Sfintii Marturisitori Ardeleni, aparatorii ortodoxiei in fata agesiunii catolice

La 21 octombrie Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioşii Mărturisitori Visarion şi Sofronie, a Sfântului Mucenic Nicolae Oprea şi a Sfinţilor preoţi Mărturisitori Ioan şi Moise Măcinic, trăitori în veacul al XVIII-lea. Părintele Acad. Mircea Păcurariu din Sibiu ne-a făcut o prezentare pe scurt a vieţii acestor sfinţi:

Viaţa Cuviosului Visarion Serai
Visarion Sarai un călugăr, se pare de origine vlahă, deci un vlah din Bosnia de astăzi, care după ce a călătorit prin Ţara Sfântă, pe la Ierusalim, pe la Muntele Athos a ajuns la Karlowitz, iar de acolo a fost trimis de patriarhul sârbilor aici în Transilvania pentru a predica împotriva uniaţiei. Însoţit de câţiva credincioşi din Banat el înaintează spre Centrul Transilvaniei, pe Valea Mureşului, predică pretutindeni la Sălişte şi în alte părţi. Dar undeva între Sibiu şi Sălişte a fost arestat şi după arestare i s-a făcut un lung interogatoriu din care cunoaştem câteva date biografice, aşa cum le-am prezentat. Dus apoi în fioroasa temniţă de la Kufstein din Munţii Tirolului, unde se crede că a şi murit ca sfânt mărturisitor pentru Ortodoxie.

Viaţa Cuviosului Sofronie de la Cioara
Călugărul Sofronie de Cioara a luptat pentru apărarea Ortodoxiei ceva mai târziu prin 1759 – 1761, când a condus o adevărată răscoală populară împotriva autorităţilor habsburgice, dar în acelaşi timp şi împotriva Episcopiei Unite de la Blaj care patrona această acţiune de dezbinare a Bisericii Româneşti.
El era originar din judeţul Alba de la Cioara sau Săliştea, a fost preot de mir. După ce a rămas văduv şi-a făcut un schit în hotarul satului Cioara, care a fost distrus de autorităţi, fapt care l-a determinat să pornească această acţiune populară care a durat aproape doi ani. A ţinut şi un mare sobor, o mare adunare de preoţi şi credincioşi la Alba Iulia, care a luat o serie de măsuri în vederea unei viitoare organizări a Bisericii Ortodoxe, pentru că trebuie să spunem că, după 1701, Biserica Ortodoxă Română din Transilvania n-a mai avut nici un cârmuitor sufletesc, nici un ierarh. După ce a avut o întâlnire cu generalul Nicolaus Adolf Bucow, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, cel care a distrus mănăstirile ortodoxe, el s-a retras în Ţara Românească, unde a murit la o dată pe care nu o cunoaştem, fie la mănăstirea Vieroşi, fie la Mănăstirea Robaia. Pentru acţiunile sale el este trecut de Sfântul Sinod al BOR în rândul sfinţilor.

Viaţa Sântului Mucenic Oprea Miclăuş

Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului, care a făcut mai multe călătorii la Viena pentru ca să ceară împărătesei Maria Tereza drepturi pe seama credincioşilor transilvăneni. A făcut mai multe asemenea călătorii, dar în 1752 a fost arestat la Viena şi aruncat şi el în închisoarea de la Cuşteni, unde a murit tot aşa ca sfânt mărturisitor pentru ortodoxie.

Sfântul Mucenic Preotul Moise Măcinic

În 1992 Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât să mai fie canonizaţi doi preoţi de mir. Şi anume Moise Măcinic din satul Sibiel, care l-a însoţit pe Oprea Miclăuş în călătoriile sale la Viena şi care a fost arestat odată cu el şi-a pierdut şi el viaţa la o dată pe care nu o cunoaştem, tot în închisoarea de la Kufstein.

Sfântul Mucenic Preotul Ioan din Galeş

Şi în sfârşit cel de-al cincilea, tot preot de mir, este Ioan din Galeş, un sat contopit astăzi cu oraşul Sălişte, care a preluat conducerea acţiunilor revendicative ortodoxe şi româneşti prin anii 1756 – 1757 şi care a cutreierat mai multe sate strângând semnături prin care credincioşii ardeleni cereau ca să li se acorde şi lor drepturi, să se acorde în primul rând libertate pentru credinţa ortodoxă.

A fost arestat şi el şi dus pe teritoriul Austriei de astăzi. Se pare că el a murit într-o închisoare la Gratz pentru că mult mai târziu după 24 de ani de detenţie a fost vizitat acolo de nişte negustori braşoveni, ajunşi la Gratz în afaceri comerciale şi care au auzit că în închisoarea de acolo zace de mult timp un preot ortodox. Au avut o lungă şi interesantă convorbire cu el, le-a mărturisit că suferă pentru Hristos şi pentru credinţa ortodoxă de 24 de ani, dar nimeni nu-l va clinti în convingerile sale. Şi iată şi în forma aceasta avem încă un martir pentru apărarea ortodoxiei transilvane.

Sursa: Foaie Nationala

Polemici interbelice in chestiunea evreiasca. Puncte de vedere. Mircea Eliade: Iudaism si antisemitism. Comentariu la prefata lui Nae Ionescu

Iudaism si antisemitism

- preliminarii la o discutie -

Cartea d-lui Mihail Sebastian, De doua mii de ani, a izbutit pana acum sa faca pe antisemiti sa urle de bucurie, pe evrei sa se lamenteze si pe gazetarii destepti sa scrie articole cu haz. Sa vedem daca ea poate face si altceva; daca ne poate face sa gandim.

Marturisesc ca asteptam cartea aceasta ca pe o verificare a tensiunii si a generozitatii opiniei publice romanesti. Nu a opiniei publice de pe strada, fireste. Dar cel putin a unor anumite elite, a oamenilor, hai sa le spunem, inteligenti si de inima. Pentru ca romanul aceasta semnat de un scriitor evreu si prefatat de un profesor universitar crestin - aduce cu sine nu numai o serie de calitati literare, nu numai o suma de documente sufletesti contemporane si o problematica tragica, dar insasi aparitia lui, asa cum a aparut, este un semnal si isi are o profunda semnificatie. Ma refer la actul de mare curaj al autorului; de a scrie aceasta carte - pe care nimeni nu i-a cerut-o - si a starui sa fie prefatata de domnul profesor Nae Ionescu, dandu-si foarte bine seama si de riscurile, si de durerile si de situatiile penibile la care se expune.

Lucrul acesta a trecut nebagat in seama. Un om care scrie o carte vie, am spune viscerala, o carte care nu cuprinde numai confesiunea durerilor sale iudaice - caci la urma urmelor aceasta confesiune a mai fost facuta si de altii, si poate cu mai multa eficacitate -, ci cuprinde drama si jurnalul nedumeririi sale de om viu in fata eternitatii si stupiditatii acestei dureri - ei bine, omul acesta intalneste cea mai placida reactiune. De ce? Pentru ca a aparut cu prefata d-lui prof. Nae Ionescu. Toata reactiunea “opiniei publice” a fost stimulata - sau, ca sa fim mai precisi, paralizata - de alaturarea acestor doua nume: Nae Ionescu – Mihail Sebastain.

Va sa zica, actul cel mai curajos, cel mai sincer, cel mai igienic pe care l-a facut un scriitor evreu de astazi - acela de a accepta o prefata “antisemita” (vom vedea daca i se poate spune astfel) – actul acesta a provocat cea mai ridicola rumoare. Mihail Sebastian e mort astazi in ochii coreligionarilor sai pentru ca a dat o mare dovada de toleranta. Prietenii mei evrei uita ca toata suferinta lor porneste din intoleranta mediilor crestine (justificata sau nu, e alta poveste). Si lovesc astazi intr-un evreu pentru ca acesta a fost prea tolerant…

Trebuie sa recunosc ca reactiunea aceasta e dezgustatoare. Ca ea dovedeste mediocritatea opiniei publice romanesti (opinie formata, fireste, din crestini si din evrei), frica de a pune problema raspicat, frica de a judeca, de a gandi, de a se revizui. Mihail Sebastian intra intr-o camera inchisa, deschide larg ferestrele si spune: “nu simtiti ca aici pute? Ca ceva e stricat, ceva care se ascunde cu grija, ceva care nu se vindeca?” toata lumea e jignita de cuvantul “pute”. Vai de mine, cum se poate sa spui asta? Cum sa spui ca intre evrei si crestini exista disensiuni, ireductibilitati, plictiseli? Nu suntem toti “oameni”? Daca exista antisemitism, apoi acesta se datoreste huliganilor. Este suficient sa fim oameni de omenie, ca orice umbra de antisemitism sa dispara…