REZISTENTA lui Eminescu la crima. FOTODOCUMENT TIMPUL IUNIE 1883

"Orice s-ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nicio armata din lume si nicio politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor". "Dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau" este "setea lui de nemurire". O spune Mircea Eliade. Si nu este Eliade cel tanar care dogorea de misticismul Miscarii Legionare, ci Eliade omul religios pe deplin confirmat, care scrie aceste randuri la un 15 ianuarie, 1975, in ziarul romanilor din exil "America". Tot Eliade ingrijise o "Editie de pribegie a Poesiilor", la Paris, in 1949, a carei prefata se incheia cu urmatorul indemn, cu privire la scrierilelui Eminescu: "Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc".
Daca rezistenta romaneasca din exil pastra lucrarile lui Eminescu ca pe sfintele moaste, in schimb, in tara, cea mai mare parte din creatia lui Eminescu, de poet dar si, mai ales, de jurnalist si ganditor national, era pusa la index de bolsevici. Eminescu integral a devenit interzis in Romania invadata, la ordinele comisarilor bolsevici ai culturii romane, gen Brucan sau Rautu, conform unor directive ale NKVD destinate tarilor care intrau sub ocupatia sovietica. Ordinele erau clare: eliminarea oricaror valori nationale si inlocuirea acestora cu melanjul sovietic, azi "globalist", in toate domeniile, sub atenta indrumare a agentilor kominternului.
In Romania s-au mai putut publica operele politice si jurnalistice ale lui Eminescu de abia dupa 45 de ani de la instaurarea comunismului, in 1989, la 100 de ani de la moartea ganditorului luptator (cu un intermezzo flamboiant din 1979). Si atunci, cu scandal si presiuni care au implicat inclusiv organele de Securitate, de ambele parti, cea a sustinatorilor lui Eminescu, cum ar fi marele eminescolog academicianul Dimitrie Vatamaniuc, dar si de cea a detractorilor lui Eminescu. Istoricii si cercetatorii care recompun astazi istoria comunista, amintesc, in noua "Scanteie", cum securistii se temeau ca publicistica lui Eminescu ar putea avea - si atunci, ca si in urma cu 100 de ani - consecinte pe plan international, respectiv ca ar fi putut afecta "relatia bilaterala a Romaniei cu Uniunea Sovietica si cu Israelul". Incercarea de blocare a publicarii volumui X din "Opere" - dupa scandalul legat de volumul IX - s-a lasat cu lupte subterane grele ale unei adevarate miscari de rezistenta nationala din institutii, care a reusit, prin mijloace romanesti, sa fenteze autoritatile comuniste si, in memoria marelui ganditor national, sa-i publice opera la comemorarea centenarului mortii sale, in urma cu 20 de ani.
Astazi a devenit cunoscut, prin documente de arhiva ascunse timp de peste un secol, ca Eminescu era talonat agresiv atat de Ohrana tarista cat si de serviciile speciale ale imperiului Austro-Ungar, pentru articolele sale nationaliste din Timpul si activitatea sa secreta din cadrul Societatii Carpatii, care avea drept obiectiv reunirea Romaniei, "refacerea Daciei Mari". De aici i se trage si "moartea civila", survenita la 28 iunie 1883, cand este arestat cu violenta, intrand in istoria care inca se scrie drept primul ziarist roman persecutat politic si supus practicilor de reprimare prin abuzuri psihiatrice si dezinformari grosolane despre viata sa, devenite ulterior o practica uzuala a regimurilor totalitare. Cu atat mai mult, este o datorie a fiecarui roman sa-l redescopere pe Eminescu militantul gazetar.
La 120 de ani de la uciderea lui Eminescu, inca neelucidata complet, mai exista si astazi tentative de asasinare a lui Eminescu din partea unor "brucani" sau "arioni", cum spunea chiar Eminescu, dupa numele unui ministru al vremii, care, ca si azi, in ce priveste majoritatea guvernantilor Romaniei, actiona impotriva intereselor nationale. Dar daca Iorga il defineste pe Eminescu drept "expresia integrala a natiunii romane" si Tutea afirma ca "Eminescu e romanul absolut - suma lirica de mari voievozi", cine are timp sa se aplece la sasaitul pigmeilor daca nu chiar pigmeii? Sfidandu-i pe toti ucigasii sai, Eminescu renaste an cu an in fiecare constiinta si suflet romanesc, dupa cum spune Eliade. Parafrazandu-l pe Eminescu in apararea Bisericii, dintr-un editorial din Timpul de acum 130 de ani, putem spun ca cine il sapa pe Eminescu "poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal si orice i-o veni in minte, dar numai roman nu e".
PS: Despre volumul IX din "Opere" cu o alta prima ocazie.

Victor RONCEA
www.ziua.net

Mihai Eminescu - interzis la Muzeul Literaturii Române!

Poetul „născut nepregătit“, Varujan Vosganian, recompensat generos de conducerea muzeului

Ieri s-au împlinit 120 de ani de la moartea jurnalistului, poetului şi omului politic Mihai Eminescu. Indiferent de unghiul de receptare, Eminescu este - voit sau nu - o valoare, un „brand“ al României. Dacă până la receptarea integrală a lui Eminescu va mai trece apă pe Dâmboviţa, măcar în plan literar ne-am fi aşteptat, ieri, să vedem fie şi o minimă consemnare a reperului acestei date de 15 iunie, pe care până şi elevii de liceu o au în agenda programei şcolare. Instituţia plătită de cetăţenii Capitalei, Muzeul Literaturii Române - locul unde se află o parte dintre manuscrisele Eminescu - are rolul şi atribuţia gestionării reperelor culturii şi literaturii române. Firesc, această instituţie ar fi fost de aşteptat să aloce atenţie datei de 15 iunie.
Ieri, însă, Muzeul Literaturii Române şi-a închis porţile pentru Eminescu. Am sunat la secretariatul Muzeului şi la biroul de relaţii publice, încercând să aflăm care e motivul pentru care în programul Muzeului din ziua de 15 iunie nu există nici o menţiune şi nici un fel de activitate. Ca şi când această zi nu ar avea nici un fel de semnificaţie pentru culturnicii MLR. Site-ul Muzeului nu precizează nimic, iar de la angajaţii instituţiei am aflat că de fapt pagina web nu mai este de actualitate şi că nu am ce afla de aici.
Diversele doamne sau domnişoare care au răspuns întrebărilor ziarului „Curentul“ au dat din colţ în colţ precizând în final că numai directorul instituţiei, Radu Călin Cristea (foto medalion), ştie de ce ziua de 15 iunie este o zi moartă pentru Muzeul Literaturii. Am pregătit o serie de întrebări pentru director, le-am comunicat distinselor „comunica-toare“ şi am aşteptat să fim contactaţi, aşa cum ni s-a promis, în vederea bunei informări a publicului, a cetăţenilor Capitalei care plătesc salariul directorului şi contribuie la bugetul Muzeului Literaturii Române. Până la închiderea ediţiei nu am avut parte de vreun răspuns.

Eminescu ba - Vosganian da

În schimb, tot sunând, spre marea noastră surpriză, am aflat că muzeografii pregătiseră un proiect de expoziţie de fotografii şi documente, însoţită de o evocare a poetului Mihai Eminescu, care a fost refuzată fără explicaţii de directorul Radu Călin Cristea, deşi suma propusă pentru acest proiect se plasa la o cotă minimală de 1.000 lei. Pentru Eminescu 1.000 de lei a fost prea mult, nu însă şi pentru poetul de renume mondial, savantul şi scriitorul de largă respiraţie şi recunoaştere universală - Varujan Vosganian, cel „născut nepregătit“, care a fost recompensat cu 1.500 lei pentru o prestaţie de o jumătate de oră la muzeu. În data de 1 iunie s-a organizat un concurs de eseuri pentru elevii de liceu - ceva de nivel de inspectorat şcolar, eveniment la care Vosganian a „muncit“ cam juma’ de oră, prestând în juriu, fără îndoială deoarece este cu adevărat foarte competent la nivel de liceu. Suma încasată de Vosganian este cu 50% mai mare decât suma care i-a fost refuzată lui Eminescu.
Manifestarea, cu aer de festin utecist la care a jurizat pe 1.500 de lei ex-ministrul Finanţelor, intitulată „România pitorească“, nu avea nicio legătură cu valorificarea patrimoniului muzeal - ce conţine 300.000 de piese, manuscrise, fotografii, documente, obiecte, acte ce au aparţinut scriitorilor, acumulate în cei peste 40 de ani de existenţă a acestei instituţii de cultură de rang naţional.
În schimb, manuscrisele valoroase ale lui Eminescu şi alte materiale arhivistice aflate în păstrarea muzeului ar fi putut constitui baza unei manifestări proprii şi specifice „fişei instituţionale“ - manifestare refuzată lui Eminescu.

Cezar Ivănescu - încă un refuzat al Muzeului Literaturii

Nu doar Eminescu este un refuzat al Muzeului Literaturii. Şi marele poet Cezar Ivănescu a fost unul dintre „excluşii“ acestei instituţii. Cezar Ivănescu a fost unul dintre puţinii membri autentici ai breslei scriitoriceşti neatins de virusul comunist care s-a încuibat adânc în Uniunea Scriitorilor. A fost un personaj rectiliniu şi cu totul aparte în mediul literar românesc, motiv pentru care a fost ţinta unor atacuri devastatoare ale culturnicilor din vechea reţea kominternistă. A avut parte de o moarte cu totul suspectă, care este cercetată în momentul de faţă de Parchet. La cererea familiei acestuia de a-i omagia memoria la Muzeul unde a avut atâtea manifestari culturale, Radu Călin Cristea a refuzat brutal cu vorbele: „Muzeul nu e capelă!“.
Cinismul său a şocat opinia publică cu atât mai mult cu cât mulţi alţi scriitori au fost omagiaţi, la moarte, în holul Muzeului sau au primit onoruri naţionale chiar la Ateneul Romån.
Pe lângă dispreţul arătat de actualul director Radu Călin Cristea faţă de marii poeţi ai României - excluşi şi după moarte din chiar instituţia care gestionează valorile literare ale ţării, am luat la cunoştinţă despre un adevărat scandal care mocneşte în interiorul Muzeului, determinat de gestionarea aberantă şi discreţionară a resurselor financiare şi a „programelor culturale“.
Întrucât aceste programe au ca sursă de finanţare bani publici, provenind exclusiv din bugetul Muzeului Literaturii alocat de către Primăria Capitalei, şi deoarece Muzeul este, conform definiţiei, o instituţie publică, „Curentul“ îşi va asuma în perioada următoare rolul informării publicului cu privire la modul în care au fost cheltuiţi banii cetăţenilor Capitalei. Dacă tot i-a refuzat lui Eminescu comemorarea la Muzeul Literaturii, ne angajăm să-i asigurăm şi noi directorului Radu Călin Cristea un loc la vedere în panteonul nemuritoarelor licheluţe care au tot parazitat cultura română.

Comentarii:

Ivanescu este continuatorul lui Eminescu
Radu Calin Cristea este un din oamenii lui Nicolae Manolescu (mason!) care au ca scop desfiintarea culturii romanilor. Cezar Ivanescu a suportat urmarile faptul ca s-a declarat (si chiar este!) urmasul lui Eminescu. Cezar Ivanescu este singurul poet (care a facut si presa si a scris consecvent articole pro-Romania, pro-Unire samd) care continua linia sfanta a literaturii romane, bazata pe credinta in Dumnezeu si iubirea de tara, mai presus de viata proprie si chiar de opera sa. Posteritatea o va dovedi!
Scris de paul

2. 15-06-2009 22:16
Presa aservita sectei culturnicilor ascu
Presa aservita sectei neo-culturniclilor rosii ascunde sub pres abuzurile si fraudele evidente ale lui R. C. Cristea dovedite de cativa ziaristi vericali. E o tacere de mormant pe marginea subiectului. S-a primit ordin de tacere totala. Intelegem solidaritatea de breasla jurnalistica, dar atunci cand ea devine sindicalism ieftin si spirit de gasca, acoperind fraudele si ilegalitatile unor colegi din presa, ea se transforma in complicitate la hotie. Dar, se pare ca hotii lor sunt mai buni decat ai altora. Deh, o mica gainarie acolo…
Scris de COSTIN

3. 15-06-2009 22:56
Gasca lui Manolescu...
Nicolae Manolescu, acest satrap al culturii romane se crede atotputernic si nemuritor. In calitatea lui de instanta absoluta taie si spanzura, afuriseste si ameninta cu excomunicarea pe orice pacatos cartitor, publica pe cine vrea el la Cartea Romaneasca (pe care o considera fieful sau), la Muzeul Literaturii (unde-si exercita hegemonia Radu Calin Cristea, ciracul si sluga lui devotata) si la alte edituri sau reviste pe care le tine sub un control strict. Si-n tot acest timp isi umple haznaua proprie cu banet. Daca fidelii lui Manolescu sunt rasplatiti cu ciolane suculente - burse scriitoricesti, publicarea si traducerea excrementelor lor literare in editii luxoase, plimbari in strainatate pe banii Uniunii etc.- contestatarii sai sunt in pericol de moarte. Asa s-a intamplat cu genialul poet Cezar Ivanescu - si el un vechi adversar al lui Manolescu. La fel si cu poetul Liviu Ioan Stoiciu. „Poetul” ministru de finante Vosganian aduna si el acum gloganii si peschesul... de pe unde mai apuca.
Scris de Marcus

4. 15-06-2009 23:15
R.C. Cristea e un dobitoc solemn!
People, pai la ce mama supararii va asteptati de la asta? R.C. Cristea nu e decat un dobitoc, dar un dobitoc solemn, drept ii... IQ-ul lui arata vaste disponibilitati cognitive, adica mintea lui e ca un urias hangar pustiu, nu v-ati prins?.. In plus, fiind in lesa lui Patriciu si Manolescu nu poate decit aport. Ei... facand parte din gasca kulturnicilor de acelasi soi, Patapievici, Liiceanu, Tismaneanu, IT Morar, Mihaies si alti „ganditori” de top - si astia ciupiti binsor de molia grandorii personale - el contrazice gravitatia fix in punctul de reflux al gandirii. “Ce Eminescu? Pentru astia, Eminescu nu exista, e un poet minor, bag sama. “Celebrul” poet-vistiernic Varujan Vosganian e bardul lor… pereche! Se spune ca prostu’ solemn are mintea hodinita. Da’ mintea odihnita e pereche cu sufletul viclean...
Scris de maxwell

5. 15-06-2009 23:18
N. Manolescu: Relism. Realism socialist
http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/.
Accesati! Veti descoperi fata cenzorului comunist N. Manolescu, copil de suflet al lui Gogu Radulescu si al lui Gh. Ivascu, mancator de kkt comunist si omagist ceausit. De altfel si N. Manolescu a facut, vreme de ani de zile, critica marxist-leninista! V. seria articolelor semnate de el in Contemporanul (genul Relism. Realism socialist, Omul Nou, Oda muncitorilor comunisti si tot asa).

Cat despre Vosganian poetul-securist, ce sa mai spun? Amintiti-va de scandalul Vosganian-ofiter al Securitatii... ca tot au fost recent alegerile pentru Parlamentul Europei!
Scris de anabel

6. 15-06-2009 23:37
Câinii latra, ursul trece ......
Ne facem datoria sfânta sa-i aratam cu degetul pe acesti nemernici ai neamului românesc dar teama mi-e ca nu mai este nimic de îndreptat, ciuma comunista a distrus totul si continua sa duca tara în neant .....
Scris de stoichita

7. 16-06-2009 03:43
Eminescu pentru romani si Romania
"Orice s-ar intampla cu neamul romanesc, oricate dezastre si suferinte ne-au fost urzite de Dumnezeu, nicio armata din lume si nicio politie, cat ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si din sufletul Romanilor".

"Dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al sau" este "setea lui de nemurire".

O spune Mircea Eliade.

8. 16-06-2009 03:46
Eminescu in atentia securitatii austriec
Bucuresti, 7 iunie 1882

Inalt prea cinstite Conte,

"Societatea Carpatilor" a tinut pe 4 iunie o sedinta publica, precedata de o consfatuire secreta.

Referitor la aceasta am primit de la o sursa de incredere urmatoarele date: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a cazut de acord asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei Austro-Ungare, totusi nu in spiritul unei "Romania iridenta". Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedere.

Eminescu, redactorul sef al ziarului "Timpul", a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari.

Redactorul adjunct Sacareanu de la "Romania Libera" a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care aratau ca romanii de acolo ii asteapta pe fratii lor cu bratele deschise.

O scrisoare trimisa de Badescu, inspector scolar din Neamt, catre un jurnalist pe nume Miron spune ca situatia din jurul Nasaudului este favorabila.

Primiti Excelenta expresia profundului meu respect.

Bucuresti, 7 iunie 1882

Baron von Mayr

Despre o consfatuire secreta a "Societatii Carpatilor"

(nota in baza paginii 1: Excelentei Sale Domnului Conte Kalnoky; Biroul de Informatii)

(Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)
Scris de Baron von Mayr

9. 16-06-2009 06:15
Invia-vor voevozii
Mândri voevozi, ce-nvie din a cronicilor bracuri,
Fac să tremure cetatea nedreptăţilor de veacuri;
Crainici resbunării sânte, ce nu poate să ’ntârzie,
Prooroci mărirei dalbe-a zilelor, ce vor să vie.

Dom regal, cu mândre turle, a lui Neagoe tesaur,
Pe Mihai ce adunat-ai in zenitul său de aur
Si slăvit-ai a lui Radu, indoită biruintă
In a doua inviere s-ar putea să n-ai credintă ?

Juni semeţi, cu surle-n frunte şi cu zumzet de cimpoaie,
Scutură din letargie inimile ce se ’ndoaie.
Implini-se-va destinul, când sfărma-vor buzdugane,
De vătafi ş ’armaşi isbite, a cetăţii porti duşmane.

Invia-vor voevozii, rumpâd lanturi de sclavie,
Surpând legi şi privilegii de urgii, din temelie
Şi va fi stăpân Românul peste-a ţărilor hotare,
Ce din vechi le străjuieşte cu a doinii ’nviforare.
Scris de Elena A.

10. 16-06-2009 06:16
Mihai Eminescu - conştiinţa neamului r
«Cu un cuvânt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special si nu-i cerem decât ceea ce sântem in drept a-i cere ei, ca oricărui om de rând, cu fata curată: să respecte pe deplin conventia incheiată cu noi. Nici s-a bătut pentru noi, nici n-am poftit-o să se bată; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia in numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dânsa, ci fiecare pentru sine si ale sale; ea pentru a implini mandatul Europei si pentru confratii ei de peste Dunăre; noi pentru noi.

Deci incă o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata in numele nostru, căci n-am insărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene.»

(Mihai Eminescu, ("Fără a prejudeca hotărârile adunărilor..."), Timpul, 28 ianuarie 1878; in Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Ed. Academiei, 1989; pg. 42)
Scris de GID

11. 16-06-2009 06:17
pentru toti kominternistii
si nulitatile care decid soarta cultura romana

Doină
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.

Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;

Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si străinul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.

Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Sătmar pâna ’n Săcele
Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul,
Indărat tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se ’ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vara vară lui
Si-i străin în tara lui.

Dela Turnu ’n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s’asează pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbracă tara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Si isvoarele îi seacă -
Sărac în tară saracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama părintilor,
Clopotele să le tragă
Ziua ’ntreagă, noaptea ’ntreagă,
Doar s’a ’ndura Dumnezeu
Ca să-ti mântui neamul tău!
Tu te ’nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s’aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Iti vin codri ’n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or sa piară
Din hotară în hotară,
Indrăgi-i-ar ciorile
Si spânzurătorile!
Scris de gid
12. 16-06-2009 06:18
pentru toti anti-romanii
care distrug cultura neamului romanesc:

E un popor! O limbă! Un singur Dumnezeu!)
..........
Eu v-am fost ca un tată, eu v-am tinut in braţă
Eu v-am iubit ca ochii, ca ţara, ca viaţa
Şi cu poveşti bătrâne v-am indulcit junia
Eu Arbore portarul... Dar omul in Domnie
Se schimba. Ne intreaba de cel batrân de zile
Căci la bătrani e slab capul, gândirile copile.
Sântem ca pleava stearpă, suntem frunze uscate
Pe care vântul vietei spre moarte le tot bate.
Ce ştim noi ? - (Voi trimiteti la regele polon
Ca el sa se unească cu totii la un loc
Sa daţi la turci razboaie. . . Şi Cârje cel cu minte
Cu leşii, cu maghiarii va ţese legăminte)
Si toate astea Doamne duc ţara la sicriu,
Eu. . . nu trebui s-o apăr . . . eu nu trebui s-o stiu.

- E grea cimilitura, prea grea jupân portare !
O ţara toată ştie, si voi să nu ştiti oare
Că apăr crucea sântă... Crucea plină de rază
Ea-i doamnă peste mine... e doamnă şi mireasă
Fapta şi isteţia, braţ de putere plin
La sânta cruce toate, eu toate le inchin.
Eu risipesc averea zidind altare sânte.
- Voi puneti cruce stearpă pe-a patriei morminte.
Cumplit se-ntoarce roata pe lumea grea de vină,
Si mintea n-are raze si ochii n-au lumină
O ! Dumnezeu vă bate cu ochi ce nu mai vede
Căci voi râdeti de dânsul: Cum puteti oare crede
Că el are nevoie de aur si avere -
O inima el cată, un suflet el va cere
Si voi ii daţi biserici, dati aur si mătase
Când de al vostru aur lui prea putin ii pasă
Si mintea cea curată si cugetul cel sânt
E tot ce cere Domnul la oameni pe pamant.
In inimi sade crucea, în inimi Dumnezeu,
Si cum c-al vostru suflet nu-l pot numi al sau
Dovada e viata cea fără frâu si ţintă
Noaptea voastră va râde, ziua voastră va cânta.
Matase, aur, inul de-argint tesut din tort
Pot să imbrace bine un corp si-un suflet mort
Pe când Moldova plânge bătută de argati
Năimiti de voi anume. . . voi râdeti si visati
Si afară de Moldova mai sânt si alte tări
Sorori a ţărei noastre, ce stinse de-dureri
Se zbat sub biciul celor, cu cari voi dati mână
Ca sa zdrobiti pe turcu cu dânsii impreună.
Crestini isi zic aceea, dar mai păgâni ca turcii
Vând robi pe bietii oameni-si pun in varful furcii
Pe oricine din oarneni, care le-ar spune: stati
Acesti sărmani sânt oameni, ca oameni vă sânt frati,
Astfel stă scris in legea cea sânt-a luiCristos,
Turcu-i mult mai de treabă, mai blând, mai omenos.
Litvanul este lacom . . . maghiarul e avar
Tătaru-i fărdelege, polonul e viclean.
Turcul e drept ca legea, firea lui e adânca,
Inima lui e bună, vorba lui e stâncă.-
Mai bine-n loc de-atine cu regii cei tirani
Ati trece in Ardealul robit de zeci de ani
Si craiului de-acolo să-i dati un crunt război
Să dezrobiti un popol cu lege, grai ca noi.
De-acolo undo Tisa mândră prin stâncile-i tresare
Pân-unde-aruncă valuri intunecata mare
E un popor! o limba! un singur Dumnezeu.
Scris de gid

13. 16-06-2009 06:49
eminescu ucis de masoni
la ordinul lui carol 1, caci voia unirea transilvaniei, sa formeze dacia mare...petre carp mason care era acreditat la viena, i-a telegrafiat lui titu maiorescu, sa-l potoleasca pe eminescu pe care l-au declarat sifilitic, l-au arestat ,dus la casa de nebuni, si l-au batut cu o funie umeda in cap, pana i-au omorat creierul, iar dl t. maiorescu care era mason, si la ordinele acestora, au lansat svonul ca este inebunit de sifilis...maiorescu in revistele si ziarele controlate de masoni, se dadea protectorul marelui poet....dar de fapt, a contribuit la arestarea si internarea lui in casa de nebuni, declarandu-l sifilitic, lansand tot felul de minciuni in detalii, despre boala lui inventata de masonerie....acest secret a iesit la iveala abia acum....dupa mai bine de 100 ani....masonii stiu pastra secretele cu strasnicie...dar nu vesnic. carol era ruda de sange cu franz josef, imparatul...
Scris de petre

14. 16-06-2009 06:54
Ne distrugem eroii neamului si odata cu
E trist sa nu-l aniversezi pe Eminescu, poetul simbol al romanilor.Pana si chinezii i-au tradus poeziile.Cata prostie la acest Radu Catalin si Cristea!
Scris de Cezar

15. 16-06-2009 07:47
Incaerare de potai
pe ulita plina de gropi a satului numit Romanica.Numeste un intelectual intr-o functie cu ciolan si l-ai terminat ca intelectual.La noi nu exista inca sponsori cu mentalitate de Mecena. Nici n-ar fi de unde dupa atitea decenii de seceta.Trebuie insa sa avem si grija de a nu cadea in Eminescomania lui Adrian Paunescu. E la fel de penibila si nociva.
Scris de SILE

16. 16-06-2009 10:37
Manolescu, proletcultist ceauşist
Nesimţirea Manolescului, acest proletcultist ceauşist, după cum îl cataloga Monica Lovinescu, înzestrat cu o cultură de liceean mediocru, depăşeşte raţiunea intelectualului adevărat în ce priveşte existenţa lui la conducerea culturii româneşti. Oare ce are de spus domnul Paleologu, ministrul culturii, în această problemă? :(
Scris de clopotarul

17. 16-06-2009 10:52
Manolescu: un criminal complotist
Acesta este Nicolae Manolescu, o odrasla de legionar comportandu-se ca ultimul kominternist! In plus a scris ode comunismului si a facut cenzura comunista! A atacat tot ce are mai sfant poporul roman, fara sa aiba macar informatie, ortodoxia si pe Eminescu. A prefatat murdara carte compusa din atacurile dilemistilor la Eminescu!

Vorba lui Cezar Ivanescu, Manolescu nu are dreptul sa candideze la sefia USR, nu sa conduca uniunea!

Eminescu este si va fi de-a pururi simbolul romanismului! Eminescu trebuie citit si inteles, iubit si omagiat, noi, romanii, nu avem un altul pe masura lui!
Scris de paul
18. 16-06-2009 12:49

Rasu' Cămin Tristea
De ras, se rade singur mai abitir ca nefericitul din pricina caruia nu poti lua un sut in fund. Toate le ia numai el.
Cu fata lui de student tomnatic, isi gaseste autoritate lingvistica intr-un cămin de fete, nu la Muzeul Literaturii manolesciene.
Cristea vine de la Christ. Tristea vine de la trist, nu de la Tristan cum i-ar placea "imberbului" logofor.
In rest, sa-i ierte Dumnezeu toate produsele pe care le oua pe te miri unde si scrie sub ele - publicist.
Cand ti-ai frecat lodenul pe langa optzecisiti, cateodata - si, in ultimul timp, mai mereu - te revendici de la ce ti-a mai ramas; amintirea tineretii promitatoare. Ca si colegul lui de suferinta tarzie - om de odihna culturala - care se revendica, anţărţ, de la... Valahia.
Mai imprastiati, valahiile voastre!
Scris de ioan munteanu

19. 16-06-2009 13:15
GENIU PUSTIU...
Geniu pustiu a fost Eminescu!Unic!Irepetabil!...ca poet,jurnalist,om politic,dar mai ales PATRIOT ROMAN...NEINFRICAT...Stim cu totii ca razboiul de independenta desi a fost castigat de romani,Romania a pierdut judetele Ismail,Cahul si Bolgrad...furate de rusi pe care i-am salvat din ghearele turcilor in acest razboi./De aceea Eminescu nu a scris nici o poezie despre acest razboi castigat pe campul de lupta si pierdut(partial)in cancelariile marilor imperii...care imperii l-au vanat pana l-au rapus,ca al sau luceafar sa nu mai lumineze mintile romanilor...Numai si pentru aceasta impotrivire,Eminescu ar fi fost decretat genial.pacat ca un manolescu si un liiceanu,un patapievici si alte javre,prin"uitarile "lor vaor sa-l mai ucida odata...Nu vor reusi,oricati ospatari,tinichigii si presedinti de tinichea ar avea in spate...Eminescu este intangibil!
Scris de Mihai de la Ipotesti

120 de ani de la moartea romanului absolut. Cum si unde a murit Eminescu

-- Ziarul ZIUA a mers la locul crimei din 15 iunie 1889

La 120 de la moartea lui Mihai Eminescu, moment care se comemoreaza chiar astazi, printr-o sluj­ba de pomenire la morman­tul de la Bellu, la orele 18.00, inca nu se stiu intru totul datele legate de acest eveniment tragic. ZIUA a mers pe urmele cercetatorilor avizati si a investigat chiar locul crimei. "Casa de sanatate" a doctorului Sutu, unde Eminescu a fost internat mai mult contra vointei sale, se afla in centrul Bucurestiului, pe strada Plantelor, la numarul 9, la doi pasi de Mantuleasa lui Eliade.
Sanatoriul este impartit astazi in mai multe apartamente si camere de locuit. Intr-una dintre ele, Eminescu si-a petrecut ultimele zile ale vietii sale zbuciumate. Si, undeva, chiar in curtea fostului ospiciu, foto­grafiata de noi, s-a scurs la pamant, lovit mortal de pacientul Petre Poenaru, la 15 iunie 1889. Atacul tenorului Poenaru a survenit unui alt incident, cel mai probabil din 9 iunie, cand Eminescu fusese lovit de acelasi individ cu o piatra de dimensiuni mai mici in tampla. In ultima sa lucrare pe aceasta tema.



"Cartea trecerii: Moartea si boala lui Eminescu" - disponi­bila de azi pe portalul www.mihai-eminescu.ro -, profesorul Nae Georgescu reda o marturie-cheie a uciderii ganditorului national, aproape necunoscuta publicului larg. Este vorba de marturia celui in bratele caruia a murit Eminescu: frizerul sau, fost coafor al Casei Regale, care se afla in acea zi la el. Textul a aparut prima oara in ziarul Universul, la 28 iunie 1926. Data respectiva semnaleaza momentul mortii civile a ziaristului si poetului national, cand, la 33 de ani, incomodul Eminescu, membru al Societatii Carpatii care avea drept obiectiv refacerea Daciei Mari, a fost arestat si internat, pentru prima oara, la nebuni. Republicat in cateva ziare ale epocii, articolul este de-abia acum evidentiat de cercetatori.

"Mana imi era plina de sange"

"Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele..." relateaza Universul din 1926 spusele frizerului Dumitru Cosmanescu, care continua: "Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera,
Eminescu zice uitan­du-se lung la mine: <> Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante <>, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata, pe la spate, un alt bolnav d'acolo, unu' furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunan­du-mi: <> L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!"
In halatul sau de spital s-au gasit, dupa moarte, doua poezii: "Viata" si - Stelele'n cer", care se incheie astfel: "Pana ce mor, /Pleaca-te ingere/ La trista-mi plangere /Plina de-amor.//Nu e pacat /Ca sa se lepede / Clipa cea repede /Ce ni s-a dat?".













Victor RONCEA
www.ziua.net

Eminescu a fost asasinat de agenţii Austro-Ungariei şi ai Ohranei ţariste

La vârsta hristică, Eminescu a fost anihilat. Este prima victimă a psihiatriei folosită ca armă politică. Există dovezi care atestă că agenţii Austro-Ungariei, ai Imperiului Otoman şi ai Imperiului Rus urmăreau atent orice tendinţă unificatoare din teritoriile româneşti. Mihail Kogălniceanu trasase indirect reperele devenirii naţionale prin intermediul revistei “Dacia literară” de la 1840. Se năştea o generaţie fără egal în istoria noastră.

În numele raţiunii de stat

Atât de tânărul Eminescu avea să se implice în comemorarea lui Ştefan cel Mare la Putna, adică sub nasul agenţilor chezaro-crăieşti. Aşa era “scris” în memoria colectivă ca poetul să participe la crearea societăţii secrete “Carpaţii” în ziua de 24 ianuarie 1882! Militanţii pregăteau reîntregirea naţională, băgându-i pe agenţii imperiali în alertă. Mai are rost să întinăm memoria Mentorului Junimii, aşa cum au făcut-o alţii înaintea noastră? Asocierile făcute de profesorul Nicolae Georgescu provoacă oroare. Un om de rafinamentul lui Titu Maiorescu, care scrie în jurnalul intim: “Astăzi am luat masa cu Majestatea Sa”, nu putea să coboare atât de jalnic. Şi totuşi. Venerabilul Petre Carp îi scria de la Viena aceluiaşi Titu Maiorescu fatidicul mesaj: “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”. La societatea “Carpaţii” ajunge şi Ioan Slavici, care a dedicat frecvent rânduri patetice pentru “drăguţu de-mpărat”. Ecaterina Szoke Magyarosy, soţia lui Slavici, la care poetul stătea în gazdă, îi scria şi ea lui Maiorescu: “Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”. Poetul îi relatase lui Ion Creangă cu un an înainte că şi-a cumpărat un pistol: “Îmi este frică să nu mă ucidă cineva”.

Victima alianţelor geopolitice

Nicolae Georgescu face trimitere la Nota informativă din 1882 trimisă de Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, către împăratul Franz Iosef: “Eminescu, redactorul şef al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea ca studenţilor transilvăneni de naţiune română, care umblă pe la şcolile de-aici pentru învăţătură, să li se încredinţeze pe timpul vacanţei lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea publicului în favoarea unei Dacii Mari”. Să fie aici rodul teoriei conspiraţiei? Poetul se mişca însă într-o lume periculoasă. A doua zi după ce România a semnat tratatul de “neagresiune” cu Imperiul Austro-Ungar şi cu Berlinul, Eminescu era scos de la nebuni şi dus cu trenul la alt balamuc la Viena. Intoxicarea cu mercur avea să fie fatală. Ne aflăm în sfera unei parabole teribile. Frizerul poetului povesteşte momentul morţii: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi “Deşteaptă-te, române!” (…) Şi a început să cânte “Deşteaptă-te, române!”, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: “Ăsta m-a omorât!”. (Nicolae Georgescu, “Boala şi moartea lui Mihai Eminescu”). Alte detalii apar în lucrarea lui Constantin Barbu, “Codul invers – arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu”. După Congresul de la Berlin din 1878, când Basarabia a fost oferită pe tavă Rusiei, revolta acestui luptător fără egal prin cuprindere atinge paroxismul. Agenţii Ohranei ţariste îşi intensifică urmărirea, după cum arată arhivele de la Sankt-Petersburg. Germania dorea să atragă Regatul Român prin intermediul Vienei. Rusia avea interese opuse în regiune. În 1883, Alexandru de Battenberg, principele Bulgariei, este înlăturat, iar Stambulov a propus încoronarea lui Carol I pe tronul de la Sofia. Viena dorea acelaşi lucru, pentru îndepărtarea Bucureştiului de Transilvania. Rusia proiecta un nou regat, alcătuit din Bulgaria, Rumelia, Macedonia şi Dobrogea. Eminescu a intuit perfect marile jocuri geopolitice ale vremii. Cancelarul Otto von Bismarck l-a primit în audienţă pe ambasadorul Petre Carp şi i-a spus că Regatul Român trebuie să privească spre Orient şi să lase Transilvania în pace. Eminescu nu putea accepta asemenea viitor pentru ţara lui. Carp a făcut o excelentă prezentare în faţa cancelarului Bismarck, pe care îl informează cu privire la răpirea Basarabiei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad, despre ortodoxie şi despre strategiile de deznaţionalizare a românilor, aplicate de ruşi, cu mult mai periculoase decât politica de maghiarizare. 1883 era un an al noilor proiecte de alianţe europene. Eminescu prezintă politica de maghiarizare a numelor româneşti din Transilvania şi îl critică vehement pe Carol I pentru lipsa de implicare. Tot ce scria era urmărit atent la Palatul Regal. Pe 28 iunie 1883, Viena rupe relaţiile diplomatice cu Bucureştiul pe o durată de 48 de ore. Bismarck îi trimite o telegramă lui Carol I şi ameninţă România cu războiul. Regele şi regina Elisabeta, primul-ministru Ion C. Brătianu, Petre Carp şi Titu Maiorescu pleacă în Germania să potolească spiritele. D. A. Sturza, ministrul afacerilor externe, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu se duc la Viena. Aici, Grădişteanu îşi cere scuze personal pentru că a organizat la Iaşi dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, unde s-a citit “Doina” lui Eminescu. Tot ce se făcea aici se ştia în cele trei capitale de imperii. Aşa că trebuiau “potoliţi” naţionaliştii. Începe arestarea ziariştilor, iar lui Eminescu i s-a pregătit casa de nebuni. Ziarul “L’Independence Roumaine” este închis, iar redactorul şef Emil Galli este expulzat din ţară. Societatea “Carpaţii” a fost desfiinţată. Grigore Ventura, alias Rică Venturiano, Simţion, Chibici, Ocăşeanu şi Siderescu – toţi îl vor trăda pe Eminescu în dezastrul lui, îi vor pune şi cămaşa de forţă. Ca prieteni.

Taina care ne apără

Îl consideram altădată pe poetul din Pererâta de pe Prut un Octavian Goga al Basarabiei. Formula mi se pare acum prea săracă, fiindcă simplitatea este rostul adânc al artei adevărate. Versul lui este un lamento vechi, ca un bocet, ca o rugăciune în genunchi, ca profeţia mesianică în pustiul uitării. Grigore Vieru nu este un poet militant explicit, nu cheamă Prutul să-i înece pe ruşi sau pe ucraineni, cum făcea Octavian Goga în Transilvania cu Oltul. Suferinţa nu are grade de comparaţie, dar ea este manifestă diferit la cei doi poeţi. La Vieru, revolta provocată de oprimare şi de criza identitară indusă este implicită. Iar magnitudinea acestui Octavian Goga atât de fragil s-a resimţit teribil la Chişinău, pe 7 aprilie, încât Kremlinul şi Kievul au putut vorbi public despre “agenţii României”. Ce inepţie! Ce s-a întâmplat oare cu serviciile de elită ale Răsăritului, dacă nu au priceput măcar atâta lucru? Da, Grigore Vieru era cel mai “eficient” agent al României din Basarabia: avea grad de mareşal al cuvântului, iar acum mă îndoiesc totuşi că nu a murit la fel de misterios ca soţii Doina şi Ioan Aldea-Teodorovici. Prea mare este coincidenţa. Iată o primă rafală în maniera delicată şi “diversionistă” a lui Grigore Vieru: “O mie de revoluţii nu valorează cât un izvor curat!” Formidabil! S-o fi gândit la “revoluţia orfanilor” din Basarabia: orfani de părinţii care au plecat la muncă spre toate zările lumii, orfani de limba română, fiindcă politicieni opaci vor să-i transforme în “moldovani”, orfani de destinul naţional pentru că li se trasează o perspectivă străină de menirea tuturor românilor. Basarabia rămâne “un copil înfăşat în sârmă ghimpată”. Care să fie “taina care îl apără” pe Grigore Vieru? Limba română, Ţara, Mama, Iubita, Mihai Eminescu, Dumnezeu? Ascultând versurile lui pe muzică, m-am gândit că toate acestea la un loc alcătuiesc “Taina care ne apără” pe noi, românii: conştiinţa unităţii lingvistice, conştiinţa unităţii teritoriale în arealul de etnogeneză ancestrală a dacilor, conştiinţa unităţii de destin, cum spunea Constantin Rădulescu-Motru.

A gândit perspectiva reîntregirii naţionale

Ceea ce este al nostru nu se va pierde niciodată, asemenea genomului regăsit în vechile fosile. Iar toate acestea la un loc înalţă Dacia Mare, la care a visat Mihai Eminescu, icoană călăuzitoare şi pentru Grigore Vieru. Într-o cultură piramidală, cum este cea românească, toţi creatorii filonului naţional sunt doar “avatarurile” lui Eminescu: “muţenia” lui Lucian Blaga, drama trădării la Camil Petrescu, “Creanga de aur” pentru Mihail Sadoveanu, zborul “roşu vertical” spre Hiperboreea lui Nichita Stănescu… Există argumente conform cărora Eminescu a realizat sinteza spirituală a Daciei Mari, nu doar prin creaţia sa artistică, dar mai ales prin participarea la viaţa Cetăţii. El este perceput şi astăzi de către cei iniţiaţi ca un dac absolut (Petre Ţuţea îi spunea “românul absolut”), omul care a trăit profund sentimentul auster al apartenenţei la un spaţiu unic în lume. Nu numai datorită curentului romantic, la care este “arondat“ de către criticii literari. Eminescu este autorul celui mai vribrant studiu despre Basarabia, a gândit perspectiva reîntregirii naţionale într-o perioadă în care teritoriile româneşti erau sfâşiate între cele trei imperii. Nu întâmplător a fost o victimă a serviciilor secrete austro-ungare şi a Ohranei ţariste. Ca nimeni altul până astăzi, el a bătut Dacia Mare cu pasul, “de la Nistru pân-la Tisa”, din Maramureş până la Dunăre şi Mare. Pentru el, Dacia Mare era un proiect politic vital, dar şi un spaţiu al virtuţilor alese. Până şi în Valhala, poetul vorbeşte cu Zalmoxis şi cu Odin despre acelaşi spaţiu paradiziac, în timp ce urmaşii Romei “vorbesc franţuzeşte şi fac politică”. Acum, au trecut la “romgleză” şi tot politicianism fac. Iar noi, ceilalţi, trebuie să ducem mai departe “taina care ne apără”. Numai aşa ne vom salva şi vom învăţa “a muri”.

Evocarea prin lectură şi studiu

Aşa trebuie procedat în cazul poetului. Aşa crede şi doctorul Napoleon Săvescu, preşedintele Societăţii Dacia Revival de la New York. El a organizat Congresul al X-lea de dacologie, având ca temă tocmai evocarea celor 120 de ani de moartea năprasnică a lui Eminescu. Pe 14 iunie, după ora 16, va avea loc un spectacol omagial la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău. Pe 15 iunie, vor fi prezentate comunicări ştiinţifice la Centrul Militar Naţional, începând cu ora 9. Pe 16 iunie, la ora 9, congresul de dacologie îşi va continua lucrările la Teatrul Odeon de pe Calea Victoriei.

Viorel Patrichi
www.gardianul.ro