Aceştia, alături de Coriolan Baciu (Preşedintele Fundaţiei I.G. Ogoranu) au promis să ia atitudine şi să depună mărturie pentru generaţia de sacrificiu a anilor 1920 şi despre rezistenţa anticomunistă din munţi, de fiecare dată când Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului şi Institutul pentru Studierea Holocaustului încearcă să decredibilizeze imaginea lui Ogoranu şi a lui Valeriu Gafencu, “pentru că acest acte este o palmă şi o ofensă la adresa acestor eroi ai neamului”.
În cadrul conferinţei au fost vizionate şi mărturiile lui Ilie Tudor (fost deţinut politic) şi Nicolae Purcărea despre Mişcarea Legionară şi torturile suferite de membrii acestei mişcări în temniţele comuniste.
Prof dr docent Ioan Grecu (din reţeaua de sprijin a lui Ion Gavrilă Ogoranu), a vorbit pe scurt despre viaţa eroului român, despre care a menţionat că s-a implicat în toate organizaţiile anticomuniste din Cluj, fiind ulterior şi şeful frăţiilor de cruce din Ardeal, “cu caracter naţional, creştin şi monarhic”.
Alexandru Costache, membru al Fundaţiei I.G. Ogoranu, filiala Braşov, a recenzat cu acest prilej cartea lui Constantin Iulian, “Din lagărul România evadează morţii”. Alexandru a menţionat că în abordarea fenomenului carceral, Constantin Iulian nu avea o abordare atisemită, însă a oferit exemplul lui Nicolae Steinhardt, care a fost torturat de un anchetator evreu: “cum se punea problema, care dintre ei era antisemit?”. Constantin Iulian considera că toţi cei implicaţi în fenomenul de reeducare trebuie să fie împărţiţi în comunişti şi anticomunişti, chiar dacă numai în componenţa Direcţiei 5 a Securitatii intrau 45 de angajaţi, dintre care 31 de evrei, 8 români şi restul alogeni.
În cadrul conferinţei s-au lansat şi cărţile “Mlaştina Deznădejdii” şi “Un an lângă Căpitan”, de Ilie Tudor.
NapocaNews
Ion Gavrilă Ogoranu, cel mai cunoscut şi mai dârz luptător anticomunist a fost comemorat vineri, la Alba Iulia, în cadrul celei de-a treia ediţii a simpozionului “In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006)“, organizat de Muzeul Naţional al Unirii.
În cadrul simpozionului, ce a avut loc
la Sala Unirii, au susţinut scurte prezentări legate de viaţa şi
activitatea luptătorului anticomunist istoricii Liviu Pleşa, Iuliu
Crăcană, Liviu Zgârciu, ziaristul Ioan Hănţulescu, Coriolan Baciu,
preşedintele Fundaţiei ”Ion Gavrilă Ogoranu”, părintele Marius Vişovan (
fiul lui Aurel Vişovan – unul dintre conducătorii unui grup de
rezistenţă din Maramureş) şi Ioan Bâscă consilier cultural la CJ Alba.
Au asistat la simpozion elevi ai
Colegiului Naţional “Horea Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, însoţiţi de
profesoara Daniela Cetean, consilierul local Gabriel Pleşa, precum şi
alţi albaiulieni care l-au cunoscut pe Ion Gavrilă şi au dorit să
rememoreze întâmplările prin care a trecut acesta.
Gabriel
Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii: “Pentru mine este o
surpriză plăcută că dumneavoastră ca şi elevi vreţi să auziţi ceva de
Ion Gavrilă şi este o surpriză neplăcută că cei în vârstă, cu mici
excepţii, nu participă la această mică masă rotundă. Şi de ce? Pentru că
dumneavoastră sunteţi rupţi de acea perioadă comunistă, nu aveţi acele
sechele, şi mă bucur că vreţi să ştiţi adevărul despre ce s-a întâmplat
în anii 50, în România. Mă aşteptam să participe la acest mic simpozion
deoarece noi încă trăim cu propaganda comunistă, încă nu suntem pe
deplin edificaţi despre ceea ce s-a întâmplat cu rezistenţa, nu neapărat
în Munţii Făgăraş, în general în România. Sper să plecaţi de aici mai
bogaţi sufleteşte. Ion Gavrilă Ogoranu merită tot respectul şi cinstea
noastră”
Ioan Bâscă: În anii 90 lucram la Ziarul
Unirea, l-am cunoscut pe “moşul”. A venit de multe ori la noi la ziar, a
publicat câteva fragmente, am discutat mult, ne-am cunoscut…chiar
înainte de a veni la acest simpozion, uitându-mă prin arhive, am găsit
câteva fotografii originale cu câţiva din membrii grupului din Munţii
Făgăraş, care au rămas la mine cu încuvinţarea lui Ion(…).
“Cred
că pentru elevi este o ocazie foarte bună să audă mai multe lucruri
despre o generaţie din care puteau să facă şi ei parte. Pentru că cei
care au luptat împotriva acestui sistem au început prin a lăsa la
vârsta lor. La rang de aur, când aveau principii, când aveau scopuri
pentru care să lupte, şi la care unii dintre ei nu au renunţat
niciodată. Este o lecţie pe care ar trebui să o înveţe, despre
demnitate, pentru luptă, pentru ideal, pentru un scop, pentru un
principiu, până la sacrificiul suprem”, a mai spus profesoara Daniela
Cetean.
Coriolan Baciu, preşedintele Fundaţiei ”Ion Gavrilă Ogoranu” – Povestea lui Ion Gavrilă şi a Anei
“Numele real este Ion Gavrilă, iar cel
de Ogoranu şi l-a luat singur din familia “a ogoranului”, cum era
cunoscută în sat, şi a preferat să se individualizeze ca scriitor, prin
acest nume.
În anul 1940, era o tânără de 19 ani în Galtiu. Ana Mârza se numea şi făcuse şcoala în sat.
Atunci a avut loc o primă lovitură dată României: s-au ciuntit
graniţele. Fenomenul a fost resimţit foarte dur de întreaga populaţie.
România era într-o evoluţie nemaipomenită, Unirea era un punct astral al
naţiunii române, şi după 22 de ani, în anul 1940 cad graniţele.
Ana se căsătoreşte cu Petru Săbăduş, un rezistent anticomunist
Din Ardealul de Nord, din refugiaţi,
care se adăpostesc care pe unde, la Galtiu se adăposteşte o familie
Săbăduş. Din această familie Săbăduş, era un băiat de 20 de ani, Petruţ,
în ultimul an de liceu, trebuia să înceapă cursurile, în acea toamnă,
la începutul lui septembrie, după Dictatul de la Viena, s-a refugiat, nu
a putut să înceapă cursurile la un liceu din Bistriţa unde era şi s-a
refugiat. Câteva luni mai târziu a fost şi a cunoscut-o pe Ana la
Galtiu. Apoi, familia s-a refugiat mai departe în Făgăraş şi băiatul
Petru Săbăduş s-a înscris la liceul Radu Negru din Făgăraş, unde l-a
întâlnit, printre alţii, pe Ion Gavrilă, tot în ultimul an de liceu.
S-au cunoscut, s-au împrietenit, după un an de zile Petru Săbăduş a
terminat liceul şi s-a dus la Cluj unde a terminat medicina, după încă
un an a reluat relaţia cu Ana, s-au căsătorit, iar în anii 43-44 li s-au
născut primii doi copii. Petru Săbăduş participă ca student la prima
acţiune de rezistenţă anticomunistă a studenţimii clujene, în anul 1946,
vestita grevă de la Cluj, în care au fost implicaţi printre alţii şi
Ion Gavrilă, dar mai ales mitropolitul Valeriu Anania, care a murit
acum câţiva ani, fost mitropolit al Clujului. A fost poate ultima
manifestare semnificativă şi cu oarecare succes împotriva comunismului
din acea perioadă, după care regimul care se întărea pe zi ce trece n-a
mai permis astfel de manifestări.
Petru Săbăduş – arestat şi închis la închisoarea din Gherla, unde este bătut până la moarte. Avea 34 de ani.
După greva studenţească este luat în
colimator Petru Săbăduş, şi cu ştiri că este urmărit şi că este în
pericolul de a fi arestat, încearcă să treacă Iugoslavia, în anul 1948.
Este arestat la graniţă, condamnat şi închis la închisoarea din Gherla.
În anul 1953, ieşind la plimbare în curtea închisorii, vede un om bătut
care nu putea să se poarte şi încearcă să-l ajute, era medic. Directorul
închisorii îl vede, îl loveşte cu brutalitate, i se rupe splina, iar
după 2 zile moare în infirmeria închisorii din Gherla. Avea 34 de ani.
Ana rămâne singură în Galtiu, cu cei doi copii şi într-o noapte a anului 1955, îi bate cineva la uşă. Era Ion Gavrilă,
care între timp ameninţat de arestare şi el în anul 1848, refuză să se
supună şi ridică un punct esenţial al demnităţii prin organizarea
grupului Carpatin-Făgărăşan în care un număr de tineri, sub 20, se
constituie într-un grup de rezistenţă, având un sprijin de la câteva
sute de familii din zona Făgăraşului. Acest grup de rezistenţă a
rezistat în Munţii Făgăraşului, timp de 8 ani. Imens, imens pentru acea
perioadă de represiune extraordinară din anii stalinismului, în care 20
de oameni, în final au rămas 11, să nu poată fi prinşi, deşi erau
trimise batalioane peste batalioane de securitate să scotocească fiecare
milimetru de teren din satele şi din Munţii Făgăraşului. În acel an,
1955, grupul nu reuşeşte să se mai reunească. Atunci, Ion Gavrilă
încearcă să găsească o soluţie personală, ieşind spre Cluj, pentru ca să
găsească o variantă de a părăsi ţara. Ştia că era condamnat de două ori
la moarte, ştia că n-ar fi avut scăpare. Ana Săbăduş îl adăposteşte, în
speranţa că va găsi în timp un contact pentru a putea pleca. Spre
toamnă, află că ceilalţi camarazi au fost arestaţi prin trădare. Li s-a
întins o cursă care poate în mod normal ar fi evitat-o, dar care în
acele condiţii în care nu mai vedeau nici speranţe nici soluţie pentru
lupta lor, le-a fost fatală. Perspectiva de a ieşi spre Grecia pe care
le-au oferit-o nişte agenţi ai Securităţii i-a făcut să fie prinşi, apoi
condamnaţi şi executaţi în anul 1957.
Şi
acea femeie, deja văduvă cu doi copii, cu o brumă de pământ în Galtiu,
se angajează să găzduiască un condamnat la moarte, ştiind că acest lucru
ar putea să atragă, pentru ea şi pentru copii ei, cele mai grave
represalii. Pământul i-a fost luat, pentru că a urmat
colectivizarea. Timp de 21 de ani dă de mâncare unui om care stătea
ascuns zi, noapte, despre care trebuia să nu ştie nimeni, pe care îl numea “Calu” pentru
ca şi copiii să nu scape cumva în timpul discuţiilor cu prietenii la
şcoală vreo vorbă despre un om ci să spună despre „calul”, şi atunci să
fie confuză chestiunea pentru cei despre care vorbea.
Timp de 21 de ani, între 1955 – 1976, zi de zi, noapte de noapte, cu frică, îl găzduieşte pe acest om, la Galtiu.
În acest timp se mai întâmplă un eveniment grav. Casa în care locuiau este naţionalizată, ei sunt evacuaţi din ea şi băgaţi într-un fel de moară părăsită,
pe care au trebuit să o reamenajeze, să găsească şi în acel loc
soluţii de ascundere a lui Ion Gavrilă. O existenţă extrem de precară,
ameninţată de lipsuri mari, de perspectiva represiunii.
Am cunoscut-o pe Ana Gavrilă şi mi s-a părut totodeauna mai extraordinară decât Ion Gavrilă.
Totul a plecat de la credinţa ei adâncă că Dumnezeu, atunci când i l-a
luat pe primul bărbat, i-a trimis alt bărbat în loc, care să o susţină,
lângă care să fie, cu care să se poată înţelege. La două luni după ce a
murit Ion Gavrilă, a murit şi Ana, pentru că nu mai avea rost în această
lume”.
Înainte să moară, Ion Gavrilă apucase să scrie cronica acelor ani de lupte în şapte volume intitulate “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, iar câteva dintre acestea au fost expuse astăzi, în Sala Unirii.
Istoricul Liviu Pleşa a povestit despre
cum a încercat securitatea să-l captureze pe Ion Gavrilă, iar Liviu
Crăcană a vorbit despre ” Ion Gavrilă Ogoranu – între mit şi istorie”
(video). Jurnalistul Ioan Hănţulescu le-a povestit celor prezenţi despre
personajul lui Ion Gavrilă aşa cum l-a cunoscut el pe vremea când lucra
la televiziunea Sica şi unde a realizat o serie de interviuri. “Îmi
amintesc unul dintre lucrurile pe care mi le-a spus şi care s-au înfipt
foarte bine în mintea şi sufletul meu .O viaţă fără ideal nu merită
trăită, asta îmi spunea mie la un moment dat Ion Gavrilă Ogoranu”.
Evenimentul a fost organizat de
Consiliul Judeţean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu
Alba, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici – Filiala Alba, Fundaţia
„Ion Gavrilă Ogoranu” şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia”.
Vă prezentăm mai jos secvenţe video şi imagini din cadrul evenimentului:Sursa: Ziarul Unirea
