Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfintii Trei Ierarhi ( 30 ianuarie )

Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu si priceperea este stiinta Celui Sfint (Pilde 9, 10)  
Iubiti credinciosi,
  Cu mila si cu indurarea Preabunului nostru Dumnezeu Cel in Treime inchinat si marit, am ajuns si in anul acesta la praznuirea marilor ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur. De aceea ne-am adunat astazi la Sfinta Biserica pentru a cinsti dupa cuviinta pe aceasta treime de ierarhi, aparatorii Preasfintei Treimi, pe care ii lauda toata crestinatatea. Cinstim astazi pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, lauda Ortodoxiei, cununa Bisericii lui Hristos, apostolii pocaintei, tilcuitorii cei mai adinci ai Sfintei Scripturi. Laudam astazi pe acesti trei mari ierarhi, invatatori si luminatori ai lumii, vase alese ale Sfintului Duh, parinti ai evlaviei noastre, pastori plini de rivna ai crestinilor, dascali ai dreptei credinte, hranitorii saracilor, aparatorii vaduvelor si povatuitorii calugarilor.

Sfintii Trei Ierarhi sint cele trei virfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au intrecut cu inaltimea vietii si a invataturii lor pe multi si ca niste apostoli dupa Apostoli au stralucit in lume. Toti trei fiind luminati de Duhul Sfint, au avut aceeasi intelegere a Bisericii, au intarit canoanele si invataturile dumnezeiestii Scripturi. Aceste trei vase ale Duhului Sfint, pline de sfintenie si binecuvintate cu darul facerii de minuni si al frumoasei vorbiri, au marturisit in lume dreapta credinta, au explicat dogmele Bisericii, au imbogatit sfintele slujbe si au vindecat si alinat multe boli si suferinte trupesti si sufletesti ale oamenilor. Fiind luminati de Dumnezeu si daruiti cu multa intelepciune, au uimit pe filosofii timpului lor, au mustrat pe imparatii raucredinciosi, au smerit pe cei mindrii, au impartit la saraci averile bogatilor, au mustrat cu mare indrazneala pacatul, mai ales necredinta, eresul, mindria, desfriul, lacomia si zgircenia, scriind multe invataturi crestinesti. Ei au lasat Bisericii lui Hristos, pe linga viata lor sfinta, zeci de carti teologice, care apara dogmele ortodoxe si viata morala si care formeaza un mare tezaur al lumii crestine.

Si acum sa va amintesc pe scurt viata si faptele fiecaruia din cei trei sfinti ierarhi:
Sfintul Vasile cel Mare a vazut lumina zilei in Cezareea Capadociei (Turcia de astazi), dintr-o familie aleasa de crestini. Parintii sai, Vasile si Emilia, au avut zece copii. Indemnati de Dumnezeu, au dat pe Vasile din copilarie la invatatura cartii, crescindu-l de mic in frica lui Dumnezeu.
Fire adinc ginditoare, evlavioasa, tacuta, Sfintul Vasile a strabatut cu multa usurinta toata invatatura cea ritoriceasca si filosofia ce se putea oferi pe atunci de cea mai inalta scoala a faimoasei Atene. Aici s-a imprietenit cu marele Grigorie; aici a uimit pe dascalii sai; aici a deprins "firea filosofiei, care este - dupa cum singur spunea - gindul mortii".

Indemnat de Duhul Sfint, a plecat apoi sa viziteze toate minastirile si pustietatile Egiptului, iar de aici s-a dus la Ierusalim sa se inchine la Mormintul Domnului. Dupa ce a primit botezul in riul Iordanului, s-a dus in Cezareea Capadochiei - patria sa - unde a fost facut preot. Dar el, iubind mult linistea si rugaciunea, s-a retras in partile Pontului, unde a intemeiat o aleasa minastire, cu viata de obste. Venind aici si Sfintul Grigorie, au trait impreuna cele mai alese clipe de bucurii duhovnicesti, pe care apoi adesea si le aminteau unul altuia. Aici au scris impreuna neintrecute cuvinte ascetice despre rugaciune, post, viata de obste, preotie, dragoste etc.
Nevoia in care se afla Biserica din Cezareea, strimtorata de eretici, l-a silit pe marele Vasile sa lase pustia si sa vina in ajutorul Bisericii lui Hristos. In scurta vreme, fiind ales episcop, cu multa putere si osirdie, biruieste pe incepatorii eresurilor, impaca pe ortodocsi, uneste Biserica dezbinata, mingiie inimile pastoritilor, hraneste pe cei saraci din hambarele bogatilor, adapa pe cei insetati din izvoarele bunei credinte.

Sfintul Vasile era mare, nu atit ca statura, cit mai ales cu darul ce era intr-insul, cu viata sa aspra, cu mintea sa adinc ginditoare. Avea si darul facerii de minuni, cu care adesea scotea duhurile necurate din oameni, vindeca boli grele, spunea cele viitoare. Viata lui era mai mult ingereasca decit omeneasca. Neincetat se ruga, invata mereu, mingiia pe toti. Pentru aceasta s-a facut doctor bolnavilor, hranitor flaminzilor, pastor adevarat al oilor celor risipite.

Aur pentru sine nu stringea, dar cu aurul invataturilor sale pe toti ii imbogatea. Haine bune nu purta, dar pe toti saracii Capadociei ii imbraca. Piine de prisos pe masa nu avea, dar nimeni nu se intorcea de la el flamind si nemiluit.

Cine altul ca Sfintul Vasile a purtat atita grija de cei saraci, cine a facut ca el din Cezareea o adevarata casa de oaspeti pentru straini, cu spitale pentru bolnavi, cu azile pentru batrini si locuri de vindecare pentru suferinzi. Apoi ii infrunta pe imparati, ii rusina pe eretici, ii smerea pe filosofi, uimea pe ritori, pe calugari ii povatuia, pe vaduve le asculta, pe necredinciosi ii aducea la credinta, pe pacatosi ii primea si cu canon de pocainta ii vindeca.

Fiind din tinerete bolnavicios, in anul 379, Sfintul Vasile cel Mare s-a mutat la Domnul in virsta de 51 de ani, dupa ce a pastorit Biserica lui Hristos, mai bine de opt ani.

Este fidelitatea una dintre valorile Muzeului Ţăranului Român? Atitudinea lui Horia Bernea (cel al cărui nume îl poartă sala unde ar urma să se proiecteze filmele despre activiștii homosexualității) faţă de propaganda urâciunii

Tatomir

În 1996, Horia Bernea împărtășea românilor una dintre cele mai importante victorii europene al țării noastre de după 1990: obținerea premiului „Museum of The Year” pentru cel mai bun muzeu european al anului acordat pentru prima dată unei ţări din estul Europei, într-o competiție care a reunit atunci muzee de pe întreg continentul european.

Horia Bernea

Muzeul Țăranului Român, organizat de marele pictor care și-a vădit cu acel prilej capacitatea de sinteză și expresie nu doar cu pensula, ci și ca manager, și echipa sa, a rămas de atunci și până în prezent un loc în care identitatea, continuitatea și valorile românilor sunt exprimate clar, ferm, demn, dar fără șovinism, trufie ori dispreț pentru alții. Aceștia suntem, acestea ne sunt valorile, aceasta ne este credința ne mărturisesc sălile vii ale Muzeului, asemenea unei celule ce poartă întregul ADN al trupului de peste veacuri al unui popor.

Irina Nicolau

Horia Bernea a trecut la cele veșnice în anul 2000, alături de strămoșii săi și alături de făuritorii obiectelor expuse, de Tatomir, țăranul limpede care a devenit emblema MȚR-ului, și l-a urmat Irina Nicolau, vrednica și entuziasta sa colaboratoare. Și ne gândim că veghează, altfel decât au făcut-o în această viață, ca Muzeul să vorbească mereu, mai ales tinerilor și copiilor despre cine sunt ei, despre cine sunt strămoșii lor, despre cine vor fi copii lor.

Dar probabil că în aceste zile se vor fi amărât de ultimele decizii ale celor care sunt acum în slujba pe care ei au avut-o ca o vocație. Muzeul Ţăranului Român a fost anunțat că este partener  al evenimentelor din cadrul „Lunii Istoriei LGBT” organizată de Asociaţia ACCEPT. Motivul pentru care conducerea MŢR a ales să se implice într-un astfel de eveniment este deocamdată necunoscut, însă o astfel de iniţiativă ridică nu puține semne de întrebare privind înțelegerea rostului Muzeului de către conducătorii lui actuali. Ce legătură au aceste evenimente cu valorile pe care românii le-au avut întotdeauna ca model de viață și pe care Muzeul le întruchipează atât de eficient: familia şi credinţa în Dumnezeu?

Pomul Vieţii

Și dacă au uitat răspunsul pe care Horia Bernea, cel al cărui nume îl poartă sala unde ar urma să se proiecteze filmele despre activiștii homosexualității, l-a dat în anul 2000 despre scoaterea articolului 200 din Codul Penal privind interzicerea prozelitismului homosexual, îl reamintim:

 „Prohibirea prozelitismului homosexual din articolul 200 al Codului Penal este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală. Ştiu că lumea e condusă, în bună măsură, de o mafie homosexuală, dar asta nu trebuie să ne impresioneze prea tare. A merge «în ton cu spiritul vremii» este un lucru pozitiv, dar e un act în care trebuie să domine discernământul. În general e jenant că realitatea ne obligă să vorbim despre şi să dezbatem lucruri ce au un caracter intim. Problemele de mare interes, cele ale Bisericii şi ale credinţei de exemplu, au devenit lucruri de interes privat, iar problemele intime legate de sex au ajuns lucruri de interes general…!

Firesc ar fi să existe un respect pentru memoria lui Horia Bernea şi o continuare a direcţiei pe care acesta a întemeiat Muzeul Ţăranului Român. Se doreşte în mod voit schimbarea acestei direcţii? Atunci să fie schimbat și numele. Dar cei care astăzi conduc Muzeul se pot privi în oglinda conștiinței fără să plece capul pentru lipsa de fidelitate față de MŢR, faţă de memoria lui Horia Bernea?

Parintele Arsenie Boca despre Sfantul Vasile cel Mare

Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu şi stăpân al lumii nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită fără grijă, numai pământeşte, la asta te duce.

 

         Spre o atare stăvilire a răutăţii a trimis Dumnezeu pe Sfinţii Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care opreşte firea omului de a se împuţi cu totul. E de la sine înţeles că firea omenească, povârnită spre păcat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasă că nu-s pe placul lumii. În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare făpturii şi martorii lui Dumnezeu între oameni.

         Ca să scurtez vorba, aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei, unde păstorea Sfântul Vasile, cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile, ştiind că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că, dacă n-ar fi el, pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări.

         Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia, care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea, dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.

         “Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului?” – îi zise prefectul. “Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei“. Prefectul începu cu ademeniri zicând: “Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului“. Sfântul Vasile îi răspunse: “Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui“. “Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta?” – îi zise prefectul. “Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele“. “Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?” “Ce anume ar putea să-mi facă împăratul” – întreabă Sfântul Vasile liniştit? “Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar“. La acestea Sfântul Vasile râse zicând: “Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu“.

         Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: “De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic” (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: “Niciodată n-am văzut om ca dumneata” ştiţi ce mi-a răspuns? “Poate că niciodată n-ai văzut episcop“!

         Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: “Să fie exilat numaidecât!!” Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile, dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

         Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii“

Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei

Din invataturile Cuviosului Isaia Pustnicul

„Infricosator este cuvantul Domnului, ca de nu vezi inima ta curata fata  de toti, sa nu ceri nimic de la Dumnezeu, caci Ii aduci ocara, o data ce, fiind pacatos si avand vreo suparare, fata de omul asemenea tie, spui Celui Ce cunoaste inimile: „Iarta-mi pacatele mele". Unul ca acesta nu se roaga cu mintea, ci cu buzele, intru nestiinta. Fiindca cel ce voieste cu adevarat sa se roage lui Dumnezeu cu mintea, in Duhul Sfant si cu inima curata, isi cerceteaza, inainte de a se ruga, inima sa, de este neimpovarata de vreo grija fata de orice om, sau nu. Si daca nu o face, se amageste pe sine. Caci in acest caz, nu este cine sa-1 asculte pe el, pentru ca nu mintea lui se roaga, ci implineste o obisnuinta a orelor de canon. Dar cel ce voieste sa lucreze in chip curat, va cerceta intai mintea lui, ce are in ea. Astfel, de zici: „Miluieste-ma", miluieste si tu pe cel ce te roaga, si de zici: „Iarta-ma", iarta si tu, nevrednicul. Iar de zici: „Nu-Ti aduce aminte de pacatele Mele", nici tu sa nu refuzi sa ierti pacatele aproapelui tau. Si daca zici: „Nu-Ti aduce aminte de relele ce le-am facut, fie cu voia, fie silit" - desi nu este sila - nu trebuie sa gandesti ceva impotriva vreunui om. De n-ai ajuns sa faci acestea, in zadar te rogi" (Filocalia romaneasca, vol. 12, Cuvantul XVIII, ed. Harisma, Bucuresti, 1991, p. 143).