Cuvânt al doamnei Aspazia Oţel Petrescu, rostit de Naşterea Maicii Domnului, la fosta închisoare pentru femei Mislea. „De nădăjduit, ÎMPREUNĂ”.

Vă mulțumim din adâncul inimilor noastre că v-ați îndurat și în acest an ca

să ne însoțiți în rugăciunile ce s-au înălțat în adoratul nostru Paraclis în numele

Domnului pentru cinstirea Nașterii Sfintei Fecioare Maria și pentru slava Fiului

Său ca și pentru pomenirea celor ce și-au dat viața sau tinerețea pentru Învierea

Neamului nostru creștin și român și pentru dăinuirea Sfintei Cruci pe plaiul nostru strămoșesc.

Ne bucurăm nespus că ați ales să fim împreună la proslăvirea Măicuței noastre și a proslăvitului Său Fiu și vă încredințăm că sufletele noastre vă fac o primire plină de dragoste și, ca totdeauna, cu o pioasă alăturare împreună în această binecuvântată prăznuire când blânda și milostiva Maică a Domnului ne adună sub Sfântul Său Acoperământ. Și, pentru că suntem împreună într-un singur glas și o singură simțire, să-I mărturisim dragostea noastră eternă și veșnica recunoștință pentru binecuvântările revărsate neîncetat asupra noastră la bine și la greu, la jale și la bucurie, apărătoare neobosită în temnițele în care a ars fără întrerupere suferința și mai ales pentru că ne-a fost mereu dătătoare de strălucire colțului nostru de vreme atât de mult și atât de greu încercat.

Iată, ridicăm ochii spre ceruri și ne înfiorăm la constatarea că ne aflăm sub același cer senin sub care poposeam la poarta fostei mânăstiri mislene în acel an blestemat care a marcat generația mea, generația 1948. La fel era și întreaga fire așa cum este și acum și așa cum era la noi din totdeauna:

„La noi e cer senin

Și codri verzi pe dealuri

Și poartă-argint pe valuri

Pârâul cristalin.”

La fel fremătau, atunci ca și acum, copacii de pe dealurile din jur, la fel sclipea în soare apa Săratei. La fel ca acum, și atunci șezum și plânsem jalea și nefericirea unui popor, numai că atunci acel popor era blând și vestit de omenos, pe când acum suntem un popor debusolat, manipulabil și dezbinat.

Cei de atunci nu mai suntem prezenți în întristata Vale a Plângerii. Cei mai mulți au înnoptat de tot, a plecat fiecare la locul pe care l-a dobândit într-o viață de om. Oare înseamnă aceasta că generația ’48 și-a încheiat misiunea? Se deschid drumuri noi? Se pregătesc noi sfinți ce vor să vină? Cum va arăta oare noua generație ’48 (2048)? Câte îngrijorări! Câte întrebări fără răspuns!

Frații mei, vă adresez un îndemn pe care vă sfătuiesc să-l și urmați: să ne lăsăm la poarta Paraclisului îngrijorările. Să lăsăm nealterată frumusețea zilei de azi și să nu o înecăm în presupuneri care dau frisoane. Să închidem într-o senină amintire seninul zilei de azi așa cum se prezintă el: „Un vis frumos din vremuri de demult”.  Putem să  închidem  taina  trăirii de azi   într-o  lacrimă  de   emoție căci lacrima aceasta „se va face floare, împodobind amintirile”.

În vremuri de restriște, când va veni pustiirea, recursul la această amintire va fi o binecuvântare. Credeți ce vă spun! Vorbesc din experiență. Cu această amintire sufletul va reuși să repopuleze pustiul. Va regăsi în această amintire atmosfera de acum, puțin estompată dar surprinzător de reală. Această amintire va  înflori ca o floare în  deșert,  va  fi  viu în  inimile noastre acest moment  de rugăciune împreună. De nădăjduit, ÎMPREUNĂ. Sufletul va regăsi în acest moment de frățietate mijlocul de a răbda împreună, de a plânge împreună, de a se  ruga împreună pentru o biruință care va răpune toate intemperiile. Să ne înfrățim deci inimile și să ne rugăm împreună Măicuței Sfinte, pecetluind cu binecuvântatul Ei har această miraculoasă amintire. Deci să rostim împreună o rugăciune care va fi ca o pecete de taină pe toată frumusețea ce o conține ziua de azi ca lumină și duhovnicie:

„O, Preasfântă Fecioară, Maica Domnului Celui Preaînalt, milostivă Apărătoare și Sfânt Acoperământ al tuturor, către Tine alergăm cu credință. Caută cu  îndurare din înălțimea slavei cerești la noi care cădem la picioarele Tale, ascultă smerita noastră rugăciune de la noi, păcătoșii și nevrednicii Tăi robi, și du-o înaintea Iubitului Tău Fiu.

O, Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Tu, Care ești numită de

toți grabnic ascultătoare și bucuria celor scârbiți, ascultă-ne pe noi, cei necăjiți. 
Tu, Care ești liniștea celor mâhniți, liniștește durerile și întristările noastre sufletești.

Tu, Care  ești  rug  nears, păzește lumea aceasta și pe noi toți de vătămarea

săgeților celor de foc ale vrăjmașului.

Tu, Care ești căutarea celor pierduți, nu îngădui să ne pierdem în adâncul păcatelor noastre. 
Tu, Care ești vindecarea celor ce sunt în suferință, vindecă-ne și pe noi cei ce suntem răniți de neputințele noastre cele trupești și sufletești. 
Tu, Ceea ce ești neașteptata bucurie, cu bucuria mântuirii Tale ia de la noi frica chinurilor viitoare și îngrijorările sterile. 
Tu, Care ești chezășia păcătoșilor, fii și pentru noi, păcătoșii, o bună chezășie de pocăință și mântuire.

La Tine, după Dumnezeu, ne îndreptăm toată nădejdea. Fii nouă pururea o neadormită   mijlocitoare înaintea Fiului Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos.

Întărește-ne în credința ce o avem către El. Împuternicește-ne cu dragostea Lui, învață-ne să Te iubim și să Te slăvim pe Tine, Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, mult prea binecuvântată Marie.

Ne încredințăm atotstăpânitorului Tău Acoperământ, Născătoare de Dumnezeu, ne predăm în mâinile Tale pentru toți vecii. Amin”

Aspazia