Iudaism si antisemitism
- preliminarii la o discutie -
Cartea d-lui Mihail Sebastian, De doua mii de ani, a izbutit pana acum sa faca pe antisemiti sa urle de bucurie, pe evrei sa se lamenteze si pe gazetarii destepti sa scrie articole cu haz. Sa vedem daca ea poate face si altceva; daca ne poate face sa gandim.
Marturisesc ca asteptam cartea aceasta ca pe o verificare a tensiunii si a generozitatii opiniei publice romanesti. Nu a opiniei publice de pe strada, fireste. Dar cel putin a unor anumite elite, a oamenilor, hai sa le spunem, inteligenti si de inima. Pentru ca romanul aceasta semnat de un scriitor evreu si prefatat de un profesor universitar crestin - aduce cu sine nu numai o serie de calitati literare, nu numai o suma de documente sufletesti contemporane si o problematica tragica, dar insasi aparitia lui, asa cum a aparut, este un semnal si isi are o profunda semnificatie. Ma refer la actul de mare curaj al autorului; de a scrie aceasta carte - pe care nimeni nu i-a cerut-o - si a starui sa fie prefatata de domnul profesor Nae Ionescu, dandu-si foarte bine seama si de riscurile, si de durerile si de situatiile penibile la care se expune.
Lucrul acesta a trecut nebagat in seama. Un om care scrie o carte vie, am spune viscerala, o carte care nu cuprinde numai confesiunea durerilor sale iudaice - caci la urma urmelor aceasta confesiune a mai fost facuta si de altii, si poate cu mai multa eficacitate -, ci cuprinde drama si jurnalul nedumeririi sale de om viu in fata eternitatii si stupiditatii acestei dureri - ei bine, omul acesta intalneste cea mai placida reactiune. De ce? Pentru ca a aparut cu prefata d-lui prof. Nae Ionescu. Toata reactiunea “opiniei publice” a fost stimulata - sau, ca sa fim mai precisi, paralizata - de alaturarea acestor doua nume: Nae Ionescu – Mihail Sebastain.
Va sa zica, actul cel mai curajos, cel mai sincer, cel mai igienic pe care l-a facut un scriitor evreu de astazi - acela de a accepta o prefata “antisemita” (vom vedea daca i se poate spune astfel) – actul acesta a provocat cea mai ridicola rumoare. Mihail Sebastian e mort astazi in ochii coreligionarilor sai pentru ca a dat o mare dovada de toleranta. Prietenii mei evrei uita ca toata suferinta lor porneste din intoleranta mediilor crestine (justificata sau nu, e alta poveste). Si lovesc astazi intr-un evreu pentru ca acesta a fost prea tolerant…
Trebuie sa recunosc ca reactiunea aceasta e dezgustatoare. Ca ea dovedeste mediocritatea opiniei publice romanesti (opinie formata, fireste, din crestini si din evrei), frica de a pune problema raspicat, frica de a judeca, de a gandi, de a se revizui. Mihail Sebastian intra intr-o camera inchisa, deschide larg ferestrele si spune: “nu simtiti ca aici pute? Ca ceva e stricat, ceva care se ascunde cu grija, ceva care nu se vindeca?” toata lumea e jignita de cuvantul “pute”. Vai de mine, cum se poate sa spui asta? Cum sa spui ca intre evrei si crestini exista disensiuni, ireductibilitati, plictiseli? Nu suntem toti “oameni”? Daca exista antisemitism, apoi acesta se datoreste huliganilor. Este suficient sa fim oameni de omenie, ca orice umbra de antisemitism sa dispara…
Mihail Sebastian – ca si d. Nae Ionescu – cred altfel. Fiecare pentru motive diferite, fireste. Dar asa cred – si asta o spun. In ceea ce ma priveste, am de facut obiectii si autorului si profesorului meu, d. Nae Ionescu. Dar ceea ce ma uimeste de la inceput este conspiratia josnica si polemica usoara ce se duce in jurul acestei carti. Pentru simplul motiv ca cei doi autori si-au intrunit numele pe coperta. Pentru ca Mihail Sebastian a avut curajul de a spune ce crede despre evrei si despre antisemitism – si a avut cavalerismul de a apare cu o prefata ostila, sau, asa cum se spune, “antisemita”.
Acum incepem sa ne lamurim. Actul de curaj, de vorbire raspicata si sincera – actul cel mai higienic al publicisticei romanesti de la razboi – a trecut neobservat pentru ca este amestecat acolo si d. prof. Nae Ionescu. Va rog sa ma credeti, nu iau apararea nici a autorului, nici a prefatatorului. Amandoi se pot apara singuri. Si o vor face, fara indoiala, atunci cand vor avea unde. Dar sunt indignat de felul cum a fost primita aceasta carte, de toata conspiratia idioata a celor ce stiu sa injure atunci cand nu li se raspunde, de tacerea si lamentarea ascunsa a confratilor evrei, de superficialitatea sau indiferenta confratilor crestini, de completa lipsa de intelegere omeneasca si crestineasca a acestei drame.
Ma rog, ce e “criminal” sau “suparator” in aceasta carte? Fara indoiala, nu faptul ca ea se ocupa de evrei. Au mai aparut carti despre evrei, scrise de evrei, care au fost judecate fara enervare, ba chiar laudate. Atunci, poate faptul ca, in aceasta carte, evreii sufera - din pricina “destinului”, sau din cauze contingente? Nici asta. In admirabilul roman al d-lui Ury Benador, Ghetto veac XX, evreii sufera, ba sufera chiar mai brutal - si totusi cartea a primit laudele ce i se cuvin. Atunci, stam si ne intrebam: care este “crima” acestei carti a lui Mihail Sebastian? Dupa insasi marturisirile presei de stanga, crima e clara: prefata d-lui Nae Ionescu. Nu prezenta acestei prefete; caci daca ea ar fi fost “favorabila” tezei iudaice (ne vom lamuri indata daca poate fi vorba de “favorabil” sau “ostil”), cartea d- lui Mihail Sebastian ar fi fost primita cu urale. Nu prezenta, deci; ci sensul acestei prefete, sens “antisemit”, care isi capata grave consecinte in momentul istoric in care ne aflam.
Va sa zica, suntem intelesi. S-a trecut peste marele act de curaj, de higiena si de dragoste (da, de dragoste) al autorului, si colaborarea dintre romancier si prefatator a fost interpretata josnic; ca un act de masochism spiritual, ca o autoinvitatie la suferinta. Iar tot ce profesorul Nae Ionescu a scris in prefata a fost interpretat cu o adevarata stupiditate de baieti destepti. Unul spune: e sofism. Altul: e o prostie. Un al treilea: e o smecherie. Si asa mai departe.
Daca privim lucrurile fara enervare, prefata d-lui prof. Nae Ionescu era sortita de la inceput neintelegerii. Pe de o parte, pentru ca ea spune lucruri neplacute despre evrei. Pe de alta parte, pentru ca este scrisa pe un plan al filosofiei istoriei; lucreaza, adica, cu imponderabile. Inteleg foarte bine ca ea sa fie atacata pentru ca ea spune lucruri neplacute despre evrei. Dar e penibil sa vezi o suma de baieti destepti, o serie de gazetari cu haz, prapadindu-se de ras in fata “imponderabilelor”. Cate calambururi nu se pot face pe seama acestui cuvant, cate jocuri “spirituale” nu pot fi improvizate cu prilejul inocentelor “imponderabile”. Parca-i aud pe delicatii nostri prieteni: “Cum vine vorba, coane, cu imponderabilele astea? Pai ce fel de imponderabile sunt ele, cand se sparg in capul ovreilor? Vezi, coane, unde duce metafizica?…” Repet, nesfarsite vorbe de haz, amuzante, scanteietoare, “inteligente”, se pot spune despre o prefata care are nenorocul sa fie scrisa din punctul de vedere al filosofiei istoriei. Dar ce vreti? Asa se scrie filosofia istoriei: fara vorbe dulci, fara lucruri de toate zilele, fara jocuri de cuvinte.
Toate cartile de filosofia istoriei - si a lui G. B. Vico, si a lui Hegel, si a lui Gobineau, si a lui Chamberlain, si a lui Spengler – sunt cladite pe “imponderabile”. Ca sunt armate cu fapte, cu documente – fara indoiala. Dar dl. Nae Ionescu nu scria un tratat; scria o prefata. In care, fatal, nu putea fi invocat aparatul cu fapte, care dealtfel, e usor de gasit in orice monografie istorica asupra problemei. Ca aceasta prefata e fantastica, ermetica, abstracta, pomenind de “structuri”, de “destine”, despre “Iuda” si “Mantuire”, ca ea aluneca pe un plan de demonstrare greu de urmarit? - e foarte adevarat. Dar asta e filosofia istoriei, acestea sunt datele problemelor. Prefata poate fi ingusta, poate fi gresita; vom vedea. Dar, ca sa fie criticata, criticul trebuie sa respecte planul in care a fost scrisa, planul imponderabilelor. Altminteri, nu numai lucrarile filosofilor istoriei mai sus citati pot fi foarte usor luate in ras – dar orice filosof, orice metafizician, poate fi ridiculizat cu nesfarsit haz. Bunaoara, Kant: “Cum e cu chestia lucrului in sine, coane? Pai ce lucru in sine este ala, dom ‘le, daca il simt colo, ma ‘ntelegi…?” Si asa mai departe.
Ce s-a intamplat cu prefata d-lui Nae Ionescu? A inceput a fi “atacata” din punct de vedere economic, marxist, politic, gazetaresc etc. – a fost privita, cu alte cuvinte, printr-un unghi al contingentelor. D. Nae Ionescu spune ca evreul sufera. Asta va indemna pe huligani sa sparga geamurile sau capetele ovreiesti, asigurati prin “argumente metafizice”. Deci, prefata d-lui Nae Ionescu este primejdioasa, ba chiar este criminala, iar evreul Mihail Sebastian este un tradator de neam” pentru ca a primit-o in fruntea cartii sale. Ca sa fim cinstiti, aceasta este argumentul intim al presei “democratice”. (Cealalta presa, “nationalista”, nu zice nimic. Se bucura in tacere sau in urale).
Ca ceea ce spune d. Nae Ionescu in prefata este nejustificat din punct de vedere economic? O fi. Dar nu aceasta este problema pe care d-sa o pune. Caci, daca e vorba asa, nici din punct de vedere botanic nu este justificata. Si nici din punct de vedere astronomic. Deci toate obiectiile care se aduc nu se tin in picioare. toate isi au un singur suport real (si e pacat ca, in fata unei carti atat de sincere ca ceea a lui Mihail Sebastian, lucrurile acestea nu se spun sincer, pe fata, fara ocoluri). Anume: prefata apare intr-un moment istoric penibil, intr-o conjunctura politica in care greutatea cuvantului d-lui Nae Ionescu poate apasa mai mult decat evreii pot indura. Vorba noastra: huliganii capata argumente metafizice…
Lasam la o parte faptul ca un ganditor care scrie filosofie a istoriei nu-si poate pune problema conjuncturii politice in care se tipareste gandul. Caci atunci am acuza prea mult pe un Fichte, iar Croce nici n-ar mai cuteza sa scoata ochii in lume. Dar sa atacam problema direct: este prefata d-lui Nae Ionescu antisemita? Sa-mi fie ingaduita o paranteza personala: ca sa vedeti ce inseamna “antisemitism” in presa noastra, de toate nuantele. Acum un an am fost invitat de cercul studentilor evrei din Barlad sa le tin o conferinta. trei zile dupa aceea, nu stiu ce foaie a L.A.N.C.-ului ma facea “jidanit”, “vandut jidanilor”, si asa mai departe. N-au trecut cateva lumi, si aparea aici, la “Vremea”, un articol de al meu intitulat “A nu mai fi roman!”. O revista nationalista il reproduce si il comenteaza, lasand a intelege ca m-am “convertit la romanism” (deci si la oarecare antisemitism). Din nefericire, in cadrul suplinirii mele la Facultatea de Litere, am vorbit si despre iudaism, si am vorbit asa cum cred. In aceeasi saptamana auzeam ca sunt “jidan” (dupa cum vedeti, lucrurile erau destul de inaintate; se preciza chiar si numele meu adevarat: Elias). Dar jocul cu antisemitismul nu se opreste aici. In urma unui articol, publicat in “Vremea” (articol teribil de masacrat de cenzura, e drept; se numea “Compromiterea romanismului”!), o foarte interesanta revista saptamanala introduce o notita in care eram numit pe rand: “antisemit, huligan si gogoman”.
Toate aceste intamplari placute m-au invatat sa nu mai acord nici o valoare termenilor de “antisemit”. Ce poate sa insemne acest cuvant? Daca esti nationalist, adica daca iti iubesti tara , crezi in destinul ei si te sacrifici, in masura insusirilor tale, maririi si intaririi ei – esti antisemit? Atunci toti bunii cetateni ai tuturor tarilor sunt antisemiti. Sau esti antisemit daca faci deosebire intre cetatenii aceleiasi tari? Atunci toti istoricii timpurilor moderne si toti sociologii sunt antisemiti, si toti etnografii, toti antropologii, toti istoricii religiilor, care constata grupuri etnice si structuri spirituale semite. Sau esti antisemit daca faci deosebire intre cetateni, scriind: evreul Husserl, sau evreul Montefiore, sau evreul Leon Blum? Atunci si redactorii unei gazete democrate de amiaza, Vestea, sunt antisemiti; caci au scris “evreul Baier invinge pe Carnera”, in loc sa scrie “californianul Baier”…
Dupa cum vedeti, termenul acesta si-a capatat atatea intelesuri conjuncturale si parazitare, incat a ajuns foarte vag, aproape impracticabil. La fel cu expresia “filosemit” sau “jidanit”. Caci daca te revolti atunci cand oameni nevinovati sunt batuti salbatic de niste lichele sau niste imbecili – atunci esti “jidanit”. Si daca ai curajul (ce e drept cam rar) de a te impotrivi unor oameni care cer excluderea totala a evreilor din viata publica si comerciala a tarii – atunci tot “jidanit” se cheama ca esti. (Dupa cum esti “huligan”, daca observi ca numarul strainilor din anumite intreprinderi particulare este covarsitor.) Sau daca spui ca iudaismul este o grandioasa revolutie spirituala, ca crestinismul este implinirea profetiilor iudaice, ca semitii sunt oameni, si inca oameni care au colaborat cu forte magnifice la creatia acestei civilizatii europene, ca Sf-ul Pavel, Spinoza, Einstein, si altii, nenumarati au fost evrei si s-au mandrit a fi evrei – atunci esti ori “filosemit” ori “jidanit”…
Toate lucrurile acestea sunt triste, profund triste. Si ele isi au o explicatie simpla: lasitatea oamenilor, lipsa lor de curaj in judecarea realitatii, spaima de adevaruri neconfortabile, jena de a iesi din formule si a gasi adevarul (care este intotdeauna, se stie, la mijloc). Ce confortabil este sa fii antisemit! Nu ti se mai cere sa judeci, de la om la om, de la tara la tara . Odata ce te-ai hotarat sa fi antisemit, totul se explica, totul merge ca pe roate; jidanii sunt de vina, totdeauna, jidanii n-au creat nimic, jidanii sunt degenerati etc. “Argumente” gasesti cate vrei, in literatura confortabila pe care alti oameni confortabili ti-o pun la indemana: argumente antropologice, sociologice, teologice, economice etc. Si ce confortabil este sa fii democrat; esti un om linistit si sigur, pana la moarte. Antisemitismul? O legenda, sau o prostie, sau o manevra politica, sau, si mai simplu, o banda de derbedei, de huligani. totul se explica atat de simplu. Se sparg geamuri in Vacaresti? Huliganii. Germania este antisemita? Huliganii. A existat antisemitism in Evul Mediu? Huligani. Roma Imperiala a cunoscut pogromuri? Huligani. totul se explica prin huligani – dupa cum dincolo se explica prin jidani…
Vedeti, este foarte simplu si foarte confortabil sa treci de o parte sau alta a baricadei, sa ai o convingere, cum se spune. Este mult mai greu, mult mai dramatic, si – de ce n-am marturisi-o? – mult mai ineficace, practic vorbind, sa incerci sa gandesti singur, sa examinezi realitatile direct, fara formule, sa ramai om si crestin, adica sa-ti pastrezi intreaga si dragostea ta de oameni, de toti oamenii, si judecata critica, purificata de sentimentalisme. Asemenea atitudine a avut Mihail Sebastian in romanul sau. Se intalnesc huligani acolo; dar se intalnesc si altfel de antisemiti, oameni de care te miri ca sunt antisemiti, oameni buni, caritabili, inteligenti. Asadar antisemitismul nu se poate reduce la huliganism, crede Sebastian. Este un destin, afirma el. Vom vedea. Dar mai intai sa vedem ce e cu prefata d-lui profesor Nae Ionescu, despre care – cand nu s-a spus ca e o “absurditate”, pentru ca lucra cu “imponderabile” – s-a spus ca e antisemita.
* * *
Domnul Nae Ionescu a evitat solutiile comode. A refuzat, adica, sa spuna: “Jidani” sau “Huligani” – si sa rezolve problema, fie repetand argumentele antisemite, fie argumentele umanitariste, democratice si celelalte. Domnul Nae Ionescu, ca si Mihail Sebastian, a observat ca Evreul sufera. Si a incercat sa arate cauzele pentru care sufera. Si pentru care va suferi pana la sfarsitul lumii.
Lucrul acesta ar parea, la prima vedere, foarte firesc. Daca d-ta evreu constati in romanul d-tale ca evreii sufera – cum as putea eu, prefatator, sa spun altfel? Logic. Numai ca mi se pare ca din punctul de vedere al filosofiei crestine pe care il pastreaza domnul Nae Ionescu in a doua parte a prefetei – nu se putea spune un asemenea lucru. Mihail Sebastian, o poate spune, in suferinta lui, in deznadejdea lui, mai ales. Dar un crestin, un teolog crestin, nu poate cadea in pacatul deznadejdii, nu poate afirma universalitatea destinului de suferinta al lui Israel . tot ce poate afirma, crestineste si ortodoxiceste, este ca Harul divin e liber sa mantuie sau sa nu mantuie pe evrei. Atat. Dar vom reveni asupra acestui punct.
Ceea ce observam, deocamdata, este ca prefatatorul admite, si chiar justifica, destinul tragic al lui Israel , destin care, limitat la experiente individuale (deci istorice, conjuncturale) este implicat si in cuprinsul romanului. Poate fi numita o asemenea atitudine huliganism? Nu. Pentru ca atunci si Eminescu, si Vasile Conta, si Hasdeu – ca sa mentionam numai cativa dintre romani – ar putea fi numiti huligani; si ei nu sunt. Ei sunt “antisemiti” teoretici. Dar poate fi si dl. Profesor Nae Ionescu antisemit? Aici sta toata incarcatura. Sa incercam s-o lamurim.
Am vazut ca toate obiectiile aduse de presa democrata d-lui prof. Nae Ionescu implica antisemitismul acestuia din urma. (S-a scris chiar cuvantul “huliganism”; dar atunci ne-am lovi de Eminescu, ceea ce ar fi grav). Daca dl. Prof. Nae Ionescu s-ar fi mentinut in tot cuprinsul prefetei pe planul filosofiei istoriei – atunci ar fi putut fi antisemit. Dupa cum a fost Chamberlain, de pilda. Sau dupa cum e Rosenberg . Dar dl. Nae Ionescu, in a doua parte a prefetei, introduce cateva elemente noi, de soteriologie: Mantuirea, Pacatul, Mesia, nemarturisirea lui Israel . Elemente, asadar, de ordin teologic. Care sunt supra-istorice.
Este drept ca dl. Nae Ionescu incearca sa explice istoria si prin elemente supra-istorice. Istoria lui Israel , dupa parerea sa, nu se poate explica – in generalitatea destinului sau – numai prin argumente de rasa, de economie, de politica; nici chiar prin argumente de religie, bagati bine de seama. (caci sunt si alte religii necrestine, ai caror participanti nu vietuiesc sub destinul suferintei eterne.
Nu se poate explica, spune d. Nae Ionescu, decat daca tinem seama de pacatul lui Iuda (si al neamului iudeu): tagaduirea Mesiei. Poporul ales, a fost ales pentru altceva; pentru ca sa nasca pe Mesia. Ori, cand l-a nascut, orgoliul l-a facut sa-l tagaduiasca, sa nu-l recunoasca; de-aici destinul eternei sale suferinte. Convertirea nu e posibila, spune dl. Nae Ionescu, caci crestinatatea este acum o forma de viata si de spiritualitate perfect inchisa, adica devenita nu numai organica (asa cum era din primele secole ale crestinismului), dar si structurala. Ori structurile nu se pot schimba. (De fapt, se pot schimba si structurile, dar numai printr-o interventie a lui D- zeu in istorie, printr-o renastere profetica si misionara – ceea ce “nu se mai intampla!”)
Asa cum e construita argumentarea din prefata d-lui Nae Ionescu, observam o translatie, nejustificata, din planul filosofiei istoriei pe cel al teologiei crestine. Si intr-o parte si in alta, tot “imponderabile” intalnim; dar de alt ordin. “Structura” apartine ordinului filosofiei istoriei; mantuirea apartine ordinului teologiei. Intre aceste doua ordine exista o deosebire calitativa; si este de mirare ca dl. prof. Nae Ionescu, atat de lucid in dialectica nu a staruit indeajuns asupra acestui punct esential. Atat de esential, incat partea intai a argumentatiei exclude partea a doua, si vice-versa.
Mai mult. In filosofia istoriei, dl. Nae Ionescu ar fi putut fi antisemit. Caci exista o anumita filosofie a istoriei, antisemita. Insa pe planul teologiei crestine, dl. Nae Ionescu nu poate fi antisemit chiar daca ar vrea. Caci ce-ar putea insemna “antisemitism” pe planul teologiei crestine? Imposibilitatea mantuirii, certitudinea damnarii evreilor. Dar lucrul acesta nu-l spune nicaieri Biserica. Cel mult daca l-a spus un eretic (Marcion). Si nu-l poate spune chiar daca evreii (ca si alte natii necrestine) rup comunitatea de dragoste a Bisericii. Pentru ca nimeni nu poate interveni in libertatea lui Dumnezeu. Dumnezeu poate mantui oricum, pe oricine, chiar daca acel oricine este in afara comunitatii de dragoste crestina.
Dupa cum poate refuza mantuirea si unor membri din crestinatate. Ce se poate spune atunci din punct de vedere soteriologic, despre crestini si despre evrei? Ca cei dintai traiesc in nadejdea mantuirii prin Isus (nici macar in certitudinea ei); iar cei din urma pot fi mantuiti, daca gratia lui Dumnezeu voieste aceasta. Exista in anumite canoane cateva referiri la evrei; dar ele nu implica nicidecum siguranta nemantuirii evreilor. (De altfel, daca cineva va avea vreo obiectie de facut, vom reveni cu texte). Cum s-ar putea spune un asemenea lucru? Cum s-ar putea nega posibilitatea unei “convertiri” colective, facuta de un nou fervent mesianic, de o noua invazie profetica si misionara? Convertirea individuala este altceva, pentru ca ea se loveste de “structura” spirituala a insului; dar o convertire cu ferment mesianic, una colectiva, poate sfarama structurile.
Vedeti, un Hasdeu, un Eminescu, un Vasile Conta puteau avea o doctrina antisemita. Pentru ca nici unul din ei nu era teolog; si nici unul nu era crestin adevarat. Hasdeu era un “spiritualist” care a atacat Biserica pana in ultimii ani de viata. Si totusi cu cat se apropia mai mult de spiritualism, cu atat abandona antisemitismul. Eminescu era “filosof”, nu cunostea si nu iubea metafizica crestina. Iar Vasile Conta era un materialist fervent. toti trei, insa, puteau construi o filosofie a istoriei antisemita. N- au facut-o (fragmentar, Hasdeu a incercat-o, dar fara nici o conceptie de adevarata filosofie a istoriei). Dimpotriva, antisemitismul acestor trei mari romani este periferic; este economic si moral. Atat de periferic, incat poti face foarte bine abstractie de ele fara ca personalitatea celor trei sa fie alterata sau necompleta…
Cazul domnului profesor Nae Ionescu este insa cu totul altul. Ca un ganditor ortodox, d-sa nu putea sub nici forma fi antisemit. Si, de fapt, nici nu este. Aceasta pare putin paradoxal, dupa cele ce ati citit mai sus despre destinul lui Israel . Si totusi, este foarte simplu. Prefata domnului Nae Ionescu nu este antisemita. Ea pare astfel pentru ca cuprinde pagini amare asupra destinului iudeu. De fapt, insa, aceste pagini nu cuprind o atitudine antisemita – ci numai o miscare de translatie, nejustificata, din planul filosofiei istoriei pe cel al teologiei crestine. Ceea ce a fost gresit interpretat ca “antisemitism” este numai o grava nebagare de seama a distinsului dialectician.
Care sunt obiectiile pe care indraznim sa le aducem aici profesorului nostru, dl. Nae Ionescu? Le putem rezuma in doua puncte: 1) trecerea de pe planul filosofiei istoriei pe cel al teologiei (adica trecerea e la structuri la spiritualitate universala); 2) afirmarea certitudinii ca Iuda trebuie sa sufere la infinit pentru ca a tagaduit pe Mesia (adica o greseala contra nadejdei, complicata cu greseala, mai grava, contra libertatii Gratiei). Dar amandoua aceste obiectii se refera la dialectica d-lui prof. Nae Ionescu - si nu la “antisemitismul” care nu exista in prefata. Greseala d-lui prof. Nae Ionescu, daca poate fi numita astfel, este de natura pur filosofica. Iar consecintele ei privesc pur si simplu admirabila constructie a prefetei – iar nu problema in sine.
Caci a fi antisemit nu inseamna a crede ca evreii sufera si vor suferi pentru ca au tagaduit pe Mesia – acesta este numai o problema teologica, eronat rezolvata -, ci a fi antisemit inseamna a lua atitudine decisiva contra evreilor, a-i socoti inferiori, snapani, primejdiosi etc. Din prefata d-lui prof. Nae Ionescu nu descifram aceasta atitudine intransigenta fata de evreime. Daca domnia sa va lua candva o asemenea atitudine, va trebui sa scrie altceva. Prefata aceasta cuprinde, clar numai doua lucruri: filosofie a istoriei si problematica mantuirii – si numai in cadrul acestora i se pot aduce obiectii. Obiectii care, dupa cum am vazut, conduc la cu totul alte concluzii decat la acelea ale antisemitismului. Pentru ca, inca o data, ceea ce am obiectat noi d-lui prof. Nae Ionescu n-au fost aduse antisemitismului d-sale (care nu exista si nici n-ar putea exista), ci metodei d-sale aplicate in prefata.
Vom vedea in numarul viitor ce lamuriri ne poate aduce romanul lui Mihail Sebastian.
[In Vremea, 22 Iulie 1934, p. 5]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu