Poporul roman nu este "cadavrul din debara". Comentarii despre Romania ale generatiei tinere.

Tudor Chirila face, pe blogul sau, un apel generatiei tinere pentru a posta 1000 de comentarii frumoase despre Romania. Pana acum au postat peste 500. Si ce vedem? O generatie destul de traditionalista, in pofida spuselor carcotasilor. O generatie careia ii place tot ce e romanesc. Daca vom reusi sa depasim limita manualelor si a profesorilor crescuti la scoala lui Nicolae Manolescu si a lui Lucian Boia, ii vom putea cunoaste mai bine pe adevaratul Eminescu, Tutea, Noica, Vulcanescu, Steinhardt, Crainic sau Gyr. Si nu vom mai vorbi despre poporul roman ca despre „cadavrul din debara”. Astept si comentariile voastre.

HuNt3r spunea...
Romania. fara toti politicienii...

Mara spunea...
Tatal meu, icoana vie. Vama Veche si rasaritul de acolo. Orasul copilariei mele. Manastiri.

Roxana spunea...
Complexul de Manastiri BARSANA
Muzeul Satului Maramuresan
Maramures
Voronet

Anna spunea...
Caii lui Cucerzan, dorul lui Blaga, drumuri catre Ardeal, graul in iunie, Marcovicii din Vama, porti necunoscute la care am batut de atatea si atatea ori sa cer apa, soferul molodovean care la 2 dimineata a oprit si mi-a facut pana...nu-mi ajung 1000 de cuvinte.

Diana spunea...
Operele lui C. Brancusi, Cheile Sohodolului, Manastirile Polovragi, Tismana si Lainici- pt. a numi doar cateva locuri si obiective din zona mea.

5zambete spunea...
Constanta, marea, apusuri calde si senine, oameni veseli, peisaje unice, eroi, libertate.

A:) spunea...
L.Blaga("sentimentul caracteristic romanului e dorul,sentiment trait prin doina")
andrei3000 spunea...
HANUL ANCUTEI = Stil Rustic + Traditia neamului romanesc (port popular) + istoria neamului romanesc imprimata pe vesela + muzica de petrecere romaneasca + vin romanesc + palinca a la Romania
Distractie in stil romanesc !

ea spunea...
EXISTA un lucru in tara noastra care face cat 1000 , care face planeta sa zambeasca , sa o trezeasca , sa ne iubeasca.. pe noi romanii.. GRADINA !! a cui ?? a MAICII DOMNULUI

sideris spunea...
Steinhardt, Paleologu, Crainic si atatia altii, gradina botanica din Cluj, tot Maramuresul (in special muzica traditionala, de exemplu Grigore Lese), Toma Caragiu, parintele profesor Ioan Buga, malul Begai din Timisoara. Si zeci de OAMENI ne-celebri pe care i-am cunoscut in aceasta viata si care ma fac fericita pana la lacrimi ca sunt aici si niciunde altundeva, in pofida...

mace spunea...
sighisoara, manastirile din Moldova, palinca din Ardeal, amabilitatea oamenilor de la pensiunile de tara

Irina spunea...
Casa bunicilor de la Campulung Moldovenesc,Cheile Bicazului,Tudor Gheorghe,Zamfir,Lacul Rosu,cascaval afumat,tochitura cu mamaliguta si sarmale oltenesti si mult prea multe altele

ioni spunea...
limba română
casa de la ţară a bunicilor
părul împletit în spic
Eminescu
Braşovul
floarea de colţ
Parcul Copou
Suflet Curcubeu spunea...
Cuvantul "dor"
Marasti, Marasesti, Oituz
Ia bunicii
Cenaclul Flacara
Painea proaspat scoasa din cuptor cu vin

Elena-Luminita spunea...
mama,prietenii,oamenii frumosi,faleza din Constanta,mirosul marii,Craciunul cu cei dragi intr-un sat de munte,Bucegii,zapada,Ateneul, concerte Vama,,,Ferdinand al VIII_lea",libraria Carturesti,Nichita,Sorescu,Eminescu, Medelenii,Grigorescu,Tutea, Maria Tanase...

Maria de Romania spunea...
- opera unor genii ca(M.Eliade, E.Cioran, O. Paler, Nichita Stanescu, G.Bacovia)
- filme care dau clasa: 'Filantropica','Terminus Paradis'
- oameni care joaca mai mult decat un rol: Gh.Dinica, D. Visan, M. Diaconu, F. Zamfirescu
- compozitori care si-au scris sufletul: G. Enescu, C. Porumbescu
- Alba Iulia: orasul sufletelor unite
Pe langa orase, oameni, opere, arta, vreau sa cred ca fiecare are Romania lui personala. Un univers intim, afectiv care te face sa simti ca apartii cuiva.

mihaela spunea...
Preda,Eminescu,Eliade,Teodoreanu;
Adrian Streinu Cercel;
dealurile subcarpatice din Oltenia;
poienitele cu margaritar,unde te uiti bine cum pui piciorul,sa nu strivesti vreun clopotel;
mirosul de lipie coapta pe plita bunicii;
sunetul zapezii care se asterne pe acoperisuri;
tu,Tudor,mama ta,oamenii ca voi pe care ii are Romania si ale caror voci nu se aud,dar noi stim ca exista;

Upanishada spunea...
Brasov. Laptaria lui Enache - iarna. Terasa La Motoare - vara. Narghilea in Valea Regilor - Pasajul Villa Cross. Sala Dalles. Baile Govora - casa de la tara. Muntii. Marea Neagra. melodia Treceti Batalioane Romane Carpatii - ma face sa plang... de cand stiu melodia. Si multe... multe... Romania, dar fara unii in ea, i-as alege si i-as elimina.

Becks spunea...
Lucian Blaga, Brasov, Castelul Peles si tot ce inseamna pamant romanesc:)
Francesca spunea...
Eminescu, istoria noastră, mănastirile, marea, Dunărea, munţii, oamenii cinstiţi (românii adevăraţi), merindarele, ospitatlitatea, tradiţiile, Constantin Brâncuşi, patrioţii, Iaşi, Sighişoara, Deva, Săsciori...

Şi nu în ultimul rând cerul. Să nu uităm că trăim sub acelaşi cer ca şi americanii, francezii sau etiopienii.

Dacă oamenii care sunt în stare să facă ceva s-ar implica, şi nu ar lăsa gunoaiele umane sa ne conducă, totul ar fi mai bine! Eu sper la o Românie mai buna! Pentru că MERITĂ!

Alexandra spunea...
Proverbele romanesti
Melodiile in romana chttp://www.blogger.com/img/blank.gifare nu ar avea farmec in alta limba.
Si campiile din drumul spre mare.

Cas spunea...
gura portitei, dorul, ateneul, sambata de sus, eliade, piatra craiului in apus, bucurestiul noaptea... ah.. si cate ar mai fi..

Paula spunea...
si inca ceva! in Romania inca mai exista CREDINTA!!
si..colindatorii :)

Ionut Trandafirescu spunea...
Stefan cel Mare, Brancovenii.... Biserici si Manastiri. Credinta, suflet, traditie. Mantuire, devotament, profunzime...

Ionut Trandafirescu spunea...
Colindatul , Iordanitul... muzica lautareasca... traditia cea vie si sfanta

Ionut Trandafirescu spunea...
Junimea, Convorbiri literare, Noica, Blaga, Crainic, Eminovici... Wow... ce Romanie minunata

ale calba spunea...
Cluj
Sibiu
Sighisoara
Sarmalele :))
"Cantec deplin" - Radu Gyr
Hagi
Nadia Comaneci
Blaga
Eminescu

gala spunea...
Valea Frumoasei,Maria Tănase, Eliade, Sânzâienele, bătrânii pe care îi mai avem, strugurii de la Blaj, mănăstirile

Carmi spunea...
sarmisegetuza..minunat loc, oameni buni, o liniste datatoare de viata.
marea..intotdeauna scoate tot ce e mai bun din mine
orice rau, langa orice pajiste,in orice loc uitat de lume..aveam o tara atat de frumoasa!

Parintele SERAFIM BADILA de la Manastirea Casiel despre nevoia de duhovnici buni. Cum si-a cautat Parintele Arsenie Boca duhovnic

Este o framantare a multora si chiar a parintelui Arsenie Boca. Parintele a fost trimis de mitropolitul Nicolae Balan in Athos. Stia ce calitati are parintele Arsenie, vroia sa faca la manastirea Sambata un focar de ortodoxie si avea nevoie de niste oameni deosebiti si ii considera deosebiti pe parintele Arsenie si pe parintele Serafim Popescu. I-a trimis la Athos. Parintele era constient ca nu are ce cauta in Athos si nu poate spori daca nu are un duhovnic. Si a cautat duhovnic. Si pe care-l cauta? Zice el: care-i mai aspru. Şi i s-o spus: este ala! Şi când s-a dus la el ăla i-a zis: apăi tu nu eşti bun nici de măturat! Şi zice părintele Arsenie: asta-i pentru mine, ăsta-mi trebuie mie! Şi-apoi părintele s-a rugat. Scrie în cărţile părintelui Arsenie că e mare lucru să ai un duhovnic să te povăţuiască după Dumnezeu. Dumnezeu să te povatuiasca. Şi-aşa făcea părintele. El îţi ştia numele, trecutul, viitorul, totul. În câteva puncte îţi spunea, cam aşa ca şi părintele Iustin, slavit să fie Dumnezeu! Şi-a avut ţara aceasta duhonici şi mai are.

Părintele Arsenie s-a rugat ca Dumnezeu să trimită un duhovnic, şi-apoi s-a rugat la Maica Domnului şi l-a luat Maica Domnului de mână şi l-a dus în Sfântul Munte Aton şi acolo l-a dat în grija Sfântului Serafim, care cu aproximativ 200 de ani in urma a trecut in veşnicie. Şi-acolo a fost încărcat părintele Arsenie de har, darul Duhului Sfânt, clarviziune samd.

Ce vroiam să zic cu aceasta? Iată deci că Dumnezeu a lucrat la părintele Arsenie prin Sfântul Serafim care a trecut. Susţin ce a zis părintele Filotheu şi anume: „Cărţile sunt duhovnicii care nu ne amăgesc, care nu ne înşală”. Şi astea sunt în vremuri din urmă povăţuitorii noştri cei adevăraţi. Că mai sunt şi alţii .... Da! Sunt! Are Dumnezeu foarte mulţi. Când vorbea părintele Cleopa autocare întregi rămâneau doritoare de a se mărturisi, coborau din autocare cu zecile. Şi părintele Cleopa, cu înţelepciunea care i-a dat-o Dumnezeu, zice: Da, dar eu nu vă mărturisesc acum, acum numai vă spun ceva la cei care ziceţi că vreţi să mărturisiţi: care dintre voi sunteţi tutunari?. Dupa 40 de zile veniţi aici că vă spovediţi, dar lăsati ţigara. Care n-aţi postit lunea, miercurea şi vinerea? Postiţi şi când se implinesc 40 de zile veniti. Care sunteţi alcoolişti? Care trăiesc în concubinaj? Uite, citiţi rugăciunile alea, faceţi milostenie, spunea părintele, şi după 40 de zile veniţi. Ce crezi că veneau 50? Veneau 3 care erau hotărâţi. Zice părintele Cleopa către mine: Măi, părinte, mai bine cu 50 la Rai decât cu 500 la iad!

Deci, un duhovnic oarecum îşi triază fii duhovniceşti şi dacă vede că nu sporeşte îl trimite la altul. Du-te că eu nu te pot ridica, baţi pasul pe loc şi în viaţa duhovnicească nu e pasul pe loc. Ori înainte, ori înapoi. Deci, ne trebuie duhovnici, e adevărat. Dar atunci să facem ce a făcut mama părintelui Arsenie. Era copilă tânără şi zice: Doamne, dacă mă vei vrednici să mă căsătoresc, şi-mi dai copii, parte bărbătească, femeiască, Ţie ţi-i voi da. Ţie să-ţi slujească.

Aţi văzut ce fel de preocupare avea mama unui duhovnic, despre care Parintele Teofil zice că unul mai de vârf, în ţară, care a lucrat în biserică, ca părintele Arsenie n-a cunoscut. S-a zămislit părintele Arsenie în pântecele mamei. A stat curat el acolo, noua luni în pântece, cât tatăl-său s-a dus în America, şi-apoi până a înţărcat. Iată, s-a semănat grâul, a venit vremea la săpat, s-a copt, l-a cules. Aşa facem noi cu pământul. Aşa trebuie şi cu copilul acela, viitorul cetăţean al Raiului. Fiecare avem dorinţa asta şi pentru asta ne-a adus Dumnezeu în lume.

Parintele Arsenie Boca despre moartea care dobandeste invierea

Aproape n-aş putea spune când S-a smerit Dumnezeu mai mult înaintea omului: când S-a răstignit pe cruce, sau când S-a pogorât din Slava Lui de Dumnezeu, întrupându-Se în biata fire omenească.
Făcându-Se om se face carne, cu toate înclinaţiile ei. Dar Iisus n-a ascultat de ele de toate. Înclinarea senzuală a fost biruită, ca să trebuiască a fi biruită şi de noi. Aceasta se petrece în viaţă prin neîncetata lepădare de sine, prin crucea noastră cea de fiecare zi - cât abia de rămân zile neumbrite de tristeţe - şi desăvârşit se biruie prin moarte. Aşa se restabileşte temelia cea străveche.
Prin moartea pe cruce trupul se purifică şi ajunge expresie şi mijloc direct al Duhului dumnezeiesc, devine adevărat trup spiritual al Dumnezeului-Om, înviat.
Tot aşa şi noi, ne rugăm lui Dumnezeu să ne curăţească viaţa de întinăciune.El ne trimite câte-o răstignire în fiecare zi, câte-o săptămână a patimilor, câte-o viaţă pe cruce, iar noi, în nepriceperea noastră, neştiind căile lui Dumnezeu, ne rugăm mai cu foc să ne scape de cruce. Iisus n-a făcut aşa; nici noi să nu facem.
S-ar putea spune că Iisus S-a născut pe cruce.
Toată viaţa lui Iisus a fost ca atare. Iar din cea mai grea cruce: moartea, a izbucnit şi biruinţa cea mai mare: învierea sau omorârea morţii. Căci Iisus o biruise în viaţă; iar cu moartea Sa, cea de bună voie a biruit-o şi pentru toţi oamenii, de la începutul până la sfârşitul lumii.
Cu Învierea lui Iisus avem chezăşia că vom învia şi noi, ca Iisus, căci El e începătorul, pentru noi, în toate.
Altă mărturie a veşniciei noastre, mai tare ca aceasta, nu ne-a dat nimeni.
Poate că tocmai fiindcă e cea mai tare, uluieşte obişnuitul în care dormim, şi poate tocmai de aceea nu îndrăznim să credem în învierea noastră. Iar fără această credinţă, viaţa noastră parcă n-are sens, nici scop în sine, tare-i decolorată şi neliniştită.
Creştinismul se întemeiază şi dăinuieşte pe Întemeietorul său: pe învierea Lui din morţi, ultimul cuvânt.
Noi suntem care de obicei cădem din creştinism, iar nu creştinismul. Noi cădem, nu Iisus. Minciuna iudeilor n-a surpat învierea lui Iisus. Dumnezeu nu cade. Dar căzând noi din creştinism ni se pare că a căzut creştinismul, ni se pare că a căzut altcineva nu noi.
Sunt foarte strânse: moartea cu învierea. Multora li se pare că se isprăveşte totul cu mormântul. Creştinul însă îşi scrie pe crucea de la căpătâi: „Aştept învierea morţilor”.
Credinciosul nu se teme de moarte, fiindcă a desfiinţat-o Iisus. Iisus i-a schimbat sensul, întorcându-i altfel rostul. Acum, moartea pentru credincios e ultimul botez, ultima curăţire a vieţii.
Suntem în gândirea Sf. Pavel, spunând că botezul nostru, prin care am intrat în creştinism, se desăvârşeşte cu botezul cu care s-a botezat Iisus; şi că sfânta noastră împărtăşanie se împlineşte cu paharul pe care 1-a băut Iisus.
Spre aceste sfârşituri: Botez şi Pahar, - convingeri ca munţii -, fireşte că trebuie nevoinţă, trebuie virtuţi. Dar unde sfârşesc virtuţile, unde duc ?
Ele nu sunt scopuri în sine. Nu urmărim virtuţile pentru ele însele; ele sunt mijloace pentru dobândirea Adevărului. Şi Dumnezeu e Adevărul.
Aşa înţelese virtuţile, cu acest rost urmărite, ele duc pe om până la moartea pentru Adevăr, ceea ce e înviere. Că a-ţi primejdui viaţa pentru Dumnezeu şi oameni, nu poate fi moarte, chiar trecând prin ea, ci cu atât mai vârtos înviere şi bucurie a învierii.
De ce nu ne temem noi de moarte ?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învăţătura celui dintre sfinţi, Părintelui nostru Maxim Mărturisitorul, despre răsturnarea rostului morţii.
Sfântul ne învaţă că: de unde, înainte de răstignirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorârea lui Iisus în împărăţia morţii, şi stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toţi morţii, care erau drepţii Vechiului Testament, şi a întors moartea asupra ei însăşi, asupra păcatului, şi nu mai mult asupra firii omului.
Omul a fost renăscut în Iisus, iar morţii nu i s-a mai dat decât păcatul lui.
Primul dintre oameni care a fost sustras morţii, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăţia Vieţii „astăzi” (- „vei fi cu Mine în Rai !”) adică din însăşi această viaţă.Cu stricarea împărăţiei morţii, cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor, sensul morţii s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. Iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice sfântul Pavel: „Toţi cei ce vor să trăiască viaţa în Hristos, prigoniţi vor fi !”
Dar credinţa a fost superioară celor mai înfricoşate chinuri. Organic, chinuri de moarte, îngrozitoare, se dovedeau neputincioase în faţa vieţii sfinţilor. Ei nu mureau când voiau muncitorii, ci când voia Dumnezeu. Aşa ca şi Iisus: că deşi oricare dintre chinurile prin care a trecut, omeneşte puteau să-L scoată din viaţă, totuşi a supravieţuit tuturora, şi a murit când a împlinit toate cuvintele grăite prin Prooroci. Precum la Iisus aşa şi la sfinţi vedem, de nenumărate ori, această superioritate a credinţei asupra morţii, când mucenicii supravieţuiau focului, strivirii între pietroaie, mutilărilor celor mai îngrozitoare, trebuind - spre a pune capăt ruşinii pe care o mâncau prigonitorii - să le taie capul cu sabia.
Tot şirul sfinţilor mucenici au biruit moartea, că i-au ştiut neputinţa şi n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
Iată în ce înţeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieţii, un câştig al morţii lui Iisus şi o arvună a învierii Sale, premiza şi concluzia tuturor învierilor.
Iată câtă înviere e în crucea noastră cea de toate zilele; câtă înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viaţa aceasta toată. Iar de vom fi vrednici şi de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeşte.
Deci viaţa noastră în Hristos şi viaţa lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârşit. Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morţi!
Slavă Învierii Tale, începătura învierii noastre!