Scrisoare a Cuviosului Paisie Aghioritul despre semnele vremurilor. "Dupa furtuna diavoleasca, va veni insorirea dumnezeiasca"

In spatele duhului lumesc al "libertãtii" de astãzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos fatã de cei mai mari, pãrinti si dascãli, care au fricã de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceascã, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofã sufleteascã si trupeascã.

Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizatã, ce se face prin "cartela" electronicã, se ascunde dictatura mondialã, sclavia lui antihrist. "...ca sã-si punã semn pe mîna lor cea dreaptã sau pe frunte, încît nimeni sã nu poatã cumpãra sau vinde, decît numai cel ce are semnul, adicã numele fiarei, sau numãrul numelui fiarei. Aici este întelepciunea. Cine are pricepere sã socoteascã numele fiarei, cãci este numãr de om. Si numãrul lui este sase sute saizeci si sase" (Apocalipsa 15, 16-18).

Sfîntul Andrei al Cezareii scrie urmãtoarele:
"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tîlcuirea numãrului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor întelepti..., dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sã se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzãtor. Insã cercetînd cu ratiunea, cu adevãrat multe (nume) se pot afla...".

Dar lucru ciudat este cã multi oameni duhovnicesti, pe lîngã faptul cã fac tîlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o fricã lumeascã de "punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit sã se nelinisteascã duhovniceste, sã-i ajute pe crestini cu nelinistea cea bunã si sã le întãreascã credinta, si astfel sã simtã mîngîierea dumnezeiascã.

Mã mir cum toate aceste evenimente nu le creeazã probleme de constiintã! De ce nu-si pun mãcar un semn de întrebare la tîlcuirile mintii lor? Si dacã îl ajutã pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Cãci la aceasta se referã: "...ca sã însele, dacã este cu putintã, si pe cei alesi" (Mc. 13, 22).

Se vor însela cei care le vor tîlcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "înainte mergãtoare ale pecetluirii", ce aratã? Din pãcate la radio ascultãm numai timpul probabil.

Ce ne va spune Hristos? "Fãtarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti?" (Mt. 16, 3).

Asadar, dupã cartelã si dupã buletinul electronic, adicã "îndosarierea" persoanelor, ce se face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor cã oarecare a furat cartela cutãruia si i-a luat banii din bancã. Pe de altã parte vor face reclamã "sistemului perfect", adicã pecetluirii pe mînã sau pe frunte cu raze laser, a numãrului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

Din pãcate, iarãsi "anumiti cunoscãtori" îi vor "înfãsa" pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sã nu-i mîhneascã. "Aceasta nu are importantã". "Nu-i nimic, este destul sã credeti lãuntric". Si, desi vedem cã Apostolul Petru, care s-a lepãdat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevãrat lepãdare, acestia se leapãdã de Sfînta pecete a lui Hristos, ce le-a fost datã la Sfîntul Botez, care este "Pecetea darului Sfîntului Duh", prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi cã îl au pe Hristos înlãuntrul lor.

Din pãcate, o astfel de logicã aveau si unii "gnostici" pe vremea sfintilor mucenici, care încercau sã întoarcã pe mucenici de la mãrturisirea lor, asa cum spune Sfîntul Vasile cel Mare în "Cuvîntul" sãu la mucenicul Gordie:

"...multi încercau sã-l convingã pe mucenic sã se lepede numai cu gura si sã-si pãstreze credinta în suflet prin aceiasi dispozitie lãuntricã, pentru cã Dumnezeu nu cautã la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insã mucenicul Gordie a rãmas neînduplecat si a rãspuns: "Nu suferã limba cea ziditã de Hristos sã rosteascã ceva împotriva Ziditorului... Nu vã înselati, Dumnezeu nu se lasã batjocorit cãci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va îndreptãti si din cuvintele tale te va osîndi".

De asemenea, sub stãpînirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sã mãrturiseascã religia închinãtorilor la idoli si crestinii care au mãrturisit si au jertfit idolilor, au primit un certificat scãpînd astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepãdat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinãtorilor la idoli si au luat certificatul fãrã sã se lepede de Hristos, asa numitii "libellus". Dar si pe acestia Biserica noastrã i-a considerat lepãdati, cãzuti.

Sã ne amintim si de minunea sãvîrsitã de Sfîntul Teodor, care se prãznuieste în fiecare an în sîmbãta din prima sãptãmînã a Postului Mare: "Iulian Paravatul stiind cã poporul lui Hristos, mai cu seamã în sãptãmîna întîi a Postului Mare, cautã sã se curãteascã si sã se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sã-i spurce. De aceea a poruncit sã punã în piatã în acele zile mîncãruri spurcate cu sîngele jertfelor idolesti. Dar Sfîntul mucenic Teodor s-a arãtat în vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta împãratului, i-a poruncit sã-i adune pe credinciosi dis-de-dimineatã ca sã-i împiedice sã foloseascã acele mîncãruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sã o înlocuiascã vremelnic prin colivã... In felul acesta scopul Paravatului a fost zãdãrnicit si poporul cel credincios a fost pãzit nespurcat...".

Depãrtarea de cele jertfite idolilor a fost rînduitã printr-un canon al Sfintilor Apostoli: "Si apostolii si preotii s-au adunat... (si au hotãrît) sã se fereascã de cele jertfite idolilor si de desfrîu si de (animale) sugrumate si de sînge" (Faptele Apostolilor 15, 6, 20).

Dar cu toate cele pe care le-am arãtat, auzi, din pãcate, o grãmadã de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astãzi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alãturi". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap...". Iar altii spun o grãmadã de alte neghiobii, crezînd cã se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselãri.
Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildã, apa primeste sfintire si se face agheasmã. Insã urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pîine prin minune, dar necurãtia nu primeste sfintire.

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cînd este pe buletin, pe mînã sau pe fruntea noastrã prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfînt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cînd ne îndestulãm cu Sfînta pecetluire a Botezului, prin care ne lepãdãm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfînta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfînt".

Hristos sã ne lumineze pe toti. Amin.

Sfîntul Munte Athos Chilia Tanaguda - Mãnãstirea Cutlumus
Sîmbãta din prima sãptãmînã a Postului Mare 1987

Cu multã durere si dragoste în Hristos
Monahul Paisie

Cuviosul Paisie Aghioritul: Cel ce nu se socoteste pe sine primeste putere dumnezeiasca

- Părinte, v-aţi primejduit vreodată în război?

- O, numai o dată sau de două ori? Mă gândesc acum cât de mult m-a ajutat Dumnezeu şi mă cutremur. Atunci nu mă gândeam la aceasta. Mai ales la moarte nu mă gândeam deloc. Atunci când eşti hotărât să mori, nu te temi de nimic. Hotărârea pentru moarte echivalează cu mii de închisori. Moartea este o asigu­rare, în război companiile sfinte au ca steag capul de mort; sunt hotărâţi să moară. Cel care nu se socoteşte pe sine, pentru binele altuia sau pentru binele ob­ştesc, primeşte înlăuntrul său putere dumnezeiască. Şi să vedeţi, dacă cineva se mişcă din spirit de jertfă, Dumnezeu îl acoperă. Imi aduc aminte, odată eram întăriţi în spatele unei stânci. Eu am săpat o groapă şi m-am ascuns puţin. Vine unul şi-mi spune: “Să intru şi eu”. Vine altul şi-mi spune şi acela: “Să intru şi eu”. I-am lăsat să intre, deoarece mi-au cerut-o şi am rămas eu afară. Seara, când au căzut mai multe proiectile, un proiectil mi-a trecut razant cu capul. Purtam glugă, nu aveam cască. “Băieţi”, am strigat, “m-a lovit proiecti­lul!”. Pun mâna pe cap, nu văd sânge; o pun din nou, nimic. Proiectilul a trecut razant cu capul şi mi-a ras părul din fată până-n spate, făcându-mi o cărare de 6 cm lăţime.

Voi n-ati trecut ani grei, ocupării, n-ati văzut război, duşmani etc. – şi mă rog să nu vedeţi – şi nici nu înţelegeţi mai nimic despre acestea. Insă aceşti ani sunt ca o oală care fierbe şi şuieră. Este nevoie de o obişnuinţă cu viata grea, de vioiciune, de bărbăţie. Dacă se va întâmpla ceva, căutaţi să nu vă afle com­plet nepregătite. Să vă pregătiţi de acum, ca să puteti înfrunta o greutate. Ce a spus Hristos? Nu a spus: ‘Fiţi gata”? Astăzi, când trăim în nişte ani atât de grei, cu atât mai mult trebuie să fim de trei ori mai pregătiţi. Nu este numai moartea năpraznică cea pe care va trebui s-o înfruntăm, ci sunt şi alte primejdii. Să alungăm aşa­dar aranjarea noastră. Să lucreze mărimea de suflet. Să existe duh de jertfă.

Acum văd ceva care este aproape să se întâmple, dar se amână mereu. Numai amânări mici. Cine le face? Oare nu Dumnezeu amână ceea ce trebuie să se întâmple? Hai încă o lună, două… Situaţia aşa merge. Dar deoarece nu ştim ce ne aşteaptă, pe cât puteti, să cultivaţi dragostea. Acesta este lucrul cel mai impor­tant dintre toate: să aveti între voi dragoste adevărată, frăţească, nu mincinoasă. Atunci când există interesul cel bun, durerea, dragostea, omul totdeauna lucrează corect. Bunătatea, dragostea sunt putere. Pe cât puteti, să aveţi discreţie şi să nu vă deschideţi oricui. Unul va spune celuilalt şi acela altuia, şi ce va ieşi? Se poate ca şi dintr-o prostie să faceţi rău şi apoi să vă daţi cu capul de perete. Să fi văzut discreţie în armată! Dacă erai în primejdie să fii prins, prima treabă era să distrugi datele secrete. Rupeai datele bucăţele ca să le înghiţi. O dată când m-am aflat în primejdie le-am în­ghiţit. Pentru că, de le-ar fi găsit răzvrătiţii, ar fi aflat că în cutare loc se află armata, că are nevoie de hrană etc. şi ar fi transmis ei semnale în folosul lor la centru şi atunci ar fi venit aviaţia şi le-ar fi aruncat lor ali­mentele iar armata ar fi bombardat-o. Ai înţeles? S-ar fi dat ei drept armată. Dacă te prindeau şi erai transmisionist, îti scoteau unghiile cu cleştele, ca să mărtu­riseşti secretele. Şi preferai să ti se scoată unghiile, decât să trădezi. Unuia i-au ars subsuorile ca să le dea o scrisoare, dar nu a dat-o, a rămas paralizat. N-a mărturisit şi de aceea s-a făcut mărturisitor. Chiar şi femeile care duceau documente secrete, ascunse în samare, erau hotărâte să moară.

Moartea în război ispăşeşte multe păcate, pentru că fiecare se jertfeşte să-i apere pe ceilalţi. Cei care îşi jertfesc viata lor din dragoste curată, ca să-i protejeze pe semenii lor, îl urmează pe Hristos. Aceştia sunt cei mai mari eroi, pentru că şi moartea tremură înaintea lor, fiindcă ei înfruntă moartea din dragoste şi astfel câştigă nemurirea, luând cheia veşniciei de jos, de sub placa mormântului şi înaintând neîmpiedicati spre feri­cirea veşnică.

- extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească 

“Nascutii in URSS” lovesc, din nou, Romania. Tismaneanu si Raymond Luca vor sa-i pedepseasca pe nonagenarii anticomunisti din Miscarea Legionara a treia oara, dupa torturarea lor sub dictatura Antonescu si cea a lui Stalin

---

 

Peste 90 de ani. Atat ar trebui sa aiba cei cativa supravietuitori ai inchisorilor dictaturii lui Antonescu si, apoi, ai temnitelor dictaturii bolsevice instaurate de URSS in Romania, participanti la asa-zisa “rebeliune legionara”. Spun “asa-zisa” pentru ca Rapoarte ale Serviciului Special de Informatii (SSI) din anii ’40 certifica faptul ca “rebeliunea legionară”, a fost de fapt un 13-15 iunie ’90 perfectat de NKVD. Revista “Historia” arata ca “pe teren” au actionat agenţi ai serviciilor secrete sovietice.

Dar dincolo de aspectele istorice, ca un facut, ce “coincidenta”!, exact aceleasi doua personaje care, dupa cum semnalam cu numai o saptamana in urma intr-o Scrisoare Deschisa catre presedintele Traian Basescu, se ocupa cu “demartirizarea” eroilor ucisi de KGB in decembrie 1989 – Grupul Trosca – si se opun cinstirii oficiale de catre statul roman a victimelor NKVD din urma Katyn-ului romanesc – Masacrul de la Fantana Alba – astazi isi fac de lucru pentru cei patru-cinci nonagenari cu peste doua decenii de inchisoare sub doua dictaturi: temutii batranei legionari. Este vorba de o dezbatere la Parlament, astazi, la ora 16.00, pe tema modificarii Legii 221/2009 prin eliminarea posibilitatii de a primi despagubiri pentru anii de temnita si “participantii la rebeliunea legionara”. Autori: Raymond Luca – “nascut in URSS” – si Volodea Tismaneanu – cu tatal “nascut in URSS”, cunoscut drept agentul NKVD cel mai bine platit de URSS in Romania anilor ’50, dupa cum certifica fostele Arhive Secrete.

Spre deosebire de Raymond Luca, care s-a nascut la Sverdlovsk – numele pus de bolsevici Ekaterinburgului – pe cand parintii sau erau la studii in URSS, Tismaneanu Jr s-a nascut in orasul Stalin, dupa cum era redenumit pe atunci Brasovul de catre comandantii tatalui sau. Fostul specialist al Brigazilor Rosii teroriste care au activat in Spania, Leonte Tismaneanu, “repatriat” in Romania comunista ca activist al CC al PMR la Directia de Propaganda si Agitatie, se afla incartiruit deci in “orasul Stalin”. Fostii detinuti politici stiu de ce: era responsabil cu urmarirea operatiunilor de anihilarea rezistentei armate anticomuniste din munti a… legionarilor. Dupa uciderea sau arestarea lor – in special a membrilor Grupului Ogoranu – familia Tismaneanu se muta din “orasul Stalin” pe Primaverii, pentru ca capul ei sa serveasca Guvernul de ocupatie sovietica ca director adjunct al Editurii Politice si sef al catedrei de marxism la Universitatea „C. I. Parhon” si Scoala de Stiinte Sociale „A. A. Jdanov”, cat si reprezentant al PMR in cadrul revistei „Probleme ale pacii si socialismului”. Astazi, fiul lui concepe pentru Guvernul Boc acte de re-condamnare a legionarilor, dupa ce nonagenarii au ispasit pedepse sub doua dictaturi. Culmea ridicololui? Institutul lui Tismaneanu il pune pe Emil Boc sa semneze cu manuta lui un document de sustinere a initiativei legislative a lui Raymond Luca (solicitata sa fie aprobata in procedura de urgenta) in care este invocat ca “temei legal” o Lege a Dictaturii Antonescu (Legea 80/1941)!

Din punct de vedere al legalitatii si “urgentei” adoptarii proiectului de lege este vorba de o furtuna intr-un pahar cu apa, un fas specific diversiunilor de tip kominternist, care slujeste, de fapt, pe langa razbunarea de tip ritualic a urmasilor NKVD-istilor, unui alt scop. Posibil declansarea unui nou val de condamnare publica a “extremismului romanesc”, de atunci si de acum, dar si o starnire a sentimentelor de revolta nationalista (aviz SRI). Pe scurt: un nou prilej de sugere de fonduri pentru profitorii tuturor regimurilor dar si un carlig legislativ pe post de precedent pentru alte actiuni, pentru simplu motiv ca se trece peste faptul ca Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Nuremberg si nici de vreo alta Lege, altele decat cele din ultimele doua dictaturi, antonesciana si comunista…

Sa urmarim si semnalul dat de un avocat, mai mult sau mai putin controversat, dar avocat, care de data aceasta actioneaza intemeiat, in baza experientei sale in domeniu, ca aparator pro-bono al fostilor detinuti politici:

Acum stim de ce a urlat presa impotriva legionarilor – in ultimele doua saptamani. Se doreste modificarea legii nr. 221/2009. Despagubiri pentru victimele temnitelor comuniste, DAR NU SI PENTRU LEGIONARI !

Sfantul Nicolae Velimirovici: Sa asteptam mucenicia la timpul hotarat de Dumnezeu!

Şi astfel, întrucât nu sosise vremea Sa, Domnul a plecat mai departe de Ierusalim şi S-a ascuns de vrăjmaşii cei răi. Şi El a făcut aceasta pentru noi. Mai întâi, pentru ca moartea Lui să nu aibă loc în chip neştiut, ci în faţa miilor şi miilor de oameni care se vor aduna în Ierusalim pentru Paştile (evreilor); pentru ca lumea întreagă să poată cunoaşte că El a murit cu adevărat şi pentru ca Învierea Lui să fie după aceea, o minune limpede şi de netăgăduit. În al doilea rând, ca să ne înveţe ascultarea desăvârşită faţă de Voia lui Dumnezeu - pentru ca noi să nu ne repezim să murim din vreo pricină sau alta, după hotărârea noastră, ci să facem Voia lui Dumnezeu şi să fim gata să suferim atunci când Dumnezeu hotărăşte şi Îşi descoperă Voia Lui. Pentru că, dacă noi ne lăsăm cu totul în Voia lui Dumnezeu, şi păr din capul vostru nu va pieri (Luca 21:8), şi totul ni se va întâmpla nouă la vremea potrivită, nici mai devreme, nici mai târziu. Dacă suntem vrednici să murim cu moarte duhovnicească pentru Domnul Hristos şi dacă în acelaşi timp, facem ascultare desăvârşită faţă de Voia lui Dumnezeu, căutând în aceasta slava lui Dumnezeu şi nu pe a noastră, atunci moartea noastră mucenicească va veni la vremea potrivită şi în acel chip, care va aduce cel mai mare ajutor atât nouă, cât şi celor apropiaţi nouă. De aceea, noi nu trebuie să credem că Domnul Iisus fugea de moarte ascunzându-Se de călăii Săi; El nu fugea, ci numai Îşi amâna moartea până la vremea hotărâtă de către Tatăl Său, vremea când moartea Sa va fi de cel mai mare preţ pentru omenire. Din cele ce relatează Evanghelia, este cu totul lămurit faptul că Dumnezeu nu Se înfricoşa de suferinţă şi de moarte în nici un chip. Odată, pe când spunea mai dinainte despre suferinţa şi moartea Sa şi Petru şi-a făcut gândul său că aceasta nu se va întâmpla niciodată, Domnul l-a certat pe Petru şi i-a zis: "Mergi înapoia Mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!" (Marcu 8:31-33).

- trimis de Dan Fagaraseanu

Mihai Buracu, patimitor al reeducarii de la Pitesti, a plecat la Domnul. Dumnezeu sa-l primeasca! La despartire, postam un text al fostului detinut politic despre Fiara Apocaliptica, care nu are nume, ci este un numar

Durerea fără cuvânt e o durere absolută, fără ecou şi fără umbră şi cel dintâi nimicit trebuie să fie El, Cuvântul. Căderea din Cuvânt precede căderea în lume, într-o lume a sunetelor, timbre sonore lipite pe buze pentru a fi culese apoi de îndrăgostiţi şi aranjate după culori şi semne în clasoarele inimii. Cuvântului i se opune înverşunarea numărului. Cuvântul înseamnă mântuire, numărul înseamnă irosire. Nerostirea este consecinţa neiertării, făcând greu de înţeles şi de acceptat „precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Fiara cea Mare, înfricoşătoarea Fiară Apocaliptică nu are nume. Are număr. Numărul ei este 666. Puterea răului, a numărului, a atins apogeul. În Vărsător va împărăţi 666, aşa cum în Peşti împărăţia a fost a lui 33, anul Învierii şi al Mântuirii.

- extras din cartea lui Mihai Buracu - “Tăbliţele de săpun de la ITŞET-IP”, Craiova, Editura M.J.M

Notă: „Buracu E. Mihai, născut pe 24 ianuarie 1930, elev , a fost arestat de securitatea Caransebeş şi Lugoj şi trimis la Tribunalul Militar Timişoara, care l-a condamnat la 2 ani prin sentinţa 1766/09.12.1949. A trecut pe la Târgşor şi Peninsula, de unde a fost trimis disciplinar la Piteşti, unde a stat 5 luni în Camera 4 Spital. După expirarea pedepsei, la 06.05.1951 prin decizia 379/30.08.1951 i s-au dat 24 luni pedeapsă administrativă, la expirarea cărora a mai primit alte 12 luni prin decizia 586/1953. A executat pedeapsa în lagărele Bicaz, Oneşti şi Borzeşti, eliberându-se după 5 ani de la condamnarea de 2 ani.” 

Cicerone Ioniţoiu, Cartea de Aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, Ed. Hrisovul, vol.II, 1996, pag. 90

Ziua femeii sau ziua mamei. Reflectii crestine

Nevoia omului modern de a fi sarbatorit isi face vadita prezenta in fiecare luna, in fiecare anotimp, cu diverse sarbatori - mai mult sau mai putin crestine. Primavara debuteaza din acest punct de vedere cu o sarba­toare inchinata femeii in a opta zi a lunii martie care s-a fixat in constiinta oamenilor fara ca acestia sa-si puna intrebarea de ce tocmai ziua de 8 martie, ce s-a petrecut in aceasta zi?

Este o zi aleasa conventional, dar asezata nu intam­plator inaintea unui mare praznic crestinesc Buna Vestire. Politica amintitului regim ateu era una vicleana, anume de a umbri sarbatorile crestinesti prin asezarea altor sarbatori populare inaintea acestora si incetul cu incetul sa le stearga din constiinta oamenilor.

Aceasta strategie a prins din pacate in societatea romaneasca, care a ramas cu aceste "false sarbatori" chiar si dupa ce regimul comunist a cazut, ba mai mult a mai impor­tat un lot proaspat de sarbatori din occident care nu au nimic in comun cu spiritualitatea adanc crestina a poporului roman - vezi sarbatori ca "Ziua indragostitilor", "Halloween".

Chipul mamei lumineaza sufletul oricarui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia si toata viata ii poarta in inima cele mai alese sentimente.

Modelul prin excelenta de mama este cel al Fecioarei Maria, in bratele careia isi gasesc alinare toti cei oropsiti si impovarati. In ea se descopera pentru fiecare femeie chipul original al feminitatii si afectiunii materne.

Prin Sfanta Fecioara s-a reabilitat neamul omenesc, prin "Fie!" de la Buna Vestire s-a corectat refuzul de a asculta porunca divina randuita in Eden, prin Fecioara Maria "noua Eva" a fost ridicat blestemul cazut peste neamul ome­nesc, a fost reabilitata femeia.

Zamislirea dumnezeiescului Prunc a aratat vocatia cea mai inalta a femeii, aceia de a fi mama. Multe femei din zilele noastre nu vor insa sa-si mai aduca aminte de aceasta chemare la maternitate care le da dreptul si marele privilegiu de a fi "impreuna lucratoare cu Dumnezeu".

Toate femeile se serbeaza si doresc a fi felicitate in ziua de 8 martie, de "ziua femeii" dar nu toate pot raspunde la intrebarea: Care este motivul sarbatoririi?

Demersul nostru se doreste a fi o restabilire a sensu­lui original si adevarat al sarbatorii femeii, care pentru crestini este pe 25 martie, de Buna Vestire. Aceasta este adevarata zi a femeii, mai mult este ziua mamelor, a tuturor mamelor care au adus pe lume viata si care s-au ostenit sa o ocroteasca si sa o desavarseasca curat.

Un sfant parinte al Bisericii noastre spunea: "Dati-mi mame crestine si voi schimba fata lumii!" Si pentru a con­templa chipul unei astfel de mame crestine, iata in contin­uare cum isi aduce aminte Parintele Petroniu Tanase - staretul Schitului romanesc Prodromu, de la Sfantul Munte - de "icoana smerita a mamei sale":

"In toata viata ei a fost profund credincioasa. Sarbatorile le tinea cu mare sfintenie, chiar si pe cele mai mici. Desi nu stia carte, avea socotelile ei si stia din vreme si fara gres toate sarbatorile, posturile si pomenirile anuale ale celor raposati.

Milostenia ii era grija de capetenie. Pe straini ii chema de pe drum, ii ospata si-i odihnea. Nici un sarac nu pleca cu mana goala. Tata o mai mustra uneori ca-i prea cu mana sparta. Pomenirile mortilor le tinea cu mare sfintenie, in fiecare sambata de dimineata dadea de pomana pentru cei adormiti: un blid cu lapte sau cu mancare, o cofa de apa dusa unei vecine. (...)

Era gospodina neintrecuta. Ea torcea, ea tesea. Ne facea singura toata imbracamintea: camasi, sumane, opinci, precum si toalele si asternuturile din casa. Ea la vite, ea la ogor; pana ce au crescut copii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, sase fete si doi baieti, si ne-a crescut cu frica de Dumnezeu, cu respect fata de oameni si cu cinste. Nu cruta batul cand nu eram in randuiala.

Evlavia, credinta, implinirea datoriilor crestinesti traditionale ii erau firesti, izvorau din toata fiinta ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, de asemenea (...) In Joia Mare a plecat de dimineata de acasa, iar cand s-a intors si am intrebat-o, am aflat cu mare surprindere ca fusese la o vecina bolnava, ii dusese un dar si-i spalase picioarele in amintirea smereniei Domnului de la Cina. "Domnul Hristos sa spele picioarele ucenicilor, iar eu sa nu fac nimic pentru El! Am facut si eu macar atata, am spalat picioarele Marioarei lui Gavril, care zace in pat, si i-am tras o pereche de coltuni noi in picioare." In Vinerea Mare toata ziua a fost cu ochii inlacrimati." Cand ma gandesc - imi spunea ea - cate a indurat Domnul Hristos pentru noi, imi vine sa plang si sa racnesc de durere."

Batrana si suferinda, nu lipsea niciodata de la sfanta biserica. Aveau un obicei gospodinele mai tinere, sa sarute mana batranelor si a vaduvelor si sa le strecoare cate un ban in mana. Odata m-a intrebat daca este bine ceea ce face ea. "Niciodata - mi-a zis - n-am cheltuit acesti bani pentru mine, ci cumpar cu ei lumanari si le aprind la Maica Domnului, iar acasa fac cate zece matanii de fiecare franc, pentru sanatatea cui mi i-a dat."

A trecut la cele vesnice dupa o suferinta de cateva luni. Inca inainte de Postul Sfintilor Apostoli a atras atentia surorii Glicheria: "Sa chemi pe parintele Ionica sa ma spovedeasca si sa ma impartaseasca." A postit, s-a spovedit si s-a impartasit. Sambata s-a laut dupa obicei si, in timp ce se pieptana, i-a zis Glicheriei: "Ada fuga tulpanul sa ma imbrobodesc, ca uite, vin pe carare trei femei in alb. " "Unde-s mama?"- zise Glicheria, uitandu-se pe fereastra si nevazand pe nimeni. "Lasa - ii zise ea - ca au treaba cu mine."(...) Apoi a devenit vesela cum nu era de obicei si a inceput sa cante cantari auzite la biserica: "Hristos a inviat", "Cati in Hristos v-ati botezat" ."Nasterea Ta Hristoase", Troparul Rusaliilor si altele. Si se ruga mereu: "Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatoasa"; "Doamne nu cu mania ta sa ma mustri, nici cu urgia Ta sa ma certi."

In ultima zi, luni si noaptea spre marti n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu in soapta. Apoi i-a spus Glicheriei: "Sa-mi faci pomenire frumoasa, cu coliva, cu prescuri, cu flori si busuioc..." apoi a soptit "Iarta-ma!", apoi s-a intors pe o parte si a adormit ca in somn. Sufletul ii zburase din vasul de lut atat de chinuit de dureri si de necazuri. Fata ii era linistita si un zambet ii incremenise pe buze." (Din volumul "Icoane smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca", Editura Bizantina, Bucuresti, 2003.)

Aceste chipuri de mame sfinte sunt podoabele cele mai scumpe care se pot aseza in sufletul unui copil. Chipul mamei poate fi iata, icoana cea mai gingasa in care se descopera Dumnezeu.

La tara, batranii puneau fotografiile parintilor lor ala­turi de icoane, nu pentru ca-i indumnezeiau, ci pentru ca-i stiau alaturi de sfintii la care s-au inchinat toata viata cu credinta.

Ce se cuvine deci sa serbam cu mare fast, "Ziua femeii" sau Buna Vestire "Ziua mamei"?

Sa ne intoarcem la traditiile noastre crestinesti si romanesti, care au facut sa dureze acest popor pana astazi, si sa le sadim si-n inimile cele curate ale urmasilor nostri . Marele nostru geograf, crestin si bun patriot Simion Mehedinti spunea: "Un neam si un popor atata pretuieste cat a invatat din Evanghelie!" Parafrazandu-l, am putea afirma ca valoarea unui neam se vadeste in numarul de mame crestine.

Parintele Teofil Anastasoaie

Sursa: Crestin Ortodox