8.8.10

În Postul Adormirii Maicii Domnului, cuvânt de folos: DESPRE SCEPTICISMUL ZIDITOR.


Exista scepticism cu folos duhovnicesc? Sigur ca exista. Tinta unui asemena scepticism ar trebui sa fie inclinarea (existenta ca ispita potentiala in fiecare din noi) de a ne vedea ca merituosi, “avansati”, plasandu-ne pe un fel de “piedestal duhovnicesc” (auto-)aprobator, fie si unul minor. Chiar si in simplul fapt de a spune, modest, “aproapele meu e pe treapta a zecea a duhovniciei, eu sunt abia pe treapta intaia, cea mai de jos” se ascunde, fie si numai potential, ispita punerii unei pietre de temelie pentru un viitor asemenea piedestal.

Intr-adevar, trebuie sa fii sceptic intr-un mod agresiv pana si cu cea mai incipienta tendinta a sufletului tau de a-si acorda “credit duhovnicesc”. Piedestalul duhovnicesc – tendinta de a vedea o “inaltime” duhovniceasca in tine, este o constructie (convenabila, desigur) a omului ce se preamareste pe sine folosindu-se de Dumnezeu ca pretext.

Trebuie sa ajungi la intelesul tainic al frazei Sfintilor Parinti “sunt ultimul dintre pacatosi”. Insa asta nu e deloc usor. E de fapt cea mai complicata fraza de inteles in duh, desi pare atat de simpla. Singura cale catre intelegerea ei ar fi ura neincetata fata de pacatele proprii. Poti sa o traiesti constant?

Iata ca atat ura (fata de pacatele proprii) cat si scepticismul (fata de contabilizarea meritelor proprii) pot fi ziditoare si regeneratoare din punct de vedere sufletesc. Odata ce ambele sunt functionale, sa ne rugam ca o prima intelegere a tainei Icoanei Scarii Raiului sa ni se descopere.

Sursa: Chemarea Clopotului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails