Motto: Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra. Nici nu dati loc diavolului. (Ef. 4: 26-27)
Preot Gheorghe Calciu, 1 ianuarie 2002
Din
experienta personala si din experienta mea de duhovnic si de observator
al societatii, constat ca unul din pacatele endemice ale societatii de
astazi este mania. Pacatul acesta poate avea aspecte personale, dar si
aspecte de grup. Pentru ca una este mania individului si alta este mania
popoarelor care poate duce la razboaie distrugatoare, mai mult sau mai
putin indelungate, dar purtate cu o cruzime pe care tehnica secolelor
trecute nu o putea performa. Aceste razboaie moderne pot schimba
geografia si demografia lumii si, fara indoiala, harta ei politica,
favorizand instalarea unor regimuri dictatoriale mondiale.
Mania
personala transforma inima omului dintr’o locuinta a Sfantului Duh
intr’o casa demonica, pentru ca ea schimba structura duhovniceasca a
sufletului orientandu-l spre zonele intunecate ale fiintei umane.
Istoria cunoaste evenimente dezastruoase iscate din manie si intaplari
tragice cauzate de manii navalnice care creaza regrete si desnadejdi in
cel care s’a lasat cuprins de ele.
Sfanta
Scriptura se preocupa foarte intens de problema maniei, desi, luand in
consideratie posibilitatea relatiilor din timpurile mai vechi, intelegem
ca motivele de maniere erau mai putin frecvente decat in vremea
noastra, cand fiintele, prin cresterea densitatii populatiei si prin
mijloacele de comunicare, restrang la minimum spatiul securitatii
personale. Dar, fara indoiala ca aparitia maniei sta, in cea mai mare
masura, in ispitirea pe care diavolul o incearca asupra noastra, stiind
ca mania intuneca mintea si inarmeaza limba si mana cu violente care
ranesc grav.
