Pr Prof. Ilie Moldovan: Sensul sfinteniei moastelor si al cinstirii lor

In evlavia crestina din Rasarit, cinstirea sfintelor moaste are un loc deosebit de insemnat. Toti sfintii, adunati in jurul lui Dumnezeu, alcatuiesc impreuna desavarsirea vie a Bisericii, scara intre pamant si cer, intarita pentru totdeauna ca dovada de mantuire. Prezenta binecuvantata a sfintilor se manifesta in Biserica nu numai prin imaginile lor sacre, cunoscuta din icoane, ci si prin sfintele lor moaste, ramasitele pamantesti ale petrecerii lor duhovnicesti in aceasta lume. Dumnezeu acorda sfintilor, care au devenit hristosi in Hristos, dupa ce ei au trecut la cele vesnice, puterea de a transmite si a implini voia Sa, printr-un ajutor activ, vazut sau nevazut, pe care ei il incredinteaza tuturor drept credinciosilor crestini. Se poate spune, fara exagerare, ca sfintii traiesc in Biserica, manifestandu-se prin acte de ordin religios, prin care se intretine si se extinde lucrarea tainca a indumnezeirii si prin care lantul de aur al desavirsirii in Hristos nu se rupe pina la "sfiarsitul veacului" (Matei XXVIII, 20).

In cazul sfintelor moaste, accentul se pune mai ales pe un anumit fel al manifestarii puterii divine, prin care se releva, sub forma unor semne dumnezeiesti, pastrarea in nestricaciune a osemintelor alesilor Domnului, constituind o marturie evidenta a dumnezeirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru evlavie ortodoxa, in aratarea puterii lui Dumnezeu, prin sfintele moaste se cuprinde un sens particular, pe care se cuvine sa-l cunoastem, pentru a ne pregati cu vrednicie in ce priveste cinstirea dupa cuviinta a sfintilor si a urmelor pe care ei le-au lasat pe pamant.

1. Iisus Hristos, izvorul sfinteniei de care se invrednicesc sfintele moaste

Cultul sfintilor, privit in general, e un omagiu adus lui Dumnezeu prin alesii Lui, lui Dumnezeu care este "minunat intru sfintii Sai" (Psalmul LXVII, 36). Acest cult consta in cinstirea, invocarea si imitarea sfintilor. El nu este un cult de adorare, ci de venerare. El nu inlatura si nici nu micsoreaza cu nimic cultul lui Dumnezeu, ci dimpotriva, in impodobeste, il ilustreza si il intareste, socotind mai bine in evidenta rolul Mantuitorului de unic mijlocitor si unic sfintitor al fapturii zidite. Sfintenia de care se bucura alesii Domnului nu poate sa fie inteleasa facandu-se abstractie de sfintenia lui Hristos insusi, ci numai prin participare la aceasta demnitate, privita deci ca revarsare a sfinteniei celei una a lui Hristos in sfintii cei multi ai Bisericii. Sfintii sunt madularele lui Hristos indumnezeite, ajungand, in cursul vietii lor pamantesti, camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu. Crestinii cinstesc in sfinti pe prietenii lui Hristos, pe fiii si mostenitorii lui Dumnezeu: "Toti cati l-au primit le-a dat putere sa ajunga copii ai lui Dumnezeu" (Ioan I, 12) "Incat nu mai sunt robi ci fii" (Gal. IV, 7) "Dar daca sunt fii sunt si mostenitori, mostenitori al lui Dumnezeu, si impreuna-mostenitori ai lui Hristos" (Tom. VIII, 17). Salasluirea lui Hristos in sfinti nu priveste numai sufletul acestora, ci si trupul lor.

E adevarat ca nu trupul, ci duhul nostru are capacitatea de a cunoaste pe Dumnezeu in descoperirea Sa. De aceea zice Sfantul Pavel: "Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu" (Rom. VIII, 16). Se cuvine insa a preciza faptul ca "locul" specific al receptarii prezentei divine in om nu este sufletul sau duhul in independenta lui in raport cu trupul, ci duhul legat de trup, adica inima. "Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, cel daruit noua" (Rom. V, 5), ne spune Sfantul Apostol Pavel. Inima fiind locul in care umanul primeste harul divin trupul insusi devine un locas al Sfantului Duh: "Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi si pe care il aveti de la Dumnezeu?" (I Cor, VI, 19). Avand pe Duhul Sfant lucrator in trup sfintii devin cu adevarat "temple ale lui Dumnezeu" (I Cor. III, 16), camari si lacasuri ale lui Hristos, pentru ca Dumnezeu salasluieste in ei si ramine in ei vesnic. Sunt tocmai ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel, definind templul lui Dumnezeu din om: "Noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis ca : Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor" (II Cor. VI, 16).

Iisus Hristos Mantuitorul, care-si afla locas in trupurile sfintilor, nu le paraseste pe acestea nici dupa moarte. Printr-o iconomie dumnezeiasca, puterile sufletului care au cunoscut pe Domnul in actul maritei Sale invieri, precum si harul mantuitor isi prelungesc lucrarea lor in trup, trecand peste hotarele mortii. Osemintele sfintilor raman, cum zice Sfantul Ioan Damaschinul, "temple insufletite ale lui Dumnezeu" (Dogmatica, trad. rom. Bucuresti, 1943, p. 327). E vorba despre un aspect deosebit al iconomiei divine, pe care il constituie coborirea Domnului cu sufletul in iad dupa ingroparea cu trupul, in imparatia mortii, cu scopul de a-i nimici temeliile si de a impartasi duhurilor ce se gasesc in intuneric taria si lumina vietii noi. Astfel se explica faptul ca, in vremea acestei lucrari dumnezeiesti, "mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat. (Matei XXVII, 52). In Iisus Hristos, biruitorul mortii, vasele care au purtat, in viata, slava sfinteniei nu sint nimicite.

Dimpotriva, Dumnezeu, pregateste, pentru orice sfant darurirea unei recompense anuntata de profetul Isaia cu aceste cuvinte: "El (Domnul) va ingrasa oasele tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata" (LVIII, 11). Referirea la "oase" priveste trecerea sfintilor, intru adormire, la cele vesnice, potrivit unui verset explicit: "Oasele celor doisprezece profeti infloresc in mormintele lor", cum se spune in intelepciunea lui, Sirah (XLIX, 11). Astfel, pastrarea oaselor in mormant are si o semnificatie spirituala, exprimand ideea unei supravietuiri personale dupa moarte. In acest sens scrie si psalmistul cu privire la cei drepti: "Domnul pazeste oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi" (Psalmul XXXIII, 19). O putere nevazuta se manifesta in osemintele sfintilor pe care Domnul le are in pavaza Sa. Dupa trecerea din aceasta viata, trupurile sfintilor raman ca niste boabe de grau, in vremea iernii in pamant, traind o viata ascunsa, necunoscuta de simturile noastre. Ele ne arata ca intruparea Fiului lui Dumnezeu a deschis fapturii noastre paminstesti, insasi, o cale pentru a se ridica, umplandu-se si de puterea invierii, la nestricaciune si marire. Asadar, Iisus isi imprima chipul in sfinti (Galateni IV, 19), traind in ei (Galateni II, 20), si, intrucit "in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Coloseni II, 9), printr-o oarecare imitatie a acestui mister divin, tot El salasluieste chiar "trupeste" in alesii Sai, nedespartindu-se de osemnitele lor dupa moarte. In acest sens, moastele sfintilor sunt, cum zice de asemenea Ioan Damaschinul, "izvoare mantuitoare" (Dogmatica, p. 328).

Sfantul Teofan Zavoratul: Instruirea tinerilor

1. Instruirea tinerilor

Nu se poate hotărî cu precizie când ajunge o persoană la conştiinţa că este creştină şi la hotărârea de a trăi creştineşte de bunăvoie, în realitatea de zi cu zi, aceasta se petrece la momente diferite: la vârsta de şapte, zece, cincisprezece ani, sau şi mai târziu. Se poate ca vremea studiilor să vină mai înainte de aceasta, cum se şi întâmplă de obicei.

In acelaşi timp există o rânduială neschimbată: trebuie păstrată, fără vreo ştirbire, şi pe toată perioada studiilor toată rânduiala arătată până aici, căci ea decurge în chip nemijlocit din firea înzestrărilor noastre şi din cerinţele vieţii creştine. Rânduiala studiilor nu trebuie să se facă împotriva celor arătate mai sus, altfel tot ce a fost zidit mai înainte se va nimici.. Altfel spus şi elevii trebuie feriţi, asemeni pruncilor, prin mijlocirea evlaviei faţă de tot ceea ce îi înconjoară, prin viata bisericească şi Sfintele Taine; în acelaşi mod, trebuie lucrat asupra trupului, sufletului şi duhului lor.

Apoi, concret vorbind, la învăţătura propriu-zisă mai trebuie adăugat doar acest lucru: instruirea să fie orânduită astfel încât să se vadă limpede ce contează mai întâi şi ce vine după aceea. Deosebirea aceasta e lesne de făcut printr-o împărţire pe măsură a materiilor de studiu şi a timpului acordat lor. Studierea credinţei să fie socotită lucrul de căpetenie. Cele mai bune perioade să fie rezervate faptelor de evlavie, iar când se întâmplă vreo nepotrivire, acestea să primeze asupra învăţăturii, încuviinţare să dobândească nu numai reuşita la învăţătură, ci şi credinţa şi buna purtare, în general, mintea şcolarilor trebuie formată în aşa fel încât să nu piardă încredinţarea că cea mai de seamă lucrare a noastră este a plăcea lui Dumnezeu şi că învăţătura vine în urmă, ca ceva secundar, bun numai pentru viaţa aceasta. Iată de ce nu ar trebui ţinută la o atât de mare evlavie, încât să înghită toată luarea aminte şi să capteze întregul interes.

Nimic nu e mai veninos sau nimicitor pentru duhul vieţii creştine decât o astfel de învăţătură şi grija exagerată pentru ea. Căci ea îl aruncă pe om direct în nepăsare şi apoi îl poate ţine pentru totdeauna acolo, iar uneori mai adaugă şi o viaţă stricată, dacă sunt înjur prilejuri prielnice pentru ea.

Al doilea lucru care ar trebui luat în seamă este duhul în care se predă învăţătura sau al atitudinii faţă de materiile de studiu. Este nevoie să se aşeze în chip de lege neclintită ca orice fel de studiu s-ar preda unui creştin, acesta să fie pătruns de învăţăturile creştineşti şi, mai precis, de cele ortodoxe. Orice ramură a învăţăturii poate fi abordată astfel şi va fi o adevărată ştiinţă abia când va împlini şi această normă. Principiile creştine sunt adevărate mai presus de orice îndoială. Aşadar, fără a ne mai îndoi în nici un fel, să facem din ele etalonul adevărului. E o greşeală deosebit de primejdioasă aceea care se face la noi, că materiile de studiu se predau fară nici o atenţie faţă de credinţă cea adevărată; ci se îngăduie libera cugetare şi chiar ideea că învăţătura şi credinţa sunt două domenii diferite.

Dimpotrivă, noi nu avem decât un singur duh. Acesta primeşte învăţătura şi cuprinde cunoştinţele ei tot aşa cum primeşte şi credinţa şi este pătruns de ea. Cum să fie atunci cu putinţă ca aceste două domenii să nu se întâlnească aici. fie in chip armonios, fie de-a valma? In acelaşi timp, sfera adevărului e una. Prin urmare, la ce bun să mai bagi în cap ceea ce nu ţine de ea?

Dacă educaţia s-ar împlini în acest mod, astfel încât credinţa şi viaţa dusă în duhul credinţei să poată stăpâni atenţia şcolarilor, atât în felul de a învăţa, cât şi în duhul în care învaţă, atunci numai încape îndoială că deprinderile însuşite din copilărie nu numai că se vor păstra, ci chiar vor spori, se vor întări şi vor ajunge la o desăvârşire pe măsură. Şi ce urmări bune va avea lucrul acesta!

Dacă se va rândui astfel creşterea copilului încă din primii săi ani, atunci puţin câte puţin i se va descoperi felul în care va trebui să-şi ducă viaţa, şi va creşte mult mai obişnuit cu gândul că asupra lui stă datoria primită de la Dumnezeul şi Mântuitorul nostru de a trăi şi făptui potrivit legii Sale, că toate celelalte fapte şi preocupări sunt mai prejos decât aceasta şi au loc doar în cursul vieţii de acum, şi că există un alt locaş, o altă patrie către care să îşi îndrepte toate dorinţele şi gândurile sale.

In cursul firesc al creşterii înzestrărilor fiecăruia, oricine ajunge cu timpul la cunoştinţa faptului că este om. Dar dacă la firea sa i se mai altoieşte şi principiul nou a] harului creştinătăţii chiar în clipa în care se trezesc şi se mişcă puterile din om (la Botez), şi dacă apoi în toate punctele de creştere a acestor puteri, principiul cel nou nu numai că nu cedează primul loc - ci dimpotrivă, domină întotdeauna şi dă, ca să spunem aşa, formă tuturor celorlalte - atunci, când omul ajunge la deplina cunoştinţă se va descoperi în acelaşi timp făptuind potrivii învăţăturii creştine şi se va afla pe sine ca şi creştin.

Acesta este rostul ultim al unei educaţii creştine: ca, în urma ei, omul să poată spună în sinea sa că este creştin. Iar dacă, ajungând la deplina cunoştiinţă de sine va spune: „Sunt creştin, dator faţă de Mântuitorul şi Dumnezeul meu să trăiesc în aşa fel încât să mă învrednicesc de fericita unire cu El şi cu cei aleşi ai Lui în viaţa viitoare”, atunci în chiar miezul existenţei sale individuale sau al rânduielii, unice şi raţionale, a vieţii sale, el va pune pentru sine însuşi ca cea dintâi şi cea mai de seamă datorie să păstreze nestingherit şi să cultive duhul evlaviei în care a umblat mai înainte sub povăţuirea altora.

"Calea spre mântuire" - Sf. Teofan Zăvorâtul

Guvernul Romaniei, intre prostie si ticalosie, sustine din nou in acte existenta stemei si a granitei Tinutului Secuiesc, atacand in Instanta Forumul Romanilor din Harghita, Covasna si Mures

 

Errare humanum est sed perseverare diabolicum (Seneca)

Pe 11 mai 2010 aparea in Monitorul Oficial al Romaniei o Hotarare a Guvernului Romaniei prin care se incerca oficializarea pe din dos a asa-zisului “Tinut Secuiesc”, ca entitate para-statala. Smecheria anti-romanilor infiltrati in Guvernul Romaniei – caci altfel nu poate fi catalogata operatiunea – consta in strecurarea intr-o anexa a Hotararii legata de aprobarea stemei “Tinutului Secuiesc” pentru comuna Ilieni, judetul Covasna, a faptului ca respectiva localitate se afla “la granita dintre Tinutul Secuiesc si Tara Barsei” (vedeti Hotararea anticonstitutionala AICI).

Conform anexei 2 din Hotarare, publicata la vrea aceea in exclusivitate de Ziua Veche si raspandita de avertizorul public Dan Tanasa, in “Descrierea si Semnificatiile elementelor insumate ale stemei comunei Ilieni, judetul Covasna”, “borna de hotar semnifica faptul ca localitatea se afla la granita dintre Tinutul Secuiesc si Tara Barsei”. Hotararea, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 306, din 11 mai 2010, a fost semnata de premierul Emil Boc si de Ministrul Administratiei si Internelor de la acea vreme, Vasile Blaga.
Ca urmare a dublului atac la Romania, prin impunerea oficializarii in fapt a stemei “Tinutului Secuiesc” cat si, mai ales, a legalizarii unei “granite” a fantasmagoricei regiuni autonomiste, Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures a solicitat in instanta anularea Hotararii.  Dupa cum informa Dan Tanasa in exclusivitate, citat de Ziaristi Online, “Curtea de Apel Brasov nu s-a lasat impresionata de propaganda sau presiunile extremistilor maghiari – moderati sau radicali, ca extremisti sunt toti - si a anulat hotararea Guvernului ca fiind nelegala si antinationala”.

Solutia Curtii de Apel Brasov emisa la data 18 aprilie spune, practic, si pentru “viceprim-ministrul Romaniei” Marko Bela, ca “Tinutul Secuiesc nu exista”: “Solutie: SENT. NR. 76/F/2011 -Admite acţiunea formulată de reclamantul Forumul Civil al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş ( cu sediul în ) în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ( cu sediul în ) şi, în consecinţă, Dispune anularea Hotărârii Guvernului României nr 402/2010 privind aprobarea stemei comunei Ilieni, jud Covasna. Fără cheltuieli de judecată”.

In mod normal, antiromanii din Guvernul Romaniei ar fi trebuit sa se potoleasca, mai ales pe fondul enervarii crescande a romanilor pe aceste teme agitate de Budapesta si a intetirii santajului practicat de UDMR pentru obtinerea autonomiei prin “parlamente locale” stipulate in aberantul “Statut al Minoritatilor”. Ei bine, nu. Tot de la Dan Tanasa aflam ca Guvernul a facut recurs!

 

Printr-un document datat 10 mai 2011 si semnat de o anume Daniela Nicoleta Andreescu, secretar general al Guvernului Romaniei, cu rang de ministru, instantei din Brasov i se comunica faptul ca Guvernul doreste casarea sentintei si respingerea actiunii Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures. Care sunt argumentele doamnei cu rang de ministru sau ale agentului Ungariei care i-a intocmit cererea de recurs. In primul rand, fara a fi cazul, se face o apologie a normalitatii impunerii stemei “Tinutului Secuiesc” care, conform explicatiei din Hotararea de Guvern, are “elemente care se regăsesc în vechea stemă a localităţii“, deci cea din timpul ocupatiei Austro-Ungare, si mai are adaugate si doua “săbii încrucişate care arată că locuitorii zonei au folosit toate modalităţile de a-şi păstra bunurile şi obiceiurile”. Aviz amatorilor.
Afirma doamna cu rang de ministru, in documentul ce poarta antetul Guvernului Romaniei: “Stema, ca fenomen (?! - nota Z.O.) heraldic, face legatura intre trecut, prezent si viitor (subl Z.O.), exprimand sintetic istoria zonei, aspiratiile, conservarea traditiei, preocuparile cotidiene, idealurile colectivitatii umane respective” (!). Care ar fi “preocuparile cotidiene”, “aspiratiile” si “idealurile” exprimate de stema: sabiile sau hotarul? Aveti documentul in facsimil mai jos, pentru a va cruci singuri.

Emilia Corbu ii raspunde lui Laurent Chrzanovsky, autorul volumului "Romania Medievala". "Sa iti ceri iertare de la cei aproape 20 de milioane de romani"

Stimate domnule Laurent Chrzanovsky,

Mă bucur nespus că, în sfârşit, aţi renunţat la formula neacademică ,,sună un prieten,, şi m-aţi abordat direct. Uneori, argoul şochează, dar are efect. Să lămurim lucrurile! Nu voi intra în detalii ştiinţifice, ne oprim la cele pământeşti.

Referitor la proiectul expoziţional pe care îl pregătiţi am unele nelămuriri. Îmi permit să le am şi mă simt datoare să mă implic. Anul acesta împlinesc 20 de ani de când am mers în calitate de studentă pe primul şantier arheologic şi 10 ani de când am început să cercetez sistematic o aşezare medieval-timpurie, necunoscută până atunci. Este drept că nu am făcut o expoziţie internaţională ca tine, dar am realizat peste 30 de expoziţii mai mici. Jumătate din viaţa mea am petrecut-o în muzeu. Deci, am şi eu o mică experienţă.
Acest proiect cât şi comentariul pe care mi l-ai trimis frapează printr-o serie de aspecte inedite pe care le schiţez mai jos.

1. Răsturnarea rolurilor:

Organizarea unei expoziţii presupune mai multe etape. Conceperea unui proiect, o tematică de idei, tematica desfăşurată. Partea de concepţie este realizată de cercetători, academicieni, oameni de ştiinţă. Selecţia de materiale, expunere, mapa de prezentare (catalog de expoziţie, pliante, afişe) este realizată de muzeografi în colaborare cu designeri şi diverşi specialişti. Dacă dumneata ceri unui academician să facă un banal catalog de expoziţie iar tu scrii partea teoretică a proiectului, înseamnă că ceva este în neregulă. De când au ajuns academicienii să scrie cataloage de expoziţie? Un catalog de expoziţie cuprinde descrierea pieselor prezente în expoziţie. Atâta tot! Volumul ,,România Medievală,, de care vorbim aici nu este semnat de nici un academician. Din descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale reiese că eşti autor principal.

2. Un decalaj prea mare, de doi ani, între publicarea părţii teoretice a proiectului şi deschiderea propriu-zisă a expoziţiei pentru care constat că nici măcar nu aveţi materiale. Acum le adunaţi de prin muzee. Prin urmare dvs. nu aveţi nici măcar tematica desfăşurată care presupune lista de piese. Care-i rostul acestui buzdugan aruncat cu doi ani înainte de eveniment? In România nu se practică aşa ceva. O expoziţie este prezentată sub toate aspectele, la deschidere.

3. Bugetul proiectul a fost menţionat în presa şi anume în Gazeta de Cluj, într-un articol semnat de Tiberiu Hrihorciuc, la care am făcut trimitere:
http://www.gazetadecluj.ro/citeste/2628-romania-medievala-cultura-prin-care-se-intelege-europa. In consecinţă, discutaţi cu ei.


4. Eu nu vă acuz şi nu vă atribui nimic, stimate domn. Doar am făcut unele constatări. O parte din ideile publicate în volumul ,,România Medievală,, se regăsesc în scrieri mai vechi. Mă întreb şi vă întreb de ce nu aţi mers la cea mai recentă sinteză pe această temă publicată în 2003 în Tratatul de Istorie a Românilor? Sinteză realizată de academicieni. De ce v-aţi dus la scrieri din anii 1960? Oare în 50 de ani de cercetare istorică nu s-a mai scris nimic pe această temă? Nu eu v-am fixat pe o anumită poziţie, ci dumneavoastră, prin ceea ce aţi scris v-aţi situat pe locul acela. Dacă vă convine, justificaţi-l! Dacă nu vă convine, schimbaţi-l!

5. Trecutul unui popor nu este un lucru de joacă, domnule Chrzanovsky. Nu poate fi cosmetizat, modificat, eludat. Dacă expoziţia la care lucrezi s-ar fi numit ,,Migraţiile în Europa Centrală şi de Sud-Est,, fii sigur că ar fi fost un succes. Doar că trebuia să depăşeşti graniţele României. Dar dacă se numeşte ,,România Medievală,, atunci este un abuz de interpretare. Migraţiile de atunci au schimbat faţa Europei Centrale, de Sud-Est şi a Balcanilor. Nu ai voie să plasezi doar în ,, România Medievală,, fenomene desfăşurate pe teritorii geografice ample.

5. Cât priveşte cele două pete de culoare din exprimarea mea, Laurent dragă, ia-le aşa cum sunt! Tot aşa voi lua şi eu exprimarea dumitale cu ,,supa şi scuipatul,, din comentariul pe care mi l-ai trimis. Dau Slavă lui Dumnezeu că mi-a dat abilitatea de a vorbi pe înţelesul tuturor, de la specialişti, dovadă cele peste 500 de pagini de articole, studii, comunicări publicate în reviste de specialitate până la oameni din diverse categorii sociale. Iar faptul că blogul meu e uneori mai citit decât presa locală e o mărturie în acest sens. Dacă exprimarea mea te-a supărat, iartă-mă! Dar să îţi ceri şi tu iertare de la cei aproape 20 de milioane de români, pe banii cărora ai publicat cartea şi de ai căror strămoşi nu te-ai învrednicit să scrii un paragraf clar şi fără echivoc. Aşa, ca să fim chit!

Emilia Corbu

P.S. Comentariul domnului Chrzanovsky la care fac referire în text se află publicat la postarea ,,Istorie şi Politică. Roesler, Roller, Chrzanovsky,,.

Sursa: viata fantastica