Luni, 10 octombrie, are loc la Tribunalul Braşov – Secţia Civilă o ultimă înfăţişare în procesul intentat de Luminiţa Andrei (fiica fostului deţinut politic Stelian Chiper Băltăţescu, care a îndurat timp de 13 ani chinurile temniţelor comuniste) statului român, prin care acasta solicită, conform Legii nr. 221/ 2009, despăgubiri statului român pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării curajosului luptător anticomunist.
În mai 1942, Stelian Chiper Băltăţescu se înscrie voluntar in regimentul 9 Infanterie, iar în 15 august ajunge pe frontul rusesc. Participă la luptele de la Cotul Donului, unde este rănit, iar în noiembrie 1942 cade prizonier împreună cu alţi 5.000 de ofiţeri şi soldaţi români, ajungând în lagărul de la Oranki, dar şi la Susdal şi Gronki. A refuzat oferta rusească de a face parte din una din cele două divizii, “Tudor Vladimirescu” sau “Horia, Cloşca şi Crişan”, adică să aduca în ţară comunismul pe tancurile bolşevice şi astfel să se întoarca la familie. În lagarul Gronki, de doua ori a avut conflicte directe cu Ana Pauker, şefă a facţiunii comuniste moscovite, devenită mai apoi ministru de externe. Atitudinea lui a micşorat numărul celor care s-au înscris în divizii, fapt care l-a costat 208 zile de carceră, fiind înfometat, bătut, izolat, păzit de soldaţi cu mitraliere şi câini lup dresaţi sa ucidă.
După plecarea diviziilor către România, în 1946 au mai rămas în lagăr 860 de ofiţeri români care, pentru a fi eliberaţi au recurs de nenumărate ori la greva foamei, peste 70 de zile în total, cea mai lungă perioadă fiind de 14 zile, în urma căreia au fost repatriaţi la 12 mai 1948. Urmărit de Securitate, din 14 octombrie 1948, pleacă fugar în apropiere de Râmnic, unde–şi sapă o grotă sub o cocină de porci. Acolo stă până la ziua sa de naştere, 24 martie 1949, când este prins de oamenii Securităţii, care intâi au încercat să-l împuşte. A fost scos din ascunzătoare, bătut bestial cu patul puştilor şi cu picioarele, legat de mâini cu sârmă ghimpată şi târât şase kilometri în spatele unei căruţe. A fost dus într-o cameră întunecoasă a sediului Securităţii din Rm. Sărat. Voiau să-şi recunoască vina de a fi legionar, cu toate că nu era. Este transportat în lanţuri şi cătuşe pe la mai toate penitenciarele României, respectiv Râmnicul Sărat, Galaţi, de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră, minele de plumb de la Cavnic, Jilava, Gherla, Lugoj, Aiud, peste tot primind acelaşi tratament barbar, înfometat, ţinut în frig şi umezeală, în celule cu pereţii mucegăiţi, lângă hârdăul cu excrementele deţinuţilor, care nu era niciodată golit la timp, în spatele uşilor grele bine ferecate, unde nu pătrundea lumina soarelui, supus la muncă forţată peste puteri. Toate aceste suferinţe le-a suportat deaoarece susţinea că sistemul comunist nu va însemna decât îngrădirea libertăţilor, distrugerea valorilor poporului român, dezbinarea sa, îndepărtarea de credinţa strămoşilor, falsificarea istoriei, sărăcirea şi slăbirea României.
După pensionare, Stelian Chiper Băltăţescu scrie continuu. În închisoare, ungea fundul gamelei cu o peliculă de săpun, apoi cu un băţ de chibrit scrijelea versuri, pe care apoi le memora, operaţiune pe care o repeta de mii de ori. Astfel s-au născut lucrările “Asasinări de conştiinţe”, “Divina iscusinţă sau Poemul regilor”, “Flori şi spini”, “Emancipare sau declin”, “Destăinuirile unui pribeag”, “Arc peste timp-umbrele tiraniei- istoria captivităţii ofiţerilor români în URSS”, “Testament”, toate însumând mai bine de 30.000 de pagini.
După evenimentele din decembrie1989, Stelian Chiper Băltăţescu a solicitat repunerea în drepturi şi a cerut despăgubiri statului român pentru suferinţele îndurate sub regimul comunist.
După evenimentele din decembrie1989, Stelian Chiper Băltăţescu a solicitat repunerea în drepturi şi a cerut despăgubiri statului român pentru suferinţele îndurate sub regimul comunist.
- informatii furnizate de Luminiţa Andrei
