20.6.15

Acțiunea ROMÂNI PENTRU ROMÂNI la Covasna, biserica Înălțarea Domnului din Voinești, 14 iunie 2015. Pomenirea lui Mihail Eminescu şi a Cuviosului Justin Pârvu



Duminică, 14 iunie 2015, la Biserica „Înălţarea Domnului” din Voineşti, Covasna, păstorită de preotul paroh Ioan Ovidiu Măciucă, s-a săvârșit slujbă de pomenire pentru poetul național Mihai Eminescu și pentru Cuviosul Părinte Justin Pârvu. Inițiativa vine din partea unui grup de intelectuali inimoși, care, din dragoste de Neam, au pornit Acțiunea ROMÂNI PENTRU ROMÂNI. 
 
Mihai Tîrnoveanu, sufletul acestei Românești Acțiuni, ne spune: „Am mers la Biserica „Înălţarea Domnului” din Voineşti Covasna pentru a pomeni doi români absoluţi, pe Mihail Eminescu si pe Cuviosul Părinte Justin Pârvu. Ne-am rugat împreună pentru Neamul Românesc, le-am cerut puterea de a merge mai departe în această misiune de a transmite mesajul nostru de solidaritate cu românii din Harghita şi Covasna, căci noi nevrednici suntem, iar Ei putere mare au.

Am premiat elevi merituoşi cu tricolorul românesc, cu cărţi ale lui Mihail Eminescu şi cu cărţi de rugăciuni ortodoxe. Am dăruit aceste simboluri ale identităţii şi dăinuirii româneşti copiilor români din această localitate şi am cântat împreună cu ei imnul naţional şi cântece vechi ale românilor, simţind împreună inima Ţării, iar lacrimile din ochii copiilor ale noastre au fost.

Mulţumesc în numele Acțiunii Români pentru Români tuturor românilor din Covasna,  Voineşti care au făcut posibil acest moment de înfrăţire românească, sub semnul lui Eminescu şi al tricolorului românesc, în mod special doamnei profesoare Florentina Teacă şi minunatului grup de tineri  “Crăişorii lui Avram Iancu”.

Am premiat şi copiii crescuţi frumos la Mănăstirea Mărcuş de Maica Stareţă  Serafima Comşa (Mami, cum îi spun copii) şi de celelalte maici din obştea acestei sfinte mănăstiri, care sărbătoreau hramul “Sfinţilor Români”. Această mănăstire, ridicată inițial de Maica Suzana Comşa, a cărei nepoată este Maica Serafima, a fost dărâmată din ordinul fostului nomenclaturist comunist Karoly Kiraly, fondator al UDMR-ului. Voinţa Domnului a fost, în cele din urmă, împlinită, aşa cum a profețit Cuviosul Părinte Arsenie Boca.

Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu Părintele Episcop Andrei Făgărăşanul, care a binecuvântat cu multă dragoste acţiunea noastră, îndemnându-ne să continuăm pe aceeaşi linie românească şi creştinească. I-am sărutat dreapta şi i-am promis că nu ne vom opri. Acest lucru l-am spus în numele vostru, al tuturor celor care aţi sprijinit Acţiunea Români pentru Români.

Doamne ajută, români!”

Acţiunea Români pentru Români înseamnă, de fapt, o mână întinsă peste Carpați, un steag tricolor, un vers de Mihai Eminescu, o rugăciune ortodoxă. Înseamnă români ce iubesc și respectă ceea ce e românesc. Înseamnă Mihai și Adriana Tîrnoveanu, Florin și Crina Palas, Daniela Pătrunjel, Cristian Galiceanu, Șerban Davidescu, Lidia Stângă, Mariana Ghiugan. Înseamnă solidaritatea și implicarea tuturor românilor din toate colțurile Țării sau diaspora, care au pus mână de la mână și datorită cărora Tricolorul Românesc, Mihai Eminescu și rugăciunea ortodoxă au ajuns la copiii din județele Covasna și Harghita. Înseamnă toți cei care, sub deviza „Dăruind, vei dobândi”, au arătat că sunt alături de noi, românii din Covasna.

Sursa:

17.6.15

Români, vi se pregăteşte ceva! Sub pretextul interzicerii extremismului în România, se pregăteşte o teribilă lovitură împotriva culturii naţionale şi a ortodoxiei româneşti.




Sub pretextul interzicerii extremismului în România, se pregăteşte o teribilă lovitură împotriva culturii române (prin amputarea unor valori culturale exponenţiale: Mircea Eliade, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Lucian Blaga - după formulările unei legi promovate în Parlament) şi a ortodoxiei româneşti, prin interdicţia cultivării modelului mărturisitor al sfinţilor închisorilor comuniste (Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Traian Trifan, Părintele Justin Pârvu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgeţeanu şi atâţia alţii). Cum s-a ajuns aici este explicat într-o analiză a modului de acţiune a reţelelor des-fiinţării naţionale.

(...) Vedem că nu doar istoria ne este răstălmăcită, mistificată și manipulată împotriva celor care au înfăptuit-o cu jertfă de sânge, ci și prezentul e supus acelorași tratamente. Nu doar că nu mai avem voie să ne cinstim eroii, dar eroii noștri sunt uciși, în mod simbolic, din nou. Criminalul este același, doar cu altă mască: este același dușman al lui Hristos și al neamului românesc. Etichetele sunt aceleaşi, lipite de urmaşii kominternistilor, asigurând continuitatea urii. Sunt unii evrei care parcă şi-au pierdut raţiunea, stârnind, prin lipsa măsurii, antisemitismul (brusc, corifeii culturii naţionale şi marii duhovnici ai ortodoxiei româneşti sunt condamnaţi ca antisemiţi, eroii rezistenţei armate anticomuniste sunt fascişti, într-un noian de acuzaţii care seamănă izbitor cu cele din anii ’50). Sau poate asta se urmăreşte, reinventarea antisemitismului alimentând buzunarele unor neica-nimeni. Marota legionară este scoasă iar la înaintare. Luptătorul anticomunist Traian Golea, un bun cunoscător al reţelelor des-fiinţării naţionale, descifra mecanismele acestei maşinării ticăloase, aducându-ne aminte de modul în care, în anul 1990, a fost instrumentată o uriaşă minciună. Atunci, primul-ministru Petre Roman, odrasla bolşevicului Valter Roman, declara că „manifeste ale Gărzii de Fier şi a organizaţiei patronale (sic!) Legiunea Arhanghelului Mihail au fost apariţii comune în ultimele luni în acestă regiune”. În remarcabilul său studiu, Traian Golea spune: „Conflictul etnic de la Târgu-Mureş a servit doar ca pretext ca dl Roman să poată face marea revelaţie, a pretinsei reapariţii a Gărzii de Fier, care la acea dată nu exista decât în imaginaţia sa. Apoi a venit dl Iliescu, cu mineriada sa din 13-15 iunie 1990, motivată cu pretinsa acuzaţie că legionarii ar vrea să dea o lovitură de stat” (Traian Golea – Cum se regizează condamnarea unui popor. Romanian Historical Studies, 1996). Scopul: să se poată demonstra că în România „are loc o recrudescenţă a legionarismului şi în consecinţă şi a anti-semitismului”. Teza a fost puternic amplificată de rabinul colaboraţionist Moses Rosen, iar în mass-media a fost vânturată în mod special de revista “22”. Preluând afirmaţiile tandemului comunist Iliescu-Roman (ultimul este azi vajnic liberal şi creştin la pătrat, căci s-a botezat şi la ortodocşi şi la catolici, după spusele sale!), Elie Wiesel începea, prin intermediul revistei New York Times, presiunile asupra României, culminând cu obţinerea unei Rezoluţii din partea Senatului American, care condamna „resurecţia anti-semitismului şi a intoleranţei etnice în România”, “întrucât laureatul Premiului Nobel şi scriitorul umanist Elie Wiesel recent a vizitat România, ţara sa de naştere, pentru a vedea şi a mărturisi asupra acestor tendinţe anti-semite” (extras din textul Rezoluţiei).

De atunci şi până astăzi, procesul de condamnare a poporului român a fost unul fără întrerupere. Roadele otrăvite sunt vizibile. Şi noi ce facem? Privim neputincioși la răstignire, ajutăm la punerea în mormânt? Poate mai plângem câteodată lângă piatra ce pecetluiește mormântul. Și, din păcate, ne oprim aici. Să vedem învierea nu avem voie. Este interzis. Este ilegal. Și ne e frică. În marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu îi pune, însă, să lucreze pe sfinții săi. Ne dăruiesc mir și bună mireasmă. Și fac minuni, multe și mari. Va veni o zi în care vom fi părtași și la Înviere. Chiar dacă aceea va fi cea din urmă zi. Și atunci, ei, cei mulți, sfinții, martirii noștri vor fi cei care ne vor întâmpina la intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Și le vom da socoteală pentru ce am făcut și pentru ce nu am făcut, pentru cuvintele și pentru tăcerile noastre. Şi pentru lacrimile sau împietrirea noastră. Oare cum ne va privi Valeriu Gafencu atunci? Dar blândul Părinte Justin? Ei, chipuri de lumină, născuţi spre a ne călăuzi către ieslea cea sfântă, în care, în chip minunat, s-a născut mântuirea noastră. Părintele Justin ne-a întins aripa sa de serafim spre a ne ridica din bezna păcatului și și-a deschis peste noi ochiul de heruvim spre a ne arăta Calea, aşa cum ne îndrumă, într-un poem, Valeriu Gafencu: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,/Cu sufletul senin, purificat! /Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,/E Nunta Fiului de Împărat! Din bezna de tuci a temnițelor comuniste, Valeriu Gafencu și Radu Gyr și Traian Trifan și Ioan Ianolide și Virgil Maxim și atâția alții ne cheamă la Nuntă. Fi-vom noi vrednici să fim nuntași? Ar trebui să putem răspunde acum. Nădăjduim că o vom face...

Prof. Florin Palas
Related Posts with Thumbnails