8.8.10

Parintele Arsenie Papacioc despre dragoste.


Un băiat iubea mult pe mama lui şi a apărut o iubită în calea lui. Iubirea n-are raţiune. O ia de-a dreptul. Dar fetei îi era teamă că o iubeşte pe mamă-sa mai mult. Şi i-a spus băiatului: "Adu-mi inima mamei să-mi dovedeşti că n-o iubeşti pe ea mai mult". A luat inima mamei lui şi a plecat cu ea la fată. Prin pădure, băiatul s-a lovit de o cracă şi inima zice: "te doare, puiul mamei?". Asta e dovadă de iubire. Moartă fiind, ea îl iubea mai departe pe ticălos. Un copil o cunoaşte pe mama lui din pântece. El nu are raţiune, are instinct. Ne naştem cu dragoste. Copilul, odată zămislit, are drept de cetăţean… cât e el acolo, cât un ac. Aşa e în dreptul roman. Nu suntem făcuţi de Dumnezeu fără înţelepciune, fără să avem un rost…

La Multi Ani intru Hristos, bebe Siluan!

Astazi bebelusul Siluan implineste 6 luni. Fie ca Domnul nostru, Cel slavit in Treime, Prea Sfinta Nascatoare de Dumnezeu si Sfintul Siluan Atonitul sa il ocroteasca!

Sursa:

http://bebesiluan.wordpress.com/

Parintele Cleopa despre dragostea care nu moare niciodata.


Iubiti credinciosi,


Cea mai mare virtute crestina este iubirea. Ea este viata noastra si avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfintul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, impacarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea strainilor si altele asemenea sint fiicele cele mai mari ale iubirii crestine.

Iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproapele, sint poruncile cele mai mari din Sfinta Evanghelie care stau la temelia mintuirii noastre. De felul cum vom sti sa iertam, sa ajutam pe aproapele, sa rabdam pe toti, sa facem pace, sa nu ne razbunam, de aceasta depinde pacea noastra, bucuria vietii noastre, mintuirea fiecaruia dintre noi.

Dar ce sa faca acei crestini, care isi cer iertare de la cei cu care sint certati, dar aceia nu vor sa-i ierte? Sa faca ce ne invata Sfintii Parinti. Intii sa se roage lui Dumnezeu pentru imblinzirea vrajmasilor lor. Sa ceara sfatul duhovnicilor lor si sa le respecte cuvintul. Apoi sa-si ceara personal iertare de la cei cu care sint certati, prin cuvintele: "Iarta-ma, frate, pentru toate cite ti-am gresit si Dumnezeu sa te ierte!" Iertarea sa se faca cel mai bine in biserica, sau in casa unuia dintre ei, sau in casa preotului. Daca cearta este veche si mare, impacarea sa se faca in prezenta preotului, si sa se incheie cu o rugaciune de multumire si chiar cu o masa crestineasca, sau acordarea reciproca de daruri. Daca aproapele nu vrea sa ne ierte, sa urmam sfatul duhovnicului, sa cerem iertare de trei ori si asa, daca nu ne mustra constiinta, ne putem impartasi cu Sfintele Taine. Iar daca inca sintem tulburati si ne chinuie gindurile de razbunare, sa aminam Sfinta Impartasanie, ca sa nu ne fie spre osinda. Smerenia si rugaciunea curata ne ajuta cel mai mult la impacare. Cine urmeaza calea aceasta, acela nu este departe de mintuire!

Citim in Pateric ca un calugar tinar s-a dus la un sihastru batrin si i-a spus ca are vrajba asupra cuiva si nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a indemnat batrinul la iertare, ca ucenicul nu voia sa-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Sa spunem impreuna Tatal nostru, fiule!" Pe cind ucenicul zicea: "Si ne iarta greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", batrinul ii spuse: "Nu asa, fiule! Ci sa zicem; Si nu ne ierta noua greselile noastre, precum nici noi nu iertam gresitilor nostri!" Auzind aceasta ucenicul, a cazut in genunchi si a zis: "Iarta-ma, parinte, ca am gresit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Asa sa facem si noi, frati crestini. Sa cerem iertare intii si sa iertam cu dragoste pe toti, ca sa fim si noi iertati de Dumnezeu pe pamint si in cer. Caci fara iertare nu avem mintuire, nici nu putem zice Tatal nostru.

Sa rugam pe Dumnezeul dragostei si pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a rastignit pe cruce din dragoste pentru noi, sa ne impace pe toti in numele Sau, stiind ca dragostea nu moare niciodata! Amin.

În Postul Adormirii Maicii Domnului, cuvânt de folos: DESPRE SCEPTICISMUL ZIDITOR.


Exista scepticism cu folos duhovnicesc? Sigur ca exista. Tinta unui asemena scepticism ar trebui sa fie inclinarea (existenta ca ispita potentiala in fiecare din noi) de a ne vedea ca merituosi, “avansati”, plasandu-ne pe un fel de “piedestal duhovnicesc” (auto-)aprobator, fie si unul minor. Chiar si in simplul fapt de a spune, modest, “aproapele meu e pe treapta a zecea a duhovniciei, eu sunt abia pe treapta intaia, cea mai de jos” se ascunde, fie si numai potential, ispita punerii unei pietre de temelie pentru un viitor asemenea piedestal.

Intr-adevar, trebuie sa fii sceptic intr-un mod agresiv pana si cu cea mai incipienta tendinta a sufletului tau de a-si acorda “credit duhovnicesc”. Piedestalul duhovnicesc – tendinta de a vedea o “inaltime” duhovniceasca in tine, este o constructie (convenabila, desigur) a omului ce se preamareste pe sine folosindu-se de Dumnezeu ca pretext.

Trebuie sa ajungi la intelesul tainic al frazei Sfintilor Parinti “sunt ultimul dintre pacatosi”. Insa asta nu e deloc usor. E de fapt cea mai complicata fraza de inteles in duh, desi pare atat de simpla. Singura cale catre intelegerea ei ar fi ura neincetata fata de pacatele proprii. Poti sa o traiesti constant?

Iata ca atat ura (fata de pacatele proprii) cat si scepticismul (fata de contabilizarea meritelor proprii) pot fi ziditoare si regeneratoare din punct de vedere sufletesc. Odata ce ambele sunt functionale, sa ne rugam ca o prima intelegere a tainei Icoanei Scarii Raiului sa ni se descopere.

Sursa: Chemarea Clopotului

Related Posts with Thumbnails