Recunosc ca materialul despre ne-ortodoxia, jidovismul si reaua credinta a lui Pavel Lunghin a unui frate blogger ortodox, moldovean si filo-rus, m-a facut sa nu-mi doresc a vedea noua productie „Tarul”. Mai mult, prin oful meu postat pe blog, am sporit galceava pe marginea filmului, fapt pentru care va cer iertare. Multi prieteni si comentatori insa au insistat sa trec peste toata impotrivirea ce mi-a dat-o lectura acelui articol si peste neputinta mea de a da ochii de „parintele Anatoly” din „Ostrov” in chipul tarului Ivan cel Groaznic si apoi sa vad daca mai raman ori ba la aceeasi parere.
Asadar, am vazut „Tarul” lui Pavel Lunghin. Va marturisesc ca nu am vazut nimic „jidovesc” in el, ci am avut senzatia ca sunt martorul unei pagini de sinaxar, pentru ca asta si este, un film despre un Sfant. „Tarul” este o marturie ortodoxa de mare profunzime, iar prin complexitate si mesaj, indraznesc a-l socoti mai bun chiar decat „Ostrov”. Scenariul este bine scris, desi se mai putea lucra ici acolo, la niste detalii. Oricum, ma bucur ca l-a regizat Pavel Lunghin si nu Gay Ritchie.
Pyotr Mamonov joaca excelent in rolul tarului Ivan, iar cei care se tem ca pierd imaginea lui Anatoly din „Ostrov” si in loc de sfant, vor vedea un demon, le spun cuvantul unui amic blogger: Actorul trece de la rolul unui nebun pentru Hristos la rolul unui nebun de-a binelea. Paradoxal, dar Pyotr nu iese foarte tare din matca rolului precedent, insa actiunile lui nebunesti nu sunt mantuitoare de data aceasta. Tarul se roaga mult (cred ca vreun sfert de ceas, daca punem toate secventele cap la cap), insa se nevoieste si talcuieste eretic cuvintele Scripturii. Inconjurat intotdeauna de slugi care-i canta in struna, tarul ramane autonom, oricat ar spune „Doamne, Doamne…”. Mitropolitul, prieten din copilarie, nu vrea sa intre in jocul lui si nu-i binecuvinteaza actiunile criminale (opricinina).
Oleg Iankovskii convinge in rolul Sfantului Mitropolit Filip. Joaca un rol interiorizat, iconic, aparent sters. Nici urma de pipa in film (a defaima valoarea unui film pomenind de neputinta unui actor, de-acum raposat, imi pare o malitiozitate ce nu-si avea rostul; supararea mea din postarea precedenta, de acum cateva zile, viza faptul ca imaginile ar fi decupate din film, insa nici pomeneala de asa ceva). Mitropolitul are un chip odihnitor, demn, treaz, monastic. Cuvintele lui sunt bine alese si tacand deseori, vorbeste mai mult.
Filmul are imagini dure, mult sange, oameni salbaticiti de foamete si razboi, nebuni, eretici, gaini fara cap, executii, pane et circenses. Nu socotesc insa ca ar trebui sa fie un motiv de poticnire, pentru ca Vietile sfintilor martiri sunt pline de astfel de imagini.
„Tarul” are cateva scene cutremuratoare, de o maretie aparte. Scena martiriului nepotului lui Filip si sarutul pe care il da Sfantul celui decapitat spunand: „Sarut gura care n-a mintit” (v. foto jos). Scena in care Mitropolitul refuza in biserica sa dea binecuvantare tarului deghizat in calugar. Scena in care mitropolitului mazilit i se deschid catusele si vindecarea ochiului paznicului netrebnic. Scena in care Mitropolitul Filip coboara fara teama in arena in care ursul sfarteca pe cei vinovati de tradarea lui Ivan. Scena muceniciei parintilor din obstea Solovetului. Sunt si alte multe secvente cutremuratoare, insa fara maretia de care pomeneam, care vorbesc de invartosarea pana la sfarsit a inimii si despre cat de incomod este uneori, pentru multi, a sta in preajma unui sfant.
Filmul „Tarul” are multe de spus si celui nefamiliarizat cu viata Bisericii, cu viata in Hristos, daca priveste cu rabdare si fara prejudecati, caci in film mai toti isi justifica faptele prin prisma credintei. E un film din care inveti multe despre marturie, adevar, suferinta, mucenicie, daca ai ochi de vazut si urechi de auzit si daca nu te poticnesti in nebunia sloboda a lumii prezentate aici.De ce atata valva totusi in jurul filmului „Tarul”? Nu cred ca filmul pune intr-o lumina proasta poporul rus, in ciuda a doua ipostaze (cand poporul aclama la scena cu leul in arena si cand aduna disperati banii de pe jos aruncati de tarina la intronizarea Mitropolitului) si nu cred ca cineva ar confunda poporul rus cu criminalii opricinici. Nici ţaratul rus cu tirania. Socotesc ca toate luarile de pozitie din presa ruseasca vin dintr-un nationalism exacerbat si nu au nimic de-a face cu ceea ce ne intereseaza in mod special pe noi, aspectul ortodox al filmului, recte viata unui Sfant Mucenic. Poate ca Tarul Ivan cel Groaznic nu a fost atat de groaznic. Poate ca a ucis mai putin decat spun unii (de ucis a ucis sigur), poate ca la un moment dat i s-a dat chiar si o cinstire locala „unsului lui Dumnezeu”. Stim insa sigur ca personajele din film sunt reale, asa cum real este si conflictul dintre tarul Ivan si mitropolitul Filip, asa cum real e si sfarsitul mucenicesc al acestuia din urma, dupa cum e consemnat in sinaxarul de la Radonej.
„Tarul” este un film filocalic, care m-a trimis nel-catinel la rugaciune. Se cere revazut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu