Cuviosul Paisie Aghioritul despre datoria marturisirii: Daca nu incep unii sa loveasca raul se va face mai mult rau

Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moară. Oamenii sunt ameţiţi… Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci să ştiţi unde ne aflăm, să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta greutăţile. Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este să intre înlăuntrul vostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aştepta, ca să luăm măsurile necesare şi să ne pregătim.

Fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate… Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală la Dumnezeu pentru asta, dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers… În continuare, Doamne fereşte, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedică în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte.

Strig şi eu, netrebnicul, de atâţia ani ! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni… Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un (n.n. singur) stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii (jidanii, masonii, Uniunea Europeană şi America) pregătesc pe cineva să fie Mesia…Va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează (prin actele cu cip sau cu cod de bare, prin implantul cu cip sau însemnarea codului de bare la om). Trăiesc că şi cum nu s-ar întâmplă nimic. De aceea spune Scriptura că “va căuta să înşele, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi se vor înşela în anii apostaziei.

A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situaţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire. Pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.

Am auzit pe unii duhovnici: ”Voi să nu vă preocupaţi cu acestea!”. Dacă unii ca aceştia ar fi avut sfinţenie mare şi ar fi ajuns cu rugăciunea într-o astfel de stare încât să nu-i intereseze nimic, le-aş fi sărutat şi picioarele. Dar acum stau nepăsători pentru că vor să se pună bine cu toţi şi vor să se petreacă bine.

Acum suntem în război, război duhovnicesc. Trebuie să fiu în prima linie. Ce marxişti există, ce francmasoni, ce satanişti şi atâţia alţii… Iar acum, iată, cum mă lupt. Şi vezi că celălalt nu vorbeşte. Oare prin aceasta nu arată că merge să distrugă Biserica? ”Nu-i nimic”, spune el. Merge şi cu unul şi cu altul, numai să se aranjeze. Dar cum să se aranjeze? Dar pe unul ca acesta îl aranjează în cele din urmă, diavolul.

Nu-i interesează nimic! Nu au nimic înlăuntrul lor … nepăsare! Există un duh căldicel, deloc bărbătesc. Ne-am stricat cu desăvârşire! Cum ne mai rabdă Dumnezeu!

- Părinte, trebuie ca întodeauna să ne mărturisim “crezul” nostru ?

- Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, că altfel vom fi răspunzători. În aceşti ani grei, fiecare dintre noi, trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut tot ce s-a putut. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din morminte. Aceia au suferit atâtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea ? … Iar noi să nu vorbim ? Este înfricoşător ! Am spus cuiva : „ De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm?”, îmi spune. „Miroase urât.” „Daca miroase, de ce nu vorbiţi ? Loviţi-l !”. Dar nu fac nimic şi-l lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat : „ Să spui : «Nu sunt de acord cu aceasta !»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate?”.

Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc, aceştia (mai marii noştri) vor face mai rău. Dar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gândi. Dar nici creştinii de azi nu sunt luptători. Primii creştini erau nuci tari. Schimbau toată lumea…. Dacă biserica nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioritii (călugării) iarăşi nu vorbesc (de frică, din laşitate), ca să nu le taie veniturile, atunci cine să vorbească ? Cineva poate ajuta mai mult cu rugăciunea, dar tăcerea lui o vor exploata ceilalţi şi vor spune :”Cutare şi cutare, nu au protestat, prin urmare sunt de partea noastră, sunt de acord cu noi”. Dacă nu încep unii să lovească răul, adică să mustre pe cei care smintesc pe credincioşi, se va face mai mult rău… Biserica nu este corabia lor cu care să facă plimbări, ci este corabia lui Hristos! Aceştia sunt de blamat. Singurul lucru care îi interesează este să aibă salariul mare, maşini de lux, să alerge la distracţii.

Am întrebat pe un duhovnic cu lucrare socială, cu o grămadă de fii duhovniceşti etc. :”Ce ştiţi de acel film hulitor” (este vorba de filmul Ultima ispită care a pricinuit mari proteste din partea credincioşilor şi a Bisericii Greciei, la care Cuviosul Paisie a ieşit din Sfântul Munte împreună cu alţi călugări şi a participat la mitingul de la Salonic). „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns. Nu ştia nimic şi se afla într-un oraş mare ! Unii ca aceştia adorm lumea! O lasă aşa, ca nu cumva să se întristeze, ci să se distreze. Nu cumva să spui că va fi război sau că se va face a Doua Venire, pentru care şi trebuie să ne pregătim, ca să nu se mâhnească oamenii… Astfel simt o bucurie falsă. Aceştia nu sunt creştini. Aţi înţeles ? Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru o situaţie, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta… Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală.

Un om duhovnicesc, când este mişcat de mânie ca să se apere pe sine într-o problemă personală, suferă de pur egoism, este sub lucrarea diavolului… Nu se potriveşte să te cerţi pentru tine. Altceva e să reactionezi ca să aperi subiecte duhovniceşti seriose, subiecte legate de credinţa noastră, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta!

Din păcate unii „cunoscatori” înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile, ca să nu-i mâhnească : „Aceasta nu vatăma. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric.” Sau spun : „Nu vorbiţi despre subiectul acesta – despre buletine şi pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii.”… Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă, după toate aceste evenimente ce se întâmplă. De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor ? Şi dacă-l ajută pe antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie? (…)

Hula împotriva Duhului Sfânt este dispreţuirea celor sfinte. Acest dispreţ este hulă. (Unii ca aceştia) denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evenghelic…Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototolesc întru cunoştiinţă, calcă în picioare un lucru sfânt. Şi lucrul aceste devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrâuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu !

Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte clar în Apocalipsă despre pecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui? Din păcate auzi o grămadă de neghiobii ale minţii unor “cunoscători” contemporani. Unul spune :”Eu voi primi buletinul cu 666 şi voi pune şi o cruce”. Altul: “Eu voi primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea”. Şi o grămadă de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinţi în felul acesta, dar toate acestea sunt înşelări… Apa curata primeşte harul şi se face agheasmă, dar urină nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră cu simbolul lui, nu se sfinţeşte, chiar dacă am pune şi o cruce.

Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Încet-încet lucrurile înaintează. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne arată aceasta. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este: Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.

fragmente extrase din volumul II: „Trezire duhovnicească”, seria Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte duhovnicesti”.

Cuviosul Paisie Aghioritul - Simplificaţi-vă viaţa!

“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii - precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune - pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.
 

 Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga, şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate - nu-i lipseşte nimic - atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Ziceri ale Cuviosului Paisie Aghioritul. Dumnezeu şi munca zilnică

In ziua de astăzi, oamenii sunt foarte împrăştiaţi – fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi şi se pierd în grija cea multă.

Daţi muncii doar mintea şi mâinile, nu şi inima

 

Nu trebuie să vă daţi inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale. Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă şi nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Să nu ajungem acolo. Să folosiţi mâinile şi picioarele la muncă, dar să nu lăsaţi cugetarea voastră să se depărteze de Dumnezeu. Să nu vă daţi toată fiinţa, toată puterea dimpreună cu inima voastră celor materiale. În felul acesta, omul devine închinător la idoli. Pe cât puteţi, nu vă dăruiţi inima treburilor; să daţi numai mâinile şi mintea. Să nu vă daţi inima lucrurilor stricăcioase, nefolositoare.

Atunci când inima este dăruită lui Dumnezeu, cugetarea va fi şi ea la Dumnezeu, iar mintea la treabă. Atunci când lucrezi, să nu-L uiţi pe Hristos. Să-ţi faci treaba cu bucurie, iar cugetarea şi inima să-ţi fie la Hristos. Atunci nici nu te vei obosi, şi vei putea lucra şi cele duhovniceşti.

Prin munca noastră transmitem fie binecuvântare, fie tulburare

 

Atunci când lucrează cineva cu linişte îşi păstrează pacea şi îşi sfinţeşte întreaga zi. Din păcate, n-am înţeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfinţită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe şi să fim într-o continuă nelinişte. Căci aceasta este o stare diavolească.

Treaba grăbită, făcută cu nelinişte, este caracteristica oamenilor celor mai lumeşti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare şi prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă aţi şti cât de mult influenţează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar şi lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoşător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie şi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rosteşte rugăciunea, se sfinţeşte lucrul său.

Ziceri ale Cuviosului Paisie Aghioritul

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 65 – iunie 2012

Cuviosul Paisie Aghioritul despre cele doua extreme: obraznicia duhovniceasca (dispret fata de toate) si ravna prunceasca cu ingustime de minte. Indracitul si nebunul

Cele doua extreme intotdeauna chinuiesc pe Biserica Mama, dar si cei ce le tin se chinuiesc, deoarece cele doua extreme de obicei inteapa… Este ca si cum o extrema ar tine-o indracitul, atunci cand are obraznicie duhovniceasca (dispret fata de toate) si cealalta extrema ar tine-o nebunul, atunci cand are ravna prunceasca cu ingustime de minte. Unul obraznic duhovniceste niciodata nu se intelege cu un stilist care are ravna prunceasca, ci se mananca si se lovesc, pentru ca amandoi sunt lipsiti de harul dumnezeiesc. Atunci – fereasca Dumnezeu! – cele doua extreme se pot lovi mereu si nimeni “nu le da de capat”. Cei care vor putea incovoia aceste doua capete, ca sa se uneasca – sa se impace – vor fi incununati de Hristos cu doua cununi nevestejite.

O pilda a Cuviosului Paisie Aghioritul. Ce vad o musca si o albina

“Dacă vei întreba o muscă: Sunt flori în locul acesta?, ea îţi va spune: «Nu ştiu. Ci ştiu numai că acolo jos, în groapă, sunt cutii de conserve, gunoaie, necuraţii», şi îţi va înşira toate murdăriile pe care a stat. Dar dacă vei întreba o albină: «Ai văzut vreo necurăţie în locul aces­ta?», ea îţi va spune: «Necurăţie? Nu, nu am văzut nicăieri. Aici locul este plin de flori bine mirositoare», şi îţi va enumera o grămadă de flori de grădină şi sălbatice. Vezi, musca ştie numai unde există gunoaie, in timp ce albina ştie că acolo este un crin, mai departe o zambilă…”.

Cuviosul Paisie Aghioritul - Iluminarea dumnezeiasca este totul

De multe ori spun unora: “Fă cum te luminează Dumnezeu”. Când spun: “cum te luminează Dum­nezeu”, înţeleg ca omul să vadă lucrurile cu lumina dumnezeiască şi nu cu logica omenească. Să nu creadă că orice îl odihneşte pe el este şi iluminarea lui Dumnezeu.

-   Părinte, cum vine iluminarea dumnezeiască?

-   Dacă vom curaţi cablurile de rugină, omul cel vechi devine un bun conductor şi atunci trece harul lui Dumnezeu prin el şi primeşte lumina dumnezeiască a harului. Altfel, se fac scurt-circuite şi nu lucrează harul. Toată lucrarea este ca omul să ia aminte să nu-l pără­sească harul lui Dumnezeu, ca să aibă iluminarea dumnezeiască. Pentru că dacă nu există iluminare dumnezeiască, toate sunt pierdute.

Ce a tras Hristos cu ucenicii mai înainte de a-i adumbri harul, şi aceasta numai pentru că erau pământeşti! Şi înainte de Cincizecime s-a dat uceni­cilor putere de la Dumnezeu spre a ajuta lumea. Insă nu aveau încă iluminarea dumnezeiască pe care au luat-o la Cincizecime. Deşi Hristos le spunea că vor merge în Ierusalim şi Fiul Omului va fi răstignit etc., aceia credeau că, atunci când vor merge în Ierusalim, îl vor face împărat. Gândeau omeneşte. De aceea îi preocupa cine va sta de-a dreapta şi cine de-a stânga lui Hristos. Merge mama fiilor lui Zevedei şi-L roagă ca să pună în împărăţia Sa pe un copil de-al ei de-a dreap­ta Sa şi pe celălalt de-a stânga Sa. Dar din ziua Cincizecimii, când Hristos le-a trimis pe Mângâietorul, pe Duhul Sfânt, apostolii au avut neîncetat harul dum­nezeiesc. Mai înainte, numai de câteva ori au arătat că aveau iluminarea dumnezeiască. Era ca şi cum s-ar fi umplut bateria lor şi iarăşi s-ar fi descărcat. Era nevoie ca iarăşi s-o pună în priză. Dar atunci când le-a trimis pe Mângâietorul, nu mai era nevoie de… priză. Nu că noi astăzi suntem mai buni şi aceia erau mai răi, ci noi trăim în vremea harului, de aceea nu vom avea ce răspunde. Suntem botezaţi, avem şi pe Mângâietorul, le avem pe toate. Atunci nu Se răstignise încă Hristos şi, într-un anumit fel, avea stăpânire diavolul şi uşor îi încurca pe oameni. După Răstignire, Hristos le-a dat tuturor posibilitatea să aibă iluminarea dumnezeiască. S-a jertfit Hristos şi ne-a eliberat. Ne-am botezat în numele Lui. Priza o avem permanent pusă. Acum noi ne facem pricină să nu treacă curentul harului dum­nezeiesc, deoarece ne lăsăm cablurile noastre să rugi­nească.

Cuviosul Paisie Aghioritul - Sa ne cunoastem boala noastra

“Vreau sa spun ca si in viata duhovniceasca, acela care isi justifica patimile sale primeste in cele din urma o inraurire diavoleasca si nu se poate ascunde. Stii ce inseamna sa primeasca omul inraurire diavoleasca? Se salbaticeste, se face fiara, se impotriveste, vorbeste urat, cu obraznicie si nu primeste ajutor de la nimeni.

De aceea toata temelia cea buna este ca mai intai de toate omul sa-si cunoasca boala pe care o are si sa se bucure ca a cunoscut-o. De aici inainte trebuie sa primeasca tratamentul, medicamentele potrivite si sa simta recunostinta fata de medic – de duhovnic sau de staretul sau – iar nu sa se impotriveasca”.

Cercetarea de sine

“In armata, la Transmisiuni, aveam retea de urmarire si tablou de recunoastere. Urmaream si intelegeam care post este strain si care era al nostru, pentru ca uneori intrau in retea si posturi straine. Tot asa si omul trebuie sa-si urmareasca gandurile si actiunile sale, ca sa vada daca sunt de acord cu poruncile Evangheliei, sa-si surprinda greselile si sa se nevoiasca sa le indrepte. Pentru ca daca lasa o greseala asa, ca sa treaca neobservata, sau atunci cand ii semnaleaza cineva despre vreo neputinta pe care o are si nu sta sa se gandeasca la ea, nu poate spori duhovniceste.

Cercetarea de sine este cea mai folositoare dintre toate cercetarile. Cineva poate cerceta multe carti, dar daca nu se supravegheaza pe sine, toate cele citite sunt zadarnice. In timp ce daca ia aminte la sine si mai si studiaza putin, se foloseste foarte mult. Si atunci purtarea lui devine fina in toate manifestarile. Altfel face greseli mari si nici nu-si da seama. La Coliba observ urmatorul fapt: vizitatorii ma vad ca aduc buturugile [1] din celalalt capat ca sa se aseze, dar cand se ridica sa plece, nu se gandesc cine va merge sa le duca la locul lor. Sau vad ca aduc o buturuga si, neavand altele sa stea, nu se duc sa aduca, ci asteapta sa le aduc eu. Daca s-ar fi gandit putin, ar fi spus: “Bine, dar suntem cinci-sase oameni; oare sa-l lasam sa care singur atatea buturugi din cealalta parte?”, si tac-tac, s-ar fi dus si le-ar fi adus.

- Parinte, o sora mai mica m-a intrebat: “Atunci cand era monah incepator, Parintele nu a avut caderi in nevointa sa? Nu i-a trecut prin minte nici un gand de-a stanga? N-a cazut in judecarea aproapelui?”

- Atunci cand mi se intampla ceva in nevointa mea sau imi spuneau vreun cuvant, nu le treceam “neimpozabile”.

- Parinte, ce inseamna “neimpozabile”?

- A trece cineva peste gresalele lui cu nepasare. A nu-l atinge; a trece pe dinafara. Precum pamantul atunci cand se intareste, oricata ploaie ar cadea nu absoarbe apa in el, un lucru asemanator se intampla si in cazul acesta. Se intareste ogorul inimii din pricina nepasarii si orice i-ai spune, orice s-ar intampla, nu-l atinge, ca sa-si simta vinovatia si sa se pocaiasca. Daca, de pilda, cineva imi spunea ca sunt fatarnic, nu spuneam: “Vreme rea sa aiba cel ce mi-a spus aceasta”, ci cautam sa aflu care a fost pricina ce l-a silit sa spuna cuvantul acesta. “Se intampla ceva, imi spuneam. Nu este de vina acela. Nu am luat aminte la ceva, am dat o oarecare pricina de s-a smintit de purtarea mea. Nu se poate sa fi spus aceasta fara motiv. Daca as fi luat aminte si m-as fi miscat mai cu prudenta, nu s-ar fi smintit. L-am vatamat si voi da socoteala lui Dumnezeu de aceasta”. Si incercam imediat sa aflu greseala mea si sa o indrept. Adica nu cercetam de ce a spus-o acela; daca a spus-o din invidie, din ura, sau a auzit-o de la altul si a inteles-o altfel. Nu ma preocupa aceasta. Si acum in toate cazurile tot asa fac. Daca, de pilda, imi spune cineva un cuvant, nu mai dorm. Si daca este asa cum spune acela, ma mahnesc si caut sa ma indrept. Iar daca nu este asa, tot ma mahnesc, pentru ca ma gandesc ca am gresit eu in ceva; nu am luat aminte undeva si l-am smintit. Nu arunc greutatea asupra altuia; cercetez felul cum va judeca Dumnezeu ceea ce am facut, nu cum ma vad oamenii.

Daca nu cerceteaza omul lucrurile in felul acesta, de nimic nu se va folosi. De aceea de multe ori spunem despre cineva: “Acesta si-a pierdut controlul”. Stiti cand se pierde controlul? Atunci cand omul nu se supravegheaza pe sine. Cand cineva sufera cu mintea si nu se poate controla pe sine, are circumstante atenuante. Dar cel care are minte si nu-si controleaza faptele sale deoarece nu se supravegheaza pe sine, unul ca acesta nu are circumstante atenuante.

Experienta din caderile noastre

Cand va cercetati pe voi insiva, foarte mult ajuta ca uneori sa va luati viata la rand, din varsta copilariei, ca sa vedeti unde ati fost, unde sunteti si unde trebuie sa va aflati. Daca nu veti compara trecutul cu prezentul, nu va veti putea da seama ca, desi s-ar putea sa fiti intr-o stare oarecum buna, totusi nu acolo unde ar fi trebuit sa fiti, si astfel sa-L mahniti pe Dumnezeu. Cand cineva este tanar si se afla intr-o stare nu foarte buna, se justifica; dar atunci cand se mareste si ramane in aceeasi stare sau s-a indreptat doar putin, nu se indreptateste. Cu cat trec anii, cu atat omul se maturizeaza duhovniceste si, daca pune in valoare experienta din trecut, inainteaza mai statornic si mai smerit. De multe ori si urcusurile si coborasurile in nevointa ajuta pentru o calatorie duhovniceasca statornica si rodnica spre cele de sus.

Copilul mic, cand incepe sa mearga, este firesc sa se rostogoleasca cateodata pe scara, sa se loveasca cu capul de balustrada, sa urce pe un scaun si sa cada… Nu-si da seama ca daca urca pe scaun si calca pe margine, va cadea. Dar cu cat creste, dobandeste experienta, se maturizeaza si incepe sa ia aminte. “Data trecuta, se gandeste, m-am urcat acolo si am cazut. Acum nu o sa ma mai urc”. Tot astfel si nevointa noastra, atunci cand pe toate le supraveghem si punem in valoare binele, dobandim experienta si, daca o folosim, ne ajuta mult. Imi aduc aminte ca acasa, la Konita, aveam sase cai, mari si mici. Intr-o zi, in timp ce ii treceam peste un podet facut din trunchiuri de copaci si scanduri, un lemn putred s-a rupt si piciorul calutului cel mai mic, ce avea patru ani, a fost prins intre lemne. De atunci, desi am facut un podet mai mare si am pus lemne sanatoase, cu toate acestea, cand ajungeam acolo, calutul se oprea, isi clatina capul si ori rupea capastrul si fugea, ori sarea dincolo. Daca acel cal de patru ani, care era cal, folosea experienta si nu mai calca cu piciorul pe podet, cu atat mai mult omul trebuie sa foloseasca experienta acumulata din caderile lui.

Scrisoare a Cuviosului Paisie Aghioritul despre semnele vremurilor. "Dupa furtuna diavoleasca, va veni insorirea dumnezeiasca"

In spatele duhului lumesc al "libertãtii" de astãzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos fatã de cei mai mari, pãrinti si dascãli, care au fricã de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceascã, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofã sufleteascã si trupeascã.

Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizatã, ce se face prin "cartela" electronicã, se ascunde dictatura mondialã, sclavia lui antihrist. "...ca sã-si punã semn pe mîna lor cea dreaptã sau pe frunte, încît nimeni sã nu poatã cumpãra sau vinde, decît numai cel ce are semnul, adicã numele fiarei, sau numãrul numelui fiarei. Aici este întelepciunea. Cine are pricepere sã socoteascã numele fiarei, cãci este numãr de om. Si numãrul lui este sase sute saizeci si sase" (Apocalipsa 15, 16-18).

Sfîntul Andrei al Cezareii scrie urmãtoarele:
"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tîlcuirea numãrului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor întelepti..., dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sã se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzãtor. Insã cercetînd cu ratiunea, cu adevãrat multe (nume) se pot afla...".

Dar lucru ciudat este cã multi oameni duhovnicesti, pe lîngã faptul cã fac tîlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o fricã lumeascã de "punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit sã se nelinisteascã duhovniceste, sã-i ajute pe crestini cu nelinistea cea bunã si sã le întãreascã credinta, si astfel sã simtã mîngîierea dumnezeiascã.

Mã mir cum toate aceste evenimente nu le creeazã probleme de constiintã! De ce nu-si pun mãcar un semn de întrebare la tîlcuirile mintii lor? Si dacã îl ajutã pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Cãci la aceasta se referã: "...ca sã însele, dacã este cu putintã, si pe cei alesi" (Mc. 13, 22).

Se vor însela cei care le vor tîlcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "înainte mergãtoare ale pecetluirii", ce aratã? Din pãcate la radio ascultãm numai timpul probabil.

Ce ne va spune Hristos? "Fãtarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti?" (Mt. 16, 3).

Asadar, dupã cartelã si dupã buletinul electronic, adicã "îndosarierea" persoanelor, ce se face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor cã oarecare a furat cartela cutãruia si i-a luat banii din bancã. Pe de altã parte vor face reclamã "sistemului perfect", adicã pecetluirii pe mînã sau pe frunte cu raze laser, a numãrului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

Din pãcate, iarãsi "anumiti cunoscãtori" îi vor "înfãsa" pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sã nu-i mîhneascã. "Aceasta nu are importantã". "Nu-i nimic, este destul sã credeti lãuntric". Si, desi vedem cã Apostolul Petru, care s-a lepãdat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevãrat lepãdare, acestia se leapãdã de Sfînta pecete a lui Hristos, ce le-a fost datã la Sfîntul Botez, care este "Pecetea darului Sfîntului Duh", prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi cã îl au pe Hristos înlãuntrul lor.

Din pãcate, o astfel de logicã aveau si unii "gnostici" pe vremea sfintilor mucenici, care încercau sã întoarcã pe mucenici de la mãrturisirea lor, asa cum spune Sfîntul Vasile cel Mare în "Cuvîntul" sãu la mucenicul Gordie:

"...multi încercau sã-l convingã pe mucenic sã se lepede numai cu gura si sã-si pãstreze credinta în suflet prin aceiasi dispozitie lãuntricã, pentru cã Dumnezeu nu cautã la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insã mucenicul Gordie a rãmas neînduplecat si a rãspuns: "Nu suferã limba cea ziditã de Hristos sã rosteascã ceva împotriva Ziditorului... Nu vã înselati, Dumnezeu nu se lasã batjocorit cãci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va îndreptãti si din cuvintele tale te va osîndi".

De asemenea, sub stãpînirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sã mãrturiseascã religia închinãtorilor la idoli si crestinii care au mãrturisit si au jertfit idolilor, au primit un certificat scãpînd astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepãdat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinãtorilor la idoli si au luat certificatul fãrã sã se lepede de Hristos, asa numitii "libellus". Dar si pe acestia Biserica noastrã i-a considerat lepãdati, cãzuti.

Sã ne amintim si de minunea sãvîrsitã de Sfîntul Teodor, care se prãznuieste în fiecare an în sîmbãta din prima sãptãmînã a Postului Mare: "Iulian Paravatul stiind cã poporul lui Hristos, mai cu seamã în sãptãmîna întîi a Postului Mare, cautã sã se curãteascã si sã se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sã-i spurce. De aceea a poruncit sã punã în piatã în acele zile mîncãruri spurcate cu sîngele jertfelor idolesti. Dar Sfîntul mucenic Teodor s-a arãtat în vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta împãratului, i-a poruncit sã-i adune pe credinciosi dis-de-dimineatã ca sã-i împiedice sã foloseascã acele mîncãruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sã o înlocuiascã vremelnic prin colivã... In felul acesta scopul Paravatului a fost zãdãrnicit si poporul cel credincios a fost pãzit nespurcat...".

Depãrtarea de cele jertfite idolilor a fost rînduitã printr-un canon al Sfintilor Apostoli: "Si apostolii si preotii s-au adunat... (si au hotãrît) sã se fereascã de cele jertfite idolilor si de desfrîu si de (animale) sugrumate si de sînge" (Faptele Apostolilor 15, 6, 20).

Dar cu toate cele pe care le-am arãtat, auzi, din pãcate, o grãmadã de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astãzi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alãturi". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap...". Iar altii spun o grãmadã de alte neghiobii, crezînd cã se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselãri.
Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildã, apa primeste sfintire si se face agheasmã. Insã urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pîine prin minune, dar necurãtia nu primeste sfintire.

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cînd este pe buletin, pe mînã sau pe fruntea noastrã prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfînt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cînd ne îndestulãm cu Sfînta pecetluire a Botezului, prin care ne lepãdãm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfînta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfînt".

Hristos sã ne lumineze pe toti. Amin.

Sfîntul Munte Athos Chilia Tanaguda - Mãnãstirea Cutlumus
Sîmbãta din prima sãptãmînã a Postului Mare 1987

Cu multã durere si dragoste în Hristos
Monahul Paisie

Cuviosul Paisie Aghioritul: Cel ce nu se socoteste pe sine primeste putere dumnezeiasca

- Părinte, v-aţi primejduit vreodată în război?

- O, numai o dată sau de două ori? Mă gândesc acum cât de mult m-a ajutat Dumnezeu şi mă cutremur. Atunci nu mă gândeam la aceasta. Mai ales la moarte nu mă gândeam deloc. Atunci când eşti hotărât să mori, nu te temi de nimic. Hotărârea pentru moarte echivalează cu mii de închisori. Moartea este o asigu­rare, în război companiile sfinte au ca steag capul de mort; sunt hotărâţi să moară. Cel care nu se socoteşte pe sine, pentru binele altuia sau pentru binele ob­ştesc, primeşte înlăuntrul său putere dumnezeiască. Şi să vedeţi, dacă cineva se mişcă din spirit de jertfă, Dumnezeu îl acoperă. Imi aduc aminte, odată eram întăriţi în spatele unei stânci. Eu am săpat o groapă şi m-am ascuns puţin. Vine unul şi-mi spune: “Să intru şi eu”. Vine altul şi-mi spune şi acela: “Să intru şi eu”. I-am lăsat să intre, deoarece mi-au cerut-o şi am rămas eu afară. Seara, când au căzut mai multe proiectile, un proiectil mi-a trecut razant cu capul. Purtam glugă, nu aveam cască. “Băieţi”, am strigat, “m-a lovit proiecti­lul!”. Pun mâna pe cap, nu văd sânge; o pun din nou, nimic. Proiectilul a trecut razant cu capul şi mi-a ras părul din fată până-n spate, făcându-mi o cărare de 6 cm lăţime.

Voi n-ati trecut ani grei, ocupării, n-ati văzut război, duşmani etc. – şi mă rog să nu vedeţi – şi nici nu înţelegeţi mai nimic despre acestea. Insă aceşti ani sunt ca o oală care fierbe şi şuieră. Este nevoie de o obişnuinţă cu viata grea, de vioiciune, de bărbăţie. Dacă se va întâmpla ceva, căutaţi să nu vă afle com­plet nepregătite. Să vă pregătiţi de acum, ca să puteti înfrunta o greutate. Ce a spus Hristos? Nu a spus: ‘Fiţi gata”? Astăzi, când trăim în nişte ani atât de grei, cu atât mai mult trebuie să fim de trei ori mai pregătiţi. Nu este numai moartea năpraznică cea pe care va trebui s-o înfruntăm, ci sunt şi alte primejdii. Să alungăm aşa­dar aranjarea noastră. Să lucreze mărimea de suflet. Să existe duh de jertfă.

Acum văd ceva care este aproape să se întâmple, dar se amână mereu. Numai amânări mici. Cine le face? Oare nu Dumnezeu amână ceea ce trebuie să se întâmple? Hai încă o lună, două… Situaţia aşa merge. Dar deoarece nu ştim ce ne aşteaptă, pe cât puteti, să cultivaţi dragostea. Acesta este lucrul cel mai impor­tant dintre toate: să aveti între voi dragoste adevărată, frăţească, nu mincinoasă. Atunci când există interesul cel bun, durerea, dragostea, omul totdeauna lucrează corect. Bunătatea, dragostea sunt putere. Pe cât puteti, să aveţi discreţie şi să nu vă deschideţi oricui. Unul va spune celuilalt şi acela altuia, şi ce va ieşi? Se poate ca şi dintr-o prostie să faceţi rău şi apoi să vă daţi cu capul de perete. Să fi văzut discreţie în armată! Dacă erai în primejdie să fii prins, prima treabă era să distrugi datele secrete. Rupeai datele bucăţele ca să le înghiţi. O dată când m-am aflat în primejdie le-am în­ghiţit. Pentru că, de le-ar fi găsit răzvrătiţii, ar fi aflat că în cutare loc se află armata, că are nevoie de hrană etc. şi ar fi transmis ei semnale în folosul lor la centru şi atunci ar fi venit aviaţia şi le-ar fi aruncat lor ali­mentele iar armata ar fi bombardat-o. Ai înţeles? S-ar fi dat ei drept armată. Dacă te prindeau şi erai transmisionist, îti scoteau unghiile cu cleştele, ca să mărtu­riseşti secretele. Şi preferai să ti se scoată unghiile, decât să trădezi. Unuia i-au ars subsuorile ca să le dea o scrisoare, dar nu a dat-o, a rămas paralizat. N-a mărturisit şi de aceea s-a făcut mărturisitor. Chiar şi femeile care duceau documente secrete, ascunse în samare, erau hotărâte să moară.

Moartea în război ispăşeşte multe păcate, pentru că fiecare se jertfeşte să-i apere pe ceilalţi. Cei care îşi jertfesc viata lor din dragoste curată, ca să-i protejeze pe semenii lor, îl urmează pe Hristos. Aceştia sunt cei mai mari eroi, pentru că şi moartea tremură înaintea lor, fiindcă ei înfruntă moartea din dragoste şi astfel câştigă nemurirea, luând cheia veşniciei de jos, de sub placa mormântului şi înaintând neîmpiedicati spre feri­cirea veşnică.

- extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească 

Cuviosul Paisie Aghioritul despre marturisirea impotriva rautatii eretice

Luând sceptrul stăpânirii gre­ceşti, împăratul Leon, cel cu nume de fiară, care se mai nu­mea şi Conon, şi fiind de neam isaurean, a ridicat pri­go­nire asupra Bisericii lui Dumnezeu, scornind un nou eres, adică numind sfintele icoane idoli. Deci, a poruncit ca pretutindeni din bisericile lui Dumnezeu, din toate ca­se­le şi din locuinţele omeneşti să se lepede sfintele icoa­ne, să le sfărâme şi să le dea foc sau să le arunce în apă, iar cei care nu se învoiau la păgânătatea lui, pe unii îi tri­mi­tea în surghiun îndepărtat, iar pe alţii îi muncea şi îi uci­dea în multe feluri. Astfel, la început, Preasfinţitul Gher­mano, patriarhul Constantinopolului, care se împo­tri­vea, a fost gonit de pe scaun cu necinste şi cu bătăi, iar în locul lui a ridicat pe un oarecare Anastasie, eretic de un gând cu el.

În acea vreme mulţi dreptcredincioşi, stând împotriva rău­tăţii ereticeşti, se făceau mucenici, precum au fost şi aceşti sfinţi de care vorbim şi a căror pătimire s‑a început astfel: În Constantinopol era o poartă oarecare ce se nu­mea «Poarta de Aramă», zidită în zilele marelui Constan­tin. Deasupra acelei porţi era chipul Mântuitorului, de ara­mă, stând de mulţi ani acolo. Pe acel chip, împăratul şi pa­triarhul porunciseră să‑l dea jos. Deci, răii credincioşi pu­seseră o scară pe care se suise un ostaş, cu dregătoria spă­tar, iar poporul care se adunase acolo, bărbaţi şi femei, vă­zând aceea, s‑a pornit cu râvnă după dreapta credinţă şi, apucând scara cu ostaşul care era pe dânsa, a aruncat‑o jos, iar pe ostaş l‑a omorât.

Împăratul, aflând de acel lucru, a scos fără de veste os­taşi înarmaţi cu săbii asupra poporului cel drep­tcredincios şi au tăiat pe mulţi de parte bărbătească şi fe­meiască, bă­trâni şi tineri, al căror număr numai singur Domnul îl ştie, iar pe cei mai mari i‑au prins vii. Numele lor sunt acestea: Iu­lian, Marchian, Ioan, Iacov, Alexie, Dimitrie, Foca, Pe­tru şi Leontie. Pe aceştia, bătându‑i cu toiege fără de cru­ţa­re, i‑au aruncat în temniţă. Sfinţii au fost ţinuţi în le­gă­turi şi bătuţi cumplit până la optzeci de zile; căci fiecăruia din­tr‑înşii i se dădeau câte cinci sute de lovituri pe zi. Ei, în­tărindu‑se cu puterea lui Hristos, răbdau cu vitejie acele chi­nuri, neslăbind cu trupurile. Ighemonul, văzând acest lu­cru, a poruncit să le ardă fe­ţele cu fiare arse, apoi să‑i scoa­tă în uliţe şi să‑i ucidă. Astfel şi‑au sfârşit ei păti­mi­rea. O dată cu ei a fost tăiată şi una din femeile cele slă­vi­te, anume Maria Patrichia, pentru dreptcredincioasa cin­sti­re a sfintelor icoane, iar trupurile lor le‑au aruncat în adân­cul mării.

Când sfinţii mucenici fuseseră prinşi pentru chi­nuri, atunci a fost prinsă şi cuvioasa Teodosia monahia, că şi ea avea aceeaşi vină, adică luase parte la dărâmarea scării îm­preună cu ceilalţi. Ea a luat cunună mucenicească mai îna­inte de aceşti sfinţi, şi pomenirea ei se cinsteşte la 29 mai, unde s‑a pus şi viaţa ei. Toţi câţi au pătimit pentru acea cinstită icoană a Mântuitorului au stat împreună îna­in­tea Stăpânului Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cu­vine slava în veci. Amin” [102; 107‑108].

Cuviosul Paisie Aghioritul despre datoria marturisirii: Daca nu incep unii sa loveasca raul se va face mai mult rau

Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moară. Oamenii sunt ameţiţi… Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci să ştiţi unde ne aflăm, să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta greutăţile. Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este să intre înlăuntrul vostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aştepta, ca să luăm măsurile necesare şi să ne pregătim.

Fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate… Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală la Dumnezeu pentru asta, dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers… În continuare, Doamne fereşte, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedică în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte.

Strig şi eu, netrebnicul, de atâţia ani ! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni… Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un (n.n. singur) stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii (jidanii, masonii, Uniunea Europeană şi America) pregătesc pe cineva să fie Mesia…Va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează (prin actele cu cip sau cu cod de bare, prin implantul cu cip sau însemnarea codului de bare la om). Trăiesc că şi cum nu s-ar întâmplă nimic. De aceea spune Scriptura că “va căuta să înşele, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi se vor înşela în anii apostaziei.

A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situaţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire. Pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.

Am auzit pe unii duhovnici: ”Voi să nu vă preocupaţi cu acestea!”. Dacă unii ca aceştia ar fi avut sfinţenie mare şi ar fi ajuns cu rugăciunea într-o astfel de stare încât să nu-i intereseze nimic, le-aş fi sărutat şi picioarele. Dar acum stau nepăsători pentru că vor să se pună bine cu toţi şi vor să se petreacă bine.

Acum suntem în război, război duhovnicesc. Trebuie să fiu în prima linie. Ce marxişti există, ce francmasoni, ce satanişti şi atâţia alţii… Iar acum, iată, cum mă lupt. Şi vezi că celălalt nu vorbeşte. Oare prin aceasta nu arată că merge să distrugă Biserica? ”Nu-i nimic”, spune el. Merge şi cu unul şi cu altul, numai să se aranjeze. Dar cum să se aranjeze? Dar pe unul ca acesta îl aranjează în cele din urmă, diavolul.

Nu-i interesează nimic! Nu au nimic înlăuntrul lor … nepăsare! Există un duh căldicel, deloc bărbătesc. Ne-am stricat cu desăvârşire! Cum ne mai rabdă Dumnezeu!

- Părinte, trebuie ca întodeauna să ne mărturisim “crezul” nostru ?

- Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, că altfel vom fi răspunzători. În aceşti ani grei, fiecare dintre noi, trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut tot ce s-a putut. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din morminte. Aceia au suferit atâtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea ? … Iar noi să nu vorbim ? Este înfricoşător ! Am spus cuiva : „ De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm?”, îmi spune. „Miroase urât.” „Daca miroase, de ce nu vorbiţi ? Loviţi-l !”. Dar nu fac nimic şi-l lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat : „ Să spui : «Nu sunt de acord cu aceasta !»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate ?”.

Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc, aceştia (mai marii noştri) vor face mai rău. Dar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gândi. Dar nici creştinii de azi nu sunt luptători. Primii creştini erau nuci tari. Schimbau toată lumea…. Dacă biserica nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioritii (călugării) iarăşi nu vorbesc (de frică, din laşitate), ca să nu le taie veniturile, atunci cine să vorbească ? Cineva poate ajuta mai mult cu rugăciunea, dar tăcerea lui o vor exploata ceilalţi şi vor spune :”Cutare şi cutare, nu au protestat, prin urmare sunt de partea noastră, sunt de acord cu noi”. Dacă nu încep unii să lovească răul, adică să mustre pe cei care smintesc pe credincioşi, se va face mai mult rău… Biserica nu este corabia lor cu care să facă plimbări, ci este corabia lui Hristos! Aceştia sunt de blamat. Singurul lucru care îi interesează este să aibă salariul mare, maşini de lux, să alerge la distracţii.

Am întrebat pe un duhovnic cu lucrare socială, cu o grămadă de fii duhovniceşti etc. :”Ce ştiţi de acel film hulitor” (este vorba de filmul Ultima ispită care a pricinuit mari proteste din partea credincioşilor şi a Bisericii Greciei, la care Cuviosul Paisie a ieşit din Sfântul Munte împreună cu alţi călugări şi a participat la mitingul de la Salonic). „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns. Nu ştia nimic şi se afla într-un oraş mare ! Unii ca aceştia adorm lumea! O lasă aşa, ca nu cumva să se întristeze, ci să se distreze. Nu cumva să spui că va fi război sau că se va face a Doua Venire, pentru care şi trebuie să ne pregătim, ca să nu se mâhnească oamenii… Astfel simt o bucurie falsă. Aceştia nu sunt creştini. Aţi înţeles ? Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru o situaţie, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta… Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală.

Un om duhovnicesc, când este mişcat de mânie ca să se apere pe sine într-o problemă personală, suferă de pur egoism, este sub lucrarea diavolului… Nu se potriveşte să te cerţi pentru tine. Altceva e să reactionezi ca să aperi subiecte duhovniceşti seriose, subiecte legate de credinţa noastră, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta!

Din păcate unii „cunoscatori” înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile, ca să nu-i mâhnească : „Aceasta nu vatăma. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric.” Sau spun : „Nu vorbiţi despre subiectul acesta – despre buletine şi pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii.”… Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă, după toate aceste evenimente ce se întâmplă. De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor ? Şi dacă-l ajută pe antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie? (…)

Hula împotriva Duhului Sfânt este dispreţuirea celor sfinte. Acest dispreţ este hulă. (Unii ca aceştia) denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evenghelic…Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototolesc întru cunoştiinţă, calcă în picioare un lucru sfânt. Şi lucrul aceste devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrâuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu !

Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte clar în Apocalipsă despre pecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui? Din păcate auzi o grămadă de neghiobii ale minţii unor “cunoscători” contemporani. Unul spune :”Eu voi primi buletinul cu 666 şi voi pune şi o cruce”. Altul: “Eu voi primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea”. Şi o grămadă de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinţi în felul acesta, dar toate acestea sunt înşelări… Apa curata primeşte harul şi se face agheasmă, dar urină nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră cu simbolul lui, nu se sfinţeşte, chiar dacă am pune şi o cruce.

Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Încet-încet lucrurile înaintează. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne arată aceasta. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este: Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.

fragmente extrase din volumul II: „Trezire duhovnicească”, seria Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte duhovnicesti”.

Cuviosul Paisie Aghioritul despre pecete, 666 şi vremurile de pe urmă

- Parinte, peste cat timp se vor petrece aceste evenimente ?

- Intarzie din pricina ta si a mea, ca sa dobandim o stare duhovniceasca buna. Dumnezeu inca mai rabda, pentru ca de se vor intampla acum ne vom pierde amandoi. Nu se spune nicaieri in invatatura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24,36; Mc. 13,32; F.Ap. 1,7; I Tes. 5,1;) insa Scriptura spune ca semnele vremurilor vor instiinta despre venirea lor (Mt. 24,29 s.u.; Mc.13,24 s.u; Lc.21, 25 s.u;). Sa fim intotdeauna gata si le vom vedea atunci cand se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. "Timpul si experienta le vor descoperi celor treji" (Sf. Andrei al Cezareii - "Explicarea Apocalipsei Sf. Ioan Evanghelistul", Cap. 38, pg 106, 340C) - spune Sfantul Andrei al Cezareii.

Mi-a cazut in mana o carte care avea pe coperta un 666 mare. Ei, oameni lipsiti de marime de suflet ! O fac ca sa-l prezinte frumos pe 6 si sa obisnuiasca lumea cu el. Astfel, incet-incet va veni si pecetluirea.

- Parinte, cum de stiu si totusi pun acest numar ?

- Sfantul Evanghelist Ioan stia ce va face diavolul, precum si proorocii au proorocit ca-L vor vinde pe Hristos pentru "treizeci de arginti" (Zaharia 11, 1-13;), ca-L vor adapa cu otet (Ps. 68, 22), ca-I vor imparti hainele (Ps. 21, 19). Cu 2000 de ani in urma s-a scris in Apocalipsa ca oamenii se vor pecetlui cu numarul 666. "Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. si numarul ei este sase sute saizeci si sase" (Apoc. 13,18). Pentru evrei numarul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arata in Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus in diferite razboaie. Impozitul anual era de 666 talanti de aur (3 Regi 10,14 si 2; Par. 9,13). Acum, ca sa supuna toata lumea, pun iarasi acest numar de impozit vechi, care se leaga de trecutul lor slavit. De aceea nu vor sa-l inlocuiasca cu alt numar. Adica 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului - nu stiau aceasta ce o spune Sfantul Ioan in Apocalipsa - dar nu inceteaza sa fie mamona. Evanghelia insa spune: "sau Hristos sau mamona". "Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui mamona" (Mt. 6,24).

Lucrurile inainteaza in mod programat. In America cainii umbla fiind pecetluiti cu un emitator si, pac!, ii gasesc. Asa stiu unde se afla fiecare caine. Cainii care nu au marcaj si sunt fara stapan, ii omoara cu raze laser. Dupa aceea vor incepe sa-i omoare si pe oameni. Au pecetluit tone de pesti si-i urmaresc din satelit in ce mare sunt. Acum iarasi a aparut o boala, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu si, ca sa-l poata face cineva, il vor pecetlui. Cati oameni nu sunt deja pecetluiti acolo cu raze laser, unii pe frunte si altii pe mana. Mai tarziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpara, sau sa ia imprumut, sa fie numit intr-un post etc. Imi spune gandul ca Antihrist cu acest sistem vrea sa prinda toata lumea si, daca cineva nu este in sistem, nu va putea lucra etc., fie el rosu, fie negru, fie alb, adica toti. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondiala si numai aceia care au primit pecetea cu numarul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale.

Dar ce vor pati oamenii care se vor pecetlui !... Mi-a spus un specialist ca prin razele laser se pricinuiesc vatamari. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui si vor fi atat de vatamati, incat isi vor manca limbile de durere (Apoc. 16,10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decat ceilalti, pentru ca Hristos ii va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este putin lucru !

- Parinte, cand ii va ajuta ? Dupa aceste evenimente ?

- Nu, chiar atunci.

- Parinte, daca nu vor putea vinde si cumpara, cum vor putea petrece mai bine ?

- Sa vezi, Dumnezeu stie un mod, il stiu si eu. Asadar..., m-a preocupat mult subiectul acesta si mi-a trimis dupa aceea... o telegrama. Mai, mai, cum ne iconomiseste Dumnezeu !

- Parinte, de ce pecetluirea se numeste si increstare ?

- Pentru ca nu este la suprafafa. Ce inseamna "a incresta" ? Nu inseamna a trage linii adanci, crestaturi ? Pecetluirea va fi increstare, pe care o vor pune mai intai pe toate produsele si dupa aceea vor impune sa se faca si cu raze laser pe mana sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire si acum, mi-a spus acela, a citit intr-un ziar ca in loc de cartela cer amprentele ( Staretul se referea la imaginea palmei ce inlocuieste cartela ) de la mana. Ei inainteaza dar nu putem spune ca va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise in ultimul timp in Grecia au si un aparat care urmaresc pe cei ce privesc la televizor. Peste putin toti cei ce vor avea televizor vor privi la televizor, dar vor fi vazuti si ei. Adica vor urmari si vor fi urmariti. Li se va controla astfel prin computer toata viata lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatura s-a gandit diavolul ! La Bruxelles au o cladire intreaga cu 666, in care-si adapostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni - sunt aproape 6 miliarde toata lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o rasucire de buton. Unii europeni s-au impotrivit, deoarece se tem de dictatura mondiala. Noi, ortodocsii, ne impotrivim, pentru ca nu-l vrem pe Antihrist si, fireste, nici dictatura. Ne asteapta evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cat s-a vatamat Ortodoxia prin comunism, pe atat se va vatama si acum.

Noile buletine de identitate

- Parinte, a spus cineva: "Cum de folositi bancnota de 5.000 de drahme care are pe ea nr. 666 ? Acelasi lucru este si cu buletinul."

- Hartia de 5.000 este ban - si lira Angliei are pe ea pe regina Elisabeta; asta nu vatama. "Cele ale Cezarului, Cezarului" (Mt. 22,21; Mc. 12,17). Aici insa este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban. Identitatea inseamna ceea ce inseamna si cuvantul; adica cineva se identifica cu cele pe care le declara. Ei pun pe diavolul si sa semnez ca il primesc. Cum sa fac asta ?

- Parinte, ce legatura are acest buletin de identitate cu pecetluirea ?

- Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii.

- Parinte, lumea intreaba ce sa faca in legatura cu noile buletine de identitate.

- Atunci cand va intreaba, voi cel mai bine sa le spuneti oamenilor sa intrebe pe duhovnicii lor si sa faca rabdare sa vada cum va actiona Biserica, pentru ca multi pun intrebari, dar putini inteleg raspunsurile. Deoarece eu am scris clar in brosura "Semnele vremurilor": fiecare sa actioneze potrivit cu constiinta lui. Desigur, unii spun: "Ei, acestea sunt o parere a unui calugar; nu este pozitia Bisericii". Eu insa nu mi-am spus parerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale Evangheliei, pentru ca propria noastra parere trebuie s-o supunem voii lui Dumnezeu, ce se exprima in Evanghelie. Altii, spun cele contrare celor ce le-am spus eu, spunand ca le-a zis Parintele Paisie. Unii, care le aud, desi lucrurile sunt asa de serioase, nu intreaba daca sunt asa, daca intr-adevar le-am spus, ci le cred. Eu nu ma tem; le spun cu curaj. Vin si la Coliba si arunca 666 in cutie. In sfarsit, asta nu-i nimic ! Intr-o zi mi-au pus o inscriptie pe usa ... Am crezut ca a venit cineva, nu m-a gasit si a scris "lipseste", ca s-o vada si altcineva. Dar ma uit mai bine, si ce sa vad ? Era scrisa o ocara. O astfel de ocara n-am auzit nici cand eram mirean. Toata aceasta situatie va primi o maturatura buna, dar vom trece si noi o furtuna. Lumea s-a ridicat, trebuie sa ne ridicam si noi cu multa rugaciune.

Pe unii ii intereseaza subiectul buletinelor de identitate, altii il exploateaza si creeaza probleme. Biserica trebuie sa ia o pozitie corecta. Sa vorbeasca; sa explice credinciosilor ca sa inteleaga ca de vor lua buletinul de identitate, asta va constitui o cadere. In acelasi timp sa ceara de la stat ca noul buletin cel putin sa nu fie obligatoriu. Daca Biserica ia o pozitie serioasa se va respecta libertatea credinciosilor, asa incat cel ce vrea isi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, sa-l pastreze pe cel vechi; atunci vor plati numai cateva nuci tari, pentru ca ceilalti le vor sta impotriva. Cea mai multa lume isi va face treaba sa. Cei ce vor voi sa se foloseasca (lumeste) vor avea noul buletin, iar ceilaiti, sarmanii, cei credinciosi, vor avea buletinul vechi si-i vor chinui.

Cuviosul Paisie Aghioritul: Litera legii ne omoara… Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul.

Crestinul… nu trebuie sa fie fanatic, ci sa aiba dragoste fata de toti oamenii. Cel ce arunca cuvinte fara discernamant face rau, chiar daca are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multa evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care patrundea in profunzime si tulbura. Odata imi spunea: “La o intalnire am spus aceasta si aceasta unei doamne”. Dar modul in care i-a vorbit a terminat-o. A jignit-o inaintea tuturor. “Asculta”, ii spun, “tu arunci in ceilalti coronite de aur cu diamante, insa asa cum le arunci spargi capetele, si nu numai pe cele sensibile, ci chiar si pe cele tari“.

Sa nu aruncam cu pietre in oameni… in mod “crestinesc”… Cine mustra inaintea celorlalti pe cineva care a pacatuit sau vorbeste cu patima despre o oareceare persoana, unul ca acesta nu e miscat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celalalt duh. Modul de a proceda al Bisericii este dragostea. El difera de cel al juristilor. Biserica le priveste pe toate cu indelunga-rabdare, si cauta sa ajute pe fiecare, orice ar fi facut, oricat de pacatos ar fi.

Vad la unii crestini un mod ciudat de logica. E buna evlavia lor, e buna si dispozitia pentru bine, dar e nevoie si de discernamant si largime duhovniceasca in care sa actionam cu discernamant duhovnicesc, pentru ca altfel ramanem la “litera legii” iar “litera legii omoara”. Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul. Asculta si, atunci cand i se cere parerea, vorbeste cu smerenie. Niciodata nu spune “eu” ci “gandul imi spune” sau “Sfintii Parinti au spus”. Adica vorbeste ca un ucenic. Cel care crede ca este destoinic sa indrepte pe altii are mult egoism.

- Parinte, dar atunci cand cineva incepe de la intentia cea buna spre a face ceva si ajunge la extreme, lipseste discernamantul ?

- Lucrarea lui are inlauntrul ei un egoism de care nu isi da seama, deoarece nu se cunoaste pe sine, si de aceea cade in extreme. De multe ori unii incep prin evlavie, dar unde ajung? Precum iconolatrii si iconomahii. Extrema la unii, extrema si la ceilalti. Primi au ajuns pana intr-acolo incat sa rada icoana lui Hristos si praful vopselelor sa il puna in Sfantul Potir, ca sa se faca mai buna Sfanta Impartasanie. Ceilalti ardeau icoanele si le aruncau… De aceea Biserica a fost nevoita sa puna icoanele sus, ca sa ne inchima si sa acordam cinste persoanelor zugravite pe icoane.

Fragment din “Trezire Duhovniceasca” – cuvinte duhovnicesti ale p.Paisie Aghioritul

Sursa:

http://www.sfantulioanrusul.ro

Chişinău, 4 noiembrie: CHEMARE CĂTRE TOŢI CREŞTINII ORTODOCŞI LA APĂRAREA PROPRIILOR DREPTURI. IMPOTRIVA DICTATURII BIOMETRICE

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos!

Pe 4 noiembrie 2009, în faţa Parlamentului se va desfăşura o acţiune de protest anticod în forma stării de rugăciune.

Toţi cei care nu vor să-L trădeze pe Hristos şi să intre în lagărul electronic global să vină la Chişinău pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin în propria ţară.

Creştinii din toată ţara se adună în faţa Catedralei „Naşterea Domnului" din capitală, la ora 9³⁰.

+ + +

Toţi cei care nu vor să-L trădeze pe Hristos şi să intre în lagărul electronic global să vină la Chişinău pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin în propria ţară. Ne cheamă spre această acţiune prorocirile făcute de însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos şi de Sfinţii Părinţi despre vremurile cele de pe urmă şi semnele lor pe care le vedem peste tot.

Prin cipuri, coduri de bare cu cei trei de „6” pe toate produsele comercializate, carduri bancare, paşapoarte biometrice, coduri fiscale, experimente tot mai îngrozitoare cu implanturi de cipuri pe oameni şi multe altele, vedem că nu mai este vreme de pregetat pentru a ne cere dreptul la libertatea cea adevărată întru salvarea sufletului nostru şi al urmaşilor noştri.

Clerici şi mireni, de la mic la mare, să venim şi să ne arătăm fără temere îngrijorarea cea mare şi să protestăm contra dictaturii electronice ce se instaurează, să ne cerem dreptul pentru a ne trăi viaţa fără cu cod, să putem cumpăra şi vinde produse liber, să ne tratăm la medic, să primim salariul şi pensia, să naştem copii şi să-i dăm la grădiniţă şi la şcoală, să ne întreţinem casa, să conducem maşina, tractorul şi chiar să mînăm căruţa, şi multe altele.

P. Paisie Aghioritul spunea:

Dar lucru ciudat este că mulţi oameni duhovniceşti, pe lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se mai şi tem cu o frică lumească de „punerea la dosar", în timp ce ar fi trebuit să se neliniştească duhovniceşte, să-i ajute pe creştini cu neliniştea cea bună şi să le întărească credinţa, şi astfel să simtă mângâierea dumnezeiască.

Mă mir cum toate aceste evenimente nu le creează probleme de conştiinţă! De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor? Şi, dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag şi alte suflete la pierzare? Căci la aceasta se referă: „ ...ca să înşele, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi" (Mc. 13, 22).