Un băiat iubea mult pe mama lui şi a apărut o iubită în calea lui. Iubirea n-are raţiune. O ia de-a dreptul. Dar fetei îi era teamă că o iubeşte pe mamă-sa mai mult. Şi i-a spus băiatului: "Adu-mi inima mamei să-mi dovedeşti că n-o iubeşti pe ea mai mult". A luat inima mamei lui şi a plecat cu ea la fată. Prin pădure, băiatul s-a lovit de o cracă şi inima zice: "te doare, puiul mamei?". Asta e dovadă de iubire. Moartă fiind, ea îl iubea mai departe pe ticălos. Un copil o cunoaşte pe mama lui din pântece. El nu are raţiune, are instinct. Ne naştem cu dragoste. Copilul, odată zămislit, are drept de cetăţean… cât e el acolo, cât un ac. Aşa e în dreptul roman. Nu suntem făcuţi de Dumnezeu fără înţelepciune, fără să avem un rost…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu