- Ce ne
puteţi spune despre Corneliu Zelea Codreanu?
- Corneliu Zelea Codreanu a avut o chemare și el a
dus-o până unde a fost lăsat s-o ducă. Probabil că, dacă era lăsat s-o ducă
până la capăt, finalul - biruința legionară pe care-o vedea el - era o biruință
în Hristos, o biruință creștină, o victorie a principiilor binelui, cu toate
virtuțile binelui. Dar n-a fost lăsat să ducă lucrul ăsta până la sfârșit.
Căpitanul cred că și-a dat seama de lucrul acesta. Am auzit la un post de radio,
dar nu mai știu cine a spus lucrul acesta, că Corneliu Zelea Codreanu a fost un
clarvăzător. El a știut exact ce-i lipsește neamului acestuia. Îi lipsește omul
educat în spirit creștin. Legionarul era, de fapt, ostașul lui Hristos. Asta
era viziunea Căpitanului. Și-ar fi dus-o până la sfârșit. El a început o luptă
pe două planuri, și pe plan politic și pe plan spiritual. Treptat, treptat,
și-a dat seama, și cel ce a observat foarte bine lucrul acesta a fost Iuliu
Maniu, care a spus: “Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu
am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale
superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret,
care, pe căi de înălţare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual.
Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare şi apoi un
partid”. Căpitanul a inițiat o linie spirituală pe care, din păcate, n-a
putut-o finaliza.
- Și o școală de educație. Mă
gândesc, în special, la Frățiile de Cruce şi la Cetăţui.
- Da. Eu mi-aduc aminte ce m-a atras pe mine în
Mișcarea Legionară: programul Cetățuilor, care era un program de formare a unui
bun creștin. Noi trebuia, în fiecare zi, seara, să ne facem examenul de
conștiință, să vedem dacă am făcut o faptă bună în acea zi. Dacă nu făceai, a
doua zi trebuia să faci două fapte bune, să nu lași ziua să treacă fără să faci
o faptă bună. Dacă făceai o faptă rea, a doua zi trebuia s-o corectezi.
În Mișcarea Legionară asta m-a adus: sistemul de
educație. Și atașamentul meu pentru Iisus. Valențele mele cu credința din
Mișcarea Legionară le am, nu de la părinții mei. Părinții mei erau credincioși,
dar n-aveau suflul ăsta mistic, dar și românesc, pe care îl dădeau Cetățuile și
Frățiile de Cruce.
- Dar cine
erau educatorii?
- Educatorii erau Căpitanul și mâinile lui drepte.
Fenomenul îl descrie foarte frumos Lucian Blaga. Acumulările veneau din
repetare în repetare. De la el pornea ideea, și prin repetare, ajungea până la
ultimul frățior de cruce și până la ultima Cetățuie. Lanțul era așa de
închegat, iar aceste repetări erau atât de ritmate și atât de la locul lor
încât nu era nicio fisură. Dacă era lăsat ar fi format pentru România o
generație educată în spirit creștin. Generaţia noastră a fost decimată în toate
prigoanele care au fost. Toate reuşitele care au fost până atunci au fost
decimate, decimate, decimate. Exact cum spune Blaga. Este întrebat Nefârtatele
la un moment dat care-i treaba lui. Şi a răspuns: Moşu’ face leagăne, treaba
mea este să fac atâtea sicrie câte leagăne face Moşu’. Blaga a prins într-o
metaforă nemaipomenită toată opera Căpitanului, care era decimată prin
prigoanele astea cumplite, care au avut loc în etape, după cum se ştie.
- Mă gândeam la un lucru. Dumneavoastră
sunteţi o personalitate complexă, cu un spirit critic ascuţit. După cum ştim,
Mişcarea Legionară a fost o formaţiune extrem de disciplinată. Cum se
împăca un astfel de spirit de disciplină cu acest spirit liber al dumneavoastră
şi al generaţiei din care aţi făcut parte?
- Omul liber
este un om corect şi foarte disciplinat. Libertatea, în adevăratul înţeles al
cuvântului, este, aşa cum spune Părintele Arsenie Boca: libertatea de păcat.
Trăirea în virtute şi cu adevăratele valori morale, în special cele care
izvorăsc din iubire, din generozitate, mă rog, toate virtuţile creştine, te fac
liber. Să trăieşti în virtute, să n-ai nicio problemă cu conştiinţa ta. Să ai
acea pace, linişte. Aţi observat de câte ori revine cuvântul “linişte” în limbajul Căpitanului şi cu
ce valenţe? Este starea aceea de pace pe care o are omul care ştie că n-a
greşit.
Este bucuria pe care ţi-o dă faptul bine
împlinit, fapta bună, făcută cu adevărat, fără filistinism, fără ipocrizie.
Aceasta este adevărata libertate. Iubirea e eliberatoare. Iubirea fără virtute
nu este iubire. Este pasiune, patimă.
- Cum credeţi că este primită jertfa
generaţiei dumneavoastră?
- Eu am un
indiciu, un semn că toate aceste jertfe sunt primite, pentru că sunt oferite
fără cârtire. Nu poate Dumnezeu să respingă o jertfă care este dată fără
murmur. Este un cântec pe care-l cânta Jean Moscopol: “Când ţara viaţa ne-o va
cere/ Cu drag noi o vom da”.
Iisus a spus de atâtea ori: „toată inima care mă
cheamă cu sinceritate eu cobor în ea şi fac din ea altarul meu, Biserica mea.
Aceasta este Biserica vie, pe care forţele iadului n-o vor birui”. De-aia sunt
convinsă că orice raport dat în sensul ăsta “Am fost bătut, am fost chinuit, am
fost ţinut flămând, dar n-am cârtit, le-am acceptat, Doamne! Le-am acceptat
pentru învierea neamului meu, că aşa ne-a învăţat Căpitanul. Important nu este
să fac voia mea, ci să fac voia Ta! Dacă voia Ta a fost să trec prin aceste
încercări, eu n-am cârtit, cât m-au dus puterile şi cât m-ai ajutat Tu, până
acolo am ajuns!”.
- Consideraţi că din punct de vedere spiritual
Mişcarea a învins?
- Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul
hristic. Cât a dat ea trăire hristică, atât este viabilă. Şi este viabilă.
Vorba lui Radu Gyr: „avem atâţia morţi, avem atâtea oseminte”.
- Cum vedeţi
astăzi destinul Căpitanului? A fost un destin tragic?
- Da, a fost un destin tragic, într-adevăr. Tragic
în sensul că el a trăit din plin. Dramatică a fost chemarea pe care i-a făcut-o
Domnul. A fost un om providenţial, a trebuit să despice în mintea românului un
adevăr: ce înseamnă român, ce înseamnă creştin, ce trebuie să faci din ţata ta,
care este ţelul final al neamului tău şi care este chemarea neamului tău. Şi el
a acceptat acest destin şi l-a dus fără murmur. Şi cu tot curajul. Şi a avut
iluminări pe parcurs. Asta recunoaştem toţi. El, treptat-treptat, a părăsit
lupta politică şi s-a orientat mult mai mult la construirea omului spiritual. „Din
adâncuri se înalţă biruitor legionarul”, a fost unul din ultimele lui
cuvinte. El aşa l-a văzut. Din
marasmul ăsta în care era adus românul şi din toate valenţele reale ale
românismului, care a fost stricat când de fanarioţi, când de bolşevici, când de
toate liftele care au curs peste noi şi au ros câte ceva din virtuţile
neamului, el a vrut să le pună la loc, ca românul să fie un om frumos înaintea
lui Dumnezeu. Destinul Căpitanului a fost să creeze un om frumos înaintea lui
Dumnezeu.
Căpitanul avea toate aceste lumini în gândirea
lui, vedea înainte. Cel puţin în ce priveşte bolşevismul, a văzut clar, clar de
tot, ce va însemna pentru neamul nostru. Şi se realizează acum ce a spus el. În
contextul ăsta, numai un om cu totul întunecat nu-şi dă seama că vom fi satanizaţi.
Creierele spălate sunt, de fapt, creaţiuni ale diavolului.
- fragment dintr-un amplu interviu consemnat de Florin Palas
