Bisexualul Dragoş Bucurenci - liderul Noii Stângi. Esenţa marxismului nu dispare.

Un nou curent marxistoid răzbate la suprafaţă întrupat de un tânăr lider - Dragoş Bucurenci, ce se consideră, aidoma lui Ion Iliescu, de la care a preluat ştafeta roşie, un „brand“ tare de tot.

Tânărul e gay la bază dar umblă şi cu fete, sau invers, recomandându-se drept bisexual şi lansând un întreg discurs para politic despre asumarea homosexualităţii dar şi a indentităţii marxiste. Tânărul nu e chiar de capul său, singur cu trupul, face şi el parte dintr-un grup cu vederi de stânga care a monopolizat aria de activitate ecologistă din România, un aşa zis curent verde reprezentat la vârf de un Mircea Toma şi Liviu Mihaiu, la rândul lor, la bază, reprezentanţi ai unui alt gen de curent eoliano/mogulian.

Culmea, Sorin Ovidiu Vântu - un profitor al „curentului verde“, firmele sale extrăgând beneficii de pe urma tăntălăilor aduşi de Tatulici să planteze pomişori - se autocaracteriza drept om de dreapta - adică ce fura cu dreapta ducea la gură cu stânga. Probabil oamenii de stânga din solda sa, de genul Mihaiu - Toma, procedează invers. Invers procedează, din alte puncte de vedere, şi tânărul lor discipol, Dragoş Bucurenci.
Pe blogul său propriu şi personal, Bucurenci descrie întâlnirea sa cu un prieten care i se confesa astfel: „trebuie s-o cunoşti pe prietena mea: îmi dă clasă la orice. Pe lângă ea sunt mic copil. Bea mai mult ca mine, fumează mai mult ca mine şi fute mai mult ca mine... dar nu fute alţi bărbaţi. E bisexuală şi se mai fute din când în când cu femei“.

Bucurenci notează, în continuare: „Am simţit cum urechile de la masa vecină s-au înroşit. Nu mai voiau să ia parte la această conversaţie. «Da», i-am zis, «ştiu cum e. Am avut şi eu o iubită ca ea. E bine că eşti ok cu asta». În spatele meu temperatura depăşise 40 de grade şi am hotărât să mă opresc. Nu voiam să stric nimănui prânzul, dar aş fi putut continua: «şi eu sunt bi, dacă tot veni vorba»... Bucurenci se lansează în continuare într-o argumentaţie ce include teoretizări şi trimiteri ştiinţifice - în opinia sa - pe tema bisexualităţii. Trebuie precizat că termenul „bisexual“ este o creaţie a botaniştilor , întrucât circa 90% dintre plantele cu flori au caracteristici sexuale duble, cu stamine masculine şi pistiluri feminine. DEX-ul ne oferă următoarea interpretare: „BISEXUAL, -ă, bisexuali, -e, adj. Care dispune de organe de reproducere ale ambelor sexe; hermafrodit, bisexuat, androgin“. Dicţionarul „Brooklyn Botanic Garden“ din 2003 conferă bisexualului o aură aparte, bisexualul, „având atât stamine (organe masculine), cât şi pistiluri (organe feminine), este o floare perfectă“.

Bucurenci - o floricică de băiet

Dragoş Bucurenci pare să fie o astfel de floricică perfectă. O colegă de birou îl descrie astfel: „Nu mai ştiu pe nimeni care să-şi asorteze cu atâta conştiinciozitate ghiozdanul de laptop cu maşina, maşina cu cravata, cravata cu cămaşa şi cămaşa cu şireturile. Nu mai ştiu nici un bărbat care să spargă atâtea camioane de bani pe ţoale şi n-am mai auzit nici un alt domn tuns periuţă spunând că are programare la hair-stylist, ca să-l fileze nu ştiu cum. Nici măcar nu bănuiam că un păr de 3 mm poate fi filat...“.

Poate colega nu-şi dădea seama că propensiunea pentru fiţe a tânărului ei coleg ascundea în adâncuri tocmai o floare perfectă. Probabil la vremea aceea nici el nu-şi asumase profunzimea homosexualităţii ce-i invada progresiv eul. Poate tocmai de aceea încă nu-şi asumă pe deplin calitatea de homosexual şi se învârte după termeni florali ambigui. O autoritate a Bisericii Catolice, Papa Ioan Paul al II-lea, afirma despre bisexuali că sunt de fapt nişte homosexuali deghizaţi: „Termenul bisexual sugerează un fel de echivalenţă între homosexualitate şi heterosexualitate, însă tendinţa homosexuală este cea care domină. Uneori, un individ se prezintă ca fiind bisexual din teama de a nu fi considerat homosexual“.

Bucurenci încă oscilează în asumarea deplină a situaţiei sale, dar se referă pe larg, invocând şi „savanţi“ ai homosexualităţii, la istoricul înmuguririi într-însul, pe lângă pasiunea pentru marxism, a pasiunii pentru o sexualitate proprie curentului ideologic al stângii: „Orientarea mea sexuală nu e nici nouă, nici vremelnică. E sinonimă cu începutul vieţii mele sexuale şi probabil că-mi va mai fi proprie încă o bună bucată de vreme... În opinia mea, bisexualitatea nu e o orientare clar definită, este fâşia gri care se întinde între cei care-şi asumă cu îndârjire atracţia faţă de acelaşi sex sau faţă de sexul opus. Din păcate, chiar şi cei mai toleranţi dintre noi abia ne împăcăm cu ideea existenţei unei alte orientări decât cea heterosexuală, altfel decât ca boală, traumă sau moft, şi ne este şi mai greu să digerăm un concept fluid cum este sexualitatea propusă de Kinsey acum aproape 100 de ani“.

Discursul autodeclaratului marxist bisexual este gravat însă de corelaţionări „ştiinţifice“ ridicole, iar „gurul“ pe care-l invocă pe post de sursă de autoritate, Alfred Kinsey, nu era altceva decât un şarlatan, utilizat extensiv doar de apologeţii inepţi ai ideologiei homo.

Veterinarul Alfred Kinsey a publicat, în 1948, o lucrare intitulată „Comportamentul sexual al bărbaţilor“, care prezenta constatările sale după intervievarea a 5.300 de americani. Kinsey „a uitat“ însă să precizeze de unde şi-a extras „eşantionul“. Din puşcării. Constatările sale, în special cele legate de homosexualitate, au şocat sensibilităţile americanilor: 37% dintre subiecţii săi recunoscuseră că au avut cel puţin o experienţă homosexuală de la adolescenţă încoace, iar 10% pretindeau că erau homosexuali de cel puţin trei ani.
Vestea s-a răspândit - zece la sută dintre bărbaţi sunt homosexuali! Activiştii homosexuali au tot repetat această statistică până a devenit o axiomă. Între timp, zeci şi zeci de studii din lumea întreagă arată că cifra de 10% este o fraudă ştiinţifică, însă Kinsey este încă citat cu fervoare religioasă de emulii homosexualităţii.

Modelele lui Bucurenci - Iliescu şi un veterinar care şi-a găsit sfârşitul masturbându-se

Cine era însă Kinsey? Mulţumită psihologului dr. Judith Reisman, ştim astăzi că Alfred Kinsey cu al său „raport“ invocat de „doctul“ Bucurenci a fost un impostor. Kinsey, profesor de zoologie la University of Indiana, pretindea a fi un familist conservator. În realitate, el abuza de copii şi a fost un homosexual pervers care îşi seducea studenţii şi îşi forţa soţia să joace în filme pornografice realizate acasă. Mai mult de 25% dintre subiecţii săi erau prostituate şi deţinuţi, printre care numeroşi condamnaţi pentru agresiuni sexuale. Kinsey însuşi a murit prematur din cauza unei boli asociate cu masturbarea în exces.
În biografia scrisă de James Jones - „Alfred C. Kinsey: O viaţă publică / privată“, acesta dezvăluia că „profesorul fusese un homosexual sadomasochist care manipulase sondajele de opinie pentru a-şi justifica propriul comportament“.

Însă nu doar Dragoş Bucurenci a căzut victimă parascoveniilor propagandei pseudoştiinţifice pe tema procentelor homosexualilor. Şi Traian Băsescu, consiliat de personaje din acelaşi grup - GDS - care i-au creat „brandul“ lui Bucurenci, arunca într-una dintre campaniile electorale o cifră ridicolă: 20% dintre români ar fi fost homosexuali. Trucul electoral folosit cu brio de Traian Băsescu în campania Alianţei DA din 2004 a iscat un uriaş scandal. Ulterior, candidatul Alianţei a revenit asupra acestei declaraţii, dar manevra şi-a atins ţelul electoral, Băsescu a impus adversarilor o temă de campanie.

Despre Traian Băsescu este greu de crezut că ar fi vreo „floricică perfectă“ - homosexual, bisexual sau orice altă variantă combinată. Singura legătură dintre domnia sa şi Dragoş Bucurenci ar fi poate Ion Iliescu, pe care Băsescu l-a votat în trecut, în umbra căruia a crescut, politic vorbind, dar, ajungând la vârsta înţelepciunii, Băsescu şi-a asumat public greşeala şi s-a scuturat de Ion Iliescu, numit edecar al Alianţei ticăloşilor şi criminal cu mâinile roşii de sânge.

Pentru Bucurenci, Iliescu este însă un Tataie drag, o sursă de vibraţii maoist-marxiste. Ca un fel de duplicat al lui Iliescu, Bucurenci scrie cu mânie proletară despre marxism: „Dacă înlături programul violent, esenţa marxismului nu dispare: rămân clasele şi absurdele inegalităţi economice care le separă, rămâne teoria capitalului, rămâne o filosofie a istoriei... Când vorbesc despre comunism, mă refer la doctrina sa aşa cum a fost ea teoretizată de Marx şi de Engels. Scrierile lor sunt în primul rând o critică şi partea aceasta mă interesează pe mine“. Iliescu şi-a găsit un urmaş de brand demn de el, nimic de zis.

George RONCEA - Curentul

Minunea de la Biserica “Mihai Voda”. In Athos, Mihai Viteazu e considerat sfant.

Minunea de la “Mihai Voda”

Parintele Adrian Beldianu e convins ca si astazi se savarsesc nenumarate minuni. Una dintre ele s-a petrecut sub ochii lui, pe 18 aprilie 1994, cand s-a tarnosit biserica. “In ziua aceea, aveam multe de facut. Alergam dintr-un loc in altul, cu ochii la ceas. Nu era timp de pierdut. La un moment dat, am zarit un grup de credinciosi adunati in jurul unei lazi. M-am apropiat in graba, cu gand sa-i cert, cand am zarit icoana. Statea in lada si nimeni nu o putea lua de acolo. Am incercat si eu. Icoana era fierbinte, ca scoasa din foc, si primul gand lumesc a fost ca cineva o uitase langa niste lumanari aprinse. Nici vorba de lumanari. Era semn ca trebuie restaurata si pusa la loc de cinste. Asta am facut si, spre surprinderea mea, doamna muzeograf Irina Predescu va descoperi, sub trei straturi succesive de imagini, icoana originala a Maicii Domnului, adusa de la Athos acum 500 de ani de catre Ioan Monahul, pe cheltuiala sa. Pictata dupa Odighidria lui Rubliov, icoana era darul de multumire facut de parintii athoniti catre marele voievod Mihai Viteazu, prea putin cunoscut de catre noi in ravna lui ortodoxa. Dincolo de valoarea ei istorica, Axionita din biserica noastra continua sa uimeasca si astazi. In praznice, icoana se imbujoreaza si pare ca priveste pe fiecare credincios in parte. Sunt ani cand, scoasa la Prohod, icoana devine atat de grea, incat patru barbati zdraveni abia o clintesc din loc. In alti ani, e usoara ca fulgul. La icoana si-au gasit vindecarea multi bolnavi, dar si mai multi s-au ostoit sufleteste, Axionita fiind ajutatoarea oamenilor singuri si aflati la vreme de mare necaz. De multe ori ma gandesc ca, fara ajutorul Axionitei, nici noi nu am fi biruit greutatile. Chiar si acum, cand n-am bani sa achit mobilierul bisericii, cad in genunchi la icoana si stiu ca Maicuta Domnului nu o sa ma lase. Ea e sporul si nadejdea. Ea e grabnic ajutatoare.”

In Athos, Mihai Viteazu e considerat sfant

Asa cum arata, Biserica “Mihai Voda” e o bijuterie. Monument Unesco, a fost restaurata pana in cel mai mic amanunt. Parintele Beldianu evita sa vorbeasca in cifre, asa cum evita sa se planga. Au fost zece ani de lacrimi si rugaciune, zece ani de lupta cu birocratia si garajele construite pana in usa bisericii. Ceea ce il doare cel mai mult e indiferenta bucurestenilor, faptul ca putini stiu ravna crestineasca a lui Mihai Viteazu. A ridicat manastiri si biserici: in Schei, la Fagaras, la Alba-Iulia. A infiintat episcopia de Husi. A fost aparator al crestinismului si in batalii purta dupa sine cort de slujire – paraclis de razboinic. A murit ca un martir, rostind un psalm din Psaltire – daruit credintei, fara sa se opuna sau sa protesteze, prigonitorii lui crezand, asa cum se zvonea, ca se va incorona la Constantinopol ca Imparat al Rasaritului.
Parintele Beldianu e convins ca Mihai a fost un sfant al neamului si nu intamplator calugarii athoniti de la Simon-Petras l-au pictat in pronaosul bisericii, asteptand canonizarea lui. E vremea rabdarii. Mai devreme sau mai tarziu, Mihai isi va ocupa locul pe care il merita. Regretul parintelui se indreapta spre oameni, spre graba lor desarta. Nimeni nu poate invoca scuza nestiintei. Invesmantati cu o straina ravna, bucurestenii bat drumurile tarii, cautand icoane facatoare de minuni, cand, la doi pasi, in Biserica “Mihai Voda“, se afla comori coplesitoare, sfinte moaste si odoare cantacuzine, icoane si candele brancovenesti, istorie si traire spirituala, neintrerupte de sute si sute de ani. Mergem la Athos ca sa ascultam muzica romaneasca, tocmita pe note de Macarie Protosaltul, de Filotei Monahul sau de celebrul Cucuzel, privim chipul lui Mihai pictat la Simon-Petras, in timp ce ctitoria sa de la Bucuresti ramane pe mai departe stingherita de blocuri, singura si aproape necunoscuta. Ca de obicei, suntem saraci, pe un munte de bogatie.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Hodighitria (“Îndrumatoarea”) de la Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti

Una dintre icoanele făcătoare de minuni din Bucureşti, este icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Mihai Vodă. Ctitorie a Marelui Voievod Mihai Viteazul, mănăstirea fost ridicată la sfârşitul secolului al XVI-lea în urma unei făgăduinţe facută Sfântului Nicolae.

Din consemnările cronicarului muntean Radu Popescu şi ale cronicarului maghiar Szamosközy Istvan aflăm că, pe vremea când Mihai era Ban al Craiovei, fiind condamnat la moarte de către Alexandru Vodă cel Rău, în drum spre locul execuţiei, a cerut voie gărzilor să intre să se închine în Biserica Albă-Postăvari (demolata in timpul regimului comunist). Aici s-a rugat în faţa icoanei Sfântului Nicolae, căruia i-a făgăduit că-i va înălţa o mănăstire în apropiere, dacă îl scapă de la moarte. Rugăciunea i-a fost ascultată şi, ajuns la locul execuţiei, călăul, speriat de chipul măreţ al Banului Craiovei, a aruncat securea spunând ca nu poate sa-l omoare pe acest om. Scăpând de la moarte, Mihai şi-a ţinut făgăduiala şi a ridicat Mănăstirea cu hramul Sfântului Nicolae, cunoscută sub numele de Mănăstirea Mihai Vodă, bijuterie arhitectonica, in prezent monument UNESCO.

În timpul regimului comunist, biserica a scăpat miraculos de buldozere. Se spune că în preziua demolarii, Ceauşescu ar fi avut un vis cumplit, ce l-a determinat să renunţe la demolare şi să accepte soluţia translatării. Astfel, biserica a fost translatată 289 m din Dealul Spirii (Dealul Uranus) în spatele clădirilor ce mărginesc Splaiul Independenţei, pe strada Sapienţei, după care a fost închisa şi nu s-a mai slujit in ea până în anul 1994. Pe placa din curtea bisericii sunt înscrise următoarele cuvinte:

“Acest străvechi lăcaş ce strălucea odinioară pe Dealul Uranus, fiind cea mai frumoasă cetate medievală a scăpat de vitregiile vremurilor din urmă fiind strămutată în anul 1985 în strada Sapienţei. Din mila lui Dumnezeu, Biserica a fost redeschisă în anii de arhipăstorire a P.S. Teoctist Patriarh al BOR, sfinţită şi predată cultului la 17 aprilie 1994 de către P.S. Teodosie Snagoveanul şi încredinţată P.S. Preot Adrian Beldianu”.

Din relatările părintelui paroh Adrian Beldianu aflăm că a doua zi după sfinţirea bisericii, doamnele venite pentru curăţenie au constatat că Icoana Maicii Domnului, pictată pe un fond albastru deschis, crăpata pe mijloc şi deteriorată, este fierbinte si nu poate fi scoasa din lada in care se afla. Iniţial, parintele a crezut că Icoana s-a înfierbântat din cauza unor posibile lumânări aprinse în faţa ei, dar în biserică nu ardeau lumănari şi atunci părintele cu bucurie amestecată cu teama sfânta a constatat că este vorba de o minune. Văzând starea Icoanei, s-a gândit că Maica Domnului îl îndeamnă pe această cale să o restaureze.

În timpul lucrării de restaurare, realizată de una dintre cele mai cunoscute restauratoare, specialistă în icoane cantacuzine, Irina Predescu, a ieşit la iveală inscripţia cu numele Icoanei, Odighitria, însemnul donaţiei facute de monahul Ioan din Rusicon (Muntele Sfânt), anul 1666 şi semnătura acestuia. Odighitria (Hodighitria) înseamna “cea care te povaţuieşte şi care te întampina”, “te previne înainte de necazuri”. Icoana era un dar pentru Mihai Viteazul, insa a ajuns la Bucuresti la mult timp dupa moartea voievodului.

Părintele paroh dându-şi seama nu numai de valoarea istorica a Icoanei, cât şi de valoarea duhovnicească, a apelat la studenţii din Salonic cu rugamintea de a-i căuta istoricul şi Slujba Icoanei.

Până să primească răspuns, atât părintele, cât şi credincioşii au constatat cum Icoana începe să li se descopere în mod miraculos, la praznicile Sfinţiei Sale, îşi schimbă faţă, se îmbujorează, adunând sau desfăcând sfânta gură. În momentele de cumpană din timpul lucrărilor de restaurare a Bisericii Mihai Vodă, Icoana se întrista sau se lumina.

A urmat apoi cea mai mare minune traită de o credincioasă, care din cauza unei intervenţii chirurgicale a fost anunţată de doctori că nu va avea copii. Zdrobită de veste, s-a lăsat convinsă de o prietena să vină la biserica. Părintele a sfătuit-o şi i-a dat canon să săvarşeasca neîntrerupt, timp de 40 de zile, Paraclisul Icoanei Maicii Domnului, iar la sfarşit Acatistul Bunei Vestiri. Nu după mult timp, femeia l-a anunţat pe părinte ca va avea un prunc. S-a născut o fetiţă sănătoasa şi frumoasă, primul copil închinat Maicii Domnului Odighitria. Au urmat şi alte asemenea minuni, tineri care s-au casatorit, bolnavi care primeau alinare şi vindecare.

Mai tarziu, părintele paroh a primit Slujba şi istoricul Icoanei Maicii Domnului Odighitria din Mănăstirea Xenofon din Sfântul Munte Athos. Citind istoricul, părintele a constatat că toate minunile săvârşite în biserica Mănăstirii Mihai Vodă sunt aceleaşi cu cele ale Icoanei surori. A mai aflat un lucru nou că Icoana are şi darul izbăvirii de cancer. Părintele mai spune în “Cuvant înainte” la “Paraclisul Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, tiparită cu binecuvântarea PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului:

“Apoi am desluşit ceea ce eu duhovniceşte intuisem deja, ca Paraclisul Icoanei se citeşte întotdeauna urmat de Acatistul Bunei Vestiri; Maica Domnului m-a luminat.

A mai ramas un lucru spre desluşire: valoarea istorică. Am constatat, după ce am citit istoricul Icoanei din Xenofon că Icoana din Mănăstirea Mihai Vodă este cu 120 de ani mai veche decât prima. Cu nevrednicie, în urma celor ştiute de mine, consider că înaintea celor două a existat o icoana şi mai veche, care probabil, s-a pierdut sau stă ascunsă. Este prea mult să mă gândesc că icoana din “Mihai Vodă” ar fi prima. Dar ştiu că icoanele noi se pictau dupa cele vechi făcătoare de minuni, dupa un ritual foarte strict. Adică, se spală cu apă curată (prima apă scoasă din fântână in ziua aceea) Icoana făcătoare de minuni. Apoi, cu apa astfel sfinţită, se spală lemnul icoanei celei noi, gata pregatit pentru a fi pictat, pentru ca darul primei icoane sa treacă la urmatoarea. Aşa a procedat Sfântul Cuvios Antonie de la Pecerska atunci când a venit în Sfântul Munte să picteze icoana nouă dupa chipul Portăriţei (Portaitissa), sfinţia lui punând Lavra Pecerska sub ocrotirea Sfintei Icoane.

Pentru aceasta, Maica Domnului să ne binecuvinteze şi să ne învrednicească să fim neobosiţi închinatori şi slujitori ai acestei Sfinte Icoane Povăţuitoarea, ce se prăznuieşte cu sărbatoare în fiecare an, la 21 ianuarie

ICOANA MINUNATA A MAICII DOMNULUI DE LA BISERICA MIHAI VODA BUCURESTI

Icoana minunata “Odighitria”, Man. Mihai Voda Bucuresti (sus stanga)

Prin mila Ei: Braul (din vesmantul) Maicii Domnului se afla la Manastirea Vatoped de la Muntele Athos in Grecia, din acesta o parte a fost daruita Manastirii Kato Xenia din orasul Volos , Grecia. [Raclitza intreaga de la Manastirea Kato Xenia a venit acum, in mai 2008 la Constanta si Mangalia.] Din aceste 2 locatii din Grecia particele mici au fost daruite si altor minastiri din diverse locuri din lume, intre care si Romania (in diverse epoci).

In Romania o particica din Brau se afla (prin filera mai sus amintita) si la Manastirea “Sf. Nicolae – Mihai Voda”, de lângă Metrou Izvor (Springtime si BCR Izvor), Str. Sapientzei, Nr. 4 (masa acoperita cu cristal din mijlocul bisericii, unde se afla si o pietricica din Mormantul Maicii Domnului de la Ierusalim). Timp de 1 an sub ea se tin panglicutze, permanent, iar la 1 oct. al anului urmator (de sarbatoarea “Acoperamintul Maicii Domnului”) se scot panglicutzele si se taie si se impart la oameni sau se plastifiaza pe versoul unei iconitze ce reproduce Icoana facatoare de minuni “Odighitria” din biserica minastirii (venita tot de la Mt. Athos, pe la 1666).

„Racla care ţine Brâul Tău, de Dumnezeu Născătoare, sicriu de sfinţenie robilor Tăi, şi sfinţită îngrădire, şi slavă şi laudă şi izvor de tămăduiri totdeauna se cunoaşte.

Aici, astăzi, cu sfinţenie adunându-ne, lăudăm slăvirile Tale cele multe şi noianul minunilor.”

„O, preacântată Stăpână, preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, la Tine ridic ochii sufletului si ai trupului meu, către Tine întind mâinile mele cele slabe si din adâncul inimii strig Ţie : Caută la credinţa sufletului meu. Acoperă-mă cu atotputernicul Tău Acoperământ si mă izbăveşte de toate nevoile; iar in ceasul sfârşitului meu să stai lângă mine, o, intru tot bună Stăpână si mă izbăveşte de chinurile cele gătite pentru păcatele mele, ca, mântuindu-mă, pururea să cânt Ţie : Aliluia !”

„Bolile cele grele le tămăduieşti si dăruieşti ajutor cald celor ce cer de la Tine , Născătoare de Dumnezeu, Curată Îndrumătoare; de aceea propovăduim pururea minunile Tale pe care le faci neîncetat.

Mai luminos decât soarele este pretutindeni Acoperământul Tău, Fecioară; Tu vindeci boala cancerului si dezlegi legăturile nerodirii celor ce cu evlavie cer harul Tău, Cinstită Îndrumătoare.

Pe Tine aflându-te zid si mângâiere Dumnezeiască, Mânăstirea Mihai Vodă se măreşte cu Icoana Ta cea sfântă, Născătoare de Dumnezeu, Îndrumătoare; pe care tot glasul o lauda ca pe o păzitoare si mare scăpare.

Slava Tatălui si Fiului si Sfântului Duh.”

Mănăstirea Mihai Vodă este una din cele mai vechi construcţii din Bucureşti, păstrate până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazu

Există şi o legendă, cu mai multe versiuni, care explică motivaţia construirii acestei mănăstiri, de către Mihai Viteazu.^[1] Conform acestei legende, într-o iarnă deosebit de geroasă, undeva între anii 1589-1591, Mihai, fiul vitreg al lui Pătraşcu Vodă cel Bun este prins din porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Mihai este dus spre Piaţa Sf. Anton, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare. Drumul spre piaţă trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai cu permisiunea gărzilor se opreşte la Sfânta Liturghie a bisericii şi se închină la icoana Sfântului Nicolae, făcând totodată şi legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă va scăpa cu viaţă din această situaţie. Versiunile legendei oferă două variante prin care Mihai a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău. Prima vorbeşte despre o garanţie depusă de 12 boieri, iar a doua accentuează calităţile fizice ale lui Mihai, ,,un bărbat falnic şi deosebit de arătos”. La vederea lui Mihai, gâdele înspăimântat ar fi aruncat securea şi ar fi fugit. Conform acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunităţii, strânşi la locul execuţiei. Eliberat, Mihai îşi ţine promisiunea luată în faţa lui Dumnezeu şi construişte mănăstirea.

Sursa: Crestin Ortodox

Pomenirea Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului. Minunea Sfantului din vremea domniei lui Neagoe Basarab, relatata de Gavriil Protul.

Sfantul Nifon s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, in perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns in calugarie de vestitul pustinc Antonie, moment in care primeste numele Nifon.

In anul 1483 este chemat la slujirea arhiereasca, in scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar dupa numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon, trecut la cele vesnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a indepartat din scaun in anul 1488. Sfantul Nifon ajunge in Manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula prezenta in fata orasului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit si a petrecut pana in anul 1496 cand a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. Dupa numai doi ani si cateva luni, este din nou exilat de turci in Adrianopol. Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508). Radu cel Mare il va aduce in 1504 in Tara Romaneasca pentru a conduce si reorganiza Biserica. O insotire nelegiuita la Curtea Domneasca a lui Radu cel Mare, intre sora acestuia si un boier moldovean casatorit, a facut ca Sfantul Nifon sa se retraga la Manastirea Vatoped din Sfantul Munte, apoi la Manastirea Dionisiu, unde isi va da duhul pe 11 august 1508.

Cand Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moastele Sfantului Nifon in Tara Romaneasca, spre curatirea si stergerea greselii lui Radu Voda. Gavriil Protul noteaza in lucrarea despre viata Sfantului Nifon: „Au dus, apoi, sicriul si l-au pus deasupra mormantului lui Radu Voda, rugandu-se toata noaptea, impreuna cu Neagoe Voda, sfintiei sale pentru iertarea pacatului lui Radu Voda, care fara dreptate a lepadat pre Sfantul de la sine si l-a gonit din tara. Si - mare minune! - spre sfarsitul utreniei, vrand Dumnezeu sa arate aievea iertarea pacatului lui Radu Voda si al altora, care facusera nevoie si scarba sfantului, a vazut singur Neagoe Voda descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier si acoperamantul mormantului lui Radu Voda si degraba s-au desfacut marmurile, iar dinlauntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic si intunecat, plin de puroi si de putoare. S-a deschis si sicriul sfantului Nifon si a izvorat de la sfantul izvor de apa, care a spalat tot trupul lui Radu Voda, aratandu-l luminat. Apoi toate incuietorile si pietrele singure s-au inchis si s-au aratat lui Neagoe si a facut mare multumire“.

Aratandu-i-se domnitorului in chip minunat aceasta impacare, a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si inapoiate Manastirii Dionisiu. Monahii acestei manastiri in semn de multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Nifon. Moastele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent.

Sfantul Nifon este primul sfant canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro

Salvaţi-l pe Siluan! Cu fiecare rugăciune se poate clădi miracolul vindecării lui şi cu fiecare bănuţ se pot cumpăra minute de viaţă pentru copil!

De la orele 18.00, în Sala Centrului Cultural Reduta din Braşov vor răsuna acordurile grave de muzică bizantină. Concertul va fi susţinut, în scop caritabil de Grupul de psalţi „Tronos", al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, ondus de diacon protopsalt Mihail Bucă, pentru colectarea de fonduri necesare operaţiei de transplant de ficat, la o clinică din străinătate, a micuţului Siluan Bota, fiul părintelui George Laurenţiu Bota, paroh în Parohia Tohanul Vechi II, din Protopopiatul Bran-Zărneşti. Intrarea este liberă, iar în sală va fi o urnă pentru donaţii.


* Bebeluşul, care a împlinit şase luni duminică, luptă cu o boală cruntă care-i distruge rapid şi ireversibil ficatul. Copilul, care se află acum la o clinică din Hanovra, are ciroză cu complicaţii severe, se luptă cu o infecţie, are edeme şi este permanent în perfuzii. Micuţul Siluan a petrecut cea mai mare parte a celor şase luni pe care le va împlini duminică în spitale din Braşov, Bucureşti, Munchen şi Salzburg. După multe internări, operaţii şi analize în ţară, inclusiv la Fundeni, de unde au fost amânaţi, copilul a fost dus săptămâna trecută în Germania. La Clinica din Salzburg a fost diagnosticat cu ciroză şi hipoplazie a căilor biliare. Acolo doctorii au stabilit încă din prima zi un lucru: transplantul hepatic este singura şansă a lui Siluan să trăiască. Au confirmat că este vorba de ciroză hepatică dată de infectarea cu CMV (citomegalovirus), un virus foarte periculos. Ficatul lui mai funcţionează cel mult o lună, dar de la acest prognostic au mai trecut 10 zile !. De aceea, are nevoie urgentă de un transplant de ficat. Operaţia şi internarea în Clinica din Hanovra, unde se află acum, depăşesc 126.000 de euro. Situaţia este foarte delicată, deoarece Siluan a făcut complicaţii în urma biopsiei. După toate medicamentele luate timp de luni de zile, după toate testele şi analizele la care a fost supus, trupuşorul lui a obosit. "Ştim că este mult, dar cu fiecare rugăciune se poate clădi miracolul vindecării lui şi cu fiecare bănuţ donat se pot cumpăra minute preţioase de viaţă pentru acest copil! Ajută-l să trăiască!", spune pr. Ioan Băcioiu, unul dintre prietenii care au sărit în ajutorul familiei Bota.

* Donaţiile se pot face la Unicredit Ţiriac Bank, sucursala Braşov, Mureşenilor, titular Bota George Laurenţiu, cont euro RO74BACX0000005005204320, cont RON RO81BACX0000005005204000. Din raţiuni legislative stupide, formularul E112 nu poate fi utilizat în cazul său, iar un dosar de trimitere în străinătate prin Ministerul Sănătăţii durează prea mult. Până ieri se strânseseră 151.864 de lei şi 8.617 euro. Mai multe puteţi afla de pe bebesiluan.wordpress.ro.