VIDEO. Părintele Justin Pârvu - Îndemn la pocăinţă

Vezi si: Parintele Justin Parvu, omul dragostei desavarsite. Ganduri prilejuite de o aniversare

Nu va jucati cu Sfintii Inchisorilor! Parintele Justin Parvu si Profesorul Radu Ciuceanu in apararea lui Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor

La Multi Ani Bunului Parinte Justin Parvu, la 94 de ani! Un omagiu fotografic de Cristina Nichitus Roncea 

“Ne vorbește Părintele Justin”, vol. II

Revista ATITUDINI, nr. 27 închinată Sf. Ilie Lăcătușu

Nu va jucati cu Sfintii Inchisorilor! Parintele Justin Parvu si Profesorul Radu Ciuceanu in apararea lui Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor

Fostii detinuti politic cu peste 15 ani fiecare in temnitele comuniste, Parintele Arhimandrit Justin Parvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă, impreuna cu profesorul Radu Ciuceanu, presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, s-au alaturat listei de sute si sute de sustinatori ai Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, a carui memorie a fost atacata de un domn, Alexandru Florian, care a propus in numele Institutului “Elie Wiesel” sa ii fie retrasa martirului anticomunist Cetatenia de Onoare conferita post-mortem de Primaria si Consiliul Local Targu Ocna.
In semn de protest fata de acest sacrilegiu, este deschisa online o Petitie de solidaritate cu Valeriu Gafencu, in vederea exprimarii sustinerii publice si apoi a transmiterii semnaturilor catre Primaria si Consiliul Local Targu Ocna la data sedintei in care se va discuta cazul creat, spre sfarsitul acestei luni. La 18 februarie se implinesc 61 de ani de la moartea martirica a lui Valeriu Gafencu, moment pentru care Asociatia “Prezent” organizeaza sambata, 16 februarie, o comemorare la Troita din cimitirul Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost supranumit Sfantului Inchisorilor de catre un evreu, Parintele Nicolae Steinhardt, dupa ce a aflat si faptul ca tanarul studios anticomunist si-a daruit ultimele medicamente pentru salvarea unui pastor evreu, Richard Wurmbrand, in inchisoarea din Targu Ocna, unde a si murit ulterior. Cu atat mai ciudata pare cererea facuta acum de un alt evreu, Alexandru Florian, fiul comisarului ideologic Radu Florian, care in anii ’50 il incrimina in Scanteia comunista pe marele filosof Constantin Noica, ajuns in cele din urma, si el, in temnitele bolsevice.
Astfel de atitudini care aduc aminte de vremurile kominterniste aduc mari deservicii comunitatii evreiesti, asa cum s-a intamplat si in cazul Tismaneanu, a declarat cu ingrijorare si dezaprobare un inalt reprezentat evreu al lumii academice si culturale din Romania, citat de profesorul Radu Ciuceanu pentru Ziaristi Online. “Cu astfel de lucruri nu te joci!”, a afirmat profesorul Ciuceanu. “E bine sa se stie ca eu insumi am propus  canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a parintelui staret de la Tismana Gherasim Iscu in ultimele luni ale vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Dosarele sunt la Patriarhie. Ar fi bine sa fie cautate pentru ca, iata, Biserica catolica deja a canonizat un martir al inchisorilor din Romania. Ca sa nu mai vorbim de polonezi sau rusi! Sa nu ne-o ia altii inainte… Biserica noastra, cu toate mladitele ei, cum a fost si Valeriu Gafencu, si-a dat mare prinos de jertfa in inchisori si in rezistenta din munti, unica in intreaga Europa ocupata de Armata Rosie si NKVD. Mantuitorul are o oaste puternica romaneasca, acum, acolo sus, in Ceruri. E bine ca cei de pe pamant sau din alte locuri mai ascunse sa nu se se puna cu ea. Dupa cum mi-a spus si colegul pe care vi l-am citat ar fi bine ca cel care a comis aceasta greseala sa si-o revizuiasca rapid prin retragerea cererii absurde – atat prin formulare cat si prin continut – si jignitoare la adresa memoriei unui tanar mort in inchisorile comuniste. E un sfat, desigur. Dar la varsta si anii mei de puscarie, dar si de deputatie, cred ca e bine sa se tina cont de opinia noastra, a detinutilor politici care ne-am impotrivit cu arma in mana hidrei bolsevice”, a conchis istoricul veteran al Miscarii Nationale de Rezistenta, Radu Ciuceanu, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania si fost presedinte al Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor. Atat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Bucureşti cat si Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti sustin cu fermitate demersul de aparare a Sfantului Inchisorilor.
La randul sau, Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, a afirmat nu o data ca doreste si asteapta canonizarea lui Valeriu Gafencu. De asemenea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan, a amintit adeseori cu evlavie de memoria lui Valeriu Gafencu, in cuvintele sale duhovnicesti, cum ar fi cel de la savarsirea unui alt mare sfant mucenic pentru Hristos, fost detinut politic si duhovnic al Ortodoxiei, Parintele Arsenie Papacioc, luptatorul. Prea bunul Parinte Gheorghe Calciu, cu peste 20 de ani de temnita grea, afirma: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu!”.


Chiar astazi, 9 februarie, la Paris, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif al Europei se desfasoara o noua conferinta din ciclul comemorativ MARTOR, dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. “Programul întregii zile va fi consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, celui care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (Sfântul Inchisorilor)”, informeaza ca atare Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.
După Sfânta Liturghie, ÎPS Iosif va oficia parastasul de veşnică pomenire pentru Ioan Ianolide – detinutul profet -, mort la 5 februarie 1986 și va deschide ziua comemorativă, impreuna cu Pr. Nicolae Ioan Bordașiu, la randul sau fost detinut politic. “Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna”, se scrie pe portalul oficial al Mitropoliei. Aviz amatorilor.
Nu va jucati cu Sfintii Inchisorilor!

Foto cu Parintele Justin si Profesorul Radu Ciuceanu: Arhiepscopia Tomisului via Roncea.Ro
Info: De Sfintii Romani la Poarta Alba cu Parintele Iustin Parvu, profesorul Radu Ciuceanu si IPS Teodosie, in memoria martirilor de la Canal. AUDIO/VIDEO

Sursa: Ziaristi Online

Parintele Justin Parvu, omul dragostei desavarsite. Ganduri prilejuite de o aniversare

De când Dumnezeu mi-a îngăduit să-l cunosc pe Părintele Justin Pârvu, am fost învăluit de dragostea sa. Toţi cei care-l cunoaştem ştim că dragostea este principalul atribut care-l caracterizează pe duhovnicul cu viaţă sfântă. Părintele nu ne-a judecat după legea dreptăţii, ci după cea a iubirii. A aplicat măsura iubirii tuturor, buni sau răi. Unii au reuşit să se ridice, alţii nu. Funcţie de cât a ascultat fiecare. Dar noi avem oare dragoste adevărată? Care este măsura dragostei? A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt, fără a aştepta ceva în schimb. Dragostea noastră a slăbit atât de tare, încât nu ne mai putem înţelege unul cu celălalt. Fiecare ne îndreptăţim în argumentele, dar mai ales în mândria noastră. Spunea Părintele Justin că „în momentul în care am pierdut porunca iubirii, nu mai suntem creştini”. În acest context, ne amintim vorbele Mântuitorului: “Oare Fiul Omului, când va veni, va găsi credinţă pe pământ?”. Părintele Arsenie Boca ne atenţiona că atunci când nu vor mai fi poteci între oameni, când nu vor mai fi dragoste şi înţelegere creştinească între oameni, va veni sfârşitul lumii. „Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24:12), spune Hristos.

Din dragoste pentru poporul român şi pentru Hristos, Părintele a îndurat chinurile temniţelor comuniste. „Eu m-am individualizat pe lumea asta prin poporul român, prin istoria lui, prin limba română, şi toate acestea mi-au fost date de Dumnezeu”, spune Părintele.  S-a împrietenit cu suferinţa, dându-şi seama că aceasta face parte din iconomia lui Dumnezeu. A considerat că numai aşa îl poate îndura pe Dumnezeu să izbăvească păcatele neamului său. În temniţa Aiudului, într-o iarnă geroasă, după opt zile de Zarcă, un alt părinte, Iov Volănescu, îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a dat posibilitatea să sufere puţin pentru El. Acesta a fost duhul celor din închisori. Vrăjmaşii au vrut să îndobitocească acest popor. Mucenicii închisorilor comuniste s-au opus din răsputeri. Acum sunt în Biserica triumfătoare şi sunt mijlocitorii noştri în faţa lui Dumnezeu. Despre viitorul neamului nostru, Părintele crede că “Imperiile din Răsărit şi de peste ocean au ajuns într-un stadiu de decădere spirituală şi morală. Ceea ce a mai rămas în oaza aceasta a României poate supăra pe mulţi dintre vecinii noştri şi chiar toată Europa: faptul că am rămas pe poziţia de creştin ortodocşi. Vom avea soarta unui popor de jertfă, după ce vor trece peste noi toţi apusenii şi răsăritenii”. Aceeaşi dragoste faţă de poporul său îl face să stea în scaunul de spovedanie de dimineaţă până seara târziu.

Ştiind că nerecunoaşterea jertfelor luptătorilor şi deţinuţilor din închisorile comuniste nu poate aduce împăcarea Neamului Românesc cu Dumnezeu, Părintele a considerat necesară canonizarea acestora. Deşi există un curent semnificativ pentru acest lucru, Sfântul Sinod nu a făcut încă această recunoaştere. În cel mai sfânt loc de pe pământul românesc, la Aiud, „Ierusalimul neamului Românesc”, Părintele a avut iniţiativa ridicării unei mânăstiri ortodoxe. A prezentat un proiect, întocmit de specialişti în arhitectura bisericească, dar a fost alungat fără prea multe explicaţii. A dorit să ridice o biserică, mai apoi un paraclis, dar nu a găsit ecou în sufletul ierarhului locului. Miza e mare: recunoaşterea jertfei mucenicilor din închisori. Părintele crede că se aşteaptă moartea sa şi a puţinilor supravieţuitori trecuţi prin această temniţă, pentru ca urmaşii torţionarilor să confişte acest spaţiu simbolic al martiriului românesc. Rămâne schitul Paltin, iar la Petru Vodă mânăstirea închinată martirilor, ambele ctitorite de Părintele Justin pentru fraţii săi de dincolo (la care se adaugă Mănăstirea de la Poarta Albă, închinată martirilor de la Canal). Obştile monahale, strânse în jurul Părintelui, care numără peste 200 de monahi şi monahii, la care se adaugă bătrânii de la azil şi copiii de la şcoală, sunt rodul dragostei acestui mare duhovnic al ortodoxiei româneşti.

Mărturisitor al generaţiei 1948, Părintele a atenţionat că se pune la cale o nouă dictatură, cea biometrică. Puţini l-au înţeles, şi mai puţini l-au susţinut în acest demers. Părintele a suportat defăimările care au venit din toate părţile, din partea vrăjmaşilor, dar şi a unora din cei care pretindeau că sunt alături de Sfinţia Sa. A fost paratrăsnetul tuturor în această campanie de salvare, a noastră personală, dar şi a neamului nostru. Tuturor le-a răspuns cu dragoste, fără a face niciun rabat de la mesajul său. Bătrânul nu se joacă cu cele sfinte, nu poate spune azi una, mâine alta. De la înălţimea stării sale duhovniceşti, Părintele spune că generaţia noastră va trece pin ceva cu mult mai cumplit decât jertfelnica generaţie interbelică, că experimentul Piteşti va fi nimic faţă de cele prin care vom trece noi. „Va fi mai mult o prigoană psihologică şi nu vă veţi putea ascunde nici în crăpăturile pământului!”, spune Părintele. Şi cum vom putea depăşi aceste încercări fără dragoste şi fără îndelungă răbdare? În ce stare ne aflăm noi? Vrem să salvăm o ţară, dar ne afundăm în mocirla patimilor. Nu suntem în stare să participăm nici măcar la Sfânta Liturghie, la Proscomidie, când se pomenesc morţii noştri, dar ne batem cu pumnul în piept că suntem români adevăraţi şi apărători ai ortodoxiei. Nu plecăm genunchii în faţa icoanei, dar îi plecăm în faţa lui Baal. Traian Trifan, unul din sfinţii închisorilor, îi spunea lui Gavrilă Ogoranu şi camarazilor săi că „brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au demonstrat-o cu prisosinţă, oferindu-şi viaţa lor pentru mântuirea acestui neam, pentru a-i spăla păcatele în faţa lui Dumnezeu. Martirii închisorilor de asemenea. Avem o pildă vie în Părintele Justin Pârvu, care a rămas drept în faţa tuturor, pentru că s-a plecat numai lui Dumnezeu. Fără a lucra la despătimirea noastră şi fără a dovedi cu adevărat dragoste pentru aproapele nostru şi pentru Hristos, misionarismul pe care ni-l propunem va rămâne o iluzie. Misiunea creştină nu se poate rezuma la mărturisirea virtuală. Dacă ar fi existat o cale virtuală, ar fi folosit-o Însuşi Dumnezeu. Dar Acesta L-a trimis pe Fiul Său să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ca să ne scoată de sub robia păcatului.