Părintele Rafael Noica despre filmul "Ostrovul" (AUDIO)

Pr. Rafael Noica si filmul rusesc Ostrov

Gâlceava pe marginea filmului Ţarul continuă. Are cuvântul teologul Laurenţiu Dumitru

Recunosc ca materialul despre ne-ortodoxia, jidovismul si reaua credinta a lui Pavel Lunghin a unui frate blogger ortodox, moldovean si filo-rus, m-a facut sa nu-mi doresc a vedea noua productie „Tarul”. Mai mult, prin oful meu postat pe blog, am sporit galceava pe marginea filmului, fapt pentru care va cer iertare. Multi prieteni si comentatori insa au insistat sa trec peste toata impotrivirea ce mi-a dat-o lectura acelui articol si peste neputinta mea de a da ochii de „parintele Anatoly” din „Ostrov” in chipul tarului Ivan cel Groaznic si apoi sa vad daca mai raman ori ba la aceeasi parere.

Asadar, am vazut „Tarul” lui Pavel Lunghin. Va marturisesc ca nu am vazut nimic „jidovesc” in el, ci am avut senzatia ca sunt martorul unei pagini de sinaxar, pentru ca asta si este, un film despre un Sfant. „Tarul” este o marturie ortodoxa de mare profunzime, iar prin complexitate si mesaj, indraznesc a-l socoti mai bun chiar decat „Ostrov”. Scenariul este bine scris, desi se mai putea lucra ici acolo, la niste detalii. Oricum, ma bucur ca l-a regizat Pavel Lunghin si nu Gay Ritchie.

Pyotr Mamonov joaca excelent in rolul tarului Ivan, iar cei care se tem ca pierd imaginea lui Anatoly din „Ostrov” si in loc de sfant, vor vedea un demon, le spun cuvantul unui amic blogger: Actorul trece de la rolul unui nebun pentru Hristos la rolul unui nebun de-a binelea. Paradoxal, dar Pyotr nu iese foarte tare din matca rolului precedent, insa actiunile lui nebunesti nu sunt mantuitoare de data aceasta. Tarul se roaga mult (cred ca vreun sfert de ceas, daca punem toate secventele cap la cap), insa se nevoieste si talcuieste eretic cuvintele Scripturii. Inconjurat intotdeauna de slugi care-i canta in struna, tarul ramane autonom, oricat ar spune „Doamne, Doamne…”. Mitropolitul, prieten din copilarie, nu vrea sa intre in jocul lui si nu-i binecuvinteaza actiunile criminale (opricinina).

Oleg Iankovskii convinge in rolul Sfantului Mitropolit Filip. Joaca un rol interiorizat, iconic, aparent sters. Nici urma de pipa in film (a defaima valoarea unui film pomenind de neputinta unui actor, de-acum raposat, imi pare o malitiozitate ce nu-si avea rostul; supararea mea din postarea precedenta, de acum cateva zile, viza faptul ca imaginile ar fi decupate din film, insa nici pomeneala de asa ceva). Mitropolitul are un chip odihnitor, demn, treaz, monastic. Cuvintele lui sunt bine alese si tacand deseori, vorbeste mai mult.

Filmul are imagini dure, mult sange, oameni salbaticiti de foamete si razboi, nebuni, eretici, gaini fara cap, executii, pane et circenses. Nu socotesc insa ca ar trebui sa fie un motiv de poticnire, pentru ca Vietile sfintilor martiri sunt pline de astfel de imagini.

„Tarul” are cateva scene cutremuratoare, de o maretie aparte. Scena martiriului nepotului lui Filip si sarutul pe care il da Sfantul celui decapitat spunand: „Sarut gura care n-a mintit” (v. foto jos). Scena in care Mitropolitul refuza in biserica sa dea binecuvantare tarului deghizat in calugar. Scena in care mitropolitului mazilit i se deschid catusele si vindecarea ochiului paznicului netrebnic. Scena in care Mitropolitul Filip coboara fara teama in arena in care ursul sfarteca pe cei vinovati de tradarea lui Ivan. Scena muceniciei parintilor din obstea Solovetului. Sunt si alte multe secvente cutremuratoare, insa fara maretia de care pomeneam, care vorbesc de invartosarea pana la sfarsit a inimii si despre cat de incomod este uneori, pentru multi, a sta in preajma unui sfant.

Filmul „Tarul” are multe de spus si celui nefamiliarizat cu viata Bisericii, cu viata in Hristos, daca priveste cu rabdare si fara prejudecati, caci in film mai toti isi justifica faptele prin prisma credintei. E un film din care inveti multe despre marturie, adevar, suferinta, mucenicie, daca ai ochi de vazut si urechi de auzit si daca nu te poticnesti in nebunia sloboda a lumii prezentate aici.De ce atata valva totusi in jurul filmului „Tarul”? Nu cred ca filmul pune intr-o lumina proasta poporul rus, in ciuda a doua ipostaze (cand poporul aclama la scena cu leul in arena si cand aduna disperati banii de pe jos aruncati de tarina la intronizarea Mitropolitului) si nu cred ca cineva ar confunda poporul rus cu criminalii opricinici. Nici ţaratul rus cu tirania. Socotesc ca toate luarile de pozitie din presa ruseasca vin dintr-un nationalism exacerbat si nu au nimic de-a face cu ceea ce ne intereseaza in mod special pe noi, aspectul ortodox al filmului, recte viata unui Sfant Mucenic. Poate ca Tarul Ivan cel Groaznic nu a fost atat de groaznic. Poate ca a ucis mai putin decat spun unii (de ucis a ucis sigur), poate ca la un moment dat i s-a dat chiar si o cinstire locala „unsului lui Dumnezeu”. Stim insa sigur ca personajele din film sunt reale, asa cum real este si conflictul dintre tarul Ivan si mitropolitul Filip, asa cum real e si sfarsitul mucenicesc al acestuia din urma, dupa cum e consemnat in sinaxarul de la Radonej.

„Tarul” este un film filocalic, care m-a trimis nel-catinel la rugaciune. Se cere revazut!

Altfel despre “Ţarul” sau “Ostrov”-ul scufundat. Un alt punct de vedere

De ceva vreme, virtualitatea românească ortodoxă şi cea mai puţin ortodoxă se arată ahtiată după noul, unicul, irepetabilul, lunghinianul film “Ţarul” (transliterat nu se ştie din ce motive ca “Tsar” sau “Tzar”). Creştini ca Laurenţiu Dumitru, Apologeticum, Vasile Călin Drăgan, Alex Rădescu (cu menţiunea că unii dintre ei au luat distanţă faţă de poziţia iniţială - nota noastră) ş.a. au recomandat (unii ca şi “cadou de anul nou”) cu tărie această “nouă capodoperă a inegalabilului regizor ortodox” Lunghin. În afara listei (încă) mai rămîne părintele Savatie, Saccsiv şi încă cîţiva…

Problema constă în următoarele: românimea (ortodoxă) nu cunoaşte Rusia (nu Federaţia Rusă), nu vrea s-o cunoască şi ia de bună orice otravă “rusească” pe care scrie “ortodox”. Nimeni dintre cei care au promovat şi promovează filmul respectiv nu s-au obosit să caute măcar cîteva detalii despre ce reprezintă cu adevărat acest film “ortodox”, despre care este realitatea istorică pe care pretinde să ne-o arate Pavel Lunghin (evreu, de altfel) sau despre care este reacţia ruşilor la acest film. Majoritatea ruşilor sînt îngreţoşaţi de creatura lui Lunghin, şocaţi de tupeul acestuia de a scuipa porceşte (a se citi “artistic”) în istoria reală a Rusiei ortodoxe şi în tot ceea ce înseamnă Monarhia ortodoxă şi Biserica Ortodoxă. Internetul de limbă rusă ţipă de analize şi reacţii dure şi pertinente ale unor oameni de calibru la adresa “Ţarul”-ui evreiesc; românimea tace şi priveşte, aplaudînd orbeşte “halucinaţiile” bine orchestrate şi direcţionate ale lui Lunghin, ajutat de un oarecare “ţaro-călugăr” Mamonov. Nimeni nu s-a întrebat de ce filmul respectiv poartă o denumite cvasi-generală ca “Ţarul” şi nu una mai particulară, întrucît în film ni se povesteşte doar despre un fragment din viaţa unui ţar şi a unui mitropolit din Rusia? Răspunsul la această întrebare este: pentru că intenţia regizorului Lunghin este să detoneze completamente ideea instituţiei rînduite de Dumnezeu a Monarhiei ortodoxe. “Ţarul” = Monarhia ortodoxă, în percepţia publicului. “Ţarul” este nebun, paranoic, sîngeros, tiran, barbar – rezultă că şi Monarhia ortodoxă este sîngeroasă, sălbatică, barbară, inadmisibilă în ale noastre vremuri iluminate.

La uşă ne bate NOM (Noua Ordine Mondială). Ca să fim integrabili în NOM, trebuie să scăpăm de jugul “cadavrului din debara” (cum îl numeşte “românul” Patapievici pe Românul Eminescu), de trecutul “întunecat”, de “prejudecăţile stagnante” ale tradiţiei noastre pe care Apusul nu o înţelege…

Cineva dintre fanii “ortodoxiei artistice” (sufletiste, nu duhovniceşti) poate întreba: Dar ce, nici Ostrov-ul nu e bun?
La moment, mă limitez la a mărturisi că, deşi am fost impresionat de acest film chiar după prima vizionare, revăzîndu-l ulterior în detaliu şi analizînd ce spun analiştii ortodocşi mai profunzi, mi-am dat seama (după o auto-osîndire critică) cît de slab pregătit sînt să observ şi să simt cele mai subtile înşelări pe care diavolul postmodernist le ţese pentru creştinii vremurilor de pe urmă. În categoria aceasta intră şi Ostrov-ul “ortodox”. Dar întrucît aceasta este o temă complexă, cu multe nuanţe şi aspecte, o las pe altă dată. (Hristofor)

Istoricul Gheorghe Buzatu despre istoricul Eminescu si despre cum trebuie abordate temele istoriei româneşti adevărate (VIDEO)

Fratele lui Toni Tecuceanu a depus cererea pentru obţinerea dosarului medical al actorului!

Paul Tecuceanu, fratele actorului Toni Tecuceanu, continuă lupta pentru aflarea adevărului în cazul morţii Cârcotaşului. Astfel, acesta a depus în cursul zilei de astăzi o cerere la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Profesor Doctor “Matei Balş” din Capitală în care a solicitat eliberarea unei copii a dosarului medical complet al defunctului şi obţinerea rezultatelor oficiale ale necropsiei.

Totodată, fratele lui Toni Tecuceanu a mai cerut conducerii Institutului bucureştean să i se comunice dacă spitalul în care actorul a încetat din viaţă s-a aflat în acea perioadă în carantină şi care au fost cauzele declarării stării de carantină, în cazul în care aceasta va fi confirmată. Cerearea înaintată de Paul Tecuceanu a fost înregistrată la “Matei Balş” cu numărul 335. “Este adevărat, astăzi am depus această cerere. Mi s-a comunicat că în cel mult o săptămână voi primi toate actele solicitate”, a declarat în exclusivitate pentru NapocaNews, Paul Tecuceanu.

NapocaNews