, dar care părea că vine dintr-un tărâm al marilor revelaţii şi nu l-am fi vrut întinat cu nimic. Cel puţin pentru mine, teama de ce va face Trifan, gândindu-mă la reputaţia lui, era mai mare decât teama că-mi va veni şi mie rândul să fiu somat.

Trifan ţinea capul în pământ. Se vedea mişcarea nervoasă a muşchilor maxilarului. Ce furtuni îi stăpâneau sufletul? (...)

Privirile noastre continuau să stea lipite de chipul lui Trifan. Maxilarele acestuia se mişcau ritmic, capul rămânea plecat. De-odată am văzut cum trupul începe să se îndrepte încet, buzele să tremure. După ezitări şi o mare învălmăşeală de lupte interioare, într-o tăcere în care fiecare din noi auzea zgomotul infernal al inimilor, capul lui Trifan s-a ridicat încet. Când capul a fost pe deplin ridicat, privirea fiind aţintită undeva în infinit, o rază de soare a pătruns prin luminatorul celularului, a încununat fruntea lui Traian şi o voce care a bubuit ca un tunet în tot celularul a exclamat:

-         Eu sunt rob, robul n-are voinţă!

Sambata, 28 aprilie 2012, ora 11, la Biserica Sfanta Treime din Brasov va avea loc parastasul Badiei Traian Trifan


De la Drumul Învierii spre Steaua lui David. Paul Ghiţiu, director al Festivalului Filmului Evreiesc! Institutul Cultural Român oferă Premiul Festivalului.



Echipa Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti, ediţia a II-a

Comitetul de organizare:

Paul Ghiţiu, directorul festivalului
Cristina Corciovescu, director artistic
Alexander Hausvater, director evenimente
Erwin Simsensohn, director relaţii internaţionale
Laurenţiu Damian, director secţiune documentar
Arpad Harangozo, manager de proiect
Ovidiu Morar, preşedintele Fundaţiei Culturale Art Promo
Iulia Necoară, asistent de proiect
Oana Popa, parteneriate şi comunicare publică
Adela Teodorescu, asistent de proiect
Simona Vilău, asistent de proiect
Monica Vlăduţu, fundraising
Marius Mihail Ghiţă, Coordonator tehnic
Adrian Coman, Coordonator tehnic

Juriu competiţiei de film documentar:

Oded Guy, directorul Jewish Film Festival, Ashkelon, Israel
Laurenţiu Damian, regizor, scenarist, prof. univ. UNATC
Magda Mihăilescu, critic de film

Juriul concursului de afişe:
Paul Ghiţiu, directorul Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti
Ovidiu Morar, preşedintele Fundaţiei Culturale Art Promo
Ciprian Paleologu, lector universitar, artist vizual

Catalog:
Editor: Cristina Corciovescu
Traduceri: Iulia Necoară, Adela Teodorescu, Simona Vilău
Grafică şi DTP: Irina Spirescu
Coperta: Ana Maria Negru


Paul Ghițiu - Director al Festivalului 

 

paul-ghitiuFestivalul Filmului Evreiesc Bucureşti este în primul rând un festival al cunoaşterii, al apropierii, al descoperirii. Este în acest sens o adevărată expediţie antropologică şi chiar una dintre cele mai complexe. În al doilea rând, el este un festival al împrietenirii, al uimirii şi bucuriei recunoaşterii în celălalt. Festivalul creează un timp şi un spaţiu comun în care ne ajută să ne descoperim şi redescoperim, dincolo de istorie şi geografie, dar împreună cu acestea, prieteni şi nu străini, fraţi şi nu duşmani. Cel care le face posibile pe toate acestea este actul artistic cinematografic, astfel că, în al treilea rând, FFEB este şi un festival de film în cadrul căruia descoperim unicitatea şi unitatea omului prin intermediul creaţiei artistice. Avem astfel prilejul de a ne lăsa răscoliţi, despuiaţi, disecaţi, recompuşi, treziţi, încântaţi, fermecaţi de măiestria cu care au ştiut creatorii scenariilor, imaginilor, sunetelor şi al montajelor să construiască filmele. Această a doua ediţie a stat, din pricina lipsei banilor, de la început şi până de curând, sub ameninţarea anulării ei. S-a întâmplat însă o minune (un fapt normal dacă ar fi să vorbim de lumea ideală la care aspirăm): timpul şi spaţiul comun, despre care vorbeam mai sus, au ieşit din coordonatele zilelor şi locurilor festivalului şi, într-o punere în pagină nemaiîntâlnită pe aceste meleaguri, au reuşit să aducă, alături de echipa organizatoare, în calitate de prieteni şi susţinători ai festivalului, oameni şi instituţii ai acestor meleaguri dar şi al multor altora; tuturor acestora, pe care îi veţi întâlni în continuare în paginile de început ale catalogului, ţin să le mulţumesc din inimă. Festivalul există datorită astăzi şi datorită lor. Cunoaşterea, apropierea, descoperirea, prietenia şi frăţia au devenit, în timpul lunilor de pregătire, realităţi şi, astfel, după cum afirmam la început, FFEB s-a reatestat, în modul cel mai concret cu putinţă, ca un festival al cunoaşterii şi al prieteniei renăscute graţie filmului.


Kelemen Hunor - Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional 

 

kelemen-hunorIată că ne aflăm în faţa celei de-a doua ediţii a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti! Eu cred că această a doua ediţie are o importanţă deosebită pentru că, întotdeauna, al doilea pas construieşte o tradiţie. Sub o titulatură sobră, chiar modestă, acest Festival se deschide asupra unor teme care, pornind de la trăsăturile unei minorităţi, ajung să reflecte problemele profunde ale întregii umanităţi. A fost dat poporului evreu, de-a lungul istoriei, să îndure cele mai violente persecuţii şi cele mai absurde etichetări. Teama atavică de diferenţă, de minoritar, de Celălalt a fost, cu precădere în Europa, un instrument de manipulare care a legitimat regimuri politice totalitare, responsabile pentru traume cumplite. Unele fapte se pot ierta, dar ar fi de neiertat să uităm lecţiile istoriei. Adevărul şi încrederea se reconstituie cu migală, cu răbdare, cu înţelepciune. Iar arta filmului este ca o oglindă fermecată în care reuşeşti să te vezi şi pe tine şi pe Celălalt – două chipuri ale aceleiaşi, profunde, umanităţi.

 

H. R. Patapievici - Preşedinte al ICR 

 

patapieviciInstitutul Cultural Român salută organizarea la Bucureşti, pentru a doua oară, a festivalului filmului evreiesc. Ca preşedinte al ICR, acest festival îmi oferă un triplu prilej de bucurie. Este o bucurie pentru ţara mea, deoarece anume în România se desfăşoară, în pionierat pentru Europa centrală şi de est, un festival al cărui brand —Jewish Film Festival— numără peste o sută cincizeci de manifestări în toată lumea. Este, apoi, o bucurie pentru bucureşteni, deoarece anume ei, dintre toţi românii, vor avea ocazia să ia contact cu oferta cinematografică la zi a uneia dintre cele mai mari tradiţii culturale a umanităţii. În fine, este o bucurie specială pentru cultura română, deoarece legăturile culturale dintre evrei şi români au fost întotdeauna fertile şi pline de originalitate. Aş dori ca Premiul Festivalului, pe care Institutul îl oferă, să reprezinte, în chip simbolic, recunoştinţa noastră faţă de profunzimea pe care tradiţiile culturale evreieşti au ştiut să o aducă, de-a lungul timpului, culturii române.

Detalii la http://www.bjff.ro/Despre-noi/
Related Posts with Thumbnails