Mărturia dr. Eniu despre binecuvântarea de a-l trata pe Sfântul Părinte Justin

BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT… MĂRTURIA MEA 

În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final, s‑a făcut bine, a plecat acasă şi nu a mai avut probleme pulmonare. Ulterior a fost şi operat la Constanţa, pentru o fractură de col femural.

10 februarie – Simpozion în memoria Cuviosului Părinte Justin Pârvu

În memoria vrednicului de pomenire şi mult iubitului nostru Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă are bucuria de a vă invita să participaţi alături de noi şi de alţi distinşi invitaţi, la simpozionul duhovnicesc „In memoriam – Părintele Justin Pârvu”, ce va avea loc luni, 10 februarie, la prăznuirea Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie.

Ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte atât pentru ucenicii Părintelui Justin cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau – ziua de prăznuire a naşterii Părintelui nostru drag. Cu toţii ştim ce prăznuire luminată era şi câte harice binecuvântări şi bucurie se revărsau dinspre chilia Părintelui Justin peste aceste meleaguri din Petru Vodă şi către credincioşii care-i păşeau pragul smeritei sale chilii. Dorim ca această prăznuire să lumineze şi mai departe, ca cinstirea memoriei sale să nu se stingă vreodată.

Programul acestui eveniment comemorativ se va desfăşura după cum urmează:

• 7.00 – 11.00: Ceasurile, Acatistul Sf. Mc. Haralambie şi Sfânta Liturghie, în biserica Adormirii Maicii Domnului din m-rea Paltin – Petru Vodă;
• 11.00 – 12.00: Parastas pentru pomenirea Părintelui Justin;
• 12.00 – 13.00: Agapa frăţească;
• 13.00 – 14.00: vizitarea chiliei memoriale a Părintelui Justin;
• 14.00 – 14.30: moment artistic susţinut de corul copiilor din căminul Mănăstirii Paltin şi corul din Suceava
• 14.30 – 18.00: Simpozion duhovnicesc dedicat memoriei Părintelui Justin Pârvu, unde vor lua cuvântul preoţi, monahi şi ucenici ai Părintelui, care s-au împărtăşit din experienţa sa duhovnicească, dar şi medici care au vegheat la căpătâiul Părintelui până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti.
• 18.00: Pornire în procesiune, cu făclii aprinse şi cântări duhovniceşti până la mormântul Părintelui Justin, din mănăstirea de călugări, Petru Vodă, acolo unde odihneşte sfinţitul său trup, la care aleargă în continuare nenumărate cete de credincioşi spre a-şi găsi alinare şi sprijin.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii. Amin!

                                                                         Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

Părintele Justin Pârvu: A fi creştin înseamnă a te răstigni mereu, a spune adevărul şi a te menţine pe calea credinţei

Pe un picior de rai, în judeţul Neamţ, în mijlocul pădurii, la Mănăstirea Petru Vodă, unde semnalul telefoanelor mobile nu ajunge niciodată, trăieşte bătrânul stareţ Iustin Pârvu, duhovnicul la care caută sprijin creştini ortodocşi din toată ţara.

VENERAŢIE. Se spune că părintele Iustin Pârvu ar fi unul dintre puţinii sfinţi români în viaţă.

La Mănăstirea Petru Vodă se ajunge pe un drum forestier, greu de parcurs atunci când plouă sau ninge. Cu toate acestea, zeci de credincioşi din toată ţara vin zilnic aici, cu dorinţa de a intra în chilia părintelui Iustin pentru un sfat sau o spovedanie.

Când am ajuns noi, pe un ger tăios, în faţa porţilor larg deschise erau parcate autoturisme cu numere de Neamţ, Iaşi, Cluj sau Suceava. Mănăstirea se află într-o continuă construcţie, prin curte trec călugări cu aşchii de lemn agăţate de rasele prăfuite sau muncitori ducând pe umeri scânduri mirosind puternic a răşină.

AGLOMERAŢIE. În chilia părintelui Iustin se intră printr-un hol strâmt. E dimineaţă şi deja e coadă la uşa lui. Oamenii au făcut şi o listă, ca să fie un pic de ordine. Ne semnăm şi noi acolo, pe numărul zece. Prima e Aristica, urmează Dănuţ, Păcătos Dionisie şi Pavăl. Nu se prea respectă listă, locuinţa stareţului are două intrări şi cei mai grăbiţi încearcă să intre pe uşa din spate, fapt care stârneşte nemulţumirea domnului Stan, care patrulează de la o intrare la alta, încercând cu degetul o mică revoluţie. Stan a venit să ia binecuvântarea înainte de a pleca la muncă, peste mări şi ţări. N-a venit cu mâna goală, ci cu portbagajul maşinii plin pentru bunăstarea călugărilor.

ÎN CHILIE. Un sfânt călugăr, cu barba pieptănată artistic şi care estimează cu înţelegere distanţa până la Bucureşti, ne ajută să pătrundem în chilia bătrânului duhovnic. Înăuntru nu te poţi mişca decât pe o rază de un metru. Venerabilul părinte Iustin Pârvu e înconjurat de tot felul de produse: sticle cu vin şi untdelem, săculeţi cu nuci şi colaci, toate aduse de cei spovediţi până la acea oră. Cărţi, icoane, candele, caiete, cruci, un calendar şi câteva scoarţe pe pereţi încălzesc spaţiul strâmt în care trăieşte părintele Iustin. El stă pe un fotoliu, cu barba albă şi curată, cu telefonul crem în dreapta şi ochelarii cu rama aurie la ochi, întrebându-ne de sănătate. Ne povesteşte de Crăciunul de acum 80 de ani, de când era copil.

“Când eram copil, mergeam la biserică în prima săptămână a Postului Crăciunului. Mergeam împreună cu învăţătorii, umpleam biserica şi cântăm în faţa altarului cu cartea mare în mână. Toată lumea stătea în genunchi, iar preotul ne citea dezlegarea. Când eram copil, toată lumea se spovedea – directorul şcolii, învăţătorii. Noi, copiii, ne spovedeam în cursul săptămânii, iar preotul ne dădea dezlegarea. Părintele ne dădea un canon cu rugăciuni şi metanii, între o sută şi cinci sute. La şcoală cântam colinde şi alte cântări bisericeşti”, spune părintele.

RÂNDUIALA. “Postul era lucru sfânt, nu era post în care să nu te abţii de la mâncare. Ce mâncau tata şi mama, aceea mâncau şi copiii. Nu se concepea să nu se ţină post. Vasele, cele din timpul anului, le duceam în pod şi le coboram pe celelalte, vasele de post. Se mânca din vase de lut şi cu lingura de lemn. Posturile se ţineau în toată rânduiala, miercurea şi vinerea, rânduiala era întotdeauna păstrată. Bătrânii mai aveau parte de dezlegare. În vremurile grele se făcea ulei din sămânţa de cânepă. Sănătatea era mult mai întemeiată. După ce sfârşeam cu postul, mergeam şi ne împărtăşeam. Apoi făceam steaua, o împodobeam. Posturile erau frumoase, bogate şi sănătoase”, îşi aminteşte bătrânul Iustin Pârvu.

ÎNCERCĂRI. “Dacă trăim, trăim prin această credinţă a noastră, trăim în mijlocul Bisericii Ortodoxe, care este veşnică, trecând prin atâtea încercări, în atâtea mii de ani. Biserica noastră este de la Dumnezeu, trăieşte cu Dumnezeu şi s-a păstrat de veacuri. Biserica noastră a păstrat icoana, a păstrat Sfânta Cruce, a păstrat neschimbată Biblia”, susţine duhovnicul.

RĂSTIGNIRE. “Un creştin ortodox se pregăteşte pentru sărbătoarea Naşterii Domnului ca pentru mântuire. Este permanent treaz, ca într-o zi de sărbătoare, indiferent că este bogat sau sărac. A fi creştin înseamnă a te răstigni mereu, a spune adevărul şi a te menţine pe calea credinţei”, afirmă părintele stareţ Iustin Pârvu, în timp ce telefonul sună. Este, probabil, un credincios de departe, pe care treburile cotidiene îl împiedică să ajungă aici, la Mănăstirea Petru Vodă. După ce părintele încheie convorbirea, ne întinde o sticlă de vin roşu şi ne mulţumeşte pentru vizită. Afară, credincioşii grăbiţi dau semne de nerăbdare.

Cuvânt de foc al preotului paradisului etnic românesc, pr. prof. Ilie Moldovan (+9 februarie), despre gravitatea sodomiei şi a homosexualităţii. "Activitatea activiştilor homosexuali din şcoală se conjugă cu a educatorilor de sex. Au planul de a-i porni pe elevi la ură împotriva părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi, retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de dreapta"

Gravitatea sodomiei ca păcat de moarte. 

Am amintit, tinere, nu de puţine ori în convorbirile noastre, că păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis şi revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii şi acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost dată pentru binele firii, iar cine o calcă se pedepseşte pe sine însuşi. Sub această perspectivă se cuvine să privim şi păcatul homosexualităţii, împotrivirea faţă de legile firii, de data aceasta fiind maximă. Mi-e chiar ruşine să-ţi descriu nelegiuirea acestui păcat, bărbatul preferând bărbat, iar nu femeie. Actul homosexual trebuie văzut drept o parodiere blesfemiatoare a liturghiei, o slujbă neagră malefică ce înmulţeşte răul în lume. Prin orice alt păcat de desfrânare, diavolul lucrează prin om ca printr-un instrument al său. Prin homosexualitate, mai mult, acţionează ca printr-o slugă credincioasă. Căci această nelegiuire neagă până şi realitatea bărbatului şi a femeii, contestând astfel ordinea firească a lumii şi, în acelaşi timp, ordinea ei spirituală. Mai presus de orice, acest păcat neagă adevărata iubire dintre bărbat şi femeie, fenomenul divin care purifică natura umană şi o ridică prin actul căsătoriei până la înălţimea unei taine sfinte. Cu alte cuvinte, tăgăduieşte iubirea divină trăită într-o iubire umană. Iată cum diavolul încearcă să fure divinitatea lumii acesteia. Homosexualul, omul desfrânat care şi-a trădat iubirea, este un individualist prin excelenţă, care nu urmăreşte decât satisfacerea unor plăceri impudice, ca şi a unui egoism exacerbat, păcatul împotriva firii devenind, pentru el, unicul sens al existenţei sale. Se poate considera un om liber, cum adesea se pretinde? Liber de sub legile Creatorului, dar rob înlănţuit al unei patimi care îl torturează profund, îl nelinişteşte şi îl asupreşte. Dacă ar fi sincer, ar recunoaşte loial că atâta vreme cât îşi caută fericirea pe aceste căi cu totul nepermise, fără să vrea soarbe cu nebunie amărăciunile infernului. De aceea, nu poate călca atât de grav o lege a firii, fără să i se atragă atenţia.

Sodomizarea, urmare a desfrâului generalizat din vremea noastră. 

 Vorbind despre homosexualitate, ne referim la un păcat care, potrivit Sfintei Scripturi, cere o anumită pedeapsă, o sancţiune încă din viaţa aceasta. Şi încă una groaznică. Să zicem că statul nu vine să pedepsească acest viciu, dar natura este mai severă aici ca orice alt judecător pământean. Din cauza desfrâului a nimicit potopul viaţa pe pământ şi din cauza homosexualităţii, în special, a nimicit focul de pucioasă pe locuitorii Sodomei şi Gomorei (de unde şi denumirea păcatului, „sodomie"); iar în zilele noastre o pedeapsă şi mai groaznică decât a apei şi a focului, este pierderea conştiinţei păcatului în noua lume ce se profilează în viitor şi pierderea sănătăţii trupeşti prin îmbolnăvire cu virusul HIV. În ce priveşte prima pierdere, este de remarcat faptul că homosexualul de astăzi a alungat din conştientul forului său lăuntric ideea nefirescului vieţii sale, în întunericul inconştientului, unde stăpânesc monştri. De aici şi năzuinţa lui de a impune şi altora stilul său de a fi, crearea unor structuri sociale proprii, constituite sub forma unor asociaţii ce organizează manifestări, congrese, asociaţii de tip satanist sau rock, cu scopul de a perpetua răul în societatea umană. Nedumerit poate de acest trist spectacol ce ţi se deschide în faţa ochilor, ai avea iarăşi dreptul să te întrebi, cum a devenit posibilă apariţia acestui fenomen de masă în sânul civilizaţiei contemporane? Nu în alt fel, decât drept urmare a desfrâului generalizat în zilele noastre, păcat nespovedit şi nepocăit. Unde sunt în vremea noastră canoanele Sfinţilor Părinţi? Cât despre pedeapsa îmbolnăvirii cu virusul HIV, ţi-am vorbit, cred, suficient într-o convorbire a noastră anterioară. Niciuna dintre pedepsele ce survin în urma săvârşirii păcatului nu au evidenţa aceea pe care o are SIDA. De aceea, te-aş îndemna să reţii aceste cuvinte, pe care chiar aş voi să ţi le fixez cu litere de foc în cugetul tău: O răzbunare groaznică îl poate lovi pe acela care cu viaţa sa nelegiută pângăreşte frumuseţea firii omeneşti! Sodomia poate să-ţi ruineze conştiinţa, să-ţi distrugă sănătatea şi să te ducă în mormânt încă din fragedă vârstă. Deci, atenţie!

Mişcarea sodomistă, provocatoare de revoltă împotriva tradiţiei familiale creştine. 

Nu aş vrea să omit a-ţi spune nici aceea că în străinătate activitatea activiştilor homosexuali din şcoală se conjugă cu a educatorilor de sex, despre care ţi-am vorbit mai mult. Pe lângă intenţia acestor activişti de a iniţia pe elevi în practicile sodomiste, în cazul că reuşesc, au planul de a-i porni la ură împotriva părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi, retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de dreapta, exploatând din plin criza în care se găsesc adolescenţii la vârsta lor. Un elev câştigat de ei va contesta valorile şi chiar existenţa familiei sale. Rupându-se de propriul său cămin părintesc, chiar numai ca un homosexual în devenire, el nu va mai avea nici identitate personală şi nici una etnică, nu va ţine de o tradiţie şi nu se va simţi solidar cu nicio cultură. Activiştii despre care vorbim mai ştiu şi cât de aproape sunt practicile onaniste de cele sodomiste, prin care nu se urmăresc decât satisfacţiile plăcerilor senzuale. Un alt punct din acelaşi program priveşte crearea în sufletul elevului a unei revolte împotriva tradiţiei familiale şi a ordinii creştine a vieţii, care condamnă, amândouă, starea păcătoasă în care ajunge să se complacă cel în cauză. În vederea realizării acestui deziderat, una şi aceeaşi mişcare sodomistă caută să înregimenteze pe adolescent într-un curent de opinie care susţine că păcatul şi răul nu există ca atare şi că el nu rezidă decât în părerile oamenilor şi, prin urmare, oricând poate fi considerat o virtute sau chiar o stare de graţie a lumii. Iată ce vrea să însemne pentru sodomism un adolescent: un om cu o gândire desfrânată, corupt şi pervers, bun consumator de plăceri, uşor de condus, instabil din punct de vedere emoţional şi intelectual, într-un cuvânt lipsit de idealul şi de moralitatea ce i-o conferă viaţa de familie.

Extras din cartea "Adolescenţa - preludiu la poemul iubirii curate",
de Preot Prof. Ilie Moldovan 

Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001

Părintele Ilie Cleopa – Predica la Duminica Vamesului si a Fariseului - Despre mândrie și smerenie

Voi sinteti cei ce va faceti pe voi drepti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaste inimile voastre;
caci ceea ce la oameni este inalt, uriciune este inaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiti credinciosi,

In multe locuri ale Sfintei Scripturi se arata cit de mare, cit de pagubitoare de suflet si cit de urita de Dumnezeu este patima mindriei, dar nu putin se poate cunoaste rautatea acestui pacat si din invatatura Sfintei Evanghelii de astazi. Eu, fiind prea mic si nepriceput a arata prin scris sau prin cuvint cite infatisari are si cit de felurita este aceasta rautate a pacatului mindriei, voi aduce in mijloc o invatatura preaminunata a Sfintului Ioan Scararul in aceasta privinta. Prin aceasta se va cunoaste cite capete are aceasta infricosata fiara a mindriei si prin care cei intelepti si iscusiti vor intelege cit de pestrit si primejdios este acest pacat.

Iata ce zice acest sfint parinte despre mindrie: “Mindria este lepadatoare de Dumnezeu, invatatura a diavolilor, defaimare a oamenilor, maica osindirii, stranepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, iesirea din minti, inaintemergatoare de caderi, pricina a epilepsiei, izvor al miniei, usa a fatarniciei, intarire a diavolilor, strajuitoare a pacatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, nestiinta de indurare, amara luatoare de seama a greselilor altora, judecatoare fara de omenie, impotriva luptatoare a lui Dumnezeu” (Filocalia, IX, Cuvintul 25, Despre mindrie, Bucuresti, 1980).

Se cuvine mai intii sa aratam cit de vechi este acest pacat si prin cine a intrat in lumea de sus si in cea de jos. Vechimea acestui pacat numai singur Dumnezeu o cunoaste, fiindca numai El stie cind a cazut satana cu ingerii lui din cer. Noua nu ni s-a facut cunoscut cu cite mii de ani inainte de zidirea lumii vazute a fost caderea ingerilor in acest pacat. Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca acest greu pacat a fost pricina caderii din cer a satanei si a ingerilor celor de un gind cu el. Iata ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia in aceasta privinta: “Tu ai zis in cugetul tau: In cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Sedea-voi pe muntele cel inalt peste muntii cei inalti care sint spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preainalt (Isaia 14, 13-14).

In aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arata care a fost gindul satanei mai inainte de caderea lui. Iar despre caderea lui si a celorlalti ingeri de un gind cu el, Sfinta Scriptura ne arata, zicind: Cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasare dimineata, zdrobitu-s-a de pamint cel ce trimitea la toate neamurile… Si iarasi: Acum in iad te vei pogori, in temeliile pamintului (Isaia 14, 15). Si iarasi zice Sfinta Scriptura de caderea satanei: Pogoritu-s-a in iad marirea ta si multa veselie a ta, sub tine voi asterne putrejune si ramasita ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

Daca ne vom intoarce acum cu mintea la rugaciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astazi si daca vom cerca cu luare aminte intelesul cuvintelor lui, vom intelege mult din vicleniile pacatului mindriei care s-a strecurat in cuvintele cele pline de lauda ale fariseului. Dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul zice ca mindria este “amara luatoare de seama si judecatoare fara de omenie a pacatelor altora”. Sfinta Evanghelie ne arata ca: Fariseul, stind in biserica, asa se ruga intru sine: Dumnezeule, multumesc Tie ca nu sint ca ceilalti oameni: rapitor, nedrept, preadesfrinat. Dar ce fel de multumire aducea el lui Dumnezeu in rugaciunea lui daca, plin de mindrie, osindea pe ceilalti oameni ca sint rapitori, nedrepti, preadesfrinati etc.? Dupa cum se cunoaste, radacina rugaciunii lui era mindria. Din aceasta blestemata radacina ieseau cuvintele lui pline de indreptatire de sine inaintea oamenilor. El a uitat cuvintul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nadajduieste in Dumnezeu cu inima indrazneata, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).

Fariseul multumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima si cu mintea sa se mindrea foarte mult si din prisosinta inimii sale pline de mindrie scotea cuvinte de lauda defaimind pe ceilalti oameni ca sint rapitori, nedrepti, preadesfrinati si pacatosi.