Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul” (Isaia 24, 19)

Pământul s-a tulburat din nou în măruntaiele sale în Țara soarelui răsare și se manifestă violent, spre disperarea oamenilor. Milioanele de victime ale cutremurelor cu revărsări de ape din Asia, ale uraganelor din America, ale îmbolnăvirilor de SIDA din Africa, ale inundațiilor de la noi și din toată Europa din anii trecuți și acum ale necruțătorului cutremur din Japonia ne obligă la o reflecție asupra cauzelor dezastrului. Ce s-a întâmplat, oare, în adâncul pământului, pe pământ, în ape și în văzduh? Cine este responsabil de toate acestea?

Credem și mărturisim că omul, așezat de Dumnezeu ca „preot“ și slujitor al creației, este responsabil, prin faptele sale, de tot ceea ce se întâmplă în natură.

Natura este prietenul omului, nu dușmanul său. Urmărind însă numai propriile sale interese, omul deranjează lumea înconjurătoare în echilibrele sale așezate în ea de Creator. Consecința acestei atitudini lipsite de comunicare pașnică și respectuoasă cu natura este transformarea ei, din prieten și aliat, în dușman. „La noi în Balcani - spunea Sfântul Nicolae Velimirovici - se păstrează încă ceva din respectul vechi față de natură. Trăiește încă obiceiul ca săteanul să-și facă cruce zicând: Doamne, iartă, când vrea să taie copacul, să cosească iarba sau să junghie animalul. Popoarele care au declarat război naturii (...) au atras asupra lor nenumărate rele. Cel care rupe legăturile prietenești cu natura le rupe în același timp și cu Dumnezeu“.
Exploatarea naturii de către societatea tehnologică modernă este, în general, recunoscută ca responsabilă pentru unele dezastre naturale.

Ceea ce însă nu se mărturisește îndeajuns este adevărul că tot ce se petrece în natură este o extindere a ceea ce se află în inima omului. O analiză atentă și responsabilă a istoriei omenirii arată faptul că sfințenia sau păcatul din om antrenează întreaga creație, influențând-o în bine sau în rău.

Viața curată a omului aduce bucurie și se revarsă ca un har de binecuvântare asupra universului. Atunci când omul își umple viața de Dumnezeu, zidirea, în totalitatea ei, primește lumină și slujește omului fără rezerve. Se explică astfel de ce ramurile copacilor se înclină la trecerea unui sfânt, de ce otrăvurile devin nevătămătoare pentru un om cu viață sfântă (Luca 10, 19) și de ce animalele încetează de a mai fi sălbatice în apropierea unui om pacificat lăuntric. Acest adevăr, transpus la nivelul unui popor întreg sau al societății umane în general, are drept consecință manifestarea naturii în mod pașnic, fără convulsii.

Dimpotrivă, generalizarea păcatului prelungește răul în interiorul creației și aceasta se manifestă, în consecință, la adresa omului prin cutremure, inundații, boli, secetă etc. După cum natura este receptivă la bunătatea, modestia, credința și frumusețea sufletească a omului, în același fel, ea nu este indiferentă față de răutatea, trufia, pretenția luciferică la superioritate manifestate de oameni. Nici furtunile, nici trăsnetele ucigătoare, nici norii de lăcuste, nici revărsarea nemiloasă a apelor nu vin la întâmplare. Ele prelungesc furtunile, agitația, seceta sufletească, necredința și cutremurele ce au loc în sufletele oamenilor și între oameni. „Pământul va fi pustiit – avertizează profetul Isaia poporul plin de păcate – pământul este în chin și sleit (...) Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduirea și legământul stricatu-l-au în veci! Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul și locuitorii îndură pedeapsa lor“ (Isaia 23, 3-6). „Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăți, se clatină pământul (...) Păcatele apasă asupra lui“ (Isaia 24, 19-20). Trăind în duhul acestei concepții biblice, țăranii satului românesc de altădată încercau să afle ce păcat mare fusese săvârșit în obștea lor pentru faptul că o năpastă sau alta se revărsa asupra ogoarelor, asupra animalelor, asupra lor înșiși.

Dezastrele care au zdruncinat atât de puternic viața umanității nu sunt, oare, o reflectare, o răsfrângere în natură a răului devastator din noi? Ca reacție la tot ce s-a întâmplat în urma inundațiilor, s-a hotărât construirea de ziduri și baraje mai înalte și mai puternice pentru a opri, pe viitor, furia apelor. Este o acțiune binevenită, absolut necesară. Este, însă, și suficientă? Nu aplicăm, oare, aceeași logică pe care au avut-o oamenii după potopul lui Noe? Ei au hotărât să construiască turnul Babel. În zilele noastre, ca și atunci, nu se vorbește despre necesitatea ridicării unor ziduri interioare care să potolească furia urii, a dezbinării, a tendințelor de dezintegrare a familiei și, implicit, a neamului. Nu se vorbește decât firav, parcă ne-ar fi rușine, despre înălțarea unor ziduri educaționale și legislative care să ne apere de furia ucigătoare de suflet și trup a păcatelor contra firii, a avorturilor, a pornografiei.

Cutremurul din Japonia și alte dezastre ale stihiilor naturii sunt și un avertisment adresat omenirii pentru a se întoarce cu fața către Dumnezeu.

Prin Biserică se oferă lumii posibilitatea primenirii ei pe dinlăuntru prin credința în Întruparea, Moartea și Învierea lui Hristos. Pământul, apa, văzduhul „așteaptă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, cu nerăbdare să se izbăvească de robia stricăciunii“ (Romani 8, 19) și a păcatelor noastre.

Este necesar să primim în sufletul nostru pe Hristos Dumnezeu, pentru ca El să ia chip în noi și să ne mântuiască. Altfel, nu se știe ce dezastre vom plânge în viitor.

Orice zâmbet plin de tandrețe adresat nefericiților acestei lumi, orice atitudine de iertare pentru cel ce ne-a greșit, orice mângâiere pentru bătrânul răvășit, orice copil nou născut, orice rugăciune pentru cei ce „ne iubesc și pentru cei ce ne urăsc pe noi“, orice experiență a prezenței lui Dumnezeu în viața noastră se transformă în binecuvântare pentru noi, pentru ceilalți și pentru întreaga creație.

Sursa:

http://www.doxologia.ro/articol/20110311/pamantul-se-sfarama-pamantul-sare-bucati-se-clatina-pamantul-isaia-24-19

Explozia de la centrala nucleară din Japonia a fost de nivelul 4 din 7

Nivelul 4 se referă la accidentele care nu generează riscuri importante în exteriorul centralei, potrivit documentelor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA). Termenul anomalie este folosit pentru nivelul 1 şi incident nu este utilizat decât pentru 2 şi 3.

Accidentul nuclear produs sâmbătă la reactorul nr.1 al centralei nucleare de la Fukushima, în nord-estul Japoniei, a fost evaluat la nivelul 4 pe scara evenimentelor nucleare şi radiologice (INES), a anunţat Agenţia japoneză pentru securitate nucleară şi industrială, relatează AFP, citată de Agerpres.
Importanţa 'unei probleme care survine într-o centrală nucleară este evaluată cu ajutorul acestei scări, nivelul 0 corespunzând absenţei unei anomalii, iar nivelul 7, cel mai ridicat, unui accident major.
Nivelul 4 se referă la accidentele care nu generează riscuri importante în exteriorul centralei, potrivit documentelor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA). Termenul anomalie este folosit pentru nivelul 1 şi incident nu este utilizat decât pentru 2 şi 3.
Nivelul 4 este cel mai grav înregistrat vreodată în Japonia, a precizat un oficial al agenţiei.
Explozia care s-a produs sâmbătă într-o centrală nucleară din Japonia este de origine chimică şi nu nucleară şi nu este, prin urmare, comparabilă cu cea de la Cernobîl, au explicat sâmbătă experţii francezi.
"Potrivit informaţiilor disponibile, nu asistăm la o explozie nucleară de tip Cernobîl, ci la o explozie de origine chimică, legată de prezenţa hidrogenului", a declarat directorul general al ASN, Autoritatea franceză pentru siguranţa nucleară, Olivier Gupta, citat de Mediafax.
"Foarte clar, nu suntem într-o situaţie de tip Cernobîl, unde am asistat la continuarea reacţiei nucleare, pentru că în Japonia reactoarele sunt oprite de 24 de ore", a continuat el.
"Cel mai pobabil nu este o explozie nucleară, ci o explozie chimică legată de hidrogenul degajat. Acest lucru nu vrea să însemne că explozia nu a generat emisii radioactive", a insistat Gupta.
Pentru Jean-Mathieu Rambach, inginer expert la IRSN, Institutul de Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară contactat de AFP, "explozia din această dimineaţă (...) nu ne permite să spunem că ne confruntăm cu o situaţie ca cea de la Cernobîl".
"O explozie a reactorului nu este încă exclusă, dar nu suntem în prezenţa unei reacţii nucleare în curs, deoarece (contrar a ceea ce s-a întâmplat la Cernobîl), reacţiile au fost oprite", a insistat el.
"Nu suntem deci în prezenţa unei bombe atomice: nu mai rămâne de evacuat decât puterea reziduală".
Este vorba totuşi, a apreciat el, "un eveniment major, care va fi studiat aşa cum a fost studiat şi cel de la Cernobîl sau Three Mile Island (Statele Unite în 1979)".
Reactorul numărul 1 al centralei de la Fukushima, situată la 250 kilometri la nord de Tokio, s-a confruntat cu o serie de probleme după cutremurul de vineri, obligând autorităţile să deschidă valvele pentru a evacua vaporii în exces.

Sursa: REALITATEA.NET

In Memoriam Profesorul Mihai Ungheanu. Text fundamental despre "anticomunismul" fiului de kominternist, Vladimir Tismaneanu

În cei 45 ani de regim comunist în România, tânărul commentator (Vladimir Tismăneanu – n.n.) a cunoscut, ca fiu al burgheziei roşii postbelice, în direct, etapa comunismului postdejist, completând-o cu amintirile unei familii de comunişti moscoviţi transplantaţi în România.

Preşedintele României, Traian Băsescu, va fi ţinut seamă, probabil, de reclama insistentă pe care un corp de voci o face lui Vladimir Tismăneanu, despre el este vorba, ca istoric al comunismului în România.

Să-i vedem însă, lucrările!

Trei cărţi ar putea fi luate în discuţie în acest caz, “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, “Reinventarea politicului”, “Stalinism pentru eternitate” sub titlul “O istorie a comunismului românesc”, cărţi care conţin aceeaşi materie informativă şi aceleaşi teze. Autorul lor nu a intrat niciodată în arhive. Cartea pe care o scrie, urmând cercetările Institutului de istorie a PCR de la Bucureşti şi o “Istorie a comunismului românesc” de Gheorghe Ionescu. “Stalinismul pentru eternitate” este, mai ales, o istorie de ecouri, receptaculul unei istorii orale de familie sau de clan bolşevic, fascinat de ceea ce se petrece la centru.

(…) În loc să fie o expunere de fapte, o istorie a societăţii româneşti în comunism şi o critică a sistemului, cartea se ocupă de figuri politice de vârf şi caută ţapi ispăşitori. Istoria stalinismului vrea să disculpe sistemul instituit de COMINTERN şi să arunce vina pe seama unor persoane, fie ele Stalin, Mao, Ceauşescu şi altele.
Cartea lui Vladimir Tismăneanu, “Stalinism pentru eternitate – o istorie a comunismului românesc”, este o subtilă deculpabilizare a revoluţionarilor de profesie, a faptelor COMINTERN-ului.

În plus, expunerea este adesea lacunară. Deşi acordă lui Lucreţiu Pătrăşcanu o atenţie specială în această carte, autorul ocoleşte criza politică din 1946 de la Cluj şi conflictul intern din PCR în legătură cu poziţiile autonomiste ale regionalei comuniste de la Cluj, prioritar ungurească.

Dintr-o listă finală a elitei conducătoare a PCR, doar 25 de persoane, lipsesc figuri ca Teoharie Georgescu, Goldberg, Moghioroş, Chivu Stoica, Silviu Brucan şi atâţia alţii.
Din 21 de fotografii care ilustrează, după autor, istoria celor 45 de ani de comunism în România, 17 sunt cu Nicolae Ceauşescu şi doar 4 cu Gheorghiu-Dej. Echilibrul şi echidistanţa lipsesc autorului cărţii.

Nu intenţionăm să facem o recenzie a ei, ci semnalăm absenţa fundamentelor ştiinţifice şi caracterul tezist al lucrării. Autorul este fascinat de o serie de mitologii ale comunismului internaţional şi mai puţin de adevăr.

Cartea rămâne o şuetă confortabilă pe marginea unei istorii politice, schiţată după ureche.
Într-o altă lucrare – “Reinventarea politicului” din 1997 – care face istoria politică din ţările Europei centrale în secolul XX, autorul uită campania românilor împotriva revoluţiei comuniste de la Budapesta din 1919 şi uită şi rezistenţa românească anticomunistă din munţi, după 1944, deşi era obligatoriu să le expună, cu atât mai mult cu cât erau avantajoase pentru o corectă imagine politică a românilor faţă de vecinii lor.
Aceasta este cariera ştiinţifică a persoanei pe care Traian Băsescu a desemnat-o pentru a alcătui un documentar de condamnare a regimului comunist din România. Este evident că cel ales nu este recomandat nici de vârstă, nici de lucrările lui pentru această misiune. Nu mai este recomandat nici din alte puncte de vedere.

Text integral la Roncea.ro

Sambata Sfantului Teodor sau a colivelor

Prima sambata din Postul Sfintelor Pasti este cunoscuta sub denumirea de Sambata colivelor sau Sambata Sfantului Teodor Tiron. Cu aceasta zi incep pomenirile celor trecuti in lumea vesniciei. Aceste pomeniri se vor face in fiecare sambata din Postul Sfintelor Pasti, pana in sambata Floriilor.

Sambata Sfantului Teodor sau a colivelor

Praznicul Sfantului Mucenic Teodor Tiron este, dupa Karabinov, cea mai veche sarbatoare fixa deplasata in ciclul liturgic mobil. Marea popularitate a acestui sfant, al carui sanctuar din Euhaita atragea multimile, a facut ca pomenirea lui sa fie transferata in prima sambata a Postului Mare, dupa cum atesta Typikon-ul Marii Biserici.

Nu este insa vorba doar de un transfer al sarbatoririi praznuite de Triod. Caci, in timp ce Typikon-ul Marii Biserici nu indica decat sinaxa mucenicilor, Triodul comemoreaza in aceasta zi mai precis minunea colivelor, a carei naratiune e atribuita patriarhului Nectarie al Constantinopolului (sfarsitul secolului IV).

In timpul domniei tiranice a imparatului Iulian Apostatul, acesta a poruncit sa se stropeasca cu sangele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vandute pe piata cetatii imperiale, pentru a intina astfel prima saptamana din Postul Mare al crestinilor. Dar mucenicul Teodor s-a aratat in vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369), descoperindu-i planul lui Iulian si sfatuindu-l sa fiarba graunte de grau (kolva) si sa le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru ca acestia sa nu mearga sa cumpere de la piata.

Fiind astfel izbaviti de intinaciunea idolatriei gratie acestui mucenic surpator al idolilor, arhiepiscopul a poruncit credinciosilor sa serbeze in fiecare an, la incheierea primei saptamani a Postului Mare, un praznic care sa comemoreze acest eveniment. Aceasta prima sambata e, asadar, ocazia unei duble bucurii: incheierea primei perioade a postului si praznuirea mucenicului.

"Sa ne odihnim in sambata de astazi, oamenilor, incetand ostenelile cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvantat aceasta zi cu odihna si cu praznuirea cea de acum a mucenicului".

Praznicul mucenicului e dublu si el, pentru ca in el ne bucuram atat de minunea colivelor, cat si de nevointele mucenicesti ale Sfantului Teodor. De aceea, slujba zilei nu are "Aliluia" pentru adormiti, ca in celelalte sambete, ci "Dumnezeu este Domnul". Imnologia cuprinde piese rezervate laudei lui Teodor si altele inchinate minunii colivelor. Lectura sinaxarului care relateaza aceasta minune e completata de cea a panegiricului Sfantului Teodor atribuit Sfantului Grigorie al Nyssei.

Comemorarea mucenicului Teodor Tiron intr-o sambata in mod normal consacrata memoriei colective a sfintilor si a martirilor apare, asadar, drept o specificare a acesteia, inscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sambete festive: Sambata Mortilor, Sambata Ascetilor si Sambata lui Teodor.

Pe de alta parte, cu exceptia Sambetei Acatistului, celelalte sambete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorari deosebite, sarbatoarea colivelor ingaduind astfel evidentierea caracterului privilegiat al primei saptamani. La incheierea acesteia din urma, adunarea mucenicilor reprezentata de Sfantul Teodor se asociaza, asadar, prin rugaciunile si exemplele ei eforturilor intreprinse de credinciosi, pentru a-i ajuta pe calea ce le ramane de parcurs in saptamanile urmatoare.

"Postul cel curat si fara prihana la noi acum ajungand, a adus cu sine savarsire de minuni mucenicesti. Caci prin post ne curatim de intinaciunile si de necuratiile cele sufletesti iar prin dovezi si lupte vitejesti asupra patimilor ne imbarbatam. Pentru aceasta si cu darul sfintei postiri luminandu-ne si cu minunile mucenicului Teodor intarindu-ne in credinta intru Hristos, cerem de la El sa dea mantuire sufletelor noastre".

Ca si in Sambata Mortilor, dupa Vecernie (si Liturghia Darurilor mai inainte sfintite) de vineri se trece la Panihide si la binecuvantarea colivelor, dar aici semnificatia e putin diferita. E vorba mai putin de supravietuirea vechilor ospete funerare ale primilor crestini, cat de un oficiu festiv comemorand minunea colivelor si biruinta impotriva planului perfid al Iui Iulian Apostatul, gratie interventiei miraculoase a mucenicului Teodor.

Aceasta diferenta apare si in structura Panihidei: aceasta nu mai cuprinde Psalmul 90 si "Aliluia" ca la Panihida adormitilor, ci Psalmul 142 si "Dumnezeu este Domnul" festiv, un canon al Sfantului Ioan Damaschinul la aceasta minune, binecuvantarea colivelor si apolisul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, la sfarsitul careia se reintra in procesiune in trapeza pentru prima masa oficiala a saptamanii.

Obiceiul lavrei Sfantului Sava cel Sfintit si al chinoviei Sfantului Eftimie era ca in cursul acestei mese sa se acorde o dispensa de vin si untdelemn intru cinstirea sfantului zilei, dar Typikon-ul tiparit precizeaza ca a fost desfiintat din pricina respectului datorat primei saptamani a Postului Mare.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul

Sursa: Crestin Ortodox

FOSTII DETINUTI POLITICI RESPING DISCORDIA SEMNATA DE LIBERALUL (ARIPA SOVIETICA) RAYMOND LUCA!

 

C O M U N I C A T

Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti a luat cunostinta de interventia deputatului liberal RAYMOND LUCA cu privire la dorinta domniei sale de a imparti, pe cei care au suferit detentie politica, in buni si rai, in unii care binemerita reparatii morale de la Statul Roman si in cei ce nu merita aceste reparatii morale.

Amintim domnului RAYMOND LUCA ca atat regimul Antonescu cat si cel comunist au dat sentinte politice nedrepte si abuzive. Spre exemplu, poetul Radu Gyr a fost condamnat in anul 1941 pentru “rebeliune” numai fiindca a tinut un discurs din balconul Teatrului National invitind la calm si impacare. Iata chiar cuvintele lui RADU GYR, consemnate in actele justitiei militare de atunci: “Nu trageti ! Unire ! Infratire !”

Pentru acest discurs, RADU GYR a fost condamnat pentru “rebeliune” la 12 ani inchisoare.

Domnule RAYMOND LUCA, astazi se stie exact cine a provocat dezordinele de atunci. S-a gasit protocolul incheiat intre Servicul Special (Secret) de Informatii (SSI) si conducerea Partidului Comunist din Romania, partid care si-a luat obligatia de a produce in acele zile dezordini, jafuri si tot felul de nelegiuiri pentru ca ele sa fie puse pe seama legionarilor, motivindu-l astfel pe Antonescu sa porneasca arestarile.

Lucrurile acestea se stiu nu numai la noi in tara, ci si in strainatate, fiindca documentele au ajuns in posesia serviciilor americane.

Dupa dl RAYMOND LUCA, RADU GYR si urmasii lui n-au drept la reparatii morale.

Ne doare ca din sanul partidelor istorice, cu ai caror membri am stat in inchisori, se ridica unul ca RAYMOND LUCA. Samanta discordiei pe care acest domn o arunca acum in randul fostilor detinuti politici nu prinde rod. Fostii detinuti politici raman uniti, solidari cu RADU GYR si cu toti cei ce au fost victime ale regimurilor totalitare din Romania.

Presedinte

Constantin Iulian

Secretar

Gheorghe Jijie

Bucuresti, 11 martie 2011