Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (12 decembrie). Papucii Sfantului Spiridon trebuie schimbati periodic. Acesta este semnul ca Sfantul umbla neincetat prin lume, spre a asculta si implini rugaciunile celor ce il cheama in ajutor.

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescînd, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmînd lui David în blîndeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osîrdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atît de mult a plăcut lui Dumnezeu, încît s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvîntul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.

Oarecînd era în ostrovul acela secetă mare şi uscăciune, iar uscăciunii îi urma foametea şi foametei, moartea; căci mulţime de popor murea de foame. Pentru acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfîntul Spiridon, care, văzînd nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se părinteşte spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sîrguinţă către preabunul Dumnezeu, Care îndată a umplut cerul cu nori, adunîndu-i de la marginile pămîntului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, pînă ce iarăşi sfîntul a mai făcut rugăciune cu fierbinţeală şi atunci s-a vărsat ploaie mare pe pămînt şi n-a încetat multe zile, pînă cînd iarăşi s-a rugat sfîntul şi s-a făcut senin. 

Pămîntul s-a adăpat cu îndestulare şi şi-a dat roadele sale, căci s-au îmbelşugat ţarinele, au rodit sadurile şi grădinile şi a fost după foametea aceea îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste cîţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut foamete în latura aceea şi se bucurau bogaţii vînzători de grîu, pentru acea scumpete, căci aveau grîu strîns de mulţi ani şi, deschizîndu-şi hambarele, au început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vînzător de grîu, nesăţios de iubirea de argint şi plin de lăcomie. Acela, cîştigînd cu neguţătoria prin alte părţi mult grîu şi aducîndu-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vîndă cu acel preţ, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, pînă cînd se va înmulţi foametea în cetate, pentru ca să-l vîndă mai scump şi să cîştige avere mai multă. 

Fiind foamete mare şi din zi în zi înmulţindu-se, bogatul acela a început a vinde grîul său foarte scump. Atunci a venit la dînsul un sărac, cerînd şi rugîndu-l cu lacrimi să-l miluiască şi să-i dea puţin grîu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii şi femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut să miluiască pe sărac, ci a zis către dînsul: "Să mergi ca să aduci preţul şi vei avea ceea ce vei cumpăra". Săracul, slăbind de foame, a venit la Sfîntul Spiridon cu plîngere spunîndu-i despre sărăcia lui şi despre nemilostivirea bogatului. Iar sfîntul a zis: "Nu plînge, ci mergi în casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul Sfînt, că dimineaţa se va umple casa ta de grîu; iar pe bogatul acela îl vei vedea rugîndu-se de tine şi dîndu-ţi grîu fără plată". 

Săracul, socotind că i-a zis sfîntul aceasta numai pentru mîngîierea necazului său, văzîndu-şi deşartă şi fără folos nădejdea sa, precum i se părea, s-a dus la casa sa suspinînd. Cum s-a făcut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a vărsat ploaie mare pe pămînt, iar hambarele bogatului nemilostiv şi iubitor de argint au căzut şi apa a luat tot grîul. Nemilostivul vînzător de grîu, cu ai săi, a alergat prin toată cetatea, strigînd şi rugînd pe toţi ca să-i dea ajutor, spre a nu ajunge sărac. Dar oamenii, văzînd grîul risipit pe drumuri, au început a-l strînge şi a-l duce la casele lor. Asemenea şi săracul acela care ceruse ieri, şi-a adunat grîu din destul, pe care, văzîndu-l bogatul, a început a-l ruga să ia cît va voi. Aşa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar sărăcia şi foametea săracului a mîngîiat-o, după proorocirea sfîntului.

15 Noiembrie, 22 Noiembrie şi 11 Decembrie 1987 - momente de luptă anticomunistă, evocate de unul dintre membrii "Grupului de la Zărneşti" - Mihai Torjo

Trei zile calendaristice care par a nu avea o legătură anume între ele, dar au: 

     Ziua de 15 noiembrie 1987 nu trebuie prezentată – vorbeşte de la sine;

-        Ziua de 22 noiembrie – distanţă de o săptămână  - 3 studenţi ai Facultăţii de Silvicultură Braşov ies în stradă, dar nu oricum, ci cu o pancartă ce purta înscrisul „Muncitorii braşoveni nu trebuie să moară”, făcând cunoscut acest lucru studenţilor şi autorităţilor comuniste. Aceştia sunt Cătălin Bia, Lucian Silaghi şi Horia Şerban. Securitatea şi oficialităţile comuniste reacţionează dur împotriva studenţilor, urmând arestări şi anchete. Comuniştii nu acceptau, nu concepeau noţiunea de solidaritate. Aceasta demonstrează că sistemul nu funcţiona, nu era „perfect”;

-         În ziua de 11 decembrie, alţi trei studenţi, de data aceasta de la Facultatea de Mecanică, au încercat să convingă sistemul că nu funcţionează. Atâta timp cât există solidaritate între oameni, „sistemul” este vulnerabil, formarea „omului nou” nu este împlinită. Acei studenţi au fost: Marin Brâncoveanu, Marian Lupou şi Mihai Torjo, adică subsemnatul. 11 Decembrie 1987 a fost ziua în care ne-am decis să trecem la acţiune. 

Regimul comunist călca din ce în ce mai apăsat asupra grumazului nostru greu încercat. Am simţit din plin acea apăsare, dar puţini aveau îndrăzneala să ridice glasul. La 15 noiembrie 1987, nu unul, ci foarte mulţi au ridicat glasul. Vocea lor s-a propagat dincolo de ceea ce sistemul considera ograda lui. Întreg sistemul comunist a fost zguduit.

Era vineri, 11 decembrie  1987, eu am avut cursuri în corpurile T şi M ale Universităţii din Braşov, unde a trebuit să pregătesc intrările. Am lăsat geamurile cu zăvoarele deschise la parterul clădirilor unde urma să intrăm. Seara toţi trei ne aflam în curtea corpului T. La subsol era discotecă, iar paznicul, nea Gal, se afla acolo pentru a asigura ordinea. Împreună cu Marin Brâncoveanu am intrat în corpul clădirii T, unde practic se ţineau cursurile, iar Lupou a rămas afară, să ne atragă atenţia printr-un semnal luminos - de ţigară aprinsă - în cazul in care cineva ar sesiza prezenţa noastră în clădire. Am intrat în sălile de curs, unde am început să scriem lozinci anticomuniste, antidictatoriale şi în favoarea muncitorilor braşoveni. Nu am trecut cu vederea portretele „iubitului conducător”, pe care, cu multa „grijă”, le-am caricaturizat, dar nu înainte de a îndepărta  geamul care putea fi uşor şters, punându-l apoi la loc. Astfel de mesaje am lăsat şi pe coridoare, după care ne-am retras mergând spre corpul M. Acolo am intrat doar eu, singur, escaladarea fiind mai dificilă, urmând ca Brâncoveanu şi Lupou să mă asigure la intrarea şi ieşirea din clădire. Am inscripţionat pereţii sălii de curs, care se afla la parter, cât şi portretul lui Ceauşescu, dar şi pereţii holului de la intrare. De îndată ce am părăsit corpul M, am plecat spre casă – era seara târziu, trecuse de miezul nopţii - cu o maşină de ocazie, căci toţi trei locuiam la Zărneşti.

Romanii din Harghita, Covasna si Mures cer conducerii USL sa nu accepte la Guvernare formatiunea sovina anti-romaneasca UDMR, militanta extremista pentru federalizarea Romaniei si autonomie etnica in asa-zisul “Tinut Secuiesc”

Scrisoare deschisă
Domnului Victor Ponta, Prim-ministru al Guvernului României, Preşedinte USL
Domnului Crin Antonescu, Preşedintele Senatului României, Copreşedinte USL
Domnului Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Copreşedinte USL

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în numele celor 400.000 de români pe care îi reprezintă, îşi exprimă deplina satisfacţie pentru victoria categorică obţinută de Uniunea Social Liberlă în alegerile parlamentare din data de 9 decembrie a.c. Este o victorie logică, normală, aşteptată de întreaga ţară fapt dovedit şi de scorul uriaş obţinut de USL în comparaţie cu toate celelate formaţiuni şi alianţe politice, atâtla Senat, cât şila Camera Deputaţilor.
Ne exprimăm încrederea că noile autorităţi ale statului, organismele legislativa şi executive, ce se vor constitui în urma alegerilor, vor acţiona în conformitate cu interesele majore ale ţării şi ale poporului român, punând mai presus de orice interesul naţional, fără a da curs proiectelor separatiste şi a celor care urmăresc federalizarea României.
În acelaşi timp ne exprimăm îngrijoarea faţă de intenţiile USL de aducere a UDMR la guvernarea ţării, fără nici un temei. Această formaţiune etnică, şovină va continua aceeaşi politică şantajistă faţă de autorităţile statului român, pe care a dus-o timp de două decenii, spre a-şi vedea împlinite toate obiectivele separatiste şi revizioniste. Prin aducerea UDMR la guvernarea României, USL nu ar face altceva decât să se compromită în faţa poporului român, încălcându-şi grav angajamentul de a nu colabora în plan politc cu această formaţiune etnică care a făcut atâta rău, prin participarea sa la guvernare, în ultimii ani.
Rugăm Guvernul României de a nu pune în discuţie în nici un fel şi de nu accepta sub nici un motiv o eventuală solicitare a UDMR de a fi schimbaţi cei doi prefecţi români din judeţele Covasna şi Harghita, care, în calitate de reprezentanţi ai guvernului în teritoriu sunt singurii care pot veghea şi acţiona împotriva acţiunilor udemeriste, potrivnice statului român, tot mai numeroase şi tot mai obraznice.
Consiliul director al FCRCHM reînnoieşte solicitarea de asigura finanţarea, de la bugetul central, a proiectelor culturale iniţiate Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş proporţional cu numărul românilor din cele trei judeţe, după modelul de finanţare al Fundaţiei „Comunitas”, fundaţie patronată de UDMR.

Preşedinte,

Prof. Ilie Şandru

www.forumharghitacovasna.ro

str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA, tel./fax: 0267.313534 email: cohara_ro@yahoo.com

Nr. 30 / 11.12.2012

Universitatea din Viena a comandat cele 27 de volume ale lucrarii Documente din Arhiva Zelea Codreanu. Document - Codreanu a fost urmarit chiar de dinainte de declansarea grevei generale a studentilor din 10 decembrie 1922

Pretigioasa Universitate din Viena a comandat pentru impresionanta sa Biblioteca - cea mai mare din Austria, infiintata la 1365, in care puteti gasi circa 7 milioane de carti si manuscrise - cele 27 de volume ale lucrarii ”Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu” (vezi introduceri PDF), editate de profesorul Gheorghe Buzatu si jurnalistul Victor Roncea, pentru Civic Media si cu concursul CNSAS, dupa cum informeaza directorul Editurii TipoMoldova, Aurel Stefanachi, scriitorul iesean care a ingrijit publicarea lucrarii in conditii de exceptie. Integrala volumelor care cuprind peste 10.000 de file de documente - anchete, rapoarte secrete,  note informative, transcrieri de interceptari telefonice, dosare juridice, circulari, manifeste, telegrame, insemnari, scrisori, fotografii, interviuri si extrase din presa romana si straina, s.a. - stocate in arhivele Sigurantei si ale Securitatii, a fost lansata la sfarsitul lunii noiembrie la Craiova, transmite presa locala. Profesorul Gheorghe Buzatu, fondatorul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana – Iasi, a remarcat in cadrul lansarii de la Biblioteca Judeteana Dolj “Alexandru si Aristia Aman“ faptul ca primii straini care s-au interesat de soarta acestei arhive dupa 1989, solicitand copierea continutul ei prin aprobarea Serviciului Roman de Informatii (SRI), in custodia caruia se afla, au fost… americanii, reprezentati de insusi fostul ambasador al Statelor Unite in Romania, David B Funderburk, originar din Langley, Virginia (vezi doc).

Profesorul Gheorghe Buzatu a amintit in cuvantul sau de la Craiova ca este de remarcat faptul ca nationalistul anticomunist Corneliu Codreanu, personalitatea care a marcat istoria interbelica a Romaniei si generatia de intelectuali care a ajuns ori in inchisorile comuniste ori in marile universitati din Paris, Londra, Madrid sau Chicago, a fost urmarit toata viata sa, inca din perioada studentiei, chiar de dinainte de declansarea grevei generale a studentilor din 10 decembrie 1922, si pana la asasinarea sa, in noiembrie 1938. Un document din 23 noiembrie 1922, transmis de la Berlin in atentia insusi a Directorului General al Sigurantei Generale - pe care il publicam aici (vezi doc) – arata cum tanarul student de numai 23 de ani era urmarit de catre agentii speciali ai Sigurantei inclusiv in strainatate, unde se afla la studii.

Despre perioada studentiei si ziua de 10 Decembrie 1922, Corneliu Codreanu (foto centru) scrie in memoriile sale:

“Eram încă la Iena, când într’o bună zi, am fost surprins de vestea că, întreaga studenţime română de la toate universitățile, s’a ridicat la luptă. Această nebănuită de nimeni manifestare colectivă a tinereții românești a fost o izbucnire vulcanică pornită din adâncurile nației. Ea s’a manifestat mai întâi la Cluj, în inima acelui Ardeal care a luat poziție ori de câte ori neamul s’a găsit în impas, pentru ca aproape concomitent să irumpă violent în toate celelalte centre universitare. Într’adevăr, la 3-4 Decembrie, la București, Iași, Cernăuți, sunt mari manifestații de stradă. Întreaga studențime română este în picioare, ca într’un ceas de mare răspântie. Pentru a mia oară rasa aceasta, a pământului, amenințată de atâtea ori în decursul veacurilor, își arunca tineretul în fata primejdiei spre a-si salva ființa. Un mare moment de electrizare colectivă, fără pregătire prealabilă, fără discuții pro si contra, fără decizii luate în comitete, fără ca cel puţin cei din Cluj să se cunoască cu cei din Iași, Cernăuți, București. Un mare moment de iluminație colectivă ca lumina unui fulger în mijlocul unei nopți întunecoase, în care o tinerime întreagă își vedea linia de viață a ei si a neamului. Această linie trece luminoasă dealungul întregii noastre istorii naționale si continuă virtual dealungul întregului nostru viitor românesc, indicând calea de viață si de onoare pe care va trebui să mergem si noi si strănepoții noștri, dacă voim viață si onoare pentru neamul nostru. Generațiile se pot așeza pe această linie, se pot apropia sau în-depărta de ea. Având putința deci, de a da pentru neam de la maximum de viață si onoare, până la maximum de dezonoare si rușine. Câteodată pe această linie se ridică numai indivizi izolați părăsiți de generațiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morți si de martiri ai trecutului si viața de mâine a neamului. Aici nu interesează majoritatea, fie ea de 99%, cu părerile ei. Nu părerile majorității determină această linie de viață a neamului. Ele, majoritățile, se pot numai apropia sau îndepărta de ea, după starea lor de conștiință si virtute sau de inconștientă si decădere. Neamul nostru n’a trăit prin milioanele de robi cari si-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, cari în fata jugului străin nu s’au supus, ci si-au pus flinta în spate si s’au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea si scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritățile” lase si „cuminți”. Ei înving sau mor; indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăiește întreg din moartea lor si se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca niște chipuri de aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de mari si cât de numeroase, se așterne întunericul uitării si al morții. Aparține istoriei naționale, nu acela care va trăi sau va învige – cu sacrificarea liniei vieții neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menține pe această linie. Ea este predeterminată de înțelepciunea lui Dumnezeu; ea a fost văzută, în ziua de 10 Decembrie, de studenții români. Şi în aceasta stă valoarea zilei: o întreagă tinerime românească a văzut lumina. La 10 Decembrie, delegați din toate centrele, se adună la București, își fixează în zece puncte ceea ce au crezut că formează esența mișcării lor si se declară greva generală pentru toate Universitățile, cerându-se realizarea acestor puncte. Nu este 10 Decembrie mare prin valoarea formulării care s’a făcut atunci, după cât au putut delegații formula din esența adevărului care frământa sufletul întreg al studențimii române. Este mare prin miracolul trezirii acestei tinerimi la lumina pe care a văzut-o sufletul ei. Este însemnată ca zi a hotărârii. A hotărârii la acțiune, a declarării războiului sfânt, care va cere acestei tinerimi române atâta tărie de suflet, atâta eroism, atâta maturitate, atâtea jertfe cunoscute si necunoscute, atâtea morminte! 10 Decembrie 1922 cheamă tineretul pământului acestuia la un mare examen. Nici cei din București si nici eu care eram departe si nici alții, care poate erau copii prin liceu, dar care astăzi lâncezesc în adânci închisori sau dorm sub pământ, n’am crezut că ziua aceasta ne va purta prin atâtea primejdii, si ne va aduce atâtea lovituri si atâtea răni în lupte pentru apărarea tării noastre.” (Rep)

Sursa: Ziaristi Online